Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Monumentele Botoşanilor –  fostul Palat   Administrativ

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Monumentele Botoşanilor –  fostul Palat   Administrativ

Primit pentru publicare: 13 Aug. 2o19
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor – Revista Luceafărul
Publicat: 13 Aug. 2019
© Gheorghe Median© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Între monumentele de arhitectură ale Botoşanilor, cel mai reprezentativ, din toate punctele de vedere, este fostul Palat Administrativ, actualul sediu al Muzeului Judeţean de Istorie, situat pe Strada Unirii, nr. 15. Superbul edificiu, astăzi într-o avansată stare de degradare, a fost construit în anii primului deceniu al secolului al XX-lea, pentru a servi ca sediu al Consiliului Judeţean Botoşani şi serviciilor din subordinea acestuia. În acel moment, Consiliu Judeţean, ca şi multe alte instituţii de interes judeţean, funcţiona în spaţii închiriate, fapt ce nu mai putea fi acceptat.

Problema construirii unei clădiri proprii pentru Consiliul Judeţean a fost pusă, pentru prima oară, la data de 17 noiembrie 1889, într-o adresă a conducerii acestuia către Serviciul Tehnic al Judeţului1, prin care îi solicita să elaboreze un proiect, cu toate accesoriile, pentru construirea Palatului Administrativ, Palatului Justiţiei şi Penitenciarului judeţului.

Din motive necunoscute, solicitarea a rămas fără răspuns, fapt pentru care, în anul 1897, demersul a fost reiterat. De această dată, Serviciul Tehnic al judeţului a trimis solicitarea Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului de Interne, care l-a avizat favorabil, dar puţin modificat. Printr-o adresă către Consiliu Judeţean Botoşani, din 28 martie 1897, mai sus amintita instituţie, îi făcea cunoscut faptul că, s-a aprobat construirea Palatului Administrativ şi de Justiţie şi a Cazărmii pentru armata teritorială. În aceeaşi adresă, se atrăgea atenţia autorităţilor judeţene, că devizul aprobat pentru cele două construcţii era de 520 000 lei, sumă ce nu putea fi depăşită2.

În urma primirii adresei Ministerului de Interne, Prefectura judeţului Botoşani a organizat licitaţia pentru construirea Palatului Administrativ şi de Justiţie. Câştigător, a fost desemnat arhitectul bucureştean Th. Dobrescu, care, prin contractual semnat cu prefectul I. V. Arapu, se angaja ca până la 1 martie 1898, să elaboreze proiectul pentru clădirea care urma să adăpostească cele două instituţii3.

Nici de această dată, lucrurile nu au mers până la capăt, deoarece depăşind devizul aprobat, proiectul a fost respins .Ca urmare, Prefectura îl angajează pe arhitectul bucureştean Alexandru Săvulescu, pentru a reface proiectul, solicitându-i, ca la parterul clădirii, să fie create spaţiile necesare Tribunalului şi Curţii cu Juri, la etaj Prefecturii şi locuinţei prefectului, iar la subsol adăpostirii arhivei şi depozitării combustibilului.

Arhitectul Alexandru Săvulescu a elaborat proiectul solicitat, dar intrând în conflict cu prefectul Gheorghe Morţun, şi l-a retras4. A trebuit să mai treacă încă şase ani, până la rezolvarea problemei, cel care a contribuit decisiv la aceasta fiind prefectul Gh. Chernbach care, în anul 1904, împrumută, în numele Prefecturii, de la Banca de Consemnaţiuni şi Economii, suma de 400 000 lei, rambursabilă în 40 de ani, pe baza căreia a comandat arhitectului Petre Antonescu, proiectele Palatului Administrativ şi a celui de Justiţie5.

Proiectele celor două instituţii, au fost înaintate, la sfârşitul lunii mai 1904, Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului de Interne care, la data de 28 iunie făcea cunoscut Prefecturii judeţului Botoşani faptul că a decis să dea aviz favorabil solicitării construirii Palatului Administrativ, pentru care era aprobată suma de 201 000 lei6.

