Alin DĂROI

Scriu

Scriu… încet și sigur
Fără rimă, fără scop, fără destinație
Și noaptea mă mângâie cu tăcerea ei,
Scriu ca într-o criză epileptică
Și mintea mea macină gânduri
Eternul uragan de idei
Ce-mi mănâncă forța vitală
Scriu ca un însetat de viață
Ca un sinucigaș nocturn
Și cuvintele mele taie venele sufletului
Sângele simțirii se prelinge
Conturând cuvinte ascunse
O… eternă contradicție
Între iubire pătimașă
Și sex animalic,
Simt că obosesc să mai caut
Acea iubire ce poate mută munți
Și mă întreb istovit:
Ce rost mai are?