Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Oricum categorisite, curtezane, concubine, metrese/amante, Ian Graham spune în „Vieţí scandaloase…” …că dezmăţul amoros n-a fost propriu doar lumii antice şi  culturii franceze ori engleze

Primit pentru publicare: 19 Apr. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 19 Apr. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

---

IV

„Dar ce era concubina?”, citim întrebarea în  „Vieţi scandaloase…” după ce autorul, Ian Graham,  traducere Ciprian Şiulea, detaliase ce înseamnă femei curtezane, concubine, metrese, amante, şi ni se răspunde, ca şi mai sus, „concubina era o soţie secundară, întâlnită în  Grecia şi Roma Antică, în China imperială”, dar dându-şi seama, cred, că şi astăzi întreaga lume nu duce lipsă de aşa ceva, textul cărţii devine foarte explicit, ceea ce e bine: „Nu există linii de demarcaţie clare şi rapide între definiţiile curtezanei, concubinei şi amantei. Ele se suprapun. Curtezanele ar putea fi descrise drept amante de profesie… Curtezanele şi amantele regale se bucurau de o viaţă încântătoare de libertate şi independenţă la care majoritatea femeilor din vremea lor abia dacă puteau visa, dar plăteau un preţ pentru asta. Dacă unele femei erau încurajate de familiile lor să devină amante sau curtezane, altele erau în schimb renegate şi dezmoştenite. De asemenea, ele erau adesea ostracizate de înalta societate”.

Textul din carte este susţinut cu exemplele la care ne-am referit şi noi în cazurile relatate până acum, dar cum Ian Graham vine şi cu alte exemple, le facem şi noi cunoscute, ca îndemn că  „Vieţi scandaloase…” trebuie neaparat citită… Să nu uităm trecutul.

          Reluăm firul întrerupt tot  din…Grecia.

          Thais, şi ea curtezană sau concubină, cu voia lui Ian, ni se reaminteşte, este cea care „l-a însoţit pe  Alexandru cel Mare”, în anul 330 î.e.n., o hetairă, amantă a comandantului macedonean Ptolemeu I. Soter, cu grad de general, care împreună cu ea l-au însoţit pe Alexandru   în campania contra perşilor, luând parte la incendierea Persepolisului, capitala persană, ea care, în prealabil, a rostit un discurs prin care l-a încurajat pe Alexandru să ardă oraşul,  ei, Alexandru şi Thais fiind primii care au aruncat primele torte care au mistuit Persepolisul, victorie, sărbătorită, conform obiceiului învingătorilor, prin mari jocuri, ospeţe şi sacrificări închinate zeilor care i-au ajutat în ce realizaseră.

           Din perioada bizantină se fac referiri la celebrele Thais, alta nu cea de mai sus, care-mi deschide inima către opera Thais de Jules Massenet, considerată ca „una din cele mai frumoase lucrări ale muzicii clasice”,  Thais şi Teodora, care, se subliniază, „au furnizat şi păstrează subiecte de studiu pentru istorici şi romancieri”. Într-adevăr, mă gândesc la ce face fantezia, uneori, faţă de realitate. Teodora, soţia lui Iustinian I, amândoi prezentaţi  de Procopius din Cezareea, el „ca lipsit de scrupule, risipitor şi incompetent”, ea, „drept imaginea vulgarităţi şi plină de dorinţi sexuale nestăvilite”…, …”un geniu malefic, de o mare răutate cu supuşii”, deşi în adevărata istorie ei sunt prezentaţi pozitiv, amândoi fiind cinstiţi şi sărbătoriţi de biserica ortodoxă română, ea canonizată şi amintită în Calendarul bisericesc, în fiecare an , la 14 noiembrie, el ca un creştin convins, întemeietor de episcopie, conducător de adunări bisericeşi, sinoade,  codificator şi întemeietor al dreptului bisericesc, cel care a reconstruit şi lăsat lumii o bijuterie, biserica Sfânta Sofie, monument al arhitecturii universale.

