Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Obeliscul lui Ion N. Oprea

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 08 Mai 2018
Recenzie de Vasile FILIP
Publicat: 08 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Obeliscul lui Ion N. Oprea

 

Despre obelisc se scrie că este o construcție cu dedicații: „Monument comemorativ, de origine egipteană, din piatră monolit în formă de trunchi de piramidă, foarte înalt și ascuțit la vârf”. Am avut norocul să văd cu ochii mei o asemenea operă de artă, în Paris. O lucrare excepțională, zveltă și înaltă, despre care am aflat că ar fi fost dăruită de egipteni francezilor.

Și Iașul se bucură de un asemenea obiectiv artistic, care, însă, este operă proprie, necum un dar. Dar – din câte se știe și se cunoaște –  românii nu prea au avut șansa de a primi daruri. De luat, în schimb, slavă Domnului. E plină lumea de obiecte ale patrimoniului, unele oferite – de bună voie sau de nevoie – altele jefuite. Și nu doar către robia lui Ștefan cel Mare mă duce gândul…

Scrie Ion N. Oprea, în Motto I la Albumul-dicționar OBELISC, apărut în anul 2018 la Editura TipoMOLDOVA din Iași, în colecția Opera Omnia-dicționar: „Primul monument românesc, Obeliscul cu lei – a fost amplasat în noiembrie 1834, în Parcul Copou, din Iași, în semn de recunoștință față de Rusia și Turcia, pentru prima lege de organizare politică, juridică și administrativă, „Regulamentul Organic” (1832). Impresionantul  monument de piatră, a fost realizat de către arhitecții Johan Freywald și Mihail Singurov, conform proiectului elaborat de Gheorghe Asachi. Cu o înălțime de 13 m. și o greutate de 10 t, având la bază un postament solid, obeliscul este susținut de patru lei masivi, de piatră, sculptați de către Johann Semser, la Lemberg”.

Mai face o precizare autorul Dicționarului: ”Lucrare închinată lui Virgil Caraivan, scriitor, folclorist și istoric, din comuna Șuletea, județul Tutova (azi Vaslui), primul președinte al Societății Scriitorilor din România, 1908, înmormântat la Cimitirul Bellu din București, căruia, din prea-multă grijă a epigonilor săi, i-a dispărut mormântul și crucea”. După care formulează și o propunere, demnă de a fi luată în seamă nu numai de persoane particulare, dar mai vârtos de organisme cu responsabilități în domeniul culturii, ridicarea unui obelisc, chiar pe locul de veci al lui Virgil Caraivan. Dă, Doamne, dar speranțele sunt slabe…

Fără îndoială, gestul lui Ion N. Oprea de-a duce mai departe o operă nefinalizată este unul demn de toată lauda și poate fi socotit ca un îndemn la demersuri similare, domeniul creației literare (și nu numai) fiind extrem de bogat în…materie primă de calitate superioară. Ei, ce bine ar fi  dacă ar fi… și n-ar mai fi discordia și moleșeala de la mari altitudini, precum Ministerul de resort, Academia Română, Uniunea Scriitorilor. Și de la vârfuri mai scunde chiar.

Cele aproape 1000 de pagini ale lucrării cuprind sub 100 de nume, ceea ce ar părea cam puțin, la o primă vedere, la una mai atentă,explicația nu este prea greu de descoperit. Autorul a ieșit din granițele dicționarului, clasic să-i spunem. El a cutezat mai curând o apropiere de modelul istoriei literare.E drept, insistând mai mult pe informație și pe aspecte biografice, ceea ce conferă cărții o și mai amplă valoare documentară. Ar mai fi o noutate: nu toate personalitățile consemnate s-au afirmat numaidecât în planul literaturii. De exemplu, Bîlcescu-Alimănișteanu Sarmiza –„prima femeie doctor în drept din lume (1867-1935), fără să fi profesat”; Cumpănaș Ana (n. 1889 –d. 25 aprilie 1947), româncă, femeia în roșu, care a predat autorităților americane pe gangsterul John Dillinger; Cuțescu-Storck  Cecilia, prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa; Mârza Samoilă, fotograful de la Marea Unire; Weissmuller Johnny Peter, atlet de mare performanță, vestitul Tarzan, după 111 ani se întoarce la Timișoara. Mai sunt și alte exemple, îndeosebi de gen feminin.

