ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Obelisc, de Ion N. Oprea sau despre odiseea românilor în ajunul Centenarului

Primit pentru publicare: 09 Oct. 2018
Autor:  Prof. Anica TĂNASĂ, Pădureni-Vaslui, membră a Cenaclului de la distanţă
Publicat: 11 Oct. 2018
Editor: Ion ISTRATE

O călătorie prin această monumentală carte – OBELISC.ALBUM-DICŢIONAR . Opera Omnia, de Ion N. Oprea, TIPOMOLDOVA, 2018, 988 pagini – e o delectare pe care trebuie să o trăieşti pe îndelete. Nu trebuie să te grăbeşti , cititorule, căci drumul nu e liniar şi atingerea ţintei nu e o chestiune de performanţă; drumul alunecă sinuos printre piscuri născute din marea diversitate a domeniilor artistice şi culturale care stau la îndemâna omului, peste înălţimi ameţitoare  de glorie sau prin abisuri de îndoială şi neîncredere, peste apele tulburi ale istoriei, printre lianele visurilor, suferinţelor, bucuriilor. Uneori tai cu piciorul hăţişurile de idei şi sentimente cuprinse în ţesătura întâmplărilor, alteori pluteşti cu balonul peste această lume pestriţă şi pitorească sau te legeni pe mări privind cum trec spre orizont pacheboturi încărcate cu figure ilustre româneşti adunate din toată lumea, vorbind însă o singură limbă: cea a reuşitei, a  succesului. Ia-ţi răgazul de a gusta versurile Annei de Noilles, de a simţ reverberaţiile muzicii lui Sergiu Celibidachi, de a urmări cu gândul siluetele de păsări în zbor ale balerinilor Iris Barbura sau Gelu Barbu de a pătrunde în lumea rock&rollului cu Mica şi Ahmet Ertegun (Maria Banu şi soţul său, creatorul imperiului Atlantic Records şi lansatorul trupelor Rollig Stones sau Led Zepelin, de a zăbovi cu Berman Iosif sau cu fiul nerecunoscut al lui Constantin Brâncuşi în universul artistic deloc neglijabil al fotografiei, de a te mândri cu realizările tehnice sau ştiinifice ale unui Henri Coandă, Neagu Djuvara, sau ale prolificului matematician Mangeron Dimitrie…Survolează graniţe de pământ şi aer, graniţe de timp  şi mentalităţi condus de vraja Frumosului pe care omul, acest paradoxal amestec de măreţie şi absurd nu încetează să-l creeze.

“ Obelisc- Album- Dicţionar” a apărut în 2018, în prestigioasa colecţie OPERA OMNIA la editura Tipo Moldova prezentând pe parcursul  a 1000 de pagini, ca într-un dicţionar enciclopedic, circa 100 de personalităţi româneşti ale artei, istoriei, ştiintei, vieţii sociale şi politice. Titlul este emblematic pentru cel puţin două din dimensiunile spirituale ale lucrării : aceea de omagiu  adus în anul Centenarului Marii Uniri valorilor româneşti de oriunde dar şi pioasă adusă Iaşului, oraşul în care a bătut inima Romaniei în Primul Razboi Mondial şi care, pe drept cuvânt, a fost considerat leaganul unirii. Cartea debutează cu mottoul I: “Primul  monument românesc , Obeliscul cu lei – a fost amplasat în noiembrie 1834, în parcul Copou, din Iaşi…” şi se încheie circular, în articolul “Totul a început la Iaşi” cu mottoul II : “Prima universitate românească- Universitatea Al. I. Cuza, – a fost înfiinţată la Iaşi , la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul lui M. Kogalniceanu …”   