Ajunşi la epoca  Renaşterii sunt evidenţiate, prezentate, îndemn de studiu,  ceea ce a proliferat în Italia, nu numai la Veneţia, de unde sunt citate  curtezane precum Veronica Franco, Tulia d-Aragona, „unele acuzate de practicarea vrăjitoriei şi a magiei”, dar care, nu-i mai puţin adevărat, cochetând cu arta, „au scris poezii, au furnizat subiecte  de roman sau filme”, şi, revenind la Veneţia, îl reaminteşte pe Pietro Aretino, condotierul le litere şi pe pictorul Tiziano care a trăit şi el ceva timp acolo…

La mijlocul  scolului al XV-lea aproape 10% din populaţia femnină a Veneţiei îl  reprezentau curtezanele şi prosituatele, ele locuiau în cartiere speciale şi li se ordona  „să stea la ferestre, cu picioarele afară şi cu sânii goi, pentru a fi mai atractive bărbaţilor”, printre acestea a fost şi Veronica Franco, 1546-1591, „curtezană cu fire de artistă” care a sfârşit în mizerie, acuzată de vrăjitorie, cu un trup „slăbit de boli”.

    “Am fost căsătorită devreme, cu medicul Paolo Panizza, după ce mama mea a oferit o zestre adecvată pentru acest mariaj. Nu am avut copii cu soţul meu, de care m-am despărţit curând după căsătorie, pentru a-mi exercita  profesia de curtezană. În al 18-lea an al vieţii mele, am rămas însărcinată cu unul dintre iubiţii mei, probabil Jacomo Baballi, dar niciodată nu am fost complet sigură. Aşa cum era obiceiul pentru femeile gravide, am scris primul meu testament, în octombrie 1564, deoarece se poate muri oricând în timpul naşterii. Am cerut ca Jacomo di Baballi, negustorul nobil din Ragusa să administreze cu grijă interesele financiare ale pruncului care urma să fie adus pe lume şi ca semn al iubirii mele i-am lăsat moştenire un diamant. Fiul meu Achille s-a năcut, iar eu m-am recuperat bine. Pe al doilea fiu l-am născut şase ani mai târziu. Tatăl lui este Andrea Ton, căsătorit cu aristocrata veneţiană Beatrice din Lezze. Am avut şase copii, dar patru dintre ei au murit, şi toate naşterile s-au petrecut în zilele de vineri”, relata Veronica Franco, potrivit site-ului feminist Project Continua.

           Ea îşi deplângea astfel viaţa de curtezană într-una  din scrisorile păstrate. …”nu există niciun destin strălucitor pentru o femeie ca ea. „Chiar şi atunci când soarta ar trebui să fie complet favorabilă şi blândă cu o femeie tânără,  ea are o viaţă care întotdeauna se dovedeşte a fi o mizerie. Este un lucru cel mai nenorocit, contrar raţiunii umane, de a supune corpul şi munca la o sclavie terifiantă chiar şi numai la gândul de a trăi astfel. A te face pradă pentru atât de mulţi oameni, cu riscul de a fi dezbrăcată, jefuită şi chiar ucisă. Cu riscul ca un bărbat, într-o zi, să îţi poată smulge tot ce ai dobândit într-atât de mult timp, împreună cu aşa multe alte pericole de a fi rănită, lovită de bolile contagioase, să mănânci cu gura altuia, să dormi cu ochii altuia, să te mişti după voia altuia, evident grăbindu-ţi naufragiul minţii şi al corpului, ce mai mare mizerie de atât poate fi? Ce bogăţie, ce lux, ce delicii pot compensa cu mult toate astea? Crede-mă, printre toate nenorocirile din lume, acest lucru este cel mai rău”, relata Veronica Franco, potrivit site-ului feminist Project Continua.

Tulia d/Aragona

Pietro  Aretino

Tiziano

Tiziano şi moştenirea lui

           Iată o listă a metreslor care erau  şi concubinele celor cu cae se cuplau, împărţind  patul conjugal cu soţia legitimă, fapt acceptat de societatea timpului:

Agathokleia (concubina lui Ptolemaios’ IV.)