O a doua (sau prima) categorie este alcătuită din personalități de vază, care, și ele, s-au afirmat în diverse domenii. Cartea se deschide cu un nume îndeajuns de controversat într-un timp ceva (dar nu prea) mai îndepărtat: Ana de Noailles, românca ce are „un loc unic” în literatura franceză și în lume și despre  care Ion N. Oprea oferă informații – cunoscute, dar intrate în uitare. Cum ar fi: originile poetei – „…prima femeie comandor al Legiunii de onoare…” -, descendentă din Brâncoveni, Bibești și Mavrocordați. In anul 1925, ea a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române, la propunerea lui Nicolae Iorga. A și mărturisit atunci marele istoric: „Intre cine cântă mediocru în românește și cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului…într-una dintre cele mai mari literaturi ale lumii, e de preferat cu admirație aceasta din urmă”. Poate găsi, în acest dicționar, cititorul, și lămuriri legate de controversele pe seama poetei franceze de origine română. Nu-mi pot reprima mărturisirea: am văzut și eu castelul care a aparținut Anei de Noailles. Mi s-a părut un poem…

Intre personalitățile mai bine cunoscute publicului nostru, pe care Ion N. Oprea le introduce în Dicționarul său, pot fi întâlnite: Martha Bibescu, Vasile Bogrea, Vitalie Belousov, toți cei patru regi ai României, Sergiu Celibidache, Cilibi Moie Froim, Emil Cioran, Corneliu Coposu, Hariclea Darclee, Cella Delavrancea, Mircea Eliade, Angela Gheorghiu, Avram Iancu,  Eugen Ionescu, Dimitrie Mangeron, Iuliu Maniu, Vasile Militaru, George Emil Palade, Achim Stoia, Constantin Daniel Rosenthal, Elena Văcărescu, Vintilă Horia.

In sfârșit, un alt grup de personalități cuprinde nume aparent surprinzătoare, îndeosebi pentru gloria lor efemeră. Intre acestea: Atkins Vera, născută în România și devenită spion englez;  Berea Dimitrie, „pictor român, un oraș american îi poartă numele”; Delia Budeanu, „crainică și prezentatoare de știri, jurnalistă la TVR”; Costel Busuioc, „de la elogii și mari succese, fără educație, a ajuns în anonimat”; Pierre Jean Eduard Clunet, „medic francez, erou al românilor la 1916”; Mina Dobzeu „care l-a înfruntat pe Ceaușescu”; Dumitru Drăghicescu, „primul român titrat în sociologie la Paris”; Robert Fiecheux, „moțul francez, membru al Academiei Române, autor a 27 cărți, toate referitoare la România,  omul căruia îi datorăm granițele de astăzi”; Clara Haskil, „o ambasadoare a României în Europa și America”; Elisabeta Polihroniade – marea maestră șahistă; Pierre de Ronsard, „ un poet francez care are rădăcini românești”; Scarlat Porcescu, „preot și istoric, un împătimit publicist, ultimul director al Seminarului „Veniamin Costache” din Iași” (pe care și Ion N. Oprea, dar și eu, l-am prins în această calitate (1945-1948); Florica Maria Sas, „sclavă într-un harem otoman ajunge o aristrocrată britanică, o exploratoare de mare succes”; Sylvia Sydnei, „steaua cinematografiei americane, mama sa fusese o simplă croitoreasă, în Moldova”; Lissette Vera (1919-2008), „prima artistă care a cântat ”Ionel, Ionelule”.

Închei această… succintă foiletare a unei cărți asupra căreia în mod sigur va stârni discuții în continuare, apelând tot la Ion N. Oprea, care  scrie pe cea de a patra copertă: „Cum uitarea, față de cei care ne-au încălzit inima cu ceea ce au sau au avut față de noi discipolii devine pentru mulți, chiar pentru societate, o mare vinovăție… un obelisc din cuvinte, după alte încercări, propun și următorilor care ne-au dat și ne oferă cultură, știință și artă, mulțumindu-le pentru pasiune, talent și actul suprem de dăruire”.

8 mai  2018

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Nitu Constantin spune:

    Felicitări autorului! Documentarea este munca sa de Sisif. Felicitări si autorului prezentului articol, care te face să te întorci zilnic la carte și să mai „întorci” cateva pagini!
    Respect oamenilor de cultură moldavi!

  2. marin ifrim spune:

    Stimate domnule Vasile Filip,

    Articolul dumneavoastră este de o eleganță lexicală deosebită. Aș îndrăzni să vă mulțumesc pentru acest text. Domnul Ion N. Oprea merită toată prețuirea noastră! Cu îngăduința dumneavoastră și cu acordul domnului Ion Istrate aș prelua acest articol în revista ”Cartelul metaforelor”.

  3. marin ifrim spune:

    Și încă ceva care ține de stranietatea sufletelor noastre. Formați pe net doar atât: ”obeliscul din buzău”. E vorba despre o construcție deosebită făcută în mijlocul foștilor ”Codri ai Vlăsiei”, în Parcul ”Crâng” din Buzău. Vreau să vă bucurați și dumneavoastră privirea. Încă odată, omagiile mele pentru domnul Ion N. Oprea.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5