Fiecare articol e mai mult decât o sumă de informaţii. Dincolo de informaţia_- venită din surse diverse- se conturează portretul plin de viaţa al omului şi artistului surprins în toată complexitatea vieţii. Personalităţile prezentate sunt de fapt “personaje” într-un recit evocator captivant. Articolul despre Anna de Noailles- Anna Elisabeta Brancoveanu-  scriitoare şi poetă franceză de origine română se citeşte cu sufletul la gură. Tânăra principesă româncă , bogată şi cultivată se căsătoreşte la 19 ani cu Mathieu, conte de Noailles, deveninind una din figurile strălucitoare ale Parisului începutului de secol XX. Salonul său este unul dintre cele mai frecventate locuri unde se întâlnesc celebrităţi ale culturii şi artei franceze: Maurice Barres, Edmond Rostand,  Francis Jammes, Paul Claudel, Colette, Andre Gide, Frederic Mistral, Paul Valery, Jean Cocteau, Pierre Loti, Francois Mauriac , Marcel Proust…Vocea poetică, incandescentă sau reflexiv- melancolică şi misterioasă din “ Le Coeur innombrable” (1901) fascinase lumea literară şi îi adusese titlul de membru al Academiei franceze, marele premiu pentru literatură si onoarea de “prima femeie comandor al Legiunii de onoare”. Opera sa, parţial tradusă în limba română,  “ extatică, senzuală, erotică, jucăuşă, câteodată violentă şi mereu mânată de un tragic curent subteran” : (Joseph Reinach ) şi-a pus amprenta asupra evoluţiei poeziei franceze în secolul trecut. “Ar fi trebuit să fii un suflet de o răceală nemaipomenită ca să nu fii prins în puterea farmecului acestei poete extraordinare cu minte clocotitoare şi sânge rece” – nota Andre Gide. “Anna de Noaiiles e mai inteligentă şi mai maliţioasă decât oricine. Această poetă are pătrunderea psihologică a unui Marcel Proust, asprimea unui Mirabeau şi claritatea nemiloasă a unui Jules Renard”- scria Jean Rostand.

     Autorul, credincios crezului Domniei Sale de a privi toate faţetele unei pietre preţioase, nu uită să amintească pozitia lui George Călinescu  din Istoria literaturii române care o consider “lipsită de loialitate faţă de rădăcinile sale româneşti”, nici pe cea a lui Octavian Goga din poezia Scrisoare unde poetul “ pătimirii noastre” îi face nepoatei lui Constantin Brancoveanu  „un process moral dur”. Faptul că Anna de Noailles şi Marta Bibescu îşi dorm somnul de veci în impresionantul cavou al Familiei Bibescu din cimitirul Pѐre Lachaise  este o dovadă de solidaritate românească, dincolo de conjuncturile vieţii. In 1925 Anna de Noailles devine membru de onoare al Academiei Române. Nicolaie Iorga afirma cu acest prilej: “ Doamna Anna de Noailles , născută Brâncoveanu, din sânul Bibeştilor, este considerată astăzi o mare poetă a Franţei. Criticii recunosc în scrisul ei spiritul rasei noastre”.

          Liceul francez din Bucureşti poartă numele “Anne de Noailles”

Unele articole ale dicţionarului surprind din titlul lor fapte excepţionale  sau insolite pe care autorul, journalist împătimit sedus de excepţionala diversitate a vieţii, le aduce la cunoştinţa publicului: “ Atkins Vera, născută in Romania, o spioană engleză”, “ Banu Maria Ioana, o româncă  plecată din ţară odată cu regele Mihai, mulgătoare la vaci, crescătoare de păsări, designer, a donat peste 30 de milioane de dolari Universităţii din Oxford”, “Darclée Haricleia, spectatorii o ovaţionau, regele îi oferea decoraţii, poeţii îi închinau ode, gazetele îi vesteau sosirea şi succesele , iar ea, ajunsă la o vârstă onorabilă, fără de pensie, îşi număra lucrurile intime să aibă din ce trăi…”, “ Elias M. Jacques- un exemplu de generozitate, pentru că ne-a iubit ne-a lăsat sfatul de care nimeni nu mai ţine seama; Să cheltuieşti mai puţin decât câştigi…, “ Popper Iulius- conchistadorul  român al Patagoniei”, “Sas Maria Florica, sclavă într-un harem ottoman, ajunge o aristrocată britanică, o exploratoare de mare succes”…  

