Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Muzeul ANTIPA

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), Aug. 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Muzeul ANTIPA

    Primit pentru publicare: 01 Aug. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 06 Aug. 2019
    ©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


     

    ***
    chiar şi-n acest muzeu în care uneori
    nu rămâne nimeni
    şi nu e nimic
    acum aici sunt toţi cei care cred că totul
    ar trebui să semene
    doar cu ceea ce cunosc deja

    sclipiri ce plutesc imponderabil
    culori infiltrate în vânt
    tente deschise şi privirile lor
    tot mai clare

    când ne roagă să le cedăm
    o parte din aerul nostru

    când ne spun cum se numesc
    întinderilor nisipoase
    dintre citadelele principale

    ca şi cum s-ar teme să afle
    ceva marcant
    cum ar fi spre exemplu faptul că
    depărtarea din care venim
    e plină de drumuri abandonate

    că pe meleagurile noastre
    nu se poate desluşi mai nimic
    din ceea ce nu se încadrează
    în fasoanele transparenţei

    aşijderea acestui văzduh
    în care persistă forme de foc viu
    necesar luminii din visele celor care
    noapte de noapte
    inspiră acelaşi întuneric
    identic pretutindeni

    ***
    ei pricep doar o parte
    din ce le divulgăm
    în acest muzeu
    în care găsim exponatele
    celor asemenea lor

    celor din alte ere
    portul armele şi uneltele folosite
    toate aceste arhetipuri rămase încă vii
    graiul lor fără consoane
    respiraţii sacadate şi sonuri stridente
    ale inimilor bătând la unison
    cu vâjâitul valurilor vibrând
    în oglinzile din interior

    între aceşti pereţi ca de nisip sticlos
    în prezenţa celor din prezent
    cei care spre a se face înţeleşi
    scornesc cuvinte chiar şi pentru ceea
    ce nici nu există măcar

    în astfel de seri precum cele de acum
    interminabile şi radioase
    pline de adieri ce aduc tăceri de pretutindeni

    când urcăm treptele de marmură albă
    intrăm în alte încăperi
    ca în nişte izolatoare cu amintiri bine păzite

    suntem rugaţi să nu ne gândim la nimic
    deoarece tot ce rămâne real pentru totdeauna
    nu poate fi înţeles doar cu ajutorul
    unor opinii vremelnice

    de aceea ni se impune să păstrăm liniştea
    să păşim doar pe porţiuni de întuneric
    dintre rândurile reproducerilor
    iluminate de undeva de sus

    pentru ca nimic să nu lase impresia
    că nu se încadrează doar în timpul său
    cel de atunci
    rămas acelaşi permanent

    fotografiatul e interzis cu desăvârşire
    întrucât datorită interferenţelor inoportune
    născând iluzii optice
    s-ar putea obţine alte imagini

    a ceea ce nu a fost niciodată
    dar putea genera altceva
    ceva menit de a anula
    tocmai timpul nostru

    când pricepem doar o parte
    din ceea ce ne aminteşte
    de posibilităţi tot mai reale

    ale unui viitor inevitabil

    ***
    trăim senzaţia aceea
    de o totală înstrăinare
    de tot ce include întreaga împrejurime
    din care pare că dispare
    o parte din spaţiu

    şi chiar bănuim că nu suntem noi
    cei care încă mai speră
    îşi doresc şi aşteaptă
    să se facă târziu

    pesemne că în ochii celorlalţi
    părem cu totul alţii
    mai ales că şi noi înşine
    părăsind muzeul
    ştim că nu cunoaştem mai nimic
    din acel timp în care nu existam

    când alţii în locul nostru
    râvneau să fie altundeva
    în alţi ani şi în alte seri
    poate chiar şi în cele de acum

    când în prezenţa mea
    simt că te simţi altcineva
    priveşti în depărtare
    dincolo de marginea celor văzute
    ca şi cum tocmai acolo
    ar putea exista un alt timp

    ca şi cum m-aş putea afla şi eu
    în acea lumină
    conferind alte forme
    realului destul de probabil

    lipsit de prezent
    însă plin de aer ce ne ajută să ne vedem
    să înţelegem că cei de aici
    poate că nici nu mai suntem noi

    în acest oraş în care totul se schimbă
    tot timpul

    în aceste ore ale asfinţitului
    când zeci de umbre străine
    trec alături şi tac
    iar în muzeul închis peste noapte

    nu mai rămâne nimeni
    nu mai e nimic



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5