Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Noi, botoşănenii, ce-i mai luăm lui Eminescu?

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 13 Aug. 2018
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor rev. Luceafărul
Publicat: 14 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

Noi, botoşănenii, ce-i mai luăm lui Eminescu?

                                                                              

În urmă cu câteva luni, într-un articol publicat în revista “Luceafărul”, mă întrebam dacă sfinţii fără aureolă, din biserica “ Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil”din Ipoteşti, construită în memoria lui Mihai Eminescu, vor fi alungaţi din locul în care, de mai bine de şapte decenii, au fost pictaţi de Petru Remus Troteanu, unul dintre renumiţii pictori români, ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea. Întrebarea mea, era motivată de faptul că în presa botoşăneană,  apăruseră ştiri şi imagini, care demonstrau faptul că, în contextul lucrărilor de restaurare a bisericii, se îndepărta şi pictura originală.

Chestionat de jurnalişti, domnul Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Pentru Cultură a Judeţului Botoşani, a afirmat că a fost solicitată părerea unui reputat specialist în domeniul restaurării picturii bisericeşti, răspunsul oferit de acesta, referindu-se însă, doar la nimburile negre ale sfinţilor, care nu ar fi fost definitivate de Petru Remus Troteanu, în sensul că nu a aplicat pe acestea o foiţă de aur. Am dedus, prin urmare, că expertiza nu a privit întrega pictură din biserică, ci doar nimburile negre ale sfinţilor, neconforme cu iconografia ortodoxă şi, prin urmare, răşluirea picturii  avea ca scop, înlocuirea acesteia, cu una asemănătoare tuturor celorlalte lăcaşuri de cult.

De la publicarea articolului la care am făcut trimitere, lucrările de restaurare au continuat, ca şi îndepărtarea picturii desigur, în acest moment  biserica fiind gata pentru a fi repictată. Va deveni, peste nu prea multă vreme un lăcaş de cult, a cărui importanţă, va mai consta doar în faptul că a fost construit la iniţiativa unora dintre marile personalităţi ale României interbelice ( Nicolae Iorga, Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu etc.) şi cu contribuţia bănească a mii de români, care au răspuns apelului de subscripţie naţională lansat de ziarul “Neamul Românesc”. Lipsa sfinţilor cu nimburi negre, cunoscuţi în toată lumea, va scoate din Biserica “Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil”  din sfera de interes a vizitatorilor şi, în mod cert, va scădea importanţa Memorialului de la Ipoteşti

Mă întreb,  de ce nu s-a restaurat pictura, ci s-a preferat înlăturarea acesteia. Oare, nu merita ca Poetului Naţional să i se păstreze biserica pe care Românii i-au dedicat-o, aşa cum ea a fost construită şi pictată. Faptul că, ea nu figurează  pe Lista Monumentelor Istorice, nu înseamnă că poate fi considerată ca o oarecare biserică şi că asupra ei se pot face orice intervenţii. Nu este monument istoric, dar întruneşte toate datele pentru a avea această calitate: este unicul lăcaş de cult din România dedicat unui poet, este un bun naţional pentru că a fost construită, în cea mai mare parte, cu bani colectaţi prin subscripţie naţională, iar sfinţii pictaţi cu nimburi negre, o făceau unică în lumea ortodoxă. Mai mult decât atât, biserica a fost sfinţită, cu iconografia realizată de pictorul Petru Remus Troteanu, la data de 22 septembrie 1940,  de Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei şi de atunci, până acum, nimeni nu a contestat caracterul ieşit din comun al picturii.

Revenind la supoziţia că pictura contrazicea uzanţele iconografiei ortodoxe, ne punem totuşi întrebarea – de ce nu s-a acceptat, ca şi până acum,  excepţia de la regulă, menţinându-se pictura originală, ţinând cont de faptul că biserica este dedicată unei personalităţi nepereche a neamului românesc. Excepţii s-au mai făcut şi se fac şi acum – cea mai recentă este înmormântarea marelui taragotist Dumitru Fărcaş în grădina casei părinteşti şi nu într-un cimitir, aşa prevede legea cimitirelor. La Botoşani, nu se putea gândi şi motiva aşa?

Acum, desigur, nu mai este nimic de făcut. Ne întrebăm, totuşi, dacă, după lansarea ipotezei că lacul cu nuferi de la Ipoteşti ar fi Iazul Loieşti de la Cucorăni şi după golirea bisericii din incinta Memorialului de cel mai important element care o lega de Eminescu, sfinţii cu nimburi negre, noi, botoşănenii, ce-i mai luăm Poetului?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Nicolae Iosub spune:

    Oare s-a sters si chipul lui Eminescu de pe peretele din sud? Ar fi o mare greseala!
    Pictura lui Troteanu era o opera de arta, cu care Memorialul Ipotesti se putea mandri. Dar, se vede treaba ca unora nu le-a placut aceasta pictura si trebuia una noua, fara mare valoare, comuna tuturor bisericilor ortodoxe.
    Pacat ca cei care trebuie sa apere valorile culturale ale Botosaniului au, probabil, alte preocupari mai importante!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5