Înainte de primirea avizului Serviciului Tehnic Superior, la data de 20 iunie 2004, Prefectura a organizat licitaţia pentru construirea Palatului Administrativ, al cărui deviz total era de 202 270, 27 lei. Licitaţia, la care au participat un număr de 8 firme, a fost câştigată de Ignatio Vignali, un  antreprenor italian stabilit în Iaşi, care a şi executat lucrarea, împreună cu asociatul său, Enrico Gambara7 .

Locul ales pentru construirea Palatului Administrativ, stabilit încă din anul 1898, se afla la intersecţia bulevardului cu strada Belvedere ( strada Unirii de acum ).

La data de 4 august 1904, prefectul Gh. Chernbach şi inginerul I. Vignali  au semnat Contractul de construire a Palatului Administrativ, care prevedea că imobilul va fi construit, după devizul şi caietul de sarcini întocmite de arhitectul Petre Antonescu, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului 1905 şi să fie încheiate, la cel mult doi ani, de la semnarea contractului8 .

Alături de contractual mai sus amintit, Prefectura, prin prefectul Gh. Chernbach, semnează un contract separat cu arhitectul Petre Antonescu, care stipula faptul că i se plătea acestuia, pentru proiect, suma de 10 000 lei, din care, 6000 la semnarea contractului, iar restul, în două tranşe a 2000 lei, una la 1 octombrie 1905, iar cealaltă, la 1 octombrie 1906 9.

La 31 octombrie 1904, cu câteva luni mai devreme decât era stabilit, a fost pusă piatra fundamentală a Palatului Administrativ. La temelia construcţiei a fost îngropată o casetă metalică conţinând monede româneşti şi străine, aflate în circulaţie la acea vreme şi un pergament cu semnăturile personalităţilor prezente la festivitate: V. Lascăr, ministru de Interne, protoiereul judeţului, reprezentanţii judeţului în Parlament, foştii senatori şi deputaţi de Botoşani, foştii prefecţi ai judeţului, comandantul Diviziei Botoşani, preşedintele şi membrii tribunalului, decanul corpului de avocaţi, preşedintele corporaţiilor de meşteşugari, şefii serviciilor administrative ale judeţului şi oraşului, arhitectul, inginerul – diriginte şi antreprenorul lucrării. Alte două acte comemorative au fost depuse la Arhivele Statului şi la arhiva judeţului10.

Lucrările de construcţie a Palatului Administrativ au început în primele zile ale lunii martie 1905 şi datorită eforturilor depuse de antreprenori, clădirea, fără instalaţiile de apă şi electricitate, a fost finalizată în toamna anului 1906, autorităţile judeţene dedicând-o jubileului celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. La 26 noiembrie 1906, în prezenţa prefectului Ilie Văsescu şi a oficialităţilor judeţului, a avut loc sfinţirea localului, prilej cu care, s-a încheiat şi un Act Comemorativ, semnat de prefect şi de membrii Consiliului Judeţean 11.

La 5 ianuarie 1907,a avut loc recepţia provizorie a clădirii, procesul-verbal fiind semnat de Petre Antonescu, I.Vignali, E.Gambara şi de inginerul Ioan Tudor,şeful Serviciului Tehnic al judeţului 12.

Finalizarea construcţiei, a permis trecerea la amenajarea spaţiului adiacent acesteia. Încă din anul 1906 fuseseră amenajate trotuarele din faţa clădirii, iar în primăvara anului 1907, au fost amenajate rigolele şi s-a acoperit cu macadam piaţeta din faţa intrării principale. În acelaşi timp, sub îndrumarea lui Franz Kolis, grădinarul şef al oraşului, a fost amenajată, în spatele clădirii, o grădină cochetă, cu ronduri de flori, arbuşti ornamentali şi alei pietruite13.

La sugestia arhitectului Petre Antonescu, în piaţeta din faţa Palatului Administrativ, a fost amplasat, în septembrie 1909, un lampadar, în partea superioară a căruia, a fost montat un ceasornic. Proiectul lampadarului a fost conceput de către Petre Antonescu, iar executantul a fost Fabrica Zacharia din Leipzig14.