“De ce Romania?”se întreba retoric Ficheux Robert,  unul dintre cei mai mari geografi francezi, vorbitor al limbii române, autor a 27 de cărţi despre România. “ Pentru că, dintre surorile noastre latine, ea ne este cea mai dragă din pricina tristului său destin în mijlocul  naţiunilor maghiară, slave şi turcă, ce au încercuit-o, au jinduit-o şi au îmbucătăţit-o şi dominat-o fără milă”- îşi răspunde acest profesor, membru corespondent străin şi membru de onoare al Academiei Române.

       Istoria românilor este un domeniu privilegiat în cuprinsul cărţii. Defilează prin faţa ochilor noştri, spre dreaptă  cunoaştere şi aducere aminte, nume de prim ordin din istoria ţării: “ Carol I, 1866-1914, primul Rege al României”, “ Carol al II-lea al României, cu iubita vieţii sale , Elena Lupescu, înfruptaţi din averea ţării…”, “ Coposu, Corneliu Coposu la Iaşi, tot în ilegalitate?”, “ Ferdinand I al României”, “ Avram Iancu- un erou naţional al românilor din Transilvania”, “Maniu Iuliu, văzut de surorile lui Corneliu Coposu”, “ Mihai I, regele României”,   “ Văcărescu Elena a lăsat moştenire Academiei Române întreaga avere a Văcăreştilor”…