Lucreția d’Alagno

Salome Alt

Katharina von Altenbockum

Anaïs de Brienne

Diane d’Andouins

Tullia d’Aragona

Maria Wilhelmina von Auersperg

Katharina Bagration

Catherine Henriette de Balzac d’Entragues

Bärbel von Ottenheim

Charlotte de Beaune-Semblançay, Contesă de Sauve

Marie-Jeanne Bécu, Contesă du Barry

Catherine Bellier

Catherine Éléonore Bénard

Charlotte-Jeanne Béraud de la Haye de Riou, Marchiză de Montesson

Elizabeth Blount

Marie Thérèse Françoise Boisselet

Mary Boleyn

Maria Antonia von Branconi

Aimée du Buc de Rivéry

Jacqueline de Bueil

Irène du Buisson de Longpré

Jane Burden

Maria Cantemir

Inês de Castro

Biette Cassinel

Vanozza Giovanna de Candia, Contesă dei Cattane

Françoise de Châlus

Odette de Champdivers

Chelidonis

Arabella Churchill

Jennie Churchill

Claire Clairmont

Mary Anne Clarke

Elizabeth Conyngham, Contesă de Conyngham

Diana di Cordona

Constantia von Cosel

Anna Maria Crouch

Anna Canalis di Cumiana

Moll Davis

Gladys Marie Deacon

Marie Luise von Degenfeld

Blanche Zélia Joséphine Delacroix

Marion Delorme

Eleonore Denuelle

Gaby Deslys

Christine Deviers-Joncour

Jane Digby

Katharina Dolgoruki

Margaret Drummond

Filippa Duci

Freda Dudley Ward

Agnes Dunbar

Éléonore Duplay

Grace Elliott

Margaret Erskine

Charlotte des Essarts

Lucie-Madeleine d’Estaing

Gabrielle d’Estrées

Eudokia Ingerina

Sarah Fairbrother

Pauline Fairfax-Potter, Baroneasă de Rothschild

Giulia Farnese

Maria Fitzherbert

Françoise de Foix

Veronica Franco

Thelma Furness, Vicontesă Furness

Cecilia Gallerani

Elizabeth Rosanna Gilbert

Teresa Giuccioli

Vasili Vasilievici Golițîn

Catherine-Charlotte de Gramont

Catherine Grand

Wilhelmine von Grävenitz

Daisy Greville, Contesă de Warwick

Joanna Grudzińska

Leonor de Guzmán

Nell Gwyn

Emma Hamilton

Katarina Hansdotter

Marie de Hautefort

Marguerite-Catherine Haynault

Emilie Sofia Högquist

Franziska von Hohenheim

Henrietta Howard

Esther Imbert

Ise (poetă)

Karoline Jagemann

Dorothea Jordan

 

Mizzi Kaspar

Janet Kennedy

Alice Keppel

Louise de Kérouaille

Agnes Keyser

Aurora von Königsmarck

Wiebke Kruse

La belle ferronnière

La Belle Otéro

Louise de La Béraudière du Rouhet

Louise de La Vallière

Lillie Langtry

Agnes Le Louchier

Augusta Leigh

Wilhelmine von Lichtenau

Anna Petrowna Lopuchina

Jacquette Löwenhielm

Isabelle de Ludres

Magda Lupescu

Jeanne Baptiste d’Albert de Luynes

Magdalena Sibylla von Neitschütz

Antoinette de Maignelais

Louise Julie de Mailly-Nesle

Pauline Félicité de Mailly-Nesle

Diane-Adélaïde de Mailly-Nesle

Marie-Anne de Mailly-Nesle

Françoise d’Aubigné, marchiză de Maintenon

Constance Malleson

Hortensia Mancini

Maria Mancini

Olympia Mancini

Marozia

Lucy Mercer

Valerie Meux, Baroneasă Meux

Anna Mons

Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan

Lola Montez

Charlotte-Marguerite de Montmorency

Françoise de Montmorency-Fosseux

Sophie Amalie Moth

Anna Nahowski

Nakayama Yoshiko

Maria Antonovna Narîșkina

Fleurette de Nérac

Maria Obrenovici

Virginia Oldoini

Marie-Louise O’Murphy

María de Padilla

Olga Valerianovna Paley

Camilla Parker-Bowles

Alice Perrers

Clara Petacci

Anne de Pisseleu d’Heilly

Clara Elisabeth von Platen

Jeanne-Agnès Berthelot de Pléneuf

Gertrud von Plettenberg

Diane de Poitiers

Madame de Pompadour

Antoinette de Pons

Rahel la Fermosa

Alexei Grigorievici Razumovski

Félizé Regnard

Emilie von Reichenbach-Lessonitz

Renée de Rieux, „demoiselle” de Châteauneuf

Rosa Dorothea Ritter

Anne de Rohan-Chabot

Anne Couppier de Romans

Rosamund Clifford

Julie de Saint-Laurent

Ida Saint-Elme

Contesa de Salisbury[8]

