Sursa:   https://www.agentiadecarte.ro

„Bunica mea cu mâinile ce miroseau a pâine…” „Bunica mea cu mâinile ce miroseau a viaţă”. Sunt câteva rânduri din poezia pe care i-am dăruit-o bunicii mele, în volumul „Amphora cu ofrande”. În amintirea ei voi elogia pâinea rotundă ca ofrandă sacră, pe care ea o dospea şi cocea în cuptorul de lut (era să spun, de aur) din curtea plină de iarbă, de meri, cireşi, duzi, corcoduşi şi gutui, ca rod al muncii şi ospeţiei, al hranei de zi cu zi. 

Un ritual străvechi al vieţii, un simbol al ivirii Pământului de sub apele sărate ale lumii, cum spun legendele, pâinea şi sarea au fost şi sunt elemente primordiale ale existenţei, ale muncii şi iubirii. Iar sarea, „sarea în bucate”, era şi este atât de prețioasă, încât în antichitate războinicii își primeau solda în bani şi în sare. De aici și cuvântul „salariu“, de la „salis“, așa cum o numeau romanii. Sunt încărcate de semnificaţii sacre, iar ca dar sunt semn de ospeţie, de înțelegere, acceptare și respect. De aceea, tradiţia întâlnită la români şi la numeroase alte popoare de a oferi ca urare de Bun-venit! pâine și sare este prezentă în ritualurile comunităţii şi în primirile oficiale de stat, ca gest al exprimării bunelor intenţii şi sentimente. O întâlnim, de asemenea, în practica binecuvântării și frângerii pâinii încă dinainte de Hristos, dar și în banchetele lumii greceşti şi romane, ce purtau numele Symposium.

„Pâinea simbolizează în lumea sufletească a poporului nostru sanctuarul familiar, armonia indisolubilă a vieții conjugale”, scria la începutul secolului trecut profesorul Gh. F. Ciaușanu, în lucrarea „Superstițiile poporului român”. Pâinea, cu varianta ei, colacul, este nelipsită din ceremoniile botezului, nunţii şi înmormântării.

Bunica mea frământa aluat pentru toate aceste ritualuri sacre, pe care îl închina cu semnul crucii, înainte de a-l băga în gura cuptorului încins ce părea a fi un balaur vorace şi nesăţios, dar care scotea din abdomenul său pâini rotunde şi arămii, frumoase ca soarele în amurg. În preajma Crăciunului, cocea zeci de colaci închinaţi pentru colindătorii ce mergeau din casă în casă ca să ureze belşug gospodarilor pentru Noul An. O pâine rotundă, împodobită cu „frânghii”, codiţe sau flori, mi-a rupt bunica „în cap”, deoarece ea m-a botezat şi m-a creştinat şi nu s-a abătut de la respectarea tradiţiei moştenite din moşi-strămoşi. Obiceiul nu este religios, ci unul păgân ce vine, se crede, de la geto-daci. Semnificaţia lui este aceea că prin pâine sau colac, întrupate în formă de cerc, se invocau infinitul și nemurirea celui căruia îi era destinat: copil, mireasă, mort. La fel, făina de grâu din care este frământată reprezintă un simbol al veşniciei, pentru că așa cum grâul, ca să încolțească din nou şi din nou, să crească şi să rodească, se pune în pământ, tot așa și trupul omului se îngroapă în ţărână ca după aceea să învie metaforic în mii de prunci. Potrivit acestei credinţe a naşterii şi renaşterii, unii colaci se fac nu rotunzi, ci sub forma cifrei 8, ca în cazul Mucenicilor, ce întruchipează un om, cu acelaşi sens de pomenire şi invocare a veşniciei, ca semnul infinitului culcat. Şi nelipsită din alchimia aluatului care dospeşte este, desigur, sarea. Deloc întâmplător, se spune în popor că atunci când scapi sare pe jos va fi ceartă, ea fiind un condiment nelipsit în viața de zi cu zi, de aici și zicala „ca sarea în bucate“, sugerând că, fără sare, mâncarea nu are gust.
(…)
Lectură completă la : https://www.agentiadecarte.ro/2022/09/ospitalitatea-intrupata-in-paine-si-sare.html