O problemă important legată de funcţionarea Palatului Administrativ, a reprezentat-o iluminatul clădirii. La data construcţiei acestuia, în Botoşani nu se introdusese încă curentul electric, soluţia cea mai uşoară, fiind folosirea lămpilor cu petrol. Dat fiind importanţa edificiului, Petre Antonescu a respins această soluţie, propunând achiziţionarea şi instalarea unui generator de curent electric. Proiectul pentru iluminatul clădirii a fost executat, la solicitarea  Prefecturii judeţului, de către  Societatea Generală Română de Electricitate, în luna iunie 1906. O lună mai târziu, a avut loc licitaţia pentru adjudecarea lucrării, care a fost câştigată de societatea germană Berliner Maschinenbaum15.

Devizul lucrării, în sumă de 14 795, 50 lei, acoperea costul unei microcentrale electrice, compusă dintr-un cazan cu aburi şi o maşină dinamoelectrică ( locomobilă ), cablurile electrice, contorul general şi manopera lucrărilor de instalare. Generatorul electric a fost instalat la subsolul clădirii16.

În privinţa corpurilor de iluminat, arhitectul  Petre Antonescu a cerut ca la subsol să fie montate lămpi de sticlă, cu grilaj de protecţie, la parter, în încăperile principale, candelabre cu două sau trei braţe, pe holul de la intrarea principal, aplice din alamă poleite şi şi cupe ornamentale în formă de lalea, cu trei lumini, iar în dreptul arcelor din jurul scării principale, dispozitive de tavan, cu abajur creţ din porţelan17.

Pentru holurile şi încăperile de la etaj, arhitectul a indicat montarea de plafoniere din email bleu, cu câte trei lumini, iar în sala de consiliu, a unui candelabru stil Ludovic al XVI –lea, cu înălţimea de 1, 70 m. şi diamatrul de 1 m. Candelabrul şi plafonierele, au fost executate de firma M. C. et Co. din Paris18.

În privinţa încălzirii Palatului Administrativ, soluţia cea mai lesnicioasă, era instalarea de sobe, alimentate cu lemne, cu atât mai mult cu cât, în oraş funcţionau două renumite fabrici de teracotă: Vasiliu şi Polak. Petre Antonescu a respins această soluţie, propunând instalarea unui sistem de încălzire centrală, cu calorifere, potrivit unei clădiri moderne şi în acord cu progresul tehnic la care se ajunsese în acest domeniu.

Pentru achiziţionarea instalaţiei de încălzire, Prefectura s-a adresat inginerilor asociaţi Victor Lupescu şi Joseph Colin din Bucureşti, care au livrat echipamentul necesar, cuprinzând cazanul pentru producerea aburului de joasă tensiune, conductele pentru distribuirea aburului şi caloriferele şi au asigurat montarea acestuia. Instalaţia pentru încălzirea Palatului Administrativ, a cărei recepţie definitivă a fost făcută  la data de 1 aprilie 1907, a fost executată, la indicaţia lui Petre Antonescu, de Societe Annonime des Etablissement Delunnay Belleville din Saint Denise (Franţa).  Devizul lucrării, s-a ridicat la suma de 19 220 lei19.

Dotarea impunătoarei clădiri cu mobilier, dat fiind faptul că aici urmau să-şi desfăşoare activitatea mai multe servicii,cu nevoi şi trebuinţe diferite, a  constituit o problemă nu uşor de rezolvat, mai cu seamă că la licitaţia organizată în acest scop, nu s-a prezentat nicio firmă. Ca atare, la sugestia lui Petre Antonescu, o parte a mobilierului a fost comandată unor firme de profil din oraş, iar pentru mobilierul sălii de consiliu şi cabinetului prefectului: masă de stejar, cu dimensiunile de 4,5/1,2 m. acoperită cu postav, două canapele stil Ludovic al XIII –lea, douăzeci de fotolii tapiţate cu velour brodat mecanic, două banchete fără spătar, patru fotolii mari, patru scaune mici şi trei perdele complete, brodate mecanic, s-a apelat la Casa E. Proger et D. Billler, căreia i s-a plătit suma de 22 038, 02 lei20.

Pentru somptuoasa sală de consiliu, cu monumentalul candelabru comandat în Franţa, cu pereţii îmbrăcaţi, în partea inferioară cu lambriuri din lemn de stejar, cu scuturi din stucaturi amplasate deasupra uşilor, pe care era reprodusă în relief stema judeţului (coasa), cu plafonul decorat, de asemene,cu stucaturi şi cu o frumoasă friză în culori pastelate, la recomandarea lui Petre Antonescu, Prefectura a comandat pictorului Artur Verona, un tablou monumental, inspirat din stema judeţului. Conform contractului, tabloul trebuia să aibă lungimea de minimum 3, 75 m.şi înălţimea de 2, 70 m.

Tabloul, înfăţişând un grup de cosaşi într-un lan de grâu, pentru care i s-a plătit pictorului suma de 5 ooo lei (în care au fost incluse transportul şi montarea acestuia ), a fost pus în sala de consiliu în ziua de 10 mai 1907, în prezenţa lui Petre Antonescu şi a reprezentantului beneficiarului, inginerul Ioan Tudor21.

La sugestia  lui Petre Antonescu, au fost comandate sculptorului Fr. Stork şi pictorului Al. Onicescu, două lucrări de artă: un bust al lui Lascăr Catargiu şi respectiv un tablou înfăţişându-l pe regele Carol I, pentru decorarea holului de la intrarea principală a cădirii22.

Recepţia finală a clădirii şi a mobilierului a fost făcută în ziua de 20 mai 1908, dată după care, rând pe rând, s-au instalat în clădire, în spaţiile care le-au fost destinate, Prefectura, Serviciul Tehnic al judeţului, Revizoratul Şcolar, Protopopiatul, Medicul şef al judeţului, Medicul veterinar, inspectorii comunali, picherii şi arhiva judeţului23.

După finalizarea lucrărilor de construcţie a palatului Administrativ, Prefectura a cerut aviz Primăriei, pentru instalarea în jurul acesteia a unui grilaj de fier, pe soclu de mozaic. Lungimea totală a gardului, era de 177 m. iar recepţia acestuia, a avut loc la data de 11 martie 1909, procesul verbal fiind semnat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean V. Timuş, de inginerul Ioan Tudor şi de Enrico Gambara24.

Din anul 1909, Palatul Administrativ a devenit cel mai important edificiu de interes public din Botoşani. Eleganta clădire, cu arhitectură eclectică, de influenţă franceză, s-a constituit într-una dintre cărţile de vizită ale Botoşanilor, imaginea sa fiind reprodusă în numeroase cărţi despre oraş, în albume istorice şi mai cu seamă,în cărţi poştale ilustrate.

Timp de peste şase decenii clădire cu caracter administrativ, din anul 1977, impunătorul edificiu adăposteşte Muzeul Judeţean de Istorie, una dintre cele mai importante instituţii de cultură botoşănene. În cele mai bine de patru decenii de când este sediu al  Muzeului Judeţean de Istorie, clădirea s-a deteriorat, fapt ce impune urgenta restaurare a acesteia. Autorităţile administrative ale judeţului nu mai pot trece cu vederea degradarea clădirii şi, credem că, în curând, restaurarea acesteia şi reorganizarea expoziţiei de bază a muzeului vor demara, readucând edificiul la strălucirea de altădată, iar Muzeului Judeţean de Istorie, oferindu-i  posibilitatea de a-şi etala,într-o nouă manieră, impresionantul său patrimoniu.

Note:

  1. Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, Fond Prefectura Botoşani, Dosar 11/1889, f. 8
  2. Cojocaru „Judeţul Botoşani, structuri administrative”, Ed. „Quadrat”, Botoşani 2008, f. 257
  3. Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, Fond Prefectura Botoşani, Dosar 11/1889, f. 148
  4. Ibidem
  5. Cojocaru, Op. cit. f. 257
  6. Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, Fond Prefectura Botoşani, Dosar 11/1904, f. 9
  7. Idem, f. 7
  8. Idem, Dosar 111/1904, f. 18
  9. Idem, f. 24
  10. Idem, f. 155
  11. Idem, f. 185
  12. Idem, f. 200
  13. Idem, f. 221
  14. Idem, f. 229
  15. Idem, f. 258
  16. Idem, Dosar 112-1904, f. 15
  17. Idem, f. 72 – 77
  18. Idem, f. 117
  19. Idem, f. 63
  20. Idem, Dosar 115/1904, f. 19 – 20
  21. Idem, f. 110
  22. Idem, f. 40
  23. Idem, Dosar 111/10904, f. 252
  24. Idem, f. 16

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.588 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5