Margherita Sarfatti

Marguerite de Sassenage

Nicole de Savigny

Karoline von Schlotheim

Melusine von der Schulenburg

Katharina Schratt

Marie Angélique de Scorailles

Catherine Sedley, Contesă de Dorchester

Sybille de Sélys Longchamps

Isabella Seymour-Conway

Jane Shore

Dyveke Sigbritsdatter

Agnès Sorel

Henrietta Frances Spencer

Gaspara Stampa

Koo Stark

Marguerite Steinheil

Frances Stewart, Ducesă de Richmond și Lennox

Jane Stuart

Catherine Swynford

Eleonore Talbot

Zoé Talon

Hedvig Taube

Contesa de Thoury

Louise-Jeanne Tiercelin de La Colleterie

Jeanne de Tignonville

Marie Touchet

Eva von Trott

Ecaterina Gavrilovna Cislova

Katharina Valenta

Maria von Vetsera

Barbara Villiers

Elizabeth Villiers

Frances Villiers

Claude de Vin des Œillets

Sophie Volland

Waldrada

Amalie Sophie von Wallmoden

Lucy Walter

Maria Walewska

Marie-Thérèse Walter

Catherine Walters

Margarete Weisskirchner

Henrietta Maria Wentworth, Baroneasă Wentworth

Agneta Willeken

Maria Zambaco

Henric al VIII-lea, cel mai gras monah al Angliei

Recapitulând, cartea reţine, dintre regii englezi, Henric al VIII-lea este renumit pentru bogăţia de soţii, la numai 17 ani s-a căsătorit cu Caterine de Aragon la 11 iunie 1509, dar cum regina nu reuşea să aibă copii Henric s-a îndrăgostit de  Anne Boleyn, ca să aibă un copil legitim, căsătorie realizată cu aprobarea papei – atunci nu exista instituţia divorţului civil, Anne a fost încoronată la 1 iunie 1533 iar la 7 septmbrie 1533 se naşte prematur o fiică, Elisabeta – cum o chema pe mama lui Henric, poate un act de onoare – dar cum soarta-i devenise pecetluită, pe firmament apăruse altcineva pentru inima şi sufletul lui, anume o Jane Seymour, un număr de cinci bărbaţi, inclusiv un frate al reginei, sunt arestaţi, acuzaţi de relaţii intime cu suverana, iar la 2 mai 1536 însăşi regina este arestată, învinuită de vicii şi trădarea coroanei, bărbaţii sunt executaţi pe  17 mai, iar regina, fără întârziere, judecată şi decapitată pe 19 mai 1533 , la 8 dimineaţa.

Caterine de Aragon

Anne Boleyn

Catherine Howard

          După aceasta, cei doi, chiar a doua zi s-au declarat logodiţi, iar zece zile mai târziu s-au căsătorit, dar Jane moare la 24 octombrie 1537 după o naştere nereuşită, când avea fie 22, fie 29 de ani. Regele nu mai aşteaptă,  se căsătoreşe, prin corespondenţă, cu o prinţesă germană, pe nume Anne de Cleves, pe care, când soseşte în Franţa, o găseşte „complet neatractivă”, dar se căsătoresc la 6 ianuarie 1540.

        La 26 iulie 1540, Henric  se va căsători cu o tânără, pe nume, Catherine Howard, vară primară şi domnişoară de onoare  a fostei Anne Boleyn, dar cum noua regină, se descoperă, avea o relaţie de pat cu un tânăr curtean,  Thomas Culper, termină prin a fi executaţi la 13 februarie 1542, când ea împlinise de abia 17 sau 22 de ani, datele fiind  diferite.

           În 1543 Henric  se căsătoreşte pentru ultima dată cu o văduvă, Catherine Port,  o căsătorie care nu se ştie dacă s-a consumat fizic. Explicabil, ultimii ani de viaţă i-au fost lui Henric, regele,  însoţitori bolile acumulate, obezitatea în special, a sfârşit la 28 ianuarie 1547 când avea 55 de ani.

         Elisabeta, fiica Annei Boleyn, rămasă fără mama de când avea trei ani, a ajuns regină a Angliei şi Irlandei, 17 septembrie 1558 şi până la moartea sa, 24 martie 1603, timp de 44-45 ani, a fost cunoscută şi sub numele de „Regina Fecioară” pentru că ştiindu-se infertilă nu a fost căsătorită niciodată, deşi  a avut numeroase oferte, a fost ultima din familie care a domnit.

                                       Ion N. Oprea, 16 aprilie 2019