• Jean (pe numele său adevărat, Ioan) Mihail s-a născut la 3 octombrie 1875, la Craiova și a murit la 23 februarie 1936, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Ungureni” din Craiova. A fost un important om de afaceri, devenit cel mai bogat român din perioada interbelică. A deținut o avere uriașă, având un palat în Craiova (astăzi, Muzeul de Artă), un conac în satul Deveselu, comuna Redea, plasa Ocolu, județul Romanați (în prezent, sat în comuna cu același nume, județul Olt), moșii în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Romanați, Olt, Teleorman, Vlașca, Ilfov și Tecuci, precum și o impresionantă colecție de tablouri. Nu a fost căsătorit și nu a avut copii. A absolvit Facultatea de Drept din Bordeaux (Franța) și a obținut titlul de doctor în Drept la Paris. Ca membru al Partidului Conservator și al Partidului Național Liberal, a fost deputat și senator, votând în favoarea reformelor privind votul universal și împroprietărirea țăranilor. În timpul marii crize economice din anii ’30, a garantat cu averea sa împrumuturile statului român din băncile franceze și elvețiene. Este unul dintre cei mai mari filantropi români – a făcut importante donații Liceului (astăzi, Colegiul Național) „Carol I” din Craiova (unde a studiat), a construit și renovat așezăminte bisericești, a donat fonduri de studii pentru elevii și studenții săraci, a propus ca propriul palat să devină sediul unei instituții de educație, iar, în final, a donat prin testament întreaga sa avere (patru miliarde de lei de atunci) statului român.
•  
• Florin Rogneanu s-a născut la 18 septembrie 1947, la Râmnicu Vâlcea și a murit la 25 noiembrie 2013, la Craiova, fiind înmormântat la Cimitirul Dorobănţia din același oraș. A fost căsătorit și a avut un fiu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. A fost profesor la Liceul Iancu Jianu din Slatina și, apoi, muzeograf, șef de secție și director la Muzeul de Artă din Craiova. A organizat peste 250 de expoziții personale de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă, caricatură, ex-libris, instalații și fotografie, fiind prezent cu lucrări proprii la saloane naționale de artă plastică şi artă fotografică de la diverse muzee din țară. A publicat mai mult de 800 de articole, cronici de expoziție și medalioane artistice în diverse cotidiene, precum şi peste 260 de studii și comunicări științifice în reviste de specialitate și de cultură, cataloage și albume de artă apărute în țară şi în străinătate. A fost vicepreședintele Filialei Dolj a Uniunii Artiştilor Plastici. Pentru activitatea sa, a fost distins cu numeroase premii și diplome.
• Despre viața și activitatea lui Jean Mihail și ale familiei sale, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2012, la palatul din Craiova care îi poartă numele.
• – Domnule Florin Rogneanu, cine a fost Jean Mihail?
• – A fost o personalitate foarte cunoscută la nivel național. Se trăgea dintr-o familie de negustori de origine macedoneană, care au venit în țară la jumătatea secolului al XIX-lea și s-au stabilit la Craiova. Bătrânul Constantin Dini [Dinu] Mihail a intuit că pământul românesc este marfa cea mai căutată și mai productivă a vechii Românii; așa se face că a început să investească în terenuri. În timpul mișcărilor țărănești din 1882-1884, a împrumutat bani de la bănci și a cumpărat pământ la prețuri foarte scăzute, reușind să devină, în 1906, cel mai bogat om din România după [Gheorghe Grigore] Cantacuzino „Nababul”. El s-a adresat arhitectului francez Paul Gottereau, invitat în țară de Regele Carol I, cerându-i să-i facă un palat la Craiova, iar acesta avea să-i îndeplinească dorința în stilul baroc târziu. Lucrările au început la sfârșitul anului 1899, fiind terminate în 1907. Construcția, având parter și etaj, avea să devină cea mai importantă clădire a orașului. Palatul a fost inaugurat în 1909, pentru că Dini Mihail s-a îmbolnăvit și a plecat de lângă familia sa. El a avut patru copii, dintre care doi au murit la vârste fragede, ceilalți doi fiind Nicolae [absolvent al Facultății de Drept din Liège (Belgia), care, în a doua parte a vieții, a trăit mai ales în comuna franceză Pau] și Jean; la moartea sa, averea lui s-a împărțit între cei doi fii. Nicolae era extrem de darnic; de câte ori venea la Craiova, strângea toți oamenii săraci ai orașului în curtea palatului și le oferea câte ceva, în felul acesta împrăștiindu-și averea, așa cum o făcea și în Franța. A murit sărac lipit, la 46 de ani, după ce a îmbrăcat rasa franciscană, fiind înmormântat în cimitirul săracilor din Pau, în 1918. În continuare, palatul a fost locuit de Jean Mihail, care a refăcut și mărit averea impresionantă a tatălui său. Numele lui adevărat era Ioan, dar, așa cum era moda vremii, și l-a franțuzit și toată lumea l-a cunoscut ca Jean. În 1936, s-a îmbolnăvit și a murit, dar a apucat să-și scrie testamentul, desfăcut în același an. Pe lângă executorii testamentari, cărora le-a lăsat diferite sume de bani, a pus bazele unei fundații purtând numele său, care avea de îndeplinit mai multe scopuri: cele 100.000 de hectare de pământ și 50.000 de hectare de izlazuri și iazuri să fie vândute țăranilor români în loturi de câte zece hectare, cu despăgubire în zece ani, iar banii rezultați să intre în conturile fundației. Aceasta trebuia să subvenționeze o parte dintre cheltuielile vechii pinacoteci Alexandru și Aristia Aman, un învățământ agricol, cu burse pentru cei mai buni studenți, care să-și continue studiile la Paris, un spital pentru persoanele neajutorate, un azil pentru vârstnici, precum și întreținerea palatului. Neavând urmași, s-a spus și despre el că a fost un om zgârcit. A avut un singur administrator și nu prea stătea în palat, ci mai mult la București, unde a deținut două case pe Calea Victoriei; în rest, nu a avut nici măcar o femeie de serviciu care să-i facă curat în impresionantul său palat, unde trăia într-o cameră de la subsol și avea o baie maură la etaj.
