Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O carte care trebuie cunoscută, citită şi învăţată pe de rost: DE CE PLÂNG FEMEILE de Margareta Achiţei

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O carte care trebuie cunoscută, citită şi învăţată pe de rost: DE CE PLÂNG FEMEILE de Margareta Achiţei

Primit pentru publicare: 27 Iul. 2019
Autor: Prof. Corneliu VĂLEANU, Iaşi, membru a Cenaclului de la distanţă
Publicat: 28 Iul. 2019
© Cormudor Pectcu, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Sunt un om norocos, pentru că în ultimul timp descopăr cărţi foarte bune acolo unde nu mă aştept, aşa cum s-a întâmplat cu opera poetului Vasile Militaru şi a lui Traian Dorz despre care am şi scris. Recent, am descoperit în holul unui cabinet medical particular, unde doctoriţa, o mare iubitoare de literatură,  a adus cărţi pe care să le răsfoiască şi să le citească pacienţii care aşteaptă să le vină rândul la consultaţie. 

Holul de aşteptare este foarte frumos amenajat, cu un gust estetic deosebit, nu searbăd ca atâtea şi atâtea alte săli de aşteptare care parcă te îmbolnăvesc mai rău. Un televizor mare ce-ţi oferă imagini din natură capabile să te facă să visezi asociate cu o muzică serafică. Văd raftul cu cărţi şi încep să le citesc titlurile şi autorii. Una mi-a atras atenţia în mod deosebit şi nu am mai lăsat-o din mână. Titlul şi autorul, căci este o autoare, destul de incitant: „De ce plâng femeile”. 

Un joc al regăsirii!, semnată de Margareta Achiţei, tipărită la Editura SEDCOM LIBRIS, Iaşi, 2017. M-am aşezat pe un scaun liber şi, la început, răsfoiesc paginile. Apoi citesc primul capitol intitulat „Bun găsit”.

Având timp până să-mi vină rândul la consultaţie, trec la următorul capitol care dă titlul volumului: „De ce plâng femeile”. Cum timpul mi-a permis, am citit şi acest capitol. Când am fost invitat în cabinet, doctoriţa foarte drăguţă şi amabilă, mi-a răspuns cu un zâmbet, spunându-mi că o pot împrumuta. 

După consultaţie, mi-a făcut o fişă de împrumut. Ajuns acasă, am început lectura celor 200 de pagini ale cărţii. Şi, iată-mă, la cei 80 de ani ai mei, trecut prin tot felul de experienţe de viaţă, mi-am pus şi eu întrebarea: Oare, de ce plâng femeile!? Am pus semnul mirării şi al întrebării, deoarece aceste două semne de punctuaţie spun multe, fiindcă întrebarea îmi apaţine, deşi este aproape indentică cu cea a autoarei. 

Dumneaei mărturiseşte că nu este medic, nici psihiatru, nici psiholog, ci este terapeut. Terapeut al sufletului pentru femei, căci în cele 200 de pagini vine cu argumente plauzibile în ajutorul femeilor din zilele noastre, dar şi pentru cele ale viitorului, dacă vor vrea să fie fericite. Şi care femeie nu vrea să fie fericită cât trăieşte? Meditând asupra conţinutului plin de idei generoase, asupra destinului femeii de a fi fericită încă de când apare pe lume, până când dispare în veşnicie, ca orice altă fiinţă, mi-am spus că această carte plină de învăţătură pentru umanitate ar trebui tradusă în toate limbile pământului, citită, însuşită şi învăţată pe de rost, aşa cum înveţi o rugăciune adresată divinităţii, în orice religie a lumii ai trăi. Pentru că femeia, femela din  rândul tuturor vieţuitoarelor de pe uscat sau din apele planetei, este cea care asigură perpetuarea oricărei specii, cu ajutorul, bineînţeles al masculului, deşi am văzut că omul în căutarea marelor taine ale vieţii, a descoprit în adâncurile mărilor şi oceanelor vietăţi care au ambele sexe în propriul corp. Că 

Unicul Creator , dacă există, s-a mai jucat şi a oferit în lumea plantelor şi a animalelor excepţii de la regulă. 

Dar să revin la conţinutul cărţii. Autoare, deşi nu mărturiseşte ce mare bibliografie a parcurs pe această temă… a femeii, în carte face trimitere din când în când la alţi autori, fiindcă, uneori îi numeşte şi dă şi scurte citate. Ea oferă ingredientele care dau adevăratul sens al existenţei lor, acela de a fi fericite, indiferent unde şi cum trăiesc. 

