Simon GLASBERG

Mintea din pilărie
Scriitorului Mircea Cărtărescu

 La un interviu recent
dat la o expoziție de carte,
un scriitor în vogă, de mare talent
spunea ceva ce mă privește
în parte…

Întrebat fiind dacă după proză,
se va mai întoarce la poezie,
a apreciat că poate, după ce
va trece de prefixul de șapte
și „va da în mintea din copilărie”…

Deși afirmația nu ne măgulește,
eu și alții, asemenea mie,
fiind deja la vârsta indicată,
socotesc că nici nu ne jignește,
și mă voi justifica îndată…

Căci, mintea din copilărie
e mai pură, sinceră, spontană
decât mintea cea matură,
ce din mediu și din vremuri,
de prea multe ține seama.

E păcat că unor oameni
nu le prea place poezia…
O fi starea lor mai aspră,
n-o fi-nțelegând ce semeni,
sau e prea din rocă, firea…

Dar în inspirate strofe,
înșirate pe o pagină sau două,
poate transpune stări de spirit
din iubiri sau catastrofe,
cât în proză, pagini nouă,
sau chiar nouă zeci și nouă…

Ea își spune de-a dreptul păsul,
nu cu ocolișuri multe
și fiecare vorbă, versul,
e o pildă de-nălțare
sau de liniștire în suflet,
de vrea omul să le asculte…

În ceea ce mă privește,
chiar de voi avea timp să scriu
și proză,
îi rezerv poeziei, firește,
scaunul ei regal…
Iar dilema: care scaun este
mai mare?,
pentru mine are finalizare,
într-un maiestos egal…

Iași – Nicolina, 01.06.2016