Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O SCURTĂ ISTORIE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN VRANCEA

Ionuţ BercaruPrimit pentru publicare: 04 ian.2015.
Autor: Ionuț BERCARU.
Publicat de Lucian Manole: 04 ian.2015.

O SCURTĂ ISTORIE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN VRANCEA

Ţara Vrancei, ţinutul legendar prezentat de Dimitrie Cantemir în a sa Descriptio Moldavie drept o “republicã”, a devenit judeţ al Republicii Socialiste România prin reforma administrativã a lui Ceauşescu din 1968, judeţ ce includea practic fostul ţinut Putna din Moldova şi partea nordicã a fostului judeţ Râmnicul Sãrat din Ţara Româneascã.

Istoria învãtãmântului vrâncean este îndreptatã spre ambele maluri ale Milcovului, şi pe partea muntenescã şi pe cea moldovenescã, situaţie unicã în ţarã şi plinã de semnificaţii.

Este de bun simţ constatarea faptului cã toate comunitãtile umane, din preistorie pãnã în contemporaneitate, transmit urmaşilor o sumã de norme, valori şi acumulãri tehnico-ştiinţifice pe cale oralã, cea mai veche formã cunoscutã a învãtãmântului. Continuitatea locuirii în zona de podgorie a Curburii este reliefatã şi de faptul cã aici se pãstreazã vechea sabie a dacilor – sica sub forma uneltei specifice zonei – cosorul.

Din evul mediu, învãtãmântul capãtã o formã organizatã, care se va oficializa prin politicile domitorilor iluminişti, fanarioţii din secolele XVIII-XIX: învãtãmântul ecleziast şi învãtãmântul laic, de stat sau particular.

Teoretic, putem coborâ istoria învãtãmântului religios în judeţul nostru pânã pe vremea Episcopiei catolice a Milcoviei, întemeiatã de cãlugãrii dominicani cu sprijinul regalitãţii maghiare, în anul 1227, cu scopul de a-i creştina pe cumani şi de a-i catoliciza pe “ereticii” români ortodocşi.

Practic, cele mai vechi ştiri despre şcoli pe lângã mãnastirile din judeţ sunt din secolele XVI-XVII, remarcându-se şcoala de pe lângã mãnastirea “Sf. Ioan” din Focşani, atestatã la 1634, şcoala de cântãreţi bisericeşti de pe lângã mãnãstirea “ Adormirea Maicii Domnului” din Bordeşti, menţionatã la 1759 sau minunata operã didacticã a Sfântului Vasile de la Poiana Mãrului, stareţ între 1730-1767.

Forma laicã a învãtãmântului pãtrunde dupã 1775 prin strãdaniile domnilor fanarioţi din ambele principate, mai întâi prin introducerea unor materii laice în şcolile bisericeşti, apoi prin finanţarea unor şcoli laice, în greceşte apoi şi în româneşte. Reglementãrile acestori domni au un caracter unitar pe ambele maluri ale Milcovului, mai ales cã majoritatea acestora schimbau tronul de la Bucureşti cu cel de la Iaşi sau invers. Remarcabile sunt eforturile domnitorilor Grigore Ghica, Constantin Mavrocordat, Mihai Şuţu, Alexandru C. Moruzi, Ion Ghe. Caragea, Grigore Ghica al IV-lea.

Învãtãmântul naţional este organizat în cele douã principate prin Regulamentele Organice ce prevedeau şcoli primare în toate comunele – pe cheltuiala comunitãţii şi şcoli normale (pentru învãtatori) în toate ţinuturile (judeţe). În Focşanii Moldovei şcoala ia fiinţã în 1832, fiind condusã de Vasile Paulini iar în Focşanii munteni în 1834, condusã de un alt corifeu al şcolii vrâncene, Alexandru Fortunatu. În majoritatea comunelor ce puteau întreţine o şcoalã, din Muntenia, acestea se înfiinţeazã în 1838 iar în Moldova dupã 1865.

Este de remarcat faptul cã la Focşani, în ambele pãrţi, în 1837-1838 existau câte 7 şcoli private, inclusiv de fete, în limbile românã şi greacã, dupã 1850 apãrând şi cele în francezã, mai ales pensioanele de fete, remarcându-l şi pe Alfred Saligny, tatãl celebrului inginer Anghel Saligny şi al lui Alfons Saligny, chimist, profesor universitar şi academician.

Reforma învãtãmântului din timpul lui Cuza, adoptatã în 1864, stabilea obligativitatea şi gratuitatea învãtãmântului primar de 4 ani, urmat de cel secundar de 7 ani şi cel superior de 3 ani. Învãtãmântul vrâncean primeşte un nou imbold, mai ales în partea moldoveanã, unde în 1864 erau doar 3 şcoli rurale: Vidra, Panciu, Mãrãşeşti.

În Focşaniul unit, învãtãmântul se dezvoltã rapid, înfiinţându-de numeroase şcoli primare de bãieţi şi fete, sub impulsul unor distinse personalitãti locale, boieri, diplomaţi, profesori, jurişti, cu un model în familia Gheorghe şi Smaranda Apostoleanu.

Acum se înfiinţeazã Gimnaziul “Unirea” ( iniţial “Al. I. Cuza” ) în 1866, Şcoala normalã în 1870, liceul “Unirea” în 1884, Externatul secundar gr. I în 1889, devenit şcoalã profesionalã în 1903 şi liceu din 1917, viitorul “Al. I. Cuza”.

Acum apare şi îvãtãmântul profesional, 1883 la Vidra, mutat la Focşani în 1887. Din 1897 funcţionezã şi 2 şcoli de viticulturã la Focşani şi Dragosloveni. Apar şi primele grãdiniţe (private), înainte de 1890 şi chiar învãtãmântul special, prin înfiinţarea la Focşani a Institutului de surdo-muţi, în 1895, instituţia de acest tip cu cea mai veche activitate continuuã din ţarã.

