Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O carte ca niciuna alta, unică, poate în literatura română, scrisă de un activist al PCR care, înainte şi după 89 a fost şi a rămas om, pentru că a respectat sfaturile părinţilor săi

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O carte ca niciuna alta, unică, poate în literatura română, scrisă de un activist al PCR care, înainte şi după 89 a fost şi a rămas om, pentru că a respectat sfaturile părinţilor săi

Primit pentru publicare: 06 Febr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 07 Febr. 2020
© Ion N. OPREA© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


         Pisarul de sâmbătă se numeşte cartea la care am să mă refer, aparţine lui Costache Tudor, fost activist PCR, este  editată la Ex Ponto, Constanţa în 2017, puţin cunoscută, o carte ca niciuna alta, unică, poate în literatura română, este scrisă cu sinceritate, autorul ei, prin glasul  lui Costel Bălteanu, personaj care îl transpune în carte pe autor, mărturiseşte că a respectat în totul sfaturile mamei sale, o ţărancă înţeleaptă care mereu îi spunea când era copil, pregătindu-l pentru viaţă, precum Neagoe Basarab pe fiul său Teodosie: Ia aminte, băiete,  în viaţă, omul trebuie să ştie că treptele vieţii sunt nu doar pentru urcat, ci şi pentru a le coborî, ambele, dacă trebuie, să fie făcute cu aceeaşi demnitate…

Despicând firul în patru, cum zice critica de întâmpinare, Costache Tudor, devenind scriitor, în Pisarul de sâmbătă se spovedeşte ca la biserică, de care n-a uitat niciodată, înşirând fapte trăite, de el şi ai lui, lumea satului,  dinainte de 89, în socialism, cu vreo 35 de ani, alţi vreo 30 după, în capitalismul „prosper”, confesiunea lui, prin acest Bălteanu, incluzând aspecte biografice, cu inflecsiuni nostalgice care privesc nu numai familia sa, ci mai tot ce îl înconjoară şi pot fi judecate.  Mai cu seamă perioada tranziţiei, nu prea clară pentru mulţi dintre cei cu care autorul trăieşte, dar şi retrospectiv, cu gândul la ce a fost odată, la mama -acasă, când tânăr fiind, Costache Tudor notează: „a fost o vreme când am vorbit despre ce gândeam şi ce credeau alţii, uneori având falsa impresie că-s ale mele. Acum  le am cu adevărat doar pe ale mele, discutabile, incorecte poate, dar cum spuneam, ale mele”, p. 66 din carte.

Mare iubitor al satului, din seva căruia este plămădit, Costache pune în spovedania sa drama întreagă a satului şi ţăranului român,  care, în anii dictaturii proletariatului şi a falsei prietenii cu ţărănimea muncitoare, ultima a suferit din plin, o dată când a fost forţată să renunţe  la bucata de pământ, carul cu boi şi ustensilele agricole, duse la GAC-CAP, muncind pentru colectiv şi achitarea datoriilor de război, „datorate” Marii Prietene – URSS, bastion al Păcii, cu nimic garantate, apoi, a doua oară,  când Orânduiala cea nouă, capitalistă, i-a redat pământul, pe alte coclauri, fără atelaje, deşi, cum se ştie, a fost prea tîrziu, pentru că ţăranul, ţărănimea cea prietenoasă, îşi pierdu-se în cei aproape 40 de ani condiţia sa de ţăran adevărat.

Costel Bălteanu, alias Costache Tudor, precum şi alţii, cu şcoală sau nu, plecat la oraş, el acum profesor de psihologie, au luat viaţa ca de la-nceput, să facă de toate. El a  ajuns chiar prim-secretar al UTM la raionul Hârşova, judeţul Constanţa, unde, ca om, s-a comportat cum îl învăţase mama, de care mereu pomeneşte şi o citează ca exemplu pentru educaţia tinerilor. De mama, şi de primul-secretar al PCR, Vasile Vâlcu, căruia, drept recunoştinţă, cum au făcut alţii şi cu Miu Dobrescu de la Iaşi, în paginile  „Pisarul de Sâmbătă” îi alocă pagini repetate. Şi subliniază, aici – ca şef la UTM – cu sarcină rezervată de a sancţiona nişte tovarăşi care încălcaseră disciplina de partid ori legile ţării, a aplicat ceea ce i se spusese, de însuşi primul-secretar al regiunii care i-a cerut să conducă astfel acea şedinţă încât faptele şi cei puşi în discuţie să aibă circumstanţe atenuante, ca pedepsele date să poată fi mai mici: „notează totul şi mai umanizează-le pe unele. Vrem ori nu vrem, registrul acesta în care scrii dumneata va rămâne în istoria raionului”.

