Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Muzeul Judeţean Argeş, moştenire culturală, istorie şi continuitate (II)

Muzeul Judeţean Argeş, moştenire culturală, istorie şi continuitate
– Un Album care face dovada că adevărul literar nu-i întotdeauna şi realitatea istorică –

Oprea,I-NAutor: Ion.N.Oprea                                                     (comentarii)

                                            II

          Adevărul literar nu-i totdeauna realitate

 Albumul în cauză face dovada că adevărul literar nu-i întotdeauna şi realitate istorică, am subliniat de la început, pentru că faţă de ceea ce am scris până acum, reamintim că Dacia ocupată de romani la anul 106 d. Hr. n-a fost decât Banatul, Oltenia şi Ardealul propriu-zis, adică teritoriul intra-carpatic, că Moldova întreagă, inclusiv cea dintre Nistru şi Prut, Muntenia, dar şi Crişana şi Maramureşul au continuat să formeze Dacia liberă, că dacii liberi, Carpii – care populează teritoriile cu mormintele lor – cei care au dat întotdeauna de furcă romanilor din provincia proaspăt cucerită, atacându-i frecvent, dar şi Imperiului care le-a plătit sume importante pentru a-i linişti. Dacii liberi au fost luptătorii din cauza cărora, romanii au fost nevoiţi în anul 156, după mai puţin de 150 de ani de ocupaţie, să-şi retragă efectivele şi să abandoneze tocmai provincia pe care o ocupase ultima, nici sfertul din Dacia ocupată!

„Încercările lui Burebista de unificare, au condus la complotul unor comandanţi şi uciderea sa, iar după aproape două secole mai târziu, prin învingerea şi moartea lui Decebal, a condus la dezastrul care-l cunoaştem şi ocuparea a unei şeptimi din teitoriul care-l ocupau la acea vreme strămoşii noştri”, scrie ing. Valeriu Popovici – Paris, Franţa, în revista Lohanul-Huşi, martie 2014, p. 85.

„23 de războaie şi răscoale dacice între anii 106 şi 271 d. Hr. au avut loc în provincia Dacia romană în perioada ocupaţiei de 165 de ani”, scrie Claudiu Anghel – Bucureşti, în Lohanul, martie 2014, p. 17, şi citează câteva până la anii 156 când romanii şi-au retras efectivele: „în anul 117, anul morţii lui Traian, aduce cu sine şi prima răscoală a dacilor din provincie, sincronizaţi cu dacii liberi care atacă şi ei la rândul lor aliaţi ca iazigii şi roxolanii. Guvernatorul provinciei, Gaius Iulius Quandratus (70-117) este ucis în urma acestor lupte, iar Hadrian (117-138), noul împărat, arde suprastructura de lemn a podului de la Drobeta pentru ca dacii să nu poată trece în Moesia.

Anii 138, 140, 143 – Împăratul Antoninus  Pius (138-161) întăreşte din nou legiunile romane din Dacia, la fel ca predecesorul său Hadrian, datorită răscoalelor ce au avut loc în acei ani.

Anii 156-157 – Dacii liberi atacă hotarele de nord ale provinciei, iar legatul Daciei Superior, Marcus Statius Priscus (132-162), reuşeşte să îi înfrângă. Sunt luate noi măsuri de întărire a graniţei prin construirea unui val de pământ şi piatră pe linia râurilor Someş şi Criş”.

„Ştiaţi că, înainte de cucerirea Daciei, Imperiul roman trecea printr-o gravă criză financiară? Prada de război luată de Traian  de la daci nu numai că a rezolvat această problemă, dar a şi permis în anul 106 suprimarea tuturor impozitelor. Mai mult decât atât, fiecare contribuabil a primit din partea împăratului câte 605 dinari”, scrie Albumul Muzeului Judeţean Argeş (p.19).

Tot Albumul spune (p. 185), „toţi locuitorii Daciei romane erau datori cu trei feluri de impozite – censul (asupra pământului), capitaţia (aplicată fiecărui locuitor) şi o taxă care se percepea asupra moştenirilor”.

„Stăpânirea romană asupra Daciei a luat sfârşit odată cu împăratul Aurelian care, la presiunea atacurilor popoarelor migratoare (!), a luat decizia retragerii armatei şi administraţiei romane în sudul Dunării. Populaţia băştinaşă, care între timp fusese romanizată (!), a rămas, punând bazele poporului român”. 

