Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O EXPOZIŢIE DE NEUITAT

O EXPOZIŢIE DE NEUITAT

Am văzut la Galeria „Ştefan Luchian“ din Botosani o expoziţie pe care privitorul n-o poate parcurge indiferent şi desigur, n-o poate uita uşor: expoziţia de tapiserie semnată Gabriela Moga Lazăr. Artista domiciliază de o bună vreme în capitala luminilor europene, Parisul, unde creaţia ei a stârnit un binemeritat ecou pozitiv, dacă menţionăm şi faptul că tot în Franţa, la Aubusson, se află ceea ce lumea cunoscătoare numeşte „capitala mondială a tapiseriei“. Aşadar, această artistă, originară din Clujul Ardealului, formată în preajma şcolii de etnografie de la Iaşi, a găsit deplina confirmare a creaţiei sale în cel mai consacrant şi avizat mediu posibil, cel francez. Dovadă: numărul mare de expoziţii vernisate şi itinerate, însemnările entuziaste ale vizitatorilor atraşi în număr mare către expoziţiile sale, alocuţiunile entuziaste ale prezentatorilor, articolele de loc rezervate ale presei ş.a. Dacă ne gândim doar la ofensiva constantă a imaginii negative a realităţilor româneşti în străinătate, drept care – o ştiu prea bine! – numeroşi români „aranjaţi“ acolo preferă să-şi schimbe numele şi să-şi uite originea, atunci putem proiecta ca pe un decor de contrast importanţa „diplomatică“ a unui asemenea fenomen rar (dar nu unic!).

Căci, în definitiv, care este explicaţia succesului deosebit al acestei artiste chiar pe terenul propriu al tapiseriei prin excelenţă? Cred că, de fapt, simplificând la maxim termenii explicaţiei, Gabriela Moga Lazăr repetă paradigma Brâncuşi. Adică valorifică din perspectivă universală simbolurile general valabile extrase din arta noastră populară, prelevând cu pricepere, intuiţie şi ştiinţă îndelung dobândită, reperele particulare, dar purtătoare de virtuţi ale permanenţei din estetica profundă a ethosului românesc. Apropiind spotul de lumină de structura concretă a expoziţiei, se degajă mai intâi o impresie generală de armonie şi frumuseţe în sensul clasic al cuvântului. Culorile sunt atât de ingenios alese şi combinate, adesea în degrade-uri iscusite, nuanţele sunt nu o dată pastelate şi liniştitoare pentru tensiunea privirii, sugerând parcă o altă ipostază a ceea ce numea cândva Edgar Papu într-un alt regn, “fascinaţia dulcelui muzical”. Apoi nu se poate ignora arta compoziţiei interioare a fiecărei lucrări ce te face să găseşti în fiecare o adevărată concepţie arhitecturală ingenioasă după care s-a construit conţinutul fiecarui ”tablou”, utilizând ca element de contrapunct golul, adică firele verticale ale urzelii nelucrate, deci neacoperite cu lâna ţesută pe orizontala războiului, instrumentul românesc arhaic utilizat în această intreprindere. Niciodată n-am văzut şi nici nu-mi puteam imagina câte efecte artistice se pot realiza în acest chip prin atragerea complicităţii –voluptoase – a golului, a increatului, contraponderea a ceea ce numea intr-o altă artă, cea a poeziei, Nichita Stănescu, invocând Necuvintele. O adevărată diversitate simfonică de armonii cromatice şi compoziţionale dovedind o virtuozitate uimitoare şi, mai ales, de-o modernitate proaspătă şi revigorantă. Asta deşi la temeiul tuturor alcătuirilor artistice ale expoziţiei stau motive, tehnici, ecouri, materiale proprii tradiţiei etnografiece, materializate în scoarţele, laicerele şi păretarele noastre ţărăneşti care de veacuri imbracă, incălzesc, invelesc, inveselesc şi desfată interiorul caselor, oricit de sărace, din satele noastre româneşti. Găsim astfel preluate în ingenioase montứri originale motivul pomului vieţii cu diferite variante, a bradului, a ghindei filozofale, purtătoare de zestre ener-genetică; motive florale atât de iubite în arta acestui popor, anotimpurile cu simbolistica lor specifică, roata sub forma vârtejului, spirala, luminişul ce aminteşte de “deschisul” heideggerian, dar şi de luminişul lui Eminescu şi câte altele. Un loc aparte îl are descendenţa de-a dreptul aristocratică din cultura Cucutenilor (care, iată, a stârnit recent şi interesal publicului de la New York!), drept care artista ii dedică şi-i ridică un adevărat monument ţesut din lână, adică o tapiserie în care se sugerează limpede ridicarea acestui simbol, reprezentat prin două vase arhaice, pe un soclu ce poate fi şi al duratei , dar şi al importanţei acestei culturi in străvechimea europeană.

Nu se pot trece cu vederea două mari portrete aşezate fată-n faţă pe cei doi pereţi ce mărginesc lungimea sălii, cele ale lui Eminescu şi Creangă, dovedind intâi de toate, un adevărat talent pictural, dar şi o sugerare a ethosului profund din care fac parte integrantă aceştia, prin comuniunea de substanţă dintre portretele lor (realizate în degrade-uri subtile de lână natur) cu restul expoziţiei. Şi, probabil doar ca o probă de virtuozitate, un alt portret, al unei femei cu pălărie, adevărată compoziţie picturală realizată pe fundalul unui decor estival, vine să demonstreze că artista este pe deplin capabilă să replice, prin tehnica ţesutului, glorioasei arte a goblinului francez la el acasă.

În totului-tot această expoziţie a fost un eveniment artistic deosebit pe care locuitorii oraşului culturii –Botoşani – ar fi trebuit să fie bucuroşi să-l găzduiască şi grăbiţi să-l privească atât cât a poposit expoziţia pe acest meleag, – ceea ce, de fapt, s-ar potrivi multor lucruri de cultură cu care noi, botoşănenii, suntem răsfăţaţi cu mult mai mult decât alte zone mai sărace în roadele spiritului. Drept care am scris aceste rânduri pentru cei ce n-au stiut, n-au aflat, n-au observat, captivaţi fiind de palpitantul spectacol politic, ca să afle măcar acum că am avut privilegiul rar de-a vedea la noi acasă –gratis ! – expoziţia unei artiste românce care a reuşit să stârnească entuziasmul şi admiraţia publicului francez şi nu numai.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5