      Adevârate lecţii de înalt patriotism, memorabile şi profund educative sunt articolele din OBELISC despre Carol I şi Ferdinand I , cei doi monarhi care au creat România  modernă si România Mare. Portretul lui Ferdinand Intregitorul este readus la vedere, din colbul istoriei, realizat din scrieri memorialistice şi mărturii diverse ale contemporanilor: educaţia spartană, aplecarea spre studiul serios al ştiinţelor şi al limbilor, spre cunoaşterea artelor (Profesorul Vasile D. Păun), renunţarea la dragostea pentru scriitoarea  Elena Văcăresu în favoarea datoriei sale de viitor rege al României, strălucita căsătorie cu Maria de Saxa Coburg, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii şi al Ţarului Rusiei, atitudinea neprotocolară cu care discuta cu cei din jur pe subiecte diverse (biologie, istorie, lingvistică, politică, muzică), angajarea României în Primul Război mondial alături de Antanta, împotriva ţării sale de origine, Germania, implicarea personală în campaniile militare, dragostea şi devotamentul său faţă de ţară dar şi faţă de ştiinţă şi cultură,  poziţia de preşedinte de onoare a Academiei Române, încoronarea regelui şi a reginei Maria în 1922 la Catedrala Intregirii Neamului ca monarhi ai României Mari. Istoricul Gerhard Grimm scria despre el: “Ferdinand a condus ţara cu respectarea strictă a constituţiei şi a pus datoria sa, ca rege al României, înaintea simţămintelor personale (cum a fost cazul intrării în război împotriva ţării sale natale sau excluderii propriului fiu din rândul Casei Regale a României) . A fost dăruit cu un devotament neobosit faţă de datorie, cu o gândire socială profundă şi capacitatea de a găsi echilibru între adversităţi…Sub aparenta sa modestă, retrasă şi lipsită de hotărâre se ascundea o conştiinţă superioară şi o bogată viaţă interioară. “  Alteori autorul, Ion N. Oprea, pentru a convinge, recurge la însăşi puţinele, laconicele şi memorabilele cuvinte ale suveranului : “ Dacă am învins un Hohenzollern, voi învinge pe Mackensen”, “ voi fi un om bun” (mărturisirea din ziua încoronarii). Este ceva din înţelepciunea aşezată şi din vechea sfătoşenie a cronicarilor moldoveni, consemnatori ai evenimentului istoric dar şi creatori de portrete umane vii, o împletire a informaţiei din surse polivalente cu o captivantă curgere narativă subterană care face ca lectura acestei lucrări să fie incitantă şi plăcută, oferind cititorului o cunoaştere din exterior şi din interior a personalităţii prezentate.
Bogăţia de manifestări a spiritualităţii româneşti se reflectă în marea diversitate a domeniilor care sunt aduse la lumină prin articolele cuprinse în acest dicţionar- album-Obelisc.  “Tablourile lui Berea se află în 473 de mari colecţii ale unor cunoscute personalităţi princiare, politice, de afaceri şi artistice, precum şi în 20 de muzee de arta modernă ale celor mai importante ţări ale lumii” citează   Ion N. Oprea pe Romulus Dan Busnea . Este “singurul artist român care a expus împreună cu Picasso şi Matisse”, ne informează autorul adăugând cu reproş : “Uitat de ţară, un pictor român a devenit celebru şi preţuit în lumea occidentală.”
Personalitatea actorului Toma Caragiu este alt prilej de evocare a modului de viaţă şi gândire , a talentului artistic şi tradiţiilor unei familii de aromâni, sosită în România din Cadrilater. Articolul poartă titlul de poveste: „Caragiu, trei iezi: Toma, Matilda şi Geta”. Intr-un interviu luat Getei Caragiu şi intitulat “ Când intra Toma în casa, răsărea soarele”, realizatorul notează : “De câte ori ajung la Ploieşti nu mă pot opri să merg  în micul parc de lângă Teatrul Toma Caragiu. Aici , căţărat pe un piedestal de marmoră, stă bustul marelui actor…. Un bust de o frumuseţe dramatică, trist şi şăgalnic, deformat şi mărit cu duioşie. De parcă ar fi fost sculptat direct cu sufletul. Insingurat pe piedestalul său, Toma Caragiu pare văzut printr-o lentilă a inimii şi a nostalgiei”.
              Autoarea este Geta Caragiu, sora artistului,  sculptoriţă.
De pe studiile lingvistice ale celeilalte surori, Matilda Caragiu- Marioţeanu  au studiat şi studiază încă mulţi studenţi ai Facultăţilor de Litere din toată ţara. Mărturisirile Getei Caragiu, citite,  evocă o întreagă lume, cu iz patriarhal, cu darul de a trăi frumos în spiritul unor valori statornice.
          Desfăşurat pe parcursul a 35 de pagini, articolul  “Emil Cioran- unul dintre marile spirite ale secolului trecut” este o veritabilă micromonografie a unui om, a mai multora.  Figurile lui Eugen Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Eliade, Văcărescu Elena, Horia Vintilă sunt prezentate în aceeaşi manieră în care informaţia exactă se completează cu amănuntul de viaţă sau de creaţie care-i apropie de cititor ca pe nişte zei ai spiritului coborâţi printre  oameni.
Absolut uluitor este aportul documentaristic adus de imagine. Cele 735 de fotografii ce surprind chipuri de oameni, scene de viaţă, secvenţe din spectacole, peisaje, cărţi, opere plastic,  îndreptăţesc titlul de “album”, ele susţin şi îmbogăţesc semnificaţiile textului întărind sugestia de caleidoscop al vieţii celor prezentaţí, de grefare în neuitare, de mărturie a imensei fertilităţi artistice a acestui pământ- izvor nesecat de talente, de forţă spirituală, pământ frământat dar şi binecuvântat care este România şi azi, în ajunul Centenarului ei. Cartea domnului Ion N. Oprea, închinată unui mare scriitor  – Virgil Caraivan, primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România – este într-adevăr un “ obelisc din cuvinte” înălţat omului, tuturor românilor în anul rotund aniversar al patriei lor – 2018.

                                                                                         22 august 2018