           Aducând în prim-planul mărturisirii oameni care nu trebuie uitaţi, că nu merită, romancierul pune alături ce au mai scris şi alţii, care judecă drept: „Cine se va uita în memoriile  doamnei Florica Cruceru, fostul director al Muzeului de Artă, se va întâlni şi cu paginile de recunoştinţă adresate lui Vasile Vâlcu (…), omul căruia Dobrogea îi datorează enorm. În anii când a fost întâiul decident (…) i-a ascultat pe specialişti”.

             Cele subliniate sunt relevate de pisarul (scriitorul) în cauză când aminteşte că pentru acea şedinţă de la UTM, după 1989, tocmai cei care au fost îndepărtaţi de pedepsele atunci meritate, că faptele lor le meritau, au fost, dacă nu primii, măcar grăbiţii, care ascunzându-şi propriile vinovăţii, LUI şi altor oameni ca VASILE VÂLCU, le-au tras palme, umilindu-i nemeritat, terfelindu-le persoana şi numele, deşi acuzaţii fără vinovăţie, făcuseră mult bine pentru Cetatea în care au lucrat. N-au ţinut seamă nici de dramele vieţii pe  care le-a trăit actualul devenit scriitor care a mers în spatele sicriului soţiei, ucise de o boală necruţătoare după o îndelungată suferinţă, în spatele sicriului primului copil, mort într-un accident în Africa de Sud, în spatele sicriului celui de-al doilea fiu, evenimente prezentate şi în romanul autobiografic Zodia Sudului…

           Activistul cultural pe care decembrie 89 l-a găsit pe postul de şef al Sectorului Învăţământ de Stat, adică „mai-marele trimis de partid să controleze activiatea de la grădiniţe  până la Universitate”, p. 123, a trebuit, ca de atâtea ori în viaţă, să ia totul de la capăt, cu fruntea sus, în slujba celor din jur şi îndeplinindu-şi, pe măsura promisiunilor, legământul faţă de mama-sa, de părinţi.

              Astăzi, ca director al revistei de cultură AGORA din Constanţa, are curajul, ca mărturisitor a ce a fost, să explice în cartea citată, că răul  făcut de comunişti, pe care nu-i apără, „l-au făcut dintr-o incorectă înţelegere a drumului ce trebuia parcurs, în graba de a executa în orice condiţii ordinele primite, fie  urmare a unei educaţii precare dobândite în familie ori că temelia corectă de-acasă s-a năruit sub ploile îndoctrinării”, p.187, în orice caz, „partidul n-a cerut niciodată, nimănui, să fie, parte a răului, a nedreptăţii”.

              Şi ca argumentele să fie şi mai bine înţelese, pe aceeaşi linie, sentimentală, a nostalgiei, dar şi a durerii, algeziologiei, prezintă o paralelă între Bugeacul copilăriei sale şi Bugeacul  de astăzi, conchizând: „absolvenţii şcolii generale din perioada 1927-1977 (…) ingineri, profesori, medici, actori (…) doi membri ai Uniunii Scriitorilor (…) Roagă-i pe cei care blestemă anii comunismului să-mi răspundă la o întrebare care mă bântuie: Ştiu ei că acum, la Bugeac, şcoala a fost desfiinţată? Au aflat, cumva, că rar un copil de acolo termină opt clase?”

           Structurată pe şapte capitole, şase din ele un interviu fluviu, cartea Pisarul de sâmbătă, puţin promovată, trebuie căutată, citită, este cum spuneam  „o carte ca niciuna alta, unică, poate în literatura română, scrisă de un activist al PCR care, înainte şi după 89 a fost şi a rămas om, pentru că a respectat sfaturile părinţilor săi”.

              Iaşi, 6 februarie 2020.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.581 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. […] ieri am scris în Luceafărul despre „O carte ca niciuna alta, unică, poate în literatura română, scrisă de un activist al PCR care, …, despre Mache, Atanase şi Nasty din cartea „Trei crai plus infernul” de Constantin Trandafir, […]

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5