De ce plâng femeile? Întrebare obsesivă şi cred că nici multe dintre ele nu ştiu de ce. Pot răspunde eu, simplu: pentru că sunt femei! Am reţinut din carte o mică povestioară în care un copil vrea să afle de la mama sa de ce plânge. Povestioară pe care o voi reda mai jos, în acest articol. 

Dumneaei, autoarea, mărturiseşte din propia expierenţă de viaţă trăită ce trebuie să facă o femeie pentru a fi fericită şi oferă dezinteresată idei, sugestii, moduri de organizare a vieţii interioare şi exterioare pentru a atinge acest ţel în viaţă, oferindu-le cu drag şi cu multă plăcere semenelor ei de pretutindeni, pentru a şti să trăiască fericite, uitând pentru un moment sau pentru totdeauna de sclavia vieţii în care s-au născut, au crescut, s-au căsătorit sau nu (avem şi cazuri de femei celibatare în istoria umanităţii !), au dat naştere la un copil sau la mai mulţi, purtând greul vieţii lor până la plecarea în lumea de dincolo. Doamna Margareta Achiţei îşi cheamă semenele să facă în viaţă „prăjitura fermecată” în care să includă toate ingredientele care pot duce la fericire. Acum voi reproduce în totalitate mica povestioară cu copilul care vrea să afle de ce plânge mama sa, întrebând-o:

  • De ce plângi?
  • Pentru că sunt femeie, i-a răspuns ea. 
  • Nu înţeleg, a spus el. 

Mama l-a îmbrăţişat atunci şi i-a spus:

  • Şi nu vei înţelege niciodată!

Mai târziu, băiatul l-a întrebat pe tatăl său:

  • De ce plânge mama fără motiv?
  • Toate femeile plâng fără motiv, a fost ce i-a putut răspunde tatăl său. Băieţelul a crescut şi a devnit bărbat, dar încă se întreba, de ce plâng femeile. . . Până la urmă acesta l-a întrebat pe Dumnezeu:
  • Dragă Dumnezeule, de ce plâng femeile fără motiv?

Dumnezeu i-a răspuns:

-Când am creat femeia, trebuia să o fac să fie  specială. . . De aceea , i-am făcut umeri puternici ca să poarte pe ei toată greutatea lumii. . . I-am dat putere să îndure naşterea, dar şi respingerile care, de cele mai multe ori, vin de la copiii săi. I-am dat tăria care o face să meargă mai departe când toată lumea renunţă, să aibă grijă de familia ei la greu, fără să se plângă niciodată.  I-am dat sensibilitatea să-şi iubească copiii în orice circumstanţe, chiar şi atunci când o rănesc. I-am dat putere să îl accepte pe soţul ei cu toate greşelile pe care acesta le face. I-am dat înţelepciune să ştie că un bun soţ nu îşi răneşte niciodată soţia, dar uneori îi testează rezistenţa şi hotărârea de a rămâne alături de el în momentele grele. Şi, în final, i-am dat o lacrimă. O foloseşte mereu când are nevoie. Vezi, fiule, a mai spus Dumnezeu,  frunuseţea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă, nici în chipul său şi nici în felul în care îşi aranjează părul. . . Frumuseţea unei femei trebuie citită în ochii ei, pentru că acolo este intrarea în inima sa, locul în care se aşează iubirea. 

    Am transcris povestioara pentru a înţelege mai bine sensul întrebării pe care a adresat-o copilul mamei sale şi răspunsul dat de Dumnezeu, unicul creator în religiile monoteiste: creştină, musulmană, ebraică, dându-i femeii toate darurile ca să fie puternică, inteligentă, frumoasă la trup şi suflet. Dar i-a dat LACRIMA să o folosească atunci când are nevoie. Deci, lacrima stă asunsă sub pleoapă şi iese la lumină doar când sufletul, inima şi mintea trag zăvorul ca să se rostogolească pe obrazul fin sau brăzdat de ridurile vârstei. Şi asta se întâmplă şi se va întâmpla cât va exista viaţă pe bulgările acesta cosmic numit PĂMÂNT sau TERRA. 

Parcurgând paginile, descoperi că autoarea se adresează femeilor care trăiesc acum şi care vor veni pe lume să trăiască. Le învaţă să fie fericite în primul rând pentru ele, dar şi pentru cei ce le-nconjoară. Femeile plâng de la începuturi. Când se vor fi petrecut acele începuturi? Nici ştiinţa încă nu a dat un răspuns sigur. În religiile monoteiste pe care le-am menţionat, începuturile omenirii este cel din Biblie, cu capitolul Facerea. 

