Tănase GROSU

NAUTAPA

In memoriam Albert Camus

”Andate la: quivi e la porta”:
Amfora cu miere a Soarelui s-a răsturnat.
”Te lucis ante terminum”, penele verzi ale îngerilor
Și diafanele lor pelerine verzi s-au topit în funinginea nopții.
Heket, zeița reînnoirii, alungă caliginem undeva Dincolo,
Dând întâietate eternității, speranței mereu dorminde.
Dunele roșii, în dulcea culoare de safir oriental,
Sub chihlimbarul nisipurilor apar, apoi dispar
Strunind caravana vântului înflăcărat dinspre ocean.
Pojar e-n toate, în aerul aprins, în dalele de alb strălucitor
Ale lacului sărat, pierdut printre curmali și piperniciți smochini.
Narcoza luminii învolburată îmi invadează capul și timpul;
Înaintez de parcă stau, alerg de parcă plutesc în eter.
Dar simțurile nu înșeală ! Viaţa mă colonizează:
Negarea e un zăbranic, deci defenestrez bulele necazurilor.
Ziua asta sepulcrală parcă nu trage draperiile aeriene.
Privesc cu jind torsul tău, mâna molatecă care iubește
Cealaltă Mână, mângâie visător volbura părului și gura.
Ah, sufletul este creat să iubească repede,…prea repede.
Noi oscilăm, beduinule, între iubirea naturală și cea sufletească.
Et ecce: E prea simplu, istovitor doar să te iubesc.
Lenevești, pargoletta, pe terasele de marmură de Carrara
Lăsându-te pradă perlelor căzânde ale cascadei, ai tăi epic tits.
Ador a noastră apropiere languroasă ce deturnează umbra,
Încă n-am schimbat între noi vestitele mireane
Pline de desene ancestrale și tămâieri cu sfânt mir.
Un nou val de efuziune cerească ne inundă, totul arde;
Eu, Narcis, uitându-mă în apara lacustră: ”Cine naiba sunt?”;
”Hai, ce ești; spune suflete clar cine ai fost?”
Narzis, picioarele-ți reci au înghețat parcă apa,
Iar chipu-ți de bijuterie orientală a tulburat izvorul,
Freamătul celulelor tale a stârnit brizanți codalbi.
Încă un val de febră a cerului a scăpat din vale
Alungat de freamătul continuu al oceanului smaraldiu.
Iarba și papirusul ard, coliliile și-au pierdut ciuful.
”E i vaggi ne ferien per mezzo ‘l nas”.
Și îmbrățișarea ta de odaliscă o aștept numărându-ți pistruii.
Mă gândesc ades la cifra miraculoasă a Cabalei: 2 ;
Întotdeauna vom regăsi cupluri, parte bărbătească cu cea femeiască:
Albină și trântor, ciocârlie și ciocârlan, căprior și căprioară,
Cerb și ciută, cinteză și cintezoi, pistil și stamine (harem)
Leu și leoaică, câine și cățea, vacă și taur, vrabie și vrăbioi,
Căluțul de mare fertilizat necontenit de femela sa…
Dar mai ales comuniunea adamică: femininul şi masculinul.
Gândesc prea mult întrezărind efluviile vibrânde de arșiță;
Narzis, oare de ce vrei să-mbrățișezi soarele, sfidând pojarul ?
Nici țipenie de alte ființe; câmpurile de nisipuri veșnice se-aleargă.
Încerc să te cunosc mai bine, creație superbă, să te-nțeleg…
Orice pom se cunoaște după roada sa;
Nu se strâng smochinele dintre spini;
Nici nu se culeg strugurii din mărăcini !
Poate iubirea noastră a dat prematur în clocot…
Hai, și-om porni spre speratul țărm răcoros;
Îi simt deja prezența: zumzetul valurilor, sarea parfumată a apei.
Sfârșit-a această stază ?… acest baroc ’n’ roll ?
Dragostea nu se poate transforma în supliciu sau tortură !
Înmiită este contopirea trupurilor înfierbântate cu torsul caniculei.
Iată, vara aceasta toridă a dragostei noastre !
___
Notă: Textele în limba italiană (toscană) consemnate între ghilimele reprezintă citate din ”Purgatoriul” (Divina Comedie) al lui Dante Alighieri, fapt ce conferă poemului o structură ”colaj” asemeni celei exersate de Ezra Pound în ciclul ”Cantos”.