Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Muzeul Judeţean Botoşani în expoziţiile internaţionale de la New York şi Oxford

Muzeul Judeţean Botoşani în expoziţiile internaţionale de la New York şi Oxford

IMG_6844a [640x480]În istoria fiecărei ţări există o epocă prin care aceasta se plasează pe un loc fruntaş şi străluceşte. Cât priveşte spaţiul românesc, această perioadă se află la începutul istoriei sale, acum mai bine de cinci milenii, în epoca neo-eneolitică ce a cunoscut câteva civilizaţii excepţionale –Gumelniţa, Cernavodă, Vinca, Bodrokeresztur, Hamangia, Boian, ale căror manifestări artistice, spirituale întrec în valoare civilizaţiile europene contemporane lor, dar care sunt foarte puţin cunoscute în afară. Acestora li se alătură cultura Cucuteni, civilizaţie de o inegalabilă originalitate ce s-a dezvoltat pe un spaţiu extins de cca 350.000 km2. Creaţiile acestor civilizaţii pot fi considerate adevărate comori naţionale, repere pe harta culturală a Europei. Muzeele şi arheologii au considerat necesară organizarea unor expoziţii internaţionale dedicate neoliticului românesc pentru a evidenţia unicitatea şi spiritualitatea profundă a acestor culturi. Astfel, începând cu 2008, s-au organizat expoziţii internaţionale la Olten – Elveţia, Roma – Vatican, Bytom şi Varşovia – Polonia.

Expoziţia de arheologie „The Lost World of Old Europe The Danube Valley 5000 – 3000 B.C.” continuă şirul acestor expoziţii externe dedicate neoliticului românesc.Este pentru prima dată când astfel de capodopere au trecut Oceanul Atlantic pentru a ajunge în S.U.A., la New York. Aceasta a fost organizată la cererea Institute for the Study of the Ancient World New York University, şi a fost deschisă în perioada 11.11.2009 – 25.04.2010. A revenit în Europa, la Oxford, în Anglia, şi este găzduită la Museum of Art and Archaeology University of Oxford, primul muzeu universitar din lume şi cel mai vechi muzeu britanic. Coordonatorul principal al acestui periplu muzeistic este Muzeul Naţional de Istorie a României. Pentru a realiza o imagine cât mai completă asupra acestei perioade istorice pe teritoriul României, au fost invitate să participe muzee din toate regiunile ţării. Piesele au fost selectate după criterii de reprezentativitate ştiinţifică, artistică, cronologică, în ideea redării etapelor evoluţiei culturilor preistorice din spaţiul de la nord de Dunăre. Cu un număr limitat de exponate au venit şi Muzeul Regional din Varna – Bulgaria, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Moldova din Chişinău, ca un semn că Dunărea nu a fost o graniţă, ci o punte între teritorii locuite de civilizaţii ale aceluiaşi timp. Putem afirma fără teama de a greşi că expoziţia „The Lost World of Old Europe The Danube Valley 5000 – 3000 B.C.” este o expoziţie-eveniment, atât pentru activitatea muzeistică cât şi pentru imaginea României pe plan internaţional. Piesele arheologice, deosebit de importante, fac parte din patrimoniul cultural naţional şi fără îndoială din cel al umanităţii, dacă ţinem seama că, de fapt aici, în România este leagănul vechii Europe.

Exponatele cuprind o paletă complexă de artefacte ce definesc viaţa economică, spirituală şi artistică: ceramică, unelte, arme, obiecte de podoabă, vase antropomorfe, vase de prestigiu, figurine antropomorfe şi zoomorfe ce pun în lumină marile valori spirituale ale neoliticului românesc, care până de curând erau cunoscute de un număr restrâns de specialişti străini. Prezentarea elogioasă care a fost făcută în „The New York Times” a adus în expoziţie un număr record de vizitatori, de pe întreg teritoriul S.U.A., unii veniţi în mod special pentru această expoziţie, ce s-au arătat uluiţi de cele văzute.