În acestã perioadã, sub impulsul lui Spiru Haret, prieten al judeţului Vrancea prin Simion Mehedinţi, învãtãmântul rural capãtã sprijinul necesar pentru a se dezvolta. Se construiesc foarte multe localuri noi de şcoalã, se atribuie loturi agricole şcolilor, se înfiinţeazã chiar şi bãnci pentru învãţãtori şi sãteni. Inspirat de Haret, Nicolae N. Sãveanu, prefectul de Putna între 1902-1908, a reuşit sã ridice în 2 ani, 1902-1903, numai puţin de 50 de şcoli!

Din acestã perioadã, a cumpenei de secole, remarcãm figurile unor dascãli ce au rãmas în istorie prin devotamentul şi competenţa lor, cei ce au clãdit practic învãtãmântul vrâncean şi au pus cãrãmizi la temelia unor mari figuri ale lumii ştiinţifice şi culturale româneşti, şi nu numai: D.M. Caian – autorul primei monografii a oraşului Focşani, Constantin Giurescu – istoric de marcã, Ovid Densuşianu – critic de artã, Ştefan Neagoe – remarcabil director al Liceului “Unirea”, cunoscutul folclorist Ion Diaconu.

Sub îndrumarea acestora şi-au început studiile o serie de personalitãţi marcante ale ştiinţei şi culturii româneşti, academicieni, profesori universitari, scriitori, diplomaţi, militari de elitã.

Panteonul românesc îi cuprinde şi pe foştii elevi vrânceni, academicianul geograf Simion Mehedinţi, arhitectul, creator de şcoalã, Ion Mincu, academicianul inginer Anghel Saligny, academicianul chimist Gheorghe Longinescu, academicianul istoric C.C. Giurescu, academicianul diplomat şi scriitor Duiliu Zamfirescu, medicul C.I Parhon, academician, întemeietorul şcolii de edocrinologie din România, lingvistul Alexandru Graur, generalul-aviator Andrei Popovici, pilot de elitã în Primul Rãzboi Mondial, iniţiator şi director la uzinele I.A.R Braşov, promotor al avionului românesc I.A.R 80, egal ca valoare cu avioanele din clasa sa în Al Doilea Rãzboi Mondial.

Dupã Marele Rãzboi, învãtãmântul a fost martorul unor înnoiri majore, realizate din pãcate într-un sistem totalitar ce impiedica dezvoltarea deplinã a valorilor personale.

Reformele învãtãmântului din 1948 şi 1961 au introdus învãtãmântul gimnazial obligatoriu, de 7 ani, apoi de 8 ani, fapt ce a condus la o dezvoltare fãrã precedent a şcolii româneşti din punct de vedere cantitativ. Calitatea acestuia lãsa de dorit dupã epurarea politicã a personalului didactic şi “reformele” programelor ce includeau limba rusã obligatoriu şi eliminau sau marxizau ştiinţele socio-umane.

În Vrancea, multe cadre didactice s-au opus fãţiş comunismului, dovadã numeroasele condamnãri politice din perioada stalinistã. Semnificativ este faptul cã dintre membrii grupului de rezistenţã anticomunistã “Militaru-Isofãchescu-Strâmbei”, ce a acţionat între Râmnicu Sãrat şi Râmna în anii 1948-1952, primii doi erau învãtãtori.

Dupã gimnaziu, elevii puteau urma gratuit cursurile liceale, ale şcolilor profesionale, de zi sau seral, dupã bacalaureat, putând urma învãtãmântul superior, consecinţã fireascã a industrializãrii forţate a României. Ca urmare, în perioada comunistã apar şi în judeţul Vrancea liceele “industriale” şi “agricole” din mediul urban şi rural, totul culminând în 1978 prin introducerea în Legea învãtãmântului a tezei lui Ceauşescu a “îmbinãrii îvãtãmântului cu producţia”, liceele şi facultãţile fiind puse sub tutela inteprinderilor.

Vrancea a rãmas însã un nesecat izvor de valori, indifirent de regimul politic şi de privatiunile sistemului de învãtãmânt. Academicianul oenolog de la Vidra Valeriu D. Cotea, inginerul oenolog şi scriitorul Ion M Puşcã de la Panciu, generalul matematician Grigore Gheba de la Dumitreşti, cel mai cunoscut autor de culegeri din România, marea actriţã de la Focşani Leopoldina Bãlãnuţã, poetul, prozatorul şi actorul adjudean Emil Botta, celebra sopranã Angela Burlacu, tot adjudeancã, ori poetul plaiurilor Mioriţei, negrileşteanul Dumitru Pricop, sunt doar câteva din reperele contemporane.

Perioada ante şi post decembristã a fost marcatã şi de vrânceni, autohtoni sau adoptaţi, ce au reuşit sã se impunã în peisajul literar naţional, cu strânse legãturi cu şcoala vrânceanã: profesorul şi criticul literar Mircea Dinutz, scritorul, publicistul şi politicianul Varujan Vosganian, publicistul, analistul şi editorul Ion Cristoiu, scriitorul şi editorul Georgicã Manole, fulgerãtor dispãruţii, prietenii de condei Florin Muscalu şi Traian Olteanu, ori poetul Virgil Panait, apreciat laudativ de criticul Nicolae Manolescu.

Vrancea, nume şi ţarã de legendã, a fost şi este sân de hranã spiritualã şi materialã pentru cultura româneascã, de la starostii de Putna Costin şi Neculce, la elevii premianţi astãzi la concursuri naţionale şi internaţionale.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5