Deci Dumnezeu a creat Raiul şi simţindu-se singur l-a făcut pe Adam după chipul şi asemănarea sa. Apoi, a luat o coastă din trupul lui Adam şi a creat femeia pe care a numit-o Eva, spunându-le să se înmulţească. Perechea edenică a dat naştere la doi fii: Cain şi Abel. Dumnezeu i-a dat lui Cain să aibă grijă de grădina Raiului, iar lui Abel să aibă grijă de turma de miei. Când a venit vremea să i se aducă jertfă Domnului, Cain a adus fructe din grădina pe care o avea în îngrijire, iar Abel a adus ca jertfă mielul. Lui Dumnzeu i-a plăcut mielul ca jerfă, iar din poamele grădinii nu a luat nimic. Cain, din invidie că Tatăl Ceresc a luat doar mielul lui Abel, l-a ucis. Deci, prima tragedie omenească s-a petrecut în Rai. 

Îmi pun întrebarea: Prima femeie şi mamă şi-a pierdut pe unul din fii. Oare Eva a lăsat să-i curgă pe obraz lacrima durerii? A plâns? Dacă a plâns, înseamnă că Eva este prima femeie care a vărsat lacrimi. Cum face orice mamă care-şi pierde în diverse împrejurări un copil. Biblia nu ne spune nimic, ci doar cum l-a pedepsit Dumnezeu pe Cain şi cum s-a înmulţit omenirea. În religiile politeiste, ca să aflăm, trebuie să citim toate istoriile religiilor lumii să vedem ce au făcut zeii. Iar dacă acceptăm teoria evoluţionostă darwiniană, trebuie să căutăm primatele din care am evoluat de la homo erectus, la homo sapiens, la homo cosmicus din zilele noastre. Sau, de ce să nu ne căutăm originea extraterestră?. . . 

FEMEIA. Am scris cu majuscule acest cuvânt magic şi sfânt pentru a-i scoate în evidenţă existenţa acesteia de când am apărut noi pe faţa pământului. De la începuturi femeia  a fost puternică, frumoasă, inteligentă, gata de sacrificiu şi să poarte pe umerii săi bucata de stâncă pe care a primit-o ca pe o podoabă de preţ. FEMEIA sculptată în piatra timpului de primii oameni îndrăgostiţi de ea şi lăsată pentru eternitate ca să ştim cum a fost încă … de la început. 

Trec prin filtrul memoriei mele cele văzute pe micul ecran sau ce am citit despre omenire. Cel mai mult m-au fascinat descoperirile de la Hamangia, judeţul Constanţa. Chipurile bărbatului şi ale femeii sculptate în poziţie meditativă, cu capul rezemat în mâini şi cu coatele pe genunchi, aşa cum avea să realizeze peste timp celebrul nostru sculptor Constantin Brâncuşi cu celebra sa piesă „Cuminţenia pământului”. Autoarea susţine cu fermitate şi cu mult curaj că toate femeile sunt frumoase, inteligente, creatoare de urmaşi, educatoare pentru copiii lor  şi nu numai, exemple vii de dăruire până la sacrificiu suprem. 

Deci:susţin: toate femeile au atributele enumerate mai înainte. Nu sunt şi nu există femei urâte, pentru că frumosul este dat de perceperea individuală a fiecăruia dintre noi. Ceea ce mie mi se pare frumos, altuia i se va părea urât. Am fost profesor de Limba şi literatura română şi când predam la clasa de elevi fragmentul din opera „Amintiri din copilărie” a marelui nostru povestitor Ion Creangă, „La Broşteni”, trebuia să le explic elevilor două cuvinte regionalisme , dar şi cu iz arhaic „balcâză” şi „lălâie”. Nică fusese dat în gazdă la Irinuca din Broşteni, care avea o fată balcâză şi lălâie. Conform Dicţionarului Enciclopedic Român, ediţia 1978, balcâz însemană urât, hâd, pocit, diform, iar lălâie (lălâu) însemană bleg, prost, neîngrijit etc. După ce le explicam sensul celor două cuvinte, întrebam clasa de elevi dacă sunt flori urâte. Elevii răspundeau în cor: „Nuuu!”. 

Atunci le spuneam: Dacă nu sunt flori urâte, înseamnă că nu sunt nici fete urâte, fiindcă mama spune, dacă are o fată, aceasta e ca o floare. Deci, dacă o comparăm cu o floare, cum nu sunt flori urâte, nu sunt nici fete sau femei urâte. Şi completam cu afirmaţia că şi fata Irinucăi, socotită balcâză şi lălâie va fi găsit vreun flăcău de la munte care să-i spună că este pentru el frumoasă.

