O CARTE DE SUFLET – ,,AMINTINDU-NE DE LICEU” –

De fapt, o ,,carte document” ar putea fi numit volumul ,,Amintindu-ne de liceu” semnat de Eugenia Merenciuc (Vasile) – redactor la Departamentul cultură al Revistei ,,Cronica” -, apărut la Editura ,,Junimea”, catalogat de Biblioteca Naţională a României sub codul 821.135.1-94, cu ISBN:978-973-37-1463-7, în format B5 (170/240 mm) şi cuprinde 140 de pagini.

Autoarea este vorniceneancă, ,,copila blândă şi înţeleaptă” sau ,,Doamna de desen” cum îi spuneam noi băieţii, colegi de clasă, fiindcă din bunătate multora le retuşa ,,opera” pentru ora de desen, iar uneori, chiar, muncea din greu pentru a reda ideile neîndemânaticilor colegi.

Harul de la Dumnezeu nu a părăsit-o şi ca un impuls de rază stelară a scris această carte, din dragoste pentru colegii săi şi nu numai cei din clasa Domniei sale, ci pentru toţi absolvenţii Liceului de cultură generală Vorniceni, şi nu în ultimul rând, ca o recunoştinţă adusă profesorilor noştri.

Înzestrată cu virtuţi creatoare, frapează prin ideea transpusă pe prima copertă, provocând emoţii, inspirată fiind alegerea unei fotografii cu colegii de clasă, înnobilând-o cu o grafică de adevărat artist, care, bineînţeles, îi aparţine.

Felicitări Eugenia! Încerc, acum, să adun tonul întregii suflări şi al tuturor sufletelor, care au învăţat şi care au slujit în acest liceu, şi să-ţi mulţumim! Frumoasă şi nobilă idee ai materializat!

Carte începe cu o propunere de stemă a Vornicenilor, pentru că nu există încă un gir oficial, sugerând prin compoziţia grafică vechimea satului şi îndeletnicirile mai importante, de-a lungul vremii, ale trăitorilor din aceste locuri. Sigur ar fi fost, după părerea mea, mai potrivit o grafică ce să sugereze şi ansamblul concepţiilor, atitudinilor şi faptelor vornicenenilor, un profil mai fidel al personalităţii colective. Cred că ar fi fost mai nimerit o combinaţie stilizată cu un cap de berbec, ceea ce ar sugera perfect personalitatea vorniceneanului, precum şi probarea celei mai vechi şi tradiţionale preocupări economice ale vornicenenilor – oieritul.

Ceea ce dă valoare cărţii, plasând-o în raftul ,,monografiilor” este modul cum a fost ,,croită”, după cum reiese, chiar, din cuvântul introductiv – ,,Înapoi, în timp…”- unde autoarea recunoaşte că ,,(…) Abordarea cărţii este una jurnalistică, sintetică şi monografică, intenţia mea fiind aceea de a contura în linii mari perioada de glorie a învăţământului vornicenean.(…)”.

Pentru ca totul să fie clar, a considerat necesar să reliefeze cele mai importante momente în capitolul de început denumit generic ,,Repere în istoria învăţământului vornicenean”, un capitol de mare importanţă locală şi nu numai…

Cartea continuă cu ,,(…) reperele cheie în devenirea elevilor: localitatea de baştină, media generală la sfârşitul anului şcolar, numele dirigintelui, al profesorilor, al directorului liceului. (…) observaţii, relatări şi detalii (…) ce poartă amprenta acelor ani. Pe acestea cititorul le poate găsi în cele patru interviuri, cu caracter autobiografic, (…)” adaptate la realităţile satului, reproducerea ,,mot-â-mot” a proceselor-verbale întocmite ,,(…) în urma inspecţiilor şcolare desfăşurate în liceu, în care de remarcat este limbajul fibro-lemnos impus de receptarea corectă a mesajului politic al vremii.(…)”

Autoarea nu trece cu vederea peste nedreptăţile care s-au făcut prin deciziile factorilor de putere afectând foarte serios învăţământul vornicenean. ,,(…) Din cauza schimbărilor intervenite în sistemul de învăţământ românesc, dar şi a unor aranjamente de culise în cadrul Inspectoratului de învăţământ Botoşani, în 1975, Liceul din Vorniceni şi-a închis porţile (Inspectoratul şcolar judeţean primise „sarcina” să înfiinţeze un liceu în localitatea istorică Flămânzi, în condiţiile păstrării numărului de licee în judeţ. Din nefericire, s-a decis oprirea activităţii liceului din Vorniceni, pentru ca acesta să fie mutat, ca personalitate juridică, la Flămânzi.(..)”.

Cu iscusinţă se scoate în evidenţă capacitatea vornicenenilor de a căuta şi găsi sensuri în ceea ce a însemnat liceul pentru localitatea lor, numind ,,(…)strada cea mai frumoasă din sat, pe care se află clădirea în care a funcţionat acesta, „Drumul liceului”, un toponim menit să înnobileze şi mai mult acest edificiu şcolar, cel mai impunător din Vorniceni. (…), de aici şi propunerea autoare ,,(…)că o plăcuţă lipită pe peretele de la intrarea principală, pe care să fie inscripţionat textul „în această clădire a funcţionat în perioada 1963-1975 Liceul de cultură generală Vorniceni”, ar pune în evidenţă şi mai mult valoarea şi prestigiul învăţământului vornicenean.(…)”.

Iată deci, fără echivoc, putem numi cartea ,,Amintindu-ne de liceu” ca fiind o ,,carte document”.

Vornicenenii trebuie să se mândrească de fapta Eugeniei Merenciuc, Domnia sa realizând o contribuţie documentară însemnată privind istoria comunităţii locale. Este, în acelaşi timp, o provocare pentru tinerii intelectuali ai Vornicenilor.

Încă odată felicitări ,,Doamnei de desen”!