Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

OCTAVIAN IONESCU, TREZORIER AL PATRIMONIULUI CULTURAL VORNICENEAN

Primit pentru publicare: 7 Aug. 2021
Autor: Teodor EPURE, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 9 Aug. 2021
©  Teodor Epure, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

 OCTAVIAN IONESCU, TREZORIER AL PATRIMONIULUI CULTURAL VORNICENEAN          

Pe data de 25 iunie 2021 s-au împlinit 120 de ani de la nașterea lui Octavian Ionescu în satul Vorniceni, județul Botoșani, jurist, filosof, profesor universitar la Iași, doctor în drept al Universității din Paris, membru în Consiliul Legislativ al României. Cu această ocazie, pe data de 29 iunie a avut loc vernisajul expoziției „Octavian Ionescu – 120 de ani de la naștere” deschisă în Sala Centrală a Muzeului Universității și realizată la inițiativa doamnei profesor Marina Mureșanu Ionescu.

În ziua de miercuri, 30 iunie 2021, Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” din Iași a fost cadrul ideal pentru lansarea cărții ”Amintiri din viața mea” de Octavian Ionescu, apărută la Editura ”Demiurg”, sub directa îngrijire a prof. univ. dr. Marina Mureșanu Ionescu de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și pentru vizionarea documentarului biografic “Memento subiectiv”, o producție TVR Iași.

În prezența unui numeros public, format din studenți, profesori universitari, oameni de cultură, moderatorul întâlnirii, prof. univ. dr. Marina Mureșanu Ionescu, fiica autorului, a făcut o succintă informare despre viața autorului și activitatea sa științifică în domeniul dreptului și al filosofiei.

Despre autor și cartea sa au vorbit Alexandra Ioniță, director al Casei Editoriale ”Demiurg”, Florin Cîntic, director al Arhivelor Naționale Iași, Bujor Prelipcean, director al Filarmonicii ”Moldova” precum și Teodor Epure, profesor la Școala Gimnazială ”Profesor doctor Octavian Ionescu” din Vorniceni al cărui cuvânt îl redau mai jos :

«Mai întâi, mulțumesc doamnei profesoare Marina Mureșanu pentru invitație și mă simt onorat că sunt alături de personalități de marcă ale vieții publice și intelectuale din Iași.

Sunt din Vorniceni, județul Botoșani, satul unde s-a născut Octavian Ionescu, sat cu oameni harnici și gospodari, iubitori de țară și de glia strămoșească. Este un sat cu oameni credincioși, păstoriți aproape 45 de ani de către preotul Ioan Ionescu, tatăl autorului, unde s-au format și păstrat în timp, majoritatea valorilor spirituale, culturale și morale. Aici Octavian Ionescu a venit în lumea pământeană, aici și-a lecuit fiecare rană, primul cuvânt aici l-a cuvântat, primul cântec aici l-a-nfiorat. Despre satul natal, în cartea sa, ”Amintiri din viața mea”, autorul mărturisește : ”Este satul pe care l-am iubit și-l iubesc mai mult decât orice alt colț de pe pământ, satul în care am văzut lumina zilei și-n care doresc să-mi dorm somnul de veci. Este leagănul celor mai duioase amintiri.”

Pe Octavian Ionescu l-am văzut prima dată la biserică, atunci aveam 15 ani. Era un domn de înălțime mijlocie, cu mustăcioară, prietenos, sfătos și calm. Era atât de apropiat și respectat de către credincioși încât fiecare îi săruta mâna.

Deși a suferit multe în regimul comunist, fiind scos de la catedra universitară și nevoit să lucreze la diferite școli de cartier din Iași totuși era plin de viață, apropiat de săteni și mereu doritor de a le cunoaște bucuriile, necazurile și dorințele.

Glasul său cald, pătrundea în inima sătenilor, pentru că acest glas izvora din dragostea sa față de săteni. Era mereu la curent cu toate știrile din sat, fiind informat de prietenii săi din copilărie.

În regimul comunist, vornicenenii se deplasau greu la oraș, neavând mijloace de transport. Cunoscând acest fapt, Octavian Ionescu a intervenit de multe ori la autoritățile locale și județene, pentru a le pune la dispoziție un autobuz.

Fiind o persoană foarte activă și devotată sătenilor săi, în perioada când era student la Iași, s-a aflat în fruntea unor intelectuali inimoși, competenți, onești, adevărați patrioți, care au conceput statutul noului cămin cultural din Vorniceni. Grupul era format din directorul școlii, primarul satului, preotul Ionescu, tatăl său, învățători și țărani. Fiecare membru al colectivului avea sarcini precise, organizând conferințe pe diverse teme : sănătate, agricultură, educația tinerilor, obiceiurile românilor la sărbătorile Crăciunului și Paștelui. Astfel, căminul cultural a devenit o flacără vie de răspândire a culturii în rândul locuitorilor din Vorniceni.

Mai târziu, în perioada tinereților mele, l-am cunoscut pe Octavian Ionescu, ca om de știință, ca profesor, scriitor și monograf.

După ce am terminat cursurile universitare, mi-am propus ca subiect al lucrării de licență ”Toponimia comunei Vorniceni”, unde am dorit să includ date privind istoricul satului și al unor nume topice. Aflând că Octavian Ionescu a scris monografia satului natal, am intervenit prin învățătorul meu, Dumitru Olaru, cumnatul autorului și am obținut o întâlnire. Bucuros că mai sunt și alte persoane care vor să cunoască valorile materiale și spirituale ale satului, Octavian Ionescu m-a primit în ziua de 20 iulie 1970 în casa părintească, cu mare dragoste și căldură. Cu această ocazie, mi-a oferit date necesare în vederea întocmirii acestei lucrări, primind în același timp și câteva legende și istorioare despre unele nume topice, cum ar fi : la ”Puturosu”, la ”Crucea de Piatră”, la ”Coasta Velniței”.

Profund atașat meleagurilor natale, Octavian Ionescu privește cu lupa viața sătenilor, studiază cu atenție documente și acte oficiale, pe care le-a ordonat cu multă trudă, punând în pagină adevărul în care credea despre viața, destinele și tradițiile vornicenenilor.

Cu credință față de Dumnezeu, dragoste față de sat, și-a îndeplinit dorința de a cunoaște istoria celor șase veacuri de atestare documentară a satului natal în lucrarea ”Însemnări istorice despre satul Vorniceni, din ținutul Dorohoi”.

Cartea a fost primită cu mare interes de către vorniceneni, a căror istorie este reconstituită, pe baza documentelor inedite sau mai puțin cunoscute privind meleagurile vornicenene, unde autorul și-a petrecut copilăria. Lucrarea oferă cititorului o imagine totalizantă a satului Vorniceni, începând cu prima jumătate a secolului al XIV-lea și până după primul război mondial. Autorul este un martor ocular onest și credibil al timpului și al spațiului descris și nimic din ceea ce este specific țăranului vornicenean, nu i-a fost străin. Deși vorbește despre timpuri arhaice, despre țărani, despre sate, despre biserică pe dealuri, despre obiceiuri și tradiții, despre școli, toate acestea nu sunt departe, ci sunt prezente în sufletele cetățenilor săi, în toată experiența de viață a strămoșilor, depozitată în mințile și inimile acestora. Interpretarea datelor în lumina adevărului, informațiile documentare minuțioase, prezența simțită peste tot a condeiului încărcat de empatie al autorului, asigură lucrării un caracter original.

Fiind o persoană credincioasă, a purtat mereu în suflet imaginea tatălui său și exemplul lui grăitor, de credință și hărnicie, acordând o atenție deosebită vieții religioase a sătenilor, organizând acțiuni care au dus la renovarea bisericii de lemn. Cu eforturi foarte mari, a obținut fonduri pentru renovarea acoperișului, a gardului și a pronausului. Astfel, sfântul locaș a dobândit frumusețea de altădată. De asemenea, prin eforturile sale, biserica de lemn a devenit monument istoric și ne bucurăm cu această ocazie că am intrat în circuitul turistic.

Printre scrierile sale, un loc aparte îl ocupă cartea ”Amintiri din viața mea”. Cartea este împărțită pe capitole bine închegate și bine structurate : ”Copilăria”, ”Studii la Liceul Laurian”, ”Studii la Universitatea din Iași”, ”Studii la Paris”, ”Studii de specializare și de aprofundare în Germania și Austria”, ”Căsătoria și constituirea unei familii”, ”Activitatea profesională și științifică”.

În cuvânt înainte, ”Rezistența prin memorie”, Marina Mureșanu menționează că acestea sunt numai o parte din amintirile sale ”deoarece arhiva mai cuprinde și numeroase alte texte cu aspect memorialistic : jurnale de călătorie, evocări diferite, scrieri literare încă inedite la care se adaugă și alte documente de epocă de o inestimabilă valoare documentară pentru viața socială și culturală românească și europeană”.

Memoriile au fost redactate în perioada 1960-1989, în paralel cu scrierile științifice de natură juridică, istorică și socială. De altfel, ele constituie o biografie intelectuală ”și un foarte prețios document de epocă”. Amintirile parcurg cele mai importante momente ale vieții, începând cu școala primară, studiile liceale, studiile la Universitatea din Iași, studiile la universitățile din Franța, Germania și Austria, activitatea profesională, ”urmate de distrugerea dramatică a acestei cariere prin epurările politice din 1948-1950 și încercările incredibile pe care le-a trăit în timpul dictaturii comuniste”.

Octavian Ionescu scrie fără constrângeri ”crezând că aceste pagini nu vor vedea niciodată lumina tiparului” dar realitatea demonstrează că a sosit momentul fericit, fiind publicate, datorită muncii neobosite a fiicei sale, Marina Mureșanu. Pagina respiră autenticitate, creează impresia faptului trăit și aceasta se datorează procedeului relatării la persoana întâi precum și capacitatea autorului de a trece realitatea în experiența personală. Autorul este înzestrat cu simțul concretului, reușind să schițeze o galerie de portrete, așa cum este portretul profesorului său de istorie : ”Cel mai drag dintre toți mi-a fost profesorul de istorie, Petre Irimescu. Bărbat frumos, nu prea înalt, dar îndesat, cu părul castaniu închis, cu mustață scurtă, cu privire caldă, plin de bunătate. Avea o voce atât de dulce, care te răpea atunci când ne vorbea de fenicieni, de egipteni, de vechii greci. La domnul Irimescu aveam întotdeauna nota zece. Se cunoștea că este un bun român, un naționalist cuminte” (pag. 31).

Cartea este scrisă cu aplomb, întâmplările prin care a trecut artistul se succed logic, având o motivație viguroasă. De aceea cartea se citește cu plăcere și mult interes.
Talentul său de scriitor se simte în cartea ”Amintiri din viața mea” atunci când descrie casele sătenilor, casa preoțească și biserica nouă: ”Satul nostru, Vorniceni, revărsat pe poale de vale, cu căsuțe surâzătoare, ce răsăreau pe pâlcuri de verdeață, cu oameni, femei și copii, cu toții la un loc formau o mare familie, cu frumoasa noastră casă preoțească : cu cerdacuri, balcon, grădină cu flori, vie și pomi roditori ; iar în fața casei, cu frumoasa biserică de zid, cu clopotniță de o parte, zidită prin stăruința tatei”.

Ca om de știință, a participat la Congresele Mondiale de Filosofia Dreptului și de Filosofie Socială (1967 – Milano-Gordone-Riviera, 1971 – Bruxelles, 1973 – Madrid și 1975 – Saint-Louis etc.) unde a prezentat comunicări de mare interes în aceste domenii. Cu acest prilej, a cunoscut o serie de filozofi francezi, germani și spanioli, creând legături sufletești cu aceștia, iar cu unii a întreținut ulterior o bogată corespondență.
Cursurile susținute la catedra universitară de Filosofia Dreptului din Iași au electrizat auditorii, fermecându-i cu ideile sale, prin stilul său vibrat, fiind apreciat de studenți și de colegii săi de catedră.

Cărțile lui Octavian Ionescu acoperă o arie largă : opere de natură juridică, opere de natură istorică și socială și nu în ultimul rând ”o vastă corespondență personală și profesională, cu personalități marcante ale epocii”.

Ca semn de stimă, respect, prețuire, admirație și omagiu pentru acest distins intelectual cu chip luminos, care a adunat comori pierdute în negura timpului și le-a redat vornicenenilor istoria, cultura și tradițiile, fiind astfel trezorierul patrimoniului nostru cultural, cea mai frumoasă școală din centrul satului Vorniceni poartă numele ”Profesor doctor Octavian Ionescu”.
Numele său rămâne în memoria locuitorilor din Vorniceni ca o personalitate creatoare, cu puternic simț și patriotism local iar pentru adânca sa dragoste pentru istoria, obiceiurile și tradițiile satului natal, Consiliul Local Vorniceni i-a acordat titlul de ”cetățean de onoare” post-mortem».