Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Năsăudeanca Dora Alina Romanescu a fost sărbătorită la Constanţa

Năsăudeanca Dora Alina Romanescu a fost sărbătorită la Constanţa, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate scriitoricească

      Cu douăzeci de ani în urmă, scriitoarea Dora Alina Romanescu, cu numele ei adevărat, Saveta Georgescu Bachiş, originară din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, îşi publica primul său roman intitulat ,,Dealul Comorii’’. De atunci şi până astăzi, palmaresul scrierilor sale cuprinde peste 20 de romane, şi alte trei, în curs de apariţie, dintre care, multe sunt dedicate comunei sale natale, oamenilor în mijlocul cărora şi-a trăit anii tinereţii, după care şi-a împletit destinul cu lumea de la Malul Mării, unde îşi are familia. Printre scrierile sale legate de Ţara Năsăudului, de obiceiurile şi tradiţiile acestei minunate zone etnoculturale se află romanele :Dealul comorii, Blestem, Distanţe, Pe drumul dorului şi al destinului, Simfonia sufletului călător ş.a. , care au fost bine primite de critica literară şi mult apreciate de către publicul cititor. ,, Nu mă consider norocoasă, spune Dora Alina Romanescu, ci binecuvântată de  forţa divină care, la un moment dat, mi-a dat ca temă de viaţă să scriu despre oameni şi locuri dragi,  să transmit semenilor gânduri şi sentimente, să-mi promovez feminitatea şi frumuseţea sufletului. Nu sunt atât de credincioasă pe cât ar trebui să fiu pentru misiunea  specială pe care mi-a dat-o Dumnezeu acum douăzeci de ani. Mi-am dedicat viaţa timp de patruzeci de ani profesiei de educatoare pe care am iubit-o şi respectat-o, iar în mijlocul copiilor m-am simţit importantă, fericită, liniştită, împlinită. Cu toate acestea simţeam un zbucium interior, o neîmplinire, o chemare spre ceva care să-mi liniştească fiinţa’’.  Scrisul i-a devenit un adevărat ideal.Nu de mult,  la numai câteva zile de la împlinirea unei frumoase vârste, care nu se vede absolut deloc pe chipul ei blând şi luminos de ardeleancă, Asociaţia ,,Dascălii Schimbării’’, în parteneriat cu prof. dr. Mihaela Rus şi Nicoleta Bercaru, a organizat celebrarea celor 20 de ani de activitate în lumea cuvântului scris. Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Militar din Constanţa la care au participat personalităţi de seamă ai culturii dobrogene : Mariana Bolcheş, Diana  Dobriţa Milea, Ovidiu Dunăreanu, Emilia Dabu, Dumitrescu Tania, Irinela Nicolae, Aneta Tomescu, alături de care s-au aflat şi mulţi cititori. Despre activitatea literară a sărbătoritei au vorbit : Mihaela Rus şi Ovidiu Dunăreanu care ,,i-au învăluit sufletul în emoţii cu evocările  făcute despre începuturile sale scriitoriceşti, despre personajele romanelor sale’’. Emilia Dabu a evocat momente din evoluţia spirituală a scriitoarei, iar Diana Dobriţa Bîlea i-a adus un adevărat elogiu :,,Romanele Dorei Alina Romanescu emoționează și țin cititorul cu sufletul la gură de la prima și până la ultima pagină. Scrie într-un stil clasic, având o exprimare limpede și fluentă. Îndeamnă la reflecție, dă aripi celor a căror imaginație tinde să zboare către tărâmuri de basm și mai ales oferă speranță acelora care, din diferite motive, nu mai cred în ei înșiși, în oameni sau în Dumnezeu. Scrie pentru toate vârstele și pentru multe dintre gusturile cititorilor de astăzi’’. Activitatea s-a încheiat cu mulţumirile scriitoarei adresate tuturor participanţilor şi organizatorilor. Asociaţia ,,Dascălii Schimbării’’  împreună cu QUO VADIS i-au acordat o plachetă de cristal pe care scrie : ,, 20 DE ANI DE CARIERĂ. Aprecieri şi recunoştinţă scriitoarei Dora Alina Romanescu !’’. Doamna scrisului dobrogean, cum este cunoscută aici, deţine şi Titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Mangalia, dar şi al comunei sale natale. Rebra şi toată comunitatea năsăudeană te felicită,  doamna Saveta Georgescu Bachiş, şi se bucură mult de realizările tale !

                                                                                           Mircea Daroşi



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania