Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

O viață dedicată Radioului românesc (Interviu cu jurnalistul și scriitorul Mircea Pospai)

IOAN VASIU : – Când și unde ați debutat ca jurnalist?

MIRCEA POSPAI : – Ca jurnalist, în adevăratul sens al cuvântului, adică să fiu trimis de o redacție pentru a realiza un material de presă, am debutat în martie 1971, la Radio Oltenia Craiova. Eram student și, într o zi,, m-am dus la directorul radioului  –  Ion Ciuchete se numea  –  și i-am spus că aș vrea să colaborez la radio. A chemat redactorul șef de atunci, Cornel Sorescu, cu care și astăzi sunt prieten, după peste 50 de ani, mi-au dat un ziar și m-au trimis la o cabină de înregistrări, pentru a lectura un articol. Apoi directorul mi-a spus să vin a doua zi la el. M-am prezentat, firește, punctual, și m-a întrebat când este ziua mea liberă (atunci studenții aveau o zi fără cursuri pe săptămână, folosită, în general, pentru bibliotecă).I-am spus ziua și m-a programat într-o deplasare, cu doi reporteri experimentați ai postului, sarcina mea fiind una precisă: în comuna Căpreni, din județul Gorj, să mă documentez, apoi să scriu un reportaj despre activitatea din acea comună, în preajma unor alegeri locale. Am scris și m-am prezentat cu textul. Directorul l-a chemat din nou pe redactorul șef. Au citit împreună și, fără să facă modificări, m-au trimis și am înregistrat articolul într-o cabină tehnică, apoi mi-au spus în ce emisiune va fi transmis. Am așteptat cu emoție ora difuzării și am ascultat mirându-mă că parcă vocea nu era a mea. În continuare am primit de făcut emisiuni, chiar cu regularitate, iar peste un an, în iunie 1972, am fost angajat ca reporter. Trebuie să spun însă că debutul cu articole, în calitate de collaborator, a fost mult mai devreme. În vara anului 1964, când în satul meu natal se realiza regularizarea unui râu, am trimis și a fost publicat un articol în ziarul județean „Înainte“. Apoi, am mai trimis acolo și alte articole. În 1965, fiind elev în anul al doilea la grupul școlar de chimie din Craiova, am început să scriu articole în ziarul „Chimistul“, al Combinatului chimic, devenind un fel de reporter al ziarului în școală. Cam acestea ar fi datele debutului meu jurnalistic, fără să știu atunci, dar dorindu-mi, că aceasta va fi meseria mea pentru toată viața.

I.V. : – Care sunt mijloacele mass media la care ați lucrat în decursul timpului?

M.P.: – Practic, se poate spune că mi-am desfășurat aproape întreaga activitate într-un singur loc de muncă, la Radio Oltenia Craiova, unde, cum vă spuneam, am debutat ca reporter, am trecut prin toate funcțiile aferente meseriei de journalist, încheindu-mi activitatea cu un directorat de 15 ani al postului. Trebuie să menționez însă că între ianuarie 1985 și 22 decembrie 1989 emisia posturilor regionale a fost întreruptă, din motive care nu se cunosc prea bine nici în ziua de astăzi și nici nu este aici loc de detalieri. Astfel încât, la închiderea postului, am fost trecut ca șef al secției social-politică și de cultură de la cotidianul „Înainte”, de unde am revenit la radio în iunie 1990.

I.V. :- Câți ani din viață i-ați dăruit presei?

M.P. : – Ca angajat, adică din 1972 și până la pensionarea din 2014, timpul de muncă adunat ca jurnalist a fost de 42 de ani. Dacă ar fi să punem la socoteală și cele ce spuneam, privind colaborările de mai devreme la ziare, precum și faptul că în prezent încă scriu, destul de mult, îndeosebi în presa culturală, cred anul viitor se vor împlini 60 de ani de activitate în presă.

I.V. : – Mai poate fi socotită presa a patra putere în stat?

M.P. : – Greu de spus, după părerea mea, în acest moment, a câta putere în stat mai este presa. Cert este că are încă o mare putere de informare, mai ales prin televiziuni, dar puterea efectivă, aceea de a avea rol în rezolvarea problemelor abordate, s-a diminuat considerabil. Sunt prezentate fel și fel de situații, dar, de cele mai multe ori, se rămâne la acest stadiu, autoritățile, aproape de regulă, neluând în seamă semnalările presei. Aici ar fi mai multe lucruri de menționat, printre care se află: apartenența majorității instituțiilor de presă unor entități private, fiecare cu interesele lor; interferența, mai mult decât ar trebui, a politicului în presă și acceptarea dinspre lumea presei a acestei interferențe, pentru avantaje financiare, precum comenzile de publicitate; nu este de neglijat nici „contribuția“ din interiorul breslei la pierderea unor atribute, mai ales prin faptul că a cam dispărut ceea ce se numea „presa de teren“, adică prezența reporterului în locurile despre care scrie sau vorbește (aici mă refer la prezențe pentru articole de presă, nu la prezențele de relatare a evenimentelor), în favoarea unei documentări facile, prin intermediul computerului și telefonului. Mai este încă o chestiune, aceea a apariției unor noi mijloace de comunicare între oameni, new media și social media, care „fură“ din publicul presei clasice, atât din punctul de vedere numeric, cât și privind capacitatea de influențare.

I.V. : – Așa este, a luat amploare în ultimii ani presa online. Considerați că poate fi aceasta un pericol pentru presa scrisă și tipărită?

M.P. : – Presa online nu doar că poate fi un pericol pentru presa scrisă și tipărită, dar deja s-a dovedit că este, așa cum am amintit deja puțin mai sus, o componentă care se dovedește preferată de o bună parte a publicului. Desigur, profitând de avantajele aduse de tehnică: este mult mai la îndemână (la „un click distanță“, în locul drumului la chioșcul de ziare), posibilitatea de navigare rapidă prin conținutul publicației, dispariția inconvenientului de a scăpa periodic de teancul de ziare strânse în casă și, nu în ultima instanță, accesarea pare gratuită, fiind, în fapt, inclusă în costul abonamentului la internet. Efectele sunt deja măsurabile, prin scăderea drastică a tirajelor tuturor publicațiilor și dispariția definitivă a unora, dar eu nu cred că presa scrisă va dispărea, ci că vor rezista doar ziarele și revistele de mare impact, cele de nișă și cele ale unor grupuri profesionale, de la publicațiile literare și culturale, până la cele de știință, de divertisment sau ale diverselor asociații.

I.V. : – După câte știu, sunteți președintele Filialei din Craiova a UZPR. Vorbiți puțin despre activitatea acestei filiale.  

M.P. : – Filiala „Tudor Arghezi” Craiova, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, este una dintre cele mari din țară, reunind aproape 120 de membri. Acest fapt este normal, pentru că reflectă volumul activității de presă din Craiova, un oraș care are puternice tradiții în acest domeniu. Asta se coroborează cu existența Universității, a institutelor de cercetare sau a muzeelor, unde lucrează mulți colaboratori ai unor reviste, posturi de radio sau posturi de televiziune din zonă sau din țară, care au dorit să facă parte din Uniunea noastră. Ca atare, componența filialei, din punctul de vedere al pregătirii de bază a membrilor săi, este de mare diversitate, ceea ce și ajută la desfășurarea unor activități. În general, preocupările comitetului de conducere al filialei sunt direcționate spre legătura directă cu jurnaliștii, facilitarea relaționării, administrative în mod deosebit, între ei și conducerea centrală, sprijinirea membrilor filialei în derularea unor inițiative ale lor sau ale publicațiilor la care lucrează, organizarea unor activități precum lansări de cărți, prezențe la simpozioane și conferințe, întâlniri cu cititori sau ascultători, îndeosebi școli. O activitate notabilă, inițiată anul trecut, este organizarea Colocviilor de jurnalism al exilului, manifestare care poartă numele Monicăi Lovinescu, originară din zonă.

I.V. : – Cum colaborați,  din această funcție, cu conducerea Uniunii de la București?

M.P. : – Colaborarea cu conducerea Uniunii Ziariștilor este una care se desfășoară în limitele firescului și, cel puțin în ceea ce mă privește, nu am perceput-o ca o activitate de colaborare, ci ca pe o activitate comună, de îndeplinire a obiectivelor propuse prin statutul Uniunii și prin documentele programatice periodice, fiecare pe palierul său, la București sau la filială. Și chiar cred că este, în momentul de față, la București, o echipă de angajați sau colaboratori, care, pe domenii, se ocupă serios de ceea ce este de făcut. Asta însemnând, de exemplu, realizarea unor emisiuni pentru postul de televiziune online UZPR-TV sau pentru podcastul Radio UZPR, colaborarea la Revista UZPR, ținerea în evidență a problemelor legate de cotizații etc.

I.V. : – Ați regretat vreodată că ați ales jurnalismul și nu o altă profesie?

M.P. : – Nu, nu am regretat niciodată că am ales jurnalismul, deși mi-ar fi plăcut profesiile de profesor sau judecător. Pe prima am mai și practicat-o, ca professor asociat la Facultatea de jurnalism de la Univesitatea din Craiova sau la o universitate privată din zonă. După ce m-am familiarizat însă cu jurnalismul, cu bucuriile pe care ți le dă / dădea reflectarea în presă a vieții și activității semenilor, nu m-am mai gândit la altceva decât la această meserie. Și, cu certitudine, dacă ar fi să aleg din nou, aș alege tot jurnalismul.

I.V. : – Ce alte hobby-uri aveți, pe lângă jurnalism?

M.P. : – Hobby-urile mele nu sunt prea multe și nici prea spectaculoase. Îmi place să scriu și literatură publicistică sau literatură beletristică și, la acest capitol, s-au adunat vreo 20 și ceva de cărți, din mai toate profilurile: cărți de reportaj, de interviuri, de istorie, romane și chiar un volum de poezie. În momentul de față pregătesc un volum de critică literară, publicată în ultimii ani prin reviste, o lucrare de istorie a Craiovei și mai adun idei pentru unu-două romane. Cea de-a doua pasiune este aceea a călătoriilor. Mi-a plăcut să merg și să cunosc, cât am putut și cât mi-am permis, locuri din diverse zone, în special istorice. Și, între Amsterdam și Alma Ata (Astana, după noul nume) sau între Tallin, Riga și Sankt Petersburg și Ierusalim sau Tel Aviv am văzut majoritatea locurilor apropiate dorințelor și sufletului meu. Am intenționat și să scriu o carte de călătorii, am strâns ceva din însemnările făcute, dar încă n-am reușit, din motive de timp și prioritizare, să mă aplec asupra ei. Poate că într-o zi o să-i vină și ei vremea, iar într-un viitor interviu să vă prezint cartea. Până atunci, însă, vă multumesc pentru solicitarea interviului de față și vă doresc toate cele bune! 

                                 Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania