O lacrimă pură în deşertul poeziei contemporane
Autor, Ionuţ CARAGEA

Djamal Mahmoud confirmă aşteptările. Aşa aş începe această notă critică, ţinând cont de faptul că sunt printre primii care l-au încurajat, încă de pe vremea când se lupta din toate puterile cu gramatica limbii române şi genul haiku. Au trecut aproape patru ani de când anunţam pe Agonia.ro un poet talentat, un poet al esenţelor. Încă de pe atunci comentam cu bucurie şi încântare aproape fiecare text pe care-l posta. Simţeam matricea în ciuda experimentului continuu. Poetul era pe cale să descopere veriga lipsă. Lipseau doar câteva sugestii şi declicul, pentru că harul şi ambiţia erau evidente, chiar şi pentru cineva mai puţin sensibil. Iată că nu m-am înşelat, acest poet al deşertului, îndrăgostit de frumuseţea şi bogăţia de sensuri a cuvintelor şi expresiilor din limba română, ne face o demonstraţie de cum se scrie poezia. Pornografi ai literaturii, poeţi de cartier şi golani ai cluburilor de tot felul, luaţi o lecţie de bun simţ şi rafinament!

Creaţiile din cele două cărţi recent tipărite, „Pe muchiile cercului”, Brumar, 2010 şi „Albe&reci”, Vinea, 2010, le cunosc atât de pe atelierele virtuale cât şi din lectura înainte de publicare. Să nu se creadă că recenziile criticilor din jurul editurilor Brumar şi Vinea au miză comercială. Cred, cu siguranţă, că Djamal este excepţia care confirmă că există şi poeţi valoroşi care merită cu adevărat să fie promovaţi.
Să ne întoarcem puţin în timp şi să aruncăm o privire asupra comentariilor pe care le-am lăsat poeziilor sale pe un site de literatură. Este o critică la cald, spontană (poate un pic superficială), aşa cum se obişnuieşte în acele locuri. Spui repede ce gândeşti, nu ai timp să-ţi împodobeşti comentariile pentru publicarea ulterioară în nu ştiu ce gazetă. Mi se pare inedită această abordare, tocmai pentru a evidenţia progresul autorulului înainte de publicarea recentelor volume.

Tagore

Tagore
cerul mai este acolo unde l-ai lăsat
ultima dată
iar stelele încă mai cad în prăpăstii

f bun*

Pe Djamal l-am descoperit pe Agonia cu mulţi ani în urmă, când încă făcea eforturi în ceea ce priveşte limba română. Ceea ce m-a uimit de prima oară a fost faptul că expresivitatea versurilor sale şi capacitatea de a le concentra fără să se piardă mesajul poetic, erau mai de calitate ca la cineva care era nativ român. Ce denotă acest lucru? Un respect deosebit pentru limba română, pentru studiu, pentru clasici şi contemporani. Djamal este român şi sunt sigur că nu îi este ruşine de acest lucru. Iar eu spun că, la un moment dat, el va ajunge un poet foarte bun al literaturii române şi, mai mult de atât, un element inedit. Aşa precum Tristan Tzara a fost pentru francezi. Interpus prin cultură între România şi Orient, aproape de India fascinantului Tagore, Djamal ne aduce o notă de înţelepciune prin poezie. Versurile sale nu sunt apocaliptice, nu sunt bombastice, ele se construiesc simplu, cadre naturale, gingăşie şi multă, foarte multă credinţă. Ce este bun trebuie apreciat şi eu nu mă voi sfii să dau şi 1001 de stele unui autor care merită.

Ionuţ Caragea, 5 martie 2009, Roliteratura.ro

Perna

vorbim mereu de ramuri şi de rădăcini
niciodată de perne
de cearceafuri albe
ridicăm din trunchiurile copacilor
turnuri înalte
iar frunzelor moarte le facem statui
din stâncile lunii
zidim temple şi Dumnezei
deşi n-au aer suficient să ne ajungă
nici măcar în acele două minute
când ni se taie respiraţia
inspir adânc şi închid ochii
Dumnezeu este o pernă
pe care îmi adorm iluziile
obosite de atâtea priviri deasupra
iar cearceaful alb
e mormântul în care mor în fiecare zi…

între lucruri simple şi Dumnezeu*

Între lucruri simple şi Dumnezeu este omul, creatorul. Iar Dumnezeu este orice, este totul, este perna de un alb imaculat pe care îţi aşterni visele, speranţele, iluziile. Dumnezeul lacrimilor, Dumnezeul întâmplărilor zilnice, Dumnezeul cearceafurilor albe.
Simboluri, puritate, imagine construită cu rafinament. Iar aici, ,,ridicăm din trunchiurile copacilor / turnuri înalte / iar frunzelor moarte le facem statui”, ai trei versuri care, ele însele, pot fi considerate o poezie.

Ionuţ Caragea, 1 martie 2009, Roliteratura.ro

Icoana

voi privi
deasupra doar
n-am niciun motiv
să aprind
această lumânare
în mine toţi copacii
sunt goi şi înalţi
tăcerea n-are nevoie
de lumini
nici de ceară
albul său
e atât de cald
în palmele mele
iar întunericul
o infinită icoană

o bijuterie de poem*

Text bun, Mahmoud ştie să stăpânească esenţele, iar aici face o demonstraţie de forţă. Interesant este că pe lângă sensul de icoană, cel propriu-zis, cititorul poate percepe icoana şi ca pe un spirit privindu-şi corpul inert, exact prin situarea deasupra. Iar motivul copacului înalt şi gol (goliciunea, lipsa trupului), poate fi un indiciu excelent. O altfel de cabală poetică, plină de imaginaţie.

Ionuţ Caragea, 3 martie 2009, Roliteratura.ro

Albe&reci

cerul are pliscuri de porumbei
cerul are pliscuri de şoimi
Mama are fruntea tăcută
Mama are fruntea tăcută
cu fiecare închinare
învăluie pământul cu sâmburii săi
iar cerul
coboară numaidecât
să-i ciugulească din frunte…….

excelent*

Dacă o să începeţi să vă aduceţi doar poemele bune pe site, o să ne trezim numai cu stele, şi după aceea o să fie o sărăcie… Dar era de aşteptat ca fiecare să-şi arunce la bătaie ce are mai bun. În cazul de faţă un poem în patru episoade, aşa cum nu ne obişnuieşte Mahmoud, el concentrându-se pe texte mai scurte. Dar iată că demonstrează că stăpâneşte şi textele lungi, stăpâneşte şi tehnica repetiţiei pentru accentuarea imaginilor (repetiţii care mă duc cu gândul la Ivănescu, mai ales datorită tematicii). Avem metafore deosebite, vezi dragoste cu Alaska, vezi inima de câine. Acest text şi textul lui Ioan Peia cu valul de pământ sunt favoritele mele, indiscutabil primeşte o stea din partea mea.

Ionuţ Caragea, 4 martie 2009, Roliteratura.ro

Camelia

Mama se trezeşte în fiecare zi
la oră fixă
foşnetul apei şi sunetul paşilor
sunt muezinii care mă cheamă
la plecăciune
îmi aduc aminte
de faraonii din sânii Cameliei
de nechezatul cailor
în timpul înecului
îmi aduc aminte de copacul acela
de lângă pod
la umbra căruia tăceam îmbrăţişaţi
iar maşinile pelerine se roteau
în jurul trupurilor noastre
în timp ce cădea peste noi
la intervale egale
câte-o frunză moartă
acum nu se mai aude nimic
nici urmă de sunet
probabil Mama îşi usucă tălpile umede
în linişte
iar Camelia
se foieşte goală pe un cearceaf alb
undeva
pe malul Mării Roşii…

Text bun dar merită revizuit

Mahmoud, textul tău este bun, ca şi multe altele de altfel. Te rog să revezi versul cu nechezatul cailor acestora – are o construcţie greoaie şi uşor pleonastică. Te rog să revezi Marea Roşie, este totuşi un pronume, la fel ca şi Camelia. Aş scoate versul cu câinii în călduri, nu sunt decum îmbrăţişaţi, ştii şi tu cum se iubesc câinii… Este bine, uneori, cum mergi pe linia erotică: sânii Cameliei comparaţi cu faraonii. Nu se mai aude niciun sunet – recomand: nu se mai aude nimic. E ca şi cum ai spune că nu mai mănânci mâncare. 2 puncte pt imaginile bune.

Da*

Da, textul este mult mai bun aşa. Te rog să corectezi intetrvale-intervale. Şi primeşte o stea pentru efortul dumitale şi curajul de a modifica textul. Însă sper să nu îţi faci un obicei din a-ţi modifica textele, poate doar la nivel gramatical. Toate cele bune.

Ionuţ Caragea, 2 martie 2009, Roliteratura.ro

V-am făcut doar o mică demonstraţie în ceea ce priveşte evoluţia rapidă a lui Djamal Mahmoud şi receptivitatea sa la sugestii. Cu toate că au existat mulţi chibiţi care au contestat calităţile sale, iată că acest poet reuşeşte să-şi câştige un loc meritat în peisagistica literaturii contemporane. Prin muncă, prin cooperare, prin perfecţionism. Nu este genul de autor: brânză bună în burduf de câine. Djamal, prin esenţă şi rădăcini, reprezintă imensa cultură arabă. Prin suflet, adaptare, respect şi prietenie se apropie de spiritul românesc, acel spirit nealterat de problemele sociale şi economice. Cumva, Djamal a ştiut să ia ce este mai bun din ambele culturi, modelând o poezie originală, fascinantă. Natura, spiritualitatea şi dragostea sunt elementele cheie ale poeziei sale.
Îl felicit pe autor pentru debutul reuşit şi felicit şi editurile Brumar şi Vinea pentru promovarea şi publicarea unui autor care merită cu adevărat.

23 aprilie 2010, Montréal