 Cu ceva timp în urmă, o ştire venită de  peste mări şi ţări, din Australia, relata că o fată şi-a dat în judecată părinţii. fiindcă au născut-o urâtă. Procesul l-a piedut. De ce?. . . Nu ştim ce se întâmplă în „creuzetul” femeii atunci când se întâlnesc, să spunem pe chinezeşte, „yng şi yang”, cine învinge şi ce se zămisleşte. Apoi, astăzi vedem la ecografii după câteva luni, dar până la apariţia acestui aparat minune, cuplul aştepta 7 sau 9 luni până când apărea  minunea de om. Plecând de la comparaţia flori-femei, autoarea Margareta Achiţei îşi îndeamnă semenele să spună: „Azi aleg să fiu o floare, / Gingaşă, încântătoare/Şi de aceea sunt voiasă/Că orice floare-i frumoasă/Mă iubesc aşa cum sunt/Unică pe-acest pământ”.   

         Concluzia: toate femeile sunt frumoase!

De-a lungul istoriei au existat femei care au jucat un rol deosebit în viaţa comunitălor (triburi sau popoare) din care au făcut parte, devenind pentru istoria umanităţii femei legendare. Voi enumera, la întâmplare, câteva dintre ele. Nefertiti, soţia faraonului Amenhotep şi mama lui Tutankhamon, eroina legendară a poporului evreu, Estera, soţia regelui persan Artaxerxes, care prin inteligenţă şi frumuseţe şi-a înduplecat soţul şi regele să evite uciderea conaţionalior ei, prin a-i elibera din sclavie şi a evita primul holocaust al omenirii pus la cale de un slujbaş apropiat marelui rege. 

O putem numi pe frumoasa regină a Egiptului Cleopatra, Ioana d’Arc, eroina poporului francez, care prin curaj, dârzenie şi credinţă şi-a sacrificat libertatea şi viaţa şi poporul, regina Elisabeta I a Angliei, regina fecioară până la moarte, care a dat măreţie imperiului englez, Indira Ghandi, care a căzut ucisă de gloanţe, pentru că îşi iubea prea mult poporul pe care îl conducea, Elisabeta a II-a a Marii Britanii care conduce ţara de 67 de ani, Angela Merker, cancelarul Germaniei ş. a. 

Exemplele pot continua cu femei din toate sferele vieţii politice, sociale, ştiinţifice, . culturale şi artistice din lume. Şi din istoria poporului nostru putem exemplifica cu regina Maria sau cu Ecateriana Teodoroiu, eroina legendară a poporului nostru din primul război mondial. Spun din nou: cartea cu acest titlu sugestiv se adresează tuturor femeilor din lumea de astăzi sau cea de mâine. 

Este un ideal măreţ ca orice femeie, indiferent de religie, de forme de guvernare, de statutul social să fie iubită, preţuită şi apreciată. Ştim că în existenţa omenirii a fost o epocă a matriarhatului, în care femeia a jucat un rol important în viaţa comunităţii, a familiei. Au fost date la o parte de forţa virilă a masculilor-bărbaţii, având apoi de suferit şi vor mai avea de suferit până când va dispare discriminarea şi inegalitatea între sexe. Astăzi s-au făcut nişte paşi, dar prea mici în unele părţi ale lumii, unde femeile sunt aproape la egalitate cu bărbaţii, dar nu în toate domeniile vieţii. Predomină încă discriminarea femeii în multe state, mai ales cele cu religie musulmană, şi nu numai. La aceeaşi muncă depusă, femeiile primesc drept plată mai puţin, chiar în ţările democratice şi cu economii puternice. 

Deci, duc o luptă pentru egalitate bărbat-femeie în toate domeniile vieţii social-economice şi politice.

 Cel care scrie prezentele rânduri a publicat într-o revistă şi într-un volum fabula „Din lumea muştelor” . Muştele fiind femeile care sunt majoritare în populaţia lumii şi muscoii, bărbaţii, minoritari care decid soarta muştelor(femeilor) şi le obligă la sclavia familială şi socială. 

Să fie fericite!Iată discursul autoarei cărţii „De ce plâng femeile”. Să facă tot ce le stă în putinţă ca să fie fericite. Să înlăture izvorul lacrimilor, care se revarsă de sub pleoape din „n” motive.

 O zicală din popor spune „Pe femeie să nu o atingi nici cu o floare!” Ea este o floare care înfrumuseţează viaţa noastră de la naştere până când plecăm dincolo.

         De ce plâng femeile? La acestă întrebare răspunde autoarea, Margareta Achiţei. Citiţi-i cartea şi vă veţi convinge.

 Povestindu-i unui amic despre această fabuloasă carte, el mi-a dat un răspuns cu un vers dintr-un text de muzică uşoară, care cu ani în urmă a fost un şlagăr şi care sună aşa: „Şi bărbaţii plâng câteodată!”

E adevărat, dar nu plâng ca femeile. 

  Iaşi, 22-23 iunie 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5