ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 10 Mai 2018
Autor Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 10 Mai 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Ochiul Sufletului, proză scurtă, morală și literatură, o revenire oportună la ceea ce înseamnă balsamul  inimii, mult necesar în ziua de azi

              Cu acest volum, Ochiul Sufletului, tipărit la Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, la Puiu Răducan, 2017, sub siguranța Copyright, cu atenționarea „toate drepturile: copiere multiplicare, tipărire, comercializare, sunt rezervate autoarei și editurii”, Angela Burtea completează registrul activității sale de jurnalist și scriitoare de succes. De jurnalist pentru că, într-o vreme, a fost editoarea  unei foarte bune reviste pentru copii – Prețul cuvintelor -, de scriitoare că este și realizatoarea, până acum , a mai multor lucrări, romane, Frânturi de suflet -2008, ediția a doua în 2016, Zamfira – 2011,Mirajul iubirii -2013, cărți pentru copii, intitulate Printre anotimpuri, Ilinca și Matei în 2012,altele „De vorbit cu inima”-2015, „Destine„ – 2016, brodând romantic în jurul temei iubirii, niciodată epuizată, temă utilizată și de noi, membrii Cenaclului de la distanță, două volume intitulate „Darul vieții: Dragostea”,  proză scurtă și poezie, 2014, Editura PIM, Iași, subiect plăcut și ei care ne-a devenit colaboratoare în volumele care au urmat, patru, pe care le nominalizez mai încolo.

      ”Angela Burtea scrie pentru că nu poate să tacă. Scrie pentru a se salva din gheara unor vremuri care nu mai au bun simț, frână în nerușinare, măsură”, în toate, ne spune prefațatorul, profesorul Constantin Gherghinoiu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor , care crede: „dacă nu ar fi fost învățătoare și scriitoare, ar fi trebuit să se facă predicator sau călăuză la Muntele Sfânt”…
         S-a făcut însă profesoară, am înțeles, la ciclul gimnazial…

      Angela Burtea scrie astfel răspunzând unui comandament al prezentului, ca să atragă atenția asupra nevoii de frumos, de literatură, de istorie, filosofie, muzică, mitologie, să dea de acele balsamuri ale sufletului, cultivate, de mult, dar cam uitate în ultimii ani, și la care, totuși, nu se poate renunța, cum sublinia, recent, Acad. Ioan –Aurel Pop, președintele Academiei Române, într-o discuție jurnalistică.

       Angela Burtea, ca exponentă a civilizației de care vorbește academicianul, este un spirit romantic spune prefațatorul, „o scriitoare  care nu se poate adapta noii morale a lumii celei noi care se chinuie să dărâme vechile valori și să le înlocuiască cu surogate…, lume care nu se mai adresează omului ci mașinilor, pe care le vede drept cetățenii de mâine… „De groaza invaziei inteligenței lipsite de suflet, de emoție, de trăire adevărată, iată de ce fuge  Angela Burtea”, precizează prezentatorul cărții.

    „Disciplinele care au grijă de corpurile noastre sunt fundamentale, – limba, literatura, istoria și tradiția etnografică – , că fără suflete ne pierdem esența umană…”, clarifică Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, suport de înțelegere pentru cititori a tematicii abordărilor scriitoricești și ale doamnei.

      Acum, cu acest „Ochi al sufletului” ea ne plasează în zona prozei scurte, pe care o vede ca pe o poezie, spune Jenică Chiriac într-o recenzie.  Are un bun exercițiu de pe urma publicisticii, întrucât autoarea a colaborat și continuă să colaboreze la tot felul de ziare și reviste. Ne face plăcere să amintim că este redactor  la revista on-line „Zeit”, că a inițiat și coordonat publicații școlare precum „Fantezii de mătase” (Șc. Sf.Andrei) și „Prețul cuvintelor” (Liceul pedagogic, Brăila).

