Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

REBRA, în romanele scriitoarei Dora Alina Romanescu

  •         Glasul sângelui  și dorul  aprins de cei dragi, au chemat-o pe Dora Alina Romanescu să dea la o parte bariera distanței care o desparte de casă și să se îndrepte spre satul  în care a copilărit. S-a întors la Rebra zilele trecute, cu sufletul îndurerat, pentru că avea să-și conducă pe ultimul drum, pe Todor Bachiș, fratele ei, plecat la cele veșnice, după o lungă și grea suferință. După ce și-a pierdut  părinții, Dora Alina Romanescu a revenit mai rar pe plaiurile năsăudene, dar  a așezat în paginile cărților sale imaginea satului natal cu poveștile și destinele oamenilor de aici. 
  •           Dealul comorii este romanul său de debut, apărut în 2002, construit pe o structură autobiografică, cu largi deschideri spre acest univers al veșniciei, care păstrează încă nealterate, psihologia, obiceiurile și datinile străbune. Arhitectura romanului are o linie deschisă, inundată de lumina caldă a sincerității. Eroina privește în oglinda sufletului ca într-o carte de rugăciuni, își duce crucea pe drumul Golgotei și trăiește cu speranța că șansa vieții îi va surâde cândva. Găsim în roman pasaje cu cele mai frumoase descrieri ale naturii, secvențe din ciclul evenimentelor importante din viața omului, dar și frumusețea sărbătorilor creștinești din lumea satului.
  •          Romanul Blestem, tipărit în 2008,  este cartea de vizită a Dorei Alina Romanescu, pentru care a primit un valoros premiu la festivalul de creație din Toronto. Acest volum configurează destinele dramatice a două femei, mamă și fiică, Victoria și Ana din comuna Rebra. Ca într-o monografie sătească, găsim aici file de istorie,  elemente de toponimie locală, obiceiuri și datini, toate puse în armonie perfectă cu mirificul zonei. Asemeni lui Liviu Rebreanu, autoarea realizează pagini emoționante cu desfășurarea  celui mai important eveniment din viața omului, nunta. Peisajul natural este învăluit de nostalgia copilăriei  : ,, Rebra este un colțișor de rai pe care Dumnezeu și l-a dorit să rămână așa cum l-a zămislit ”. El apare în toate ipostazele anotimpurilor, fiind realizat printr-un limbaj artistic demn de invidiat : ,,În mijlocul lunii august, natura acestui ținut, parcă încremenise de atâta bine. Soarele mângâia cu razele sale calde, dealurile, văile, pădurea, iar când fierbințeala devenea prea puternică, vântul își lua evantaiul și-l mișca leneș dintr-o parte în alta, iar cerul trimitea câte un norișor năzbâtios să-și reverse lacrimile peste toată suflarea pământului, să-l răcorească și să-l mai trezească din amorțeala profundă în care căzuse ” „Blestem” – este romanul care dă adevărata măsură a talentului prozatoarei ce pune în ecuaţii epice studii de caz, prilejuind nemiloase radiografii ale societăţii contemporane.,,Este o lectură atrăgătoare despre soartă, noroc, fericire și, hotărâri care schimbă esențial viețile oamenilor ( Ovidiu Dunăreanu)
  •             Romanul,,Distanțe”(2010) ompletează imaginea comunei Rebra. Evenimentele sunt aranjate în câteva simetrii, fapt pentru care acțiunea se desfășoară pe planuri diferite. Cititorul este purtat cu ușurință de la munte la mare, de la sat la oraș și îi oferă posibilitatea să descopere întâmplări mai mult sau mai puțin obișnuite. Un capitol aparte îl constituie lumea școlii din Rebra, cu dascălii săi harnici printre care s-a aflat și autoarea, cu mulți ani în urmă. Despre această carte, criticul literar Ion Roșioru spune că este ,, un roman basmic, o sarabandă a destinelor sinuoase ”
  •           ,,Roata destinului ” (2012) este romanul care întregește prezentarea istorico-geografică a localității Rebra, locul unde se desfășoară cu preponderență acțiunea și cu multe detalii privind ocupațiile de bază ale locuitorilor, ca agricultura, creșterea animalelor și exploatarea pădurilor, dar și a vieții spirituale de pe aceste plaiuri mioritice.,,Ținutul acesta dintre munți ascunde poveștile și destinele oamenilor”.Cititorul are posibilitatea să urmărească ca pe o peliculă de film episoade din viețile strămoșilor autoarei, începând din anii copilăriei și până în perioada maturității. Trecută prin exercițiul artistic al scrisului și cu reale disponibilități creative, scriitoarea Dora Alina Romanescu ,,creionează ” fiecărui personaj portretul fizic și moral, dând senzația că cititorul se află față în față cu  eroul cărții. 
  •            În același context al evocării nostalgiei și al dorului pentru satul natal se înscriu și alte două cărți intitulate atât de sugestiv : ,,Pe drumul dorului și al destinului ” (2016 ) și ,,Simfonia sufletului călător ” (2021 ). Remarc arhitectura compozițională a fiecăreia dintre ele, firul narativ al întâmplărilor, limbajul artistic al povestirii, încărcat cu frumusețea și bogăția lingvistică a graiului năsăudean. Dora Alina Romanescu realizează  o proză memorabilă, plină de sensibilitate și finețe stilistică în care spațiile epice se îmbină armonios cu cele lirice și toate la un loc sunt rezultatul talentului și hărniciei sale scriitoricești. Rebrenii, trebuie să fie mândri că au un reprezentant de seamă în lumea culturii românești, care i-a scos cu adevărat din anonimat.

Mircea Daroși

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania