Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O ŞANSĂ PENTRU DUMITRU LAVRIC

O ŞANSĂ PENTRU DUMITRU LAVRIC

Când Dumitru Lavric şi-a început meticulosul studiu despre corespondenţa dintre Eminescu şi Veronica Micle, studiu care se publică în serial în „Luceafărul”, mi-am amintit de anii de liceu când distinsul nostru dascăl de română, profesorul Vasile Lefter, ne tot repeta: „N-o să-l înţelegeţi niciodată pe Eminescu dacă nu citiţi şi corespondenţa, atât cât este publicată, dintre el şi Veronioca Micle”.
Cu ceva timp în urmă m-a surprins şi o părere a unui scriitor, gazetar şi analist politic considerat mai „rece” în ceea ce priveşte punctele sale de vedere, Cristian Tudor Popescu: „După ce am citit scrisorile lui Eminescu către Veronica Micle s-a întâmplat chiar mai mult: nu mai pot citi „Luceafărul” cu aceiaşi ochi. Până acum, rătăceam prin poezia eminesciană ca printr-un imens palat părăsit, singur, bătând la uşi şi ştiind că n-o să-mi răspundă nimeni, ţipând din când în când doar ca să aud ceva, ecoul propriului meu glas. „Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă o dată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e în stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimeni. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor sale fiziologice împreunate cu o idee fixă. Dar când un asemenea om ca mine va cerceta cenuşa din inima lui, va vedea că nu există încă nici o scânteie, că totul e uscat şi mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zadar o existenţă care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic şi mi-e moraliceşte frig ca unui bătrân de 80 de ani” – îi scrie Eminescu amantei sale, Veronica Micle. Fragmentul acesta, de literatură care nu e literatură,, mi-l aduce pe Eminescu alături de câte ori îi citesc acum poezia. Nesfârşita tristeţe a acestor câteva rânduri umple de freamăt sălile palatului, aud cântări şi văd lumini de baluri, Eminescu însuşi îmi deschide toate uşile, mă duce pe coridoare şi în încăperi neştiute. Nu-l văd, dar îl simt. Vocea lui răsună în umbra falnicelor bolţi: „Cobori în jos Luceafăr blând…” ( „Adevărul literar şi artistic”, nr. 550, 9 ianuarie 2001).
Doamna Anna Maria Grigorcea – Messeri, o moştenitoare de drept pe linie filială dinspre Veronica Micle, s-a hotărât să-şi dea acordul pentru a se publica cele 108 scrisori ( 98 ale lui Eminescu şi 15 ale Veronicăi Micle), păstrate cu sfinţenie peste 100 de ani. Ca urmare, în anul 2000, la „Polirom” apare cartea „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” ( corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle). Lipsa din circuitul literar a celor 108 scrisori şi raportarea exegeţilor doar la cele 66 de scrisori cunoscute până la momentul concretizării gestului doamnei Grigorcea- Messeri, a dus la interpretări eronate, fie şi numai prin contabilizarea procentului de participare al fiecărui protagonist la consumarea actului iubirii. În „Viaţa lui Mihai Eminescu”, George Călinescu „vede” astfel dragostea dintre cei doi: pentru Veronica Micle: 1. „Eminescu reprezenta un liman de delicii sentimentale”; 2. „Nici două săptămâni nu trecuse de la moartea lui Micle şi aştepta cu nerăbdare să alerge la Bucureşti”; 3. „Ruga pe Eminescu să-i găsească o locuinţă „care să aibă aparenţele unei încăperi visate”; pentru Mihai Eminescu: 1. „…condensa în Veronica toate aspiraţiunile sale afective, neutilizabile în viaţa de toate zilele”; 2. „Prin Veronica, Eminescu îşi pregătea şi sublima materia poeziilor sale erotice”; 3. „Veronica nu exista pentru poet decât ca un mit erotic”; 4. „Veronica era o creaţiune a idealismului său pasional”.
Clişeul pus de Călinescu, apoi preluat de cei care i-au urmat, a început să se şteargă încet-încet, la aceasta contribuind din plin cele 108 scrisori puse , relativ recent, în circuit. Iată de ce, într-o astfel de conjunctură, va fi foarte important studiul lui Dumitru Lavric, care , negreşit, ţinând cont de integrala scrisorilor dintre cei doi, va aduce noi poziţionări despre omul Eminescu. O şansă pe care Dumitru Lavric o merită din plin.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5