• – Ce știți despre viața lui sentimentală?
• – La un moment dat, s-a logodit cu o foarte cunoscută colecționară de artă, doamna Dimo, strănepoată a familiei pictorului [Theodor] Aman și profesoară la Liceul [astăzi, Colegiul Național] Elena Cuza din Craiova, dar relația nu s-a finalizat printr-o căsătorie.
• – Cum arătau în epocă palatul și curtea acestuia?
• – Clădirea are un subsol impresionant, cu bolți din cărămidă și o sală în care se afla un tezaur cu nenumărate bijuterii, preluate, în 1947, de Banca Națională; parterul, care numără 18 camere, avea un salon violet, unul roșu și altul de muzică, poezie și literatură, tapetat cu mătase de Lyon de culoare roșie, cu un mare candelabru și patru aplice cu ornamente din cristal de Murano, care s-au păstrat până în zilele noastre. Pilonii sunt îmbrăcați în piatră semiprețioasă – porfir roșu, care se găsește numai în Egipt. Mai erau două spații destinate sufrageriei; cea mare avea un plafon casetat în stil francez din secolul al XVIII-lea (casetele fiind pictate cu naturi statice cu rodii), mari lambriuri din lemn, ancadramentele de la fereastră din lemn sculptat și întreg tavanul pictat în imitație de lemn; și salonul sufrageriei mici a fost pictat tot în imitație de lemn. Accesul de la parter la etaj se face printr-o scară de onoare din marmură de Carrara, cu o serie de altoreliefuri în zonele de est și de vest, iar întreaga feronerie care marchează bordura scării este lucrată în stil baroc, la Paris, și montată aici. În plafonul dintre parter și etaj, în holul de onoare, se află un decupaj de formă ovală, astfel încât există posibilitatea de a asista la ceea ce se petrece la parter. Etajul este construit într-o gamă de ocru și are 19 săli, dintre care cele mai importante sunt camerele de zi – cele ale lui Nicolae și Jean, în nuanțe galbene; toți pilonii ornamentali sunt îmbrăcați în praf de marmură presat, cu un luciu deosebit. Mai era sala pomului de iarnă, dispusă de la vest la est, cu plafonul pictat în stil neoclasic de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care reprezintă un cer de la apus către răsărit, cu o bogăție ornamentală extraordinară ce duce acest interior către zona rococo din aceeași perioadă. Aici, există două mari oglinzi din cristal de Veneția dispuse față în față și încă una pe holul de la ieșire, în așa fel încât lasă impresia că spațiul este mult mai amplu decât în realitate. În această sală, mai sunt două candelabre cu ornamente din cristal de Murano, fixate pe șină metalică, în pod, amândouă cântărind aproape o jumătate de tonă. Au existat și sobe ornamentale, aduse de la Viena de Dini Mihail și montate în interior. Palatul a fost prima clădire din oraș cu centrală termică proprie, care funcționa pe motorină, și a avut coșuri înalte de aproape 24 de metri. În curte, erau șase pini – trei în partea stângă și alți trei în partea dreaptă a marilor porți ornamentale.
• – Jean Mihail sau tatăl său au avut demnități ori recunoașteri publice?
• – Dinu Mihail a fost președinte al Consiliului Județean Dolj și, apoi, până la moarte, președinte de onoare al organizației județene Dolj a Partidului Conservator. A fost decorat cu ordinele Coroana României și Steaua României.
• – Unde sunt înmormântați membrii familiei?
• – Mormintele lor se află la Cimitirul Sineasca din Craiova, unde Jean are un bust din bronz; el a reînhumat aici și osemintele fratelui său Nicolae [în anul 1920].
• – Ce amintire au lăsat în conștiința localnicilor?
• – Toată lumea cunoaște figura lui Jean ca a unui om zgârcit, ceea ce nu e decât parțial adevărat, dar foarte drept. În schimb, toți sunt impresionați de felul în care arată Palatul Jean Mihail.

Florin Bălănescu