Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Onoarea și mândria de a fi român

Primit pentru publicare: 17 Febr. 2020 
Autor:  V CD, 14 ani
Publicat: 18 Febr. 2020
© V CD, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Onoarea și mândria de a fi român

Din preistorie până în ziua de astăzi, noi, locuitorii spațiului carpato – danubiano – pontic ne-am remarcat ca fiind un popor unit, cu multe virtuți, acest fapt fiind ilustrat și de către „părintele istoriei”, Herodot, numindu-i pe geto – daci „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, în urma expediției lui Darius I pe teritoriile locuite de aceștia, în jurul anului 514 î.Hr.

Așadar, putem afirma că românii sunt caracterizați de omenie, fapt demonstrat prin mărturiile străinilor care ne-au vizitat țara și că noi trebuie să ne iubim țara, așa cum este, deoarece mii de patrioți și-au dat viața pentru a o elibera de diferite primejdii și de dușmani, cu scopul de a trăi autonomi, așa cu ne este în fire, noi reușind să „clădim” România Mare.

În urma acestui fapt, cum mareșalul Antonescu spune: „Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare, decât să mor în paradisul unei Românii mici”, se desprinde ideea că românii din trecut aveau un spirit de patrioți mult mai dezvoltat decât majoritatea românilor din ziua de astăzi, adică în acea vreme majoritatea cetățenilor erau dispuși să moară în război cu glorie, gândindu-se la viitorul țării încă de pe timpul lui Mihai Viteazul, care spune: „O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă c-am dormit destul!” și al lui Alexandru Ioan Cuza, care afirma că: „Unirea este singura stare politică ce poate să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp.”, în contrariul cu unii compatrioți din viața cotidiană, cărora nu le pasă de prestigiul țarii, ci numai de binele lor, dând dovadă de egoism categoric.

În altă ordine de idei, se poate spune despre națiunea română că s-a „născut” deodată cu credința ortodoxă în spațiul ocupat de țara noastră, aceasta influențând mult evenimentele din istoria României, dovadă fiind numeroasele motive religioase din izvoarele scrise românești și din mărturiile și spusele marilor patrioți jertfiți pentru binele nostru, de exemplu Iuliu Maniu, care s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, care a zis: „Jur în fața lui Dumnezeu, pe conștiință și onoare că îmi voi jertfi viața pentru triumful cauzei comune românești”, de unde se subînțelege ideea de credință în concordanță cu naționalism și implicare, dând dovadă de iubire pentru țară, un exemplu pentru noi.

Totodată, în urma regimului comunist, considerat de unii istorici una dintre cele mai grele perioade din istorie a poporului român, s-au adunat cei cu dragoste de țară cu scopul de a reda libertatea mult dorită românilor, prin Revoluția din 1989. Pe seama acestui eveniment, mai multe figuri importante și-au expus opinia despre calitățile ce ne definesc. Astfel, în testamentul lui Ion Mogoș („Noi vom muri, la fel ca toți care azi luptă-n munți. Moartea noastră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult ca orice libertatea.”), se  particularizează spiritul nostru de a fi liberi și de a lupta pentru ceea ce ne dorim.

În final, noi trebuie să ne iubim țara, nu neapărat pentru a ne da patrioți, ci pentru a dovedi că avem respect față de strămoșii care și-au dat viața pentru a apăra prețioasa noastră limbă românească, care pentru Fănuș Neagu este „distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet”; și pentru a păstra granițele țării noastre, prin urmare, noi avem într-un fel o obligație nescrisă în Constituție: aceea de a ne iubi țara. Personal, pot să afirm că sunt mândru și onorat că sunt român!

„A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de Țară drept o datorie e în stare să se laude cu ea” – George Topârceanu.