Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Ovidiu Purdea Someș – un poet militar, dar nu cazon!

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142),  Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Ovidiu Purdea Someș – un poet militar, dar nu cazon!

Primit pentru publicare: 14 Oct. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 14 Oct.  2020

© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Ovidiu Purdea Someș – un poet militar, dar nu cazon!

Zilele trecute am participat la vernisajul expoziției