           Un ansamblu de eseuri, în care amestecul de poezie și judecată morală este la el acasă, indiferent că textul se referă la ”Dacă e septembrie, e toamnă”, „Un joc al vieții”, că se referă la „Călătorie ireversibilă” ori ”De ieri și de azi”sau la alt titlu – unde ne poartă cu exemplificările  profesorul Gherghinoiu – autoarea, am găsit și eu, ca și Jenică Chiriac și alți cititori, prezența în tabletele ei a cuvântului rimă și cadență, poezie parcă în loc de proza obișnuită, ceea ce înseamnă că ea, când gândește și scrie se apleacă asupra stărilor afective și le redă ca să facă din personajele ei, ca și din cititori oamenii care, indiferent de împrejurări, trebuie să rămână oameni… Așa am constatat și eu în titlurile proză-poezie, „Chemarea ploii”, „Mă cheamă codrul”, „Ninge în aprilie”, „Noiembrie”, „Floare albă de cireș”, „Primăvara lui April”, „Toamna”. Unele din ele cuprinse și în antologiile  cu autori –membrii Cenaclului la distanță.

„Nu scriu de dor și nici de drag, nu scriu să scap de vreun păcat, nu scriu ca noaptea să-ntârzie și nici că ziua e pustie, ci scriu așa… că am să zbor cu capu-n buza norilor, cu brațele întinse larg spre țărmul vechi și-ndepărtat, cu sufletul zglobiu sau gol spre marea mare-a horelor”, scrie Angela Burtea în „Cuvânt înainte„ ca să explice ce-i cartea sa, eseuri-tablete scrise cu Ochiul Sufletului, așa cum i-au „șoptit ursitoarele”, fără ca ea să uite fie și o „clipă vocea inconfundabilă a mamei” sale…

      Observați? Începutul de „Cuvânt înainte” este o proză-poezie  pe care, ca cititor, care o descifrez, pentru frumusețea ei aș pune-o pe verticală, să devină și mai jucăușă, să facă cu Ochiul Sufletului oricui vrea să devină și să fie moral, răspânditor a limbii române, cum anticipează viitorul românesc academicianul de care am pomenit.

Poezie, morală și limbă română sunt și alte fragmente, le împrumut de la colegul autoarei, recenzentul Jenică Chiriac, că mi s-au părut semnificative: „Nu-ți pierde încântarea și nici visarea-n doi, căci lacrimile tale de mac și de trifoi vor licări sub vrajă și vor cânta în noi!” (Gândul de lumină al nopții din noi) p. 57;  „Nu-ți face griji din griji multiple și nici din viață un păcat, dă sufletului cald binețe și minții tale rod bogat! Eu sunt aici, sunt nemurire și ziua-i far încătușat, iar tu, prieten al speranței și-al dorului nestrămutat!” (Lumina întunericului)p. 113; „Nimic nu e ca toamna, mai blând și mai nervos, nimic nu mă atrage din ce-i puhav, lăptos! Mi-așază la picioare covor pictat de vânt, de soare alintat și-ascuns printre cântări, stropit cu mustul dulce și plin de voioșie, cu lacrimi înțelepte în rame dantelate, cu gând pierdut în șoapte, cu haină de alint” (Toamna), p. 137.

       Frumos, nu? Dar și mărturia textierei, altă lecție de viață: „Nu l-am iubit niciodată pe cel care nu avea puterea să mă privească în ochi atunci când încerca să-mi explice un anume lucru, dar, din bun simț, l-am acceptat. Știam  din prima clipă că ascunde ceva, că în țesătura sa sunt multe fire meschine, că neputința de-a fi om se pitula cu dibăcie în pielea sa de cameleon. Uneori m-am făcut că nu observ și l-am lăsat să prospere învârtindu-se printre cei de-o seamă cu el, minunându-mă de abilitatea cu care-i mânuia chiar și pe cei avizați”, p. 10 …Descrierea unui ticălos, cine n-a avut în apropiere pe individul care evită să te privească ochi în ochi, să ia aminte!

