Mircea DAROȘI

OVIDIU PETRI – UN NOSTALGIC AL VIEŢII SATULUI

După trecerea lui la cele veşnice, profesorul Ovidiu Petri  ne-a lăsat drept moştenire două cărţi de-o valoare sentimentală rar întâlnită, prin care face un elogiu satului în care s-a născut. Un sat cu nume de legendă, venit din adâncurile istoriei şi botezat de două ori : o dată cu numele de Vărarea şi apoi cu cel de Nepos, primit din ordin împărătesc de pe vremea grănicerească.

Cartea dintâi se numeşte, ,,SATUL MEU DRAG’’şi seamănă cu un cântec rămas necântat. Este un poem epic încărcat de emoţia contopirii sale cu veşnicia acestui peisaj. Este un ,,ochean întors’’ spre lumea patriarhală, spre acest colţ de pământ românesc pentru care s-au ţesut atâtea legende.

Prin această carte, Ovidiu Petri se întoarce acasă, în satul de odinioară, care nu mai există decât în el, sub forma amintirilor’’, aşa cum spune scriitorul Aurel Podaru în prefaţa lucrării. Eseul ,,Să mergi acasă’’ deschide şirul acestor imagini. Eeste un itinerar sentimental în care verbul la conjunctiv dă farmec aparte lecturii: ,,să calci pe un drum bătătorit şi prăfuit, dar care tresare şi se bucură, să fii privit, mai ales de copii…, să priveşti oamenii…, să priveşti casele…, să te opreşti…, să cauţi zăvoiul…, să simţi mirosul reavăn al brazdelor…, să-ţi aminteşti de minunatele răsărituri de soare…’’ Toate acestea, nu sunt altceva decât îndemnuri interioare şi destăinuiri inconfundabile.

Noua înfăţişare a satului se suprapune imaginii care se derulează prin exerciţiul cuvintelor. În cele peste 50 de eseuri care înnobilează cartea vibrează sensibilitatea lui lăuntrică pentru tot ceea ce înseamnă viaţă : oameni, întâmplări, obiceiuri şi tradiţii, dar mai ales spiritualitate.

El ne poartă în acest spaţiu cu o emoţie construită subtil, iar confesiunea încărcată de sinceritate are un aer de naturaleţe: ,,Să vezi casa veche a copilăriei, din bârne groase de brad, cu portiţa pe care ai deschis-o de atâtea ori, fântâna cu cârlig, nucul de lângă o cruce sau numai locul lui, ori să stai descoperit câteva clipe, lângă o cruce aplecată peste câţiva pruni bătrâni care plâng, scuturându-şi frunzele uscate’’.

Ovidiu Petri se dovedeşte şi un peisagist de excepţie a cărui sensibilitate ascunsă dă culoare şi sens descrierii: ,,Un fir  de apă curge molcom, izvorând dintre brazii Munceiului. Şi printre brazi îşi face loc cu greu printre bolovănişuri, slatina’’.

Lucrarea nu este lipsită nici de acele generoase portrete ale unor oameni apropiaţi sufletului său: tata George, pădurarul îndrăgostit de natură, bunicul Ilie, sau ,,Tucu’’ cum îi spuneau nepoţii, Vasile Lup, mare vânător din sat, dascălul Ionică Lup şi nu în ultimul rând, Ionică Istrate, matematicianul autodidact care a surprins multă lume prin cunoştinţele sale.

Publicistul Ovidiu Petri ştie să modeleze arhitectura frazei, simte ritmul şi cursivitatea ei, foloseşte diverse modalităţi de realizare artistică care dau farmec scrierilor sale. El nu cercetează sau descoperă evenimentele din acest spaţiu, ci le reconstituie pe baza trăirilor sale.

          Cea de-a doua carte se numeşte ,,TOT DESPRE NEPOS’’, un titlu care vrea să evidenţieze faptul că despre Nepos s-a scris şi se scrie mereu, atâta vreme cât există oameni al căror suflet se deschide ca o fereastră spre frumuseţile naturale şi spirituale ale acestei comunităţi.  Ovidiu Petri are simţul cuvântului scris, se exprimă lejer, molcom şi deschis, cu vorba caldă şi însufleţitoare, pentru că oamenii acestor meleaguri i-au transmis ceva din sufletul lor, din frumuseţea încăpătoare a spiritualităţii româneşti.

N-a scris pentru el, ci pentru alţii. Contemporanii săi îl recunosc şi admiră frumuseţea verbului său. Un verb al iubirii de oameni şi de locurile natale. Fraza lui emoţionează, se leagănă în ritmul cel mai plăcut, este neaoşă ca în nemuritoarele poveşti şi povestiri humuleştene. Nu povesteşte la nesfârşit, ştie să-şi oprească discursul la timp, este scriitorul care pune în rama cuvintelor nuanţe ale vieţii satului, simboluri vechi şi noi din lumea care nu se plânge niciodată că este bolnavă.

Şi unul şi altul, nu sunt volume de mare extindere, dar în puţinul care îl cuprind explorează o lume a veşniciei, cum spune Blaga, este lumea în care cei de la oraş îşi caută refugiul în zilele de repaus.

Văd în descrierile sale tablouri minunate ale peisajului, portrete realizate în culorile cele mai vii, întâmplări şi amintiri mai frumoase decât orice peliculă. Chipul mamei este puternic reliefat prin scrisorile pe care i le-a trimis în armată Ele moştenesc ceva din conţinutul scrisorilor din război, multe dintre ele versificate, precum cele ale rapsodului popular Gavrilă Istrate, într-un fel neam cu familia sa.

Fiind un nostalgic din fire, Ovidiu Petri îşi aduce aminte de anii tinereţii, de balurile din sat şi din împrejurimi, de tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă, de muncile câmpului, de jocurile şi năzdrăvăniile copilăriei pe care le-a trăit la vârsta cea mai fericită a vieţii sale.

Nu sunt uitate nici personalităţile care au scos Neposul din anonimat şi care l-au impresionat prin valoarea lor inestimabilă, precum  prof. univ. Gavril Istrate,  medicul George Trifon, dascălul Ioan Lupu şi alţii. Cele două volume ale sale sunt monografii sufleteşti, radiografii ale memoriei satului, scenarii de film cu oameni şi locuri pline de măreţia spiritului uman.