„În toată perioada de ocupaţie romană a Daciei, între anul 106 şi 271, care întregi cu cereale plecau anual spre Roma şi alte provincii romane, cât şi cirezi de vite ca pradă de război şi ocupaţie. Nu cunoaştem valoarea aurului şi argintului extorcat din minele de aur şi argint în perioada de 165 de ani de ocupaţie şi expediat sub pază şi sclavi daci spre Roma. Cunoaştem  doar mărturia doctorului lui Traian, Criton, care a estimat valoarea tezaurului lui Decebal găsită în Sargeţia, la 1640 tone aur şi 3310 tone argint”, spune ing. Valeriu Popovici-Paris, amintit (Lohanul, p. 85),  care documentează mai departe. „În afară de aceste extorcări, au mai fost şi statuile şi busturile din marmură albă şi porfir demontate de la Sarmizetusa, transportate la Roma, după distrugerea locaşurilor de cult şi palatelor regilor daci, care le admiraţi în muzeele şi parcurile din Roma şi alte capitale europene”, etalează cercetătorul valoarea bogăţiilor ţării noastre furate de invadatorii străini în trecut, dar atenţionează şi asupra prezentului şi viitorului nostru.

Este eronată teza susţinută de Leonard Velcescu ca teză de doctorat la Sorbona, atrage domnia-sa atenţia,  în care exprima că aceste bunuri şi statui au fost sculptate de romani la cererea lui Traian  ca să-şi orneze cu ele Forumul! Este luată în sprijinul său părerea multor specialişti în materie, printre care şi a domnului G. Gheorghe, care susţin că nu a existat în istorie  fapte ca un cuceritor să-şi cinstească astfel poporul învins, comandând sculptorilor săi  să orneze un edificiu cu statuile învinşilor! Leonard Velcescu consideră eronată şi teza istoricilor noştri care sunt de părere că drumurile pietruite pentru transportul  modernizat în Dacia cucerită sunt construite de către romani pentru civilizarea autohtonilor. „Aceste drumuri existau, scrie inginerul, dar alte drumuri au fost comandate de cuceritor, din locurile unde plecau transporturile cu mărfuri şi vite spre Roma  chiar şi în afara Daciei, în Panonia şi mai departe, construite de sclavii daci. De asemenea, este falsă şi teza construcţiei podului de la Drobeta şi a monumentului de la Adamclisi, care de fapt au fost construite tot de strămoşii noştri”.  

„La convertirea forţată  a românilor panonieni la catolicism, o serie de conducători care n-au vrut să se convertească, au fost exterminaţi şi li s-au luat averile cât şi obiectele din metale rare care le deţineau, toate intrând în visteria papalităţii!”, mai spune naratorul.     

„De remarcat, îşi continuă semnatarul  articolului-document susţinerile, în primul mileniu din era noastră, cronicarii străini au tratat pe mulţi dintre invadatori, cum au fost cumanii, avarii, vandalii, ostrogoţii, vizigoţii, masageţii, etc., ca barbari cruzi şi spoliatori, dar de fapt ei au fost de aceeaşi gintă getică ca şi a noastră. Ei au fost astfel categorisiţi de istoricii romani şi greci, fiindcă au acţionat în provinciile romane din sudul Dunării unde au atacat castrele romane, iar în Italia au prădat şi ţinut sub ocupaţie o bună bucată de vreme Roma imperială, Franţa, Spania şi norul Africii. Cum  se explică faptul că unii dintre ei au sălăşluit mai bine de două secole în provinciile româneşti şi noi nu avem nici un cuvânt de la ei, în schimb, avem cuvinte de la bulgari, maghiari, serbi, croaţi, iar năvălitorii bulgari fiind exterminaţi în totalitate în anul 1018 iar cu ceilalţi năvălitori n-am conlocuit decât cu ungurii în Transilvania!”

Documentarul este deosebit şi cititorii este bine să-l caute. „Dacă admiraţi la Viena şi Budapesta edificiile şi mai ales frumoasele Catedrale şi Palate, cât şi Muzeele, să ştiţi că realizarea acestor edificii  – şi exponatele, zicem noi – pe care le vizitaţi, ele provin din aurul extorcat de austrieci şi unguri de la noi”. Şi mai departe: „Priviţi cum arată doar Budapesta astăzi şi comparaţi-o cum arată Bucureştiul! Dar nu numai capitala, ci şi celelalte mari oraşe, ca să nu mai vorbim de cum arată satele noastre!”

Cabinetul numismatic de la Muzeul Judeţean Argeş – peste 5500 monede, bronz, argint şi aur, individuale sau  tezaure, sec. IV î. Hr. –sec. XXI – arată că primele monede apărute pe teritoriul Daciei au fost cele bătute de oraşele greceşti de la Marea Neagră – Histria în jurul anilor 280-475 î. Hr., Callatis, drahmele de argint, Tomis în sec. al  III-lea î. Hr. – cu circulaţie în Dobrogea, sudul Moldovei, nordul Mării Negre, Câmpia Munteniei, iar alături de ele au circulat şi monedele oraşelor greceşti din bazinul Mării Negre, al Mării Marmara şi al Mării Egee.

Monedele dacice, spune Albumul, au preluat la început stilul şi tehnologia de fabricare a celor macedonene sau romane. Prototipul lor iniţial au fost tetradrahmele, multă vreme confundate cu cele celtice. După anul 70 î. Hr. sunt documentate primele ateliere monetare dacice, imitaţii a dinarilor romani, greu de diferenţiat.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5