    Dar despre casa părintească? Ați citit Nostalgie? Ca și Grigore Vieru care ne-a spus  „Casa părintească nu se vinde!”, citind-o o vedem cu ochii și sufletul cum „dă năvală” Angela în „livada dulce din spatele casei”, cum „sare pârleazul” să ajungă la vie!, și cu  sensibilitate poetică a „îndrăgostitei” de casă, de acasă, este descrisă „reîntâlnirea de taină” cu bunicul, cu bunicul trecut, ehei, demult, la cele veșnice!, fără să-i fi răspuns, încă, la ceea ce așteptăm fiecare:  „Te iubesc. De ce-am ajuns să te iubesc? Nu mi-ai răspuns”, p.73.

      Într-o altă lucrare, Revolta, unde tot despre om și morala lui este vorba, naratoarea, pentru noi, ajunge la concluzia, iarăși firească, că . „Dintre toate bucuriile mele, cea mai dragă îmi este iubirea”, ca în final, precum o vinovată, care există ca om, să încheie precum bunul creștin: „Mulțumesc, Doamne și iartă-mi greșelile!, p. 80

Angela Burtea în Familia creștină –sfânta taină a însoțirii, vol. II,  a Cenclului amintit, coordonator Ion N. Oprea, cu fragmentele Casa mea,  Crâmpeie din cămările sufletului…,Bradul de Crăciun, Viața, un tort tăiat în felii neuniforme, dar și poeziile Trecerea timpului, Privește, omule!, p. 77-89;în Ieri, azi și…ziua de mâine, Ninge în aprillie, p. 369; în Lumea se grăbește. Viitorul?România mare” cu Puterea zâmbetului, p. 347; Să ne iubim pământul românesc, antologie, cu alte fragmente – Noiembrie, Floarea albă de cireș, Amintiri nepieritoare, versurile Privește, Omule!, repetate, plus aprecierile Angelei la Antologiile lui INO- un proiect interesant cu scrieri îndrăznețe, p.27-37, 2017-2018, toate publicate la Editura PIM, Iași.

Mai mult proză decât poezia momentului mi s-a  părut textul Socoteala, p, 98, pe care îl plasez în zona discutatei agresiuni sau hărțuiri sexuale, reale sau inventate, în cazul de față, parcă liber acceptate,  că deși victima spune „Nea Vasile, dă-mi drumul, bre, ești om bătrân, dă-mi drumul! Ai nevastă, ce naiba!”, primește răspunsul:„Aha,îmi place cum te zbați!”, și ei, ca „un gând idiot, tocmai atunci, să-i treacă prin minte! Are dreptate, cu bețivanul meu o fac mai rar! Urcă și adoarme pe mine!”,  deci o împreunare de amândoi acceptată, dovadă, cum s-a tot scris în presă, acuză femeile, depun plângeri după ani și ani de la acea trăire-întâmplare, uitând că adesea provocatoarele, hărțuitoarele, au fost chiar ele, femeile. Ca în cazul descris:„într-un târziu,( acasă), ușa dormitorului meu se deschide larg. În prag apăru tânărul meu bărbat, beat ca de obicei, care bâguia ceva… așa ca pentru el.

Dai, Paulină, și tu ceva?
Ce era să-i spun, că sunt pe plus?”, p104-105.
Deci, se înțelege, totul fusese bine și pentru ea, dacă nu mai bine decât pentru el, agresorul. Temă socială,  se întâmplă atâtea și în lumea elevată, trebuie scrise și citite asemenea cărți.

      În loc de concluzie, spun și eu, ca și alți recenzenți,  scrierile autoarei-poete, doamna Angela Burtea se cer citite, asimilate, interpretate, ele  au rezonanță pe coarda sufletului. ”Ochiul Sufletului” este una dintre acestea, scrisă în culori care, pătrunse, deschid apetitul. Explicabil și de ce proza-poezie semnată Angela Burtea apare și este citită în foarte multe publicații. Cu întrebarea: rostul Copyright, de la început?
     Să aibă succes și în  viitor!