Intr-adevăr, valoarea exponatelor a fost cea care a stabilit succesul expoziţiei. Piesele de tezaur alese, toate de excepţie, încât aproape nu poţi evidenţia pe una în detrimentul alteia. Facem totuşi acest pas amintind de Gânditorul de la Hamangia – singura piesă din România care este pe lista celor 10 piese a celor mai importante artefacte ale culturii mondiale, Idolul de aur de la Moigrad, Templul gumelniţean de la Căscioarele, statueta Venus de la Drăguşeni- Botoşani. Exponatele au fost aranjate conform celor mai moderne principii muzeistice, ţinându-se cont de rigoarea ştiinţifică, criteriile artistice, necesitatea protecţiei unor astfel de valori. Efortul organizatorilor s-a văzut în modul de prezentare a pieselor, în vitrinele special concepute pentru aceste exponate, completate cu materiale de informare deosebit de utile: hărţi, grafică, ilustraţie, realizate cu competenţă şi profesionalism de specialiştii de la Institut. Cu această ocazie a fost tipărit în condiţii grafice excepţionale Catalogul expoziţiei, cu 252 pagini de text şi imagini, tipărit la editura „EuroGrafica”, Vicenza, Italia. Afişul expoziţiei, de dimensiuni impresionante, spre a fi vizibil, a utilizat imaginea statuetei Venus de la Drăguşeni-Botoşani, simbol al echilibrului, spiritualităţii, expresivităţii unor astfel de obiecte încărcate de sacralitate. O impresie extraordinară a făcut ceramica, mai ales cea cucuteniană, cu formele sale diverse, sofisticată, rafinată, armonioasă, proporţionată, ce nu cunoscuse roata olarului, dar care surprinde prin dimensiuni, prin tehnica cu care erau realizate aceste vase. Spectaculosul decor al acestora uimeşte prin utilizarea simbolurilor, cele mai multe geometrice, ce pot fi ideograme, sugerând un mod de comunicare al celor din neolitic. Pigmenţii naturali folosiţi în pictură, procesul de finisare al vaselor, precizia, creativitatea de care dau dovadă aceşti artişti anonimi, precursorii artei europene de mai târziu, nu pot decât să-i uimească pe oamenii de astăzi. Analizând statuetele antropomorfe sau zoomorfe realizate din lut ars, decorate cu simboluri pictate sau incizate, într-o formă esenţializată, stilizată, ni se dezvăluie o lume deosebit de complexă, cu reprezentări magico-religioase ce au conotaţii cultice, estetice, sociale.

Muzeul Judeţean Botoşani a fost foarte bine reprezentat prin piesele aparţinând culturii Cucuteni de la Vorniceni şi Drăguşeni. In special vasele de la Vorniceni, cele mai noi descoperiri din expoziţie, au impresionat prin coloritul viu, prin dimensiuni, prin diversitatea formelor şi a decorului.

Această comoară naţională a fost apreciată în cel mai înalt grad de Roger S. Bagnall, directorul de la Institute for the Ancient World şi Dr. Cristopher Brown, directorul de la Museum of Art and Archaeology University, care au prezentat expoziţia cu ocazia vernisării acesteia la New York şi respectiv la Oxford. La vernisaj au fost prezenţi specialişti din muzee, personalităţi din domeniul culturii, iar la Oxford, ambasadorul României în Regatul Marii Britanii, excelenţa sa dl. Ion Jinga.
Aprecierea şi interesul cu care au fost primite aceste expoziţii externe mi-au adus o mare satisfacţie şi datorită faptului că piesele pe care le-am descoperit recent la Vorniceni, incluse în categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional, au fost receptate ca unele dintre cele mai frumoase şi interesante piese din aceste expoziţii.

Pentru a se vedea cum a fost percepută expoziţia „The Lost World of Old Europe The Danube Valley 5000 – 3000 B.C” la New York voi cita din cartea de onoare câteva impresii:
„O expoziţie şi o selecţie excelentă. Mulţumesc pentru aducerea geniului Vechii Europe la New York.”
„Aceasta este o expioziţie fantastică, ce merită să fie prezentată la Metropolitan Museum of Art. Asta va schimba părerile despre istoria umanităţii.”
„Magnific. Intotdeauna apreciez lucrurile deosebite adunate într-o astfel de expoziţie. In special mi-au plăcut obiectele mari, vasele, aflate în cea de a doua cameră care lasă arta să vorbească pentru ea. Mulţumesc.”
“Este o expoziţie frumoasă care pur şi simplu te face să doreşti să te întorci în timp pentru a vedea cum erau folosite aceste obiecte. Felicitări arheologilor, descoperitorilor.”
„Au fost culturi extraordinare. Cum i-aţi convins pe români să vă dea „Gânditorul şi Gânditoarea”(piesele de la Hamangia)? Multe felicitări.”
„Comori care ne luminează minţile şi ne încălzesc sufletele.
”O expoziţie cutremurătoare. Intreaga mea viziune despre Vechea Europă este distrusă.Fascinant.”
Expoziţia de la Oxford abia a fost deschisă şi aşteptăm cu interes ecouri din partea vizitatorilor şi a specialiştilor.
IMG_6083a
IMG_6548a
IMG_6560a
IMG_6844a
IMG_6087a
IMG_5070a



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania