Primit pentru publicare: 31 iul. 2017
Autor: Marcela Cosmina OLTEAN – UNAGE Iași, Master – redactor șef adj. Luceafărul
Publicat: 13 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE
Se editează!

Oglinda – o explorare psihologică a sinelui

Motivul oglinzii în istoria artei

În artă, oglinda poartă diverse înţelesuri şi permite numerose asocieri, de la cunoaştere de sine sau înţelepciune la vanitate. În arta antică, oglinda este un atribut feminin, al zeiţei romane Venus. În arta creştină ajunge să reprezinte puritatea Fecioarei Maria. În reprezentările alegorice renascentiste ale Prudenţei şi Adevărului, acestea poartă în mână o oglindă. Dar dacă la început era ascociată unor valori pozitive, progresiv ajunge simbol al Vanităţii şi Decepţiei.

Imaginea reflectată este totodată o iluzie tranzitorie. Ideea la Platon înseamnă asemănare cu realitatea, dar mai ales reflectare a ideii în realitate. Personajul din dialogurile lui Platon, Socrate, e de părere că oglinzile reflectă doar ceea ce putem vedea şi noi, astfel arta produce doar replici ale aparenţelor lucrurilor şi nu adduce nici un profit cognitiv. Pe când Hamlet, personajul lui Shakespeare, recunoaşte o trăsătură remarcabilă a suprafeţelor reflectante, anume faptul că ele ne arată şi ceea ce noi nu am putea percepe altfel: propriul chip, forma nostră în întregime; prin urmare, arta, în măsura în care se aseamănă oglinzii, ne dezvăluie pe noi nouă înşine şi are deci o certă valoare cognitivă.

Primele obiecte folosite ca oglinzi, găsite în Anatolia, Turcia actuală, erau confecţionate din obsidian.(1) Oglinda așa cum o știm astăzi, a apărut în prima parte a secolului al XlX-lea, fiind invenţia lui Justus von Liebig.

Curiozitatea umană a evoluat în jurul abilității specifice a oglinzii de a reflecta orice este plasat în fața ei, iar acest lucru l-a ajutat pe Alberti să stabilească principiile perspectivei. În stadiul incipient al dezvoltării oglinzii, puţini deţineau un astfel de obiect, considerat atunci un lux care indica statutul social al proprietarului. Datorită interesantei capacități a oglinzii de a imita realitatea, oamenii au dezvoltat plăcerea de explorare a propriilor corpuri, pe care nu le-ar fi putut vedea altfel în întregime. A devenit apoi obiectul indispensabil a părţii feminine din societate, încurajând o grijă tot mai mare pentru aspectul fizic. Curând, oglinda s-a transformat într-un obiect de primă necesitate, un mijloc de asigurare a sinelui. Popularitatea tot mai crescută a obiectului începea să atragă atenţia asupra consecinţelor psihologice ale contemplării reflexiei personale, încurajând specialişti precum Freud şi Lacan să efectueze studii referitoare la potenţialele efecte, explorându-le pe cale psihanalitică. Astfel s-au dezvoltat teorii ale libidoului sau narcisismului.

Primul şi cel mai cunoscut exemplu de consecințele dezastruoase ale admirației exagerate de sine a fost Narcis, a cărui legendă a hrănit creativitatea multor scriitori, poeţi, pictori şi sculptori. Mintea a fost comparată cu o oglindă de când oamenii au început să scrie, să picteze, sculpteze sau graveze. Rădăcina greacă pentru ideea lui Platon, Eidos, înseamnă literalmente nu doar imagine sau asemănare, ci o imagine reflectată în apă sau oglindă. Mintea reflectă și speculează, asemenea oglinzii.

Oglinda, obiect-simbol

Oglinzile și reflecțiile reprezintă o temă comună în decursul istoriei artei. Dacă în secolele trecute oglinda apărea reprezentată în picturi în calitate de obiect-simbol, având rolul de a sugera ceva sau de a ne oferi un alt unghi de privire asupra operei în sine, cu timpul se transformă într-un veritabil mediu artistic, intens explorat în contemporaneitate. Oglinda sugerează privitorului o întoarcere spre interior, spre obținerea cunoașterii de sine, mai degrabă decât spre exterior, spre lumea naturală. În pictură, descoperirea faptului că suprafața în sine reprezintă o oglindă contrazice principiile pe care se bazează istoria artei convenționale: că artiștii descriu lumea exterioară.

Pictori precum Van Eyck și Velasquez au tratat aspectul psihologic al oglinzii în reprezentările lor.

Capodopera iconică a lui Diego Velázquez, Las Meninas, nu este o reprezentare naturalistă a Familiei Regale, ci o reflectare în întregime. Reprezentând mintea lui ca o oglindă, spaniolul a compus pictura ca și cum pânza în sine, pe întreaga sa suprafață, este o mare oglindă. În centru, în depărtare, el a pictat o ​​a doua oglindă, mai mică, cu regele și regina care privesc spre noi. Ei sunt el, întreaga pânză este mintea lui, iar mica oglindă, un ochi interior. Tema a fost repetată în Portretul soţilor Arnolfini a lui Jan Van Eyck, în Olympia lui Edouard Manet și în multe alte opere din decursul istoriei artei.

Mulți mistici au descris mintea noastră ca o oglindă a lui Dumnezeu sau a unei puteri cosmice creatoare.

Spațiul psihologic creeat de reflexia oglinzii a fost întotdeauna interesantă pentru artiști. Acestă problemă a fost mult explorată în arta portretului şi mai ales a autoportretului care, în esență, nu este altceva decât o reflectare psihologică a imaginii subiective a artistului despre sine. Orice portretizare este proiecţia unui anumit grad de narcisism, a unei percepţii idealiste a sinelui portrtizat. Este interesant să observăm cum percep artiștii propria reflecție în oglindă și cum apare reprezentată aceasta pe pânză. În doar câteva exemple, putem vedea cum au operat diverşi artiști cu imaginea proprie. Astfel, într-un autoportret psihologic, Victor Brauner se concentrează pe obsesiv sine. În același spirit al teritoriului psihic freudian este autoportretul lui Francis Bacon, care apare foarte distorsionat.

Modul în care alege un artist sa folosească oglinda în artă e pentru a ne arăta ceva care altfel nu am putea vedea. În Fata cu oglinda a lui Paulus Moreelse, oglinda oferă o perspectivă alternativă a ceva ce vedem deja. Prezenţa fetei devine atât de importantă în imagine încât primim două vederi ale aceluiaşi chip.(2)

De la obiect la mediu artistic. Oglinda în arta contemporană

Un obiect foarte interesant din punct de vedere vizual, oglinda şi alte materiale reflectorizante atrag mulţi artişti prin calităţile lor vizuale şi prin diferitele posibilităţi pe care le oferă în artă. Începând cu anii 1980, Dan Graham a lucrat la o serie de obiecte sculpturale pe care le-a numit pavilioane. Ele reprezintă un hibrid între un spațiu cvasi-funcțional și o instalație. Pavilioanele sale sunt sculpturi din oțel și sticlă ce creează un spațiu diferit, care dezorientează privitorul din împrejurimile sale obișnuite sau cunoștințele acestuia despre spațiu. Acestea sunt realizate din câteva panouri uriașe de sticlă sau oglindă ori din sticlă pe jumătate oglindă, care sunt totodată reflectorizante și transparente. Adesea experimentează cu optica, utilizând oglinzi convexe cu două feţe sau bazine mici cu apăcare să reflecte interiorul pavilionului.

Pavilioanele creează o experiență unică pentru privitor şi sunt concepute în principal cu acest scop. Peretele de sticlă al structurii reflectă și denaturează lumina. Timp de cincizeci de ani, Dan Graham a trasat simbioza dintre mediile arhitecturale și locuitorii lor. Arta acestuia e concentrează asupra fenomenelor culturale și încorporează medii precum fotografia, video, performance, sticla și oglinda. Lucrările sale estompează linia dintre sculptură şi arhitectură.

Angajamentul critic al lui Graham se manifestă cel mai bine în aceste proiecte care folosesc sticla şi pavilioanele cu oglinzi, pe care le-a proiectat de la sfârșitul anilor 1970 încoace și care au fost realizate in situ peste tot în lume. Graham însuși a descris aceste lucrari și diferitele sale manifestări ca forme geometrice locuite și activate de prezența privitorului, un sentiment de neliniște și alienare psihologică, sentimente de includere și excludere. Pavilioanele atrag atenția la clădiri ca instrumente de exprimare, fortăreţe psihologice, markeri de schimbare socială și prisme prin care îi vedem pe alții și pe noi înșine.(3)

Inspirat de artişti precum Graham, artistul danez Jeppe Hein este interesat de iluzie și de transformarea vizitatorilor pasivi la proiect în participanți. Hein utilizează oglinzi și alte suprafețe reflectorizante în lucrările sale. Căutând mereu să îmbine arta cu arhitectura şi cu invenţii tehnice, Hein adaugă adesea un element de umor pieselor sale. Jucăuș, inventiv și frapant, Hein angajează publicul ca participant activ la arta sa, mizând pe spontaneitate și interacțiunea cu utilizatorul.

Proiectul Path of silence, 2016

Instalaţia alcătuită din 460 de oglinzi lamelare, structură din aluminiu şi oţel inoxidabil, țevi şi grătare din oțel inoxidabil, pompe de apă cu control programat, pietriș, scări de granit, a fost inspirată şi de topografia peisajului norvegian din Kistofos Sculpture Park, de panta în trepte și terase. Instalaţia permanentă din parcul de sculptură a muzeului, invită vizitatorii într-un labirint oglindă care înconjoară o fântână, multiplicând peisajul înconjurător prin reflecții stratificate. Jeturile de apă formează ziduri, care cresc și scad în mod sistematic. Noțiunea de labirint tradițional este reconfigurat, alterând totodată simţul echilibrului privitorului, al direcției și locației. Acest labirint deschis trezește simțurile, oferindu-ne o perspectivă nouă asupra sinelui și a mediului. Unde suntem şi unde ne indreptam? Acestea sunt întrebările care îl preocupă pe artist.(4)

Forma liberă, artistică este adaptată peisajului, creându-se astfel un dialog între loc și obiect. Sculptura este definită printr-un labirint-oglindă, care cuprinde trei spații de tăcere: unul contemplativ în care incinta formată din stâlpii din oglindă orientează privirea spre cer, un spațiu natural, în care un copac din interiorul sculpturii leagă interiorul cu exteriorul și un spațiu activ în care pereții de apă apar și dispar, oferind perspective ale împrejurimilor în continuă schimbare.

Pavilionul de apă este unic în forma și materialitatea lui. Instalaţia îndeamnă vizitatorii să-şi limpezească mintea şi să se îndrepte către sinele interior. Prin cele trei dimensiuni de tăcere, momente de contemplare, concentrare, izolare și dialog între sine, ceilalți și natură, vizitatorii pot  experimenta plimbarea prin interiorul instalaţiei ca pe căutarea liniștii interioare.(5)

Cu interese similare, Alyson Shotz investighează, de asemenea, probleme de percepție și spațiu prin utilizarea de materiale reflectorizante. Adesea, lucrarile sale devin reprezentări vizuale ale unor concepte din fizica teoretică (teoria corzilor, etc). Alteori munca ei se concretizează în jurul schimbărilor care ne înconjoară. Shotz declară despre lucrări precum Mirror Fence că este interesată să facă obiecte care se schimba la infinit, în funcție de mediul lor, de lumina din diferitele momente ale zilei, de vreme, de ceea ce poartă privitorii… toate acestea fiind doar câteva dintre variabilele care vor face piesa diferită de fiecare dată când privitorii vin în contact cu ea: “I’m interested in making objects that change infinitely, depending on their surroundings. The light at different times of day, the weather…what the viewers are wearing, all these are just some of the variables that will make the piece different every time one comes in contact with it.  For me an ideal work of art is one that is ultimately unknowable in some way.”(6)

Ryan Everson este un artist multimedia, care dezvăluie sentimentalismul adesea asociat cu o lume naturala idealizată. După cum explică artistul, frica se adresează unor stări emoţionale abstracte creeate de unele momente autoreflexive. Uneori vizibil, alteori în mod camuflat, Everson creează o metaforă profund simbolică pentru sentimentele evocate de frică.

David Altmejd apelează la oglinzi în lucrările sale pentru a-l introduce pe spectator într-o lume fantastică, ce pune realitatea în perspectivă. Reprezentând creaturi mitice, Atmejd estompează distincțiile dintre real și perceput.(7)

Daniel Rozin este un artist, profesor și dezvoltator care lucrează în domeniul artei digitale interactive. Ca artist interactiv Rozin creează instalații și sculpturi care au capacitatea unică de a se schimba și de a răspunde la prezența și punctul de vedere al privitorului. El a creat aceste oglinzi interactive dintr-o varietate de materiale, de la piese de plastic, lemn și chiar gunoi. Născut în Ierusalim, cu pregătire în zona design-ului industrial, Rozin trăiește și lucrează în New York şi este profesor asociat la Tisch School of Arts NYU, unde predă cursuri precum The world – pixel by pixel și Kinetic Sculpture Workshop.

Iván Navarro este un artist chilian care trăiește și lucrează în Brooklyn, NY. El este cunoscut pe plan internaţional pentru sculpturile sale cu comentarii sociale care folosesc lumină, oglinzi și electricitate. Arta sa e construită în jurul ideii de control și teamă, pe care o asociază unui copil aflat sub regula lui Pinochet în Chile, și de multe ori încearcă să dea o voce grupurilor sociale fără glas.

Ron Gilad, artist născut în Tel Aviv, este un designer industrial care a atras atenţia în 2011 cu IX Mirrors. (8) Apelând la referinţe istorice despre oglinzi conbinate cu ideea pe care ne-am construit-o fiecare despre acest obiect de zi cu zi, Gilad le-a combinat într-un mod suprarealist. Lucrarile sale cu oglinzi sunt intrigante. El vede pur și simplu lumea și obiectele funcționale din cadrul acesteia în mod diferit și utilizează oglinzi pentru a ne arăta şi nouă acea lume, lumea aşa cum o vede el.

Iar acestea sunt doar câteva exemple de artişti şi proiecte artistice de acest fel. Studiul subiectului poate continua cu alte nume de artişti şi lucrări în care oglinda nu este doar un obiect, ci un mediu artistic.  

Note:

1. O rocă vulcanică;
2.http://www.fitzmuseum.cam.ac.uk;
3.http://www.lissongallery.com/artists/dan-graham;
4.http://www.303gallery.com/public-exhibitions/jeppe-hein10/press-release;
5.http://www.jeppehein.net/pages/project;
6.http://beautifuldecay.com/2013/11/29/dan-graham-four-artists-use-mirrors-artw;
7.http://www.dreamwallsglass.com/2015/02/four-artists-mirroring-magic.

Bibliografie,  siteografie :

1. Gen Doy, Picturing the self. Changing views of the subject in visual culture, I.B. Taurus & Co Ltd, 2005
2. Cristian Nae, Moduri de a percepe. O introducere în teoria artei moderne şi contemporane, ed. Artes, 2013
3. http://www.fitzmuseum.cam.ac.uk
4. http://www.lissongallery.com/artists/dan-graham
5. http://www.303gallery.com/public-exhibitions/jeppe-hein10/press-release
6. http://www.jeppehein.net/pages/project
7. http://beautifuldecay.com/2013/11/29/dan-graham-four-artists-use-mirrors-artwork
8. http://www.dreamwallsglass.com/2015/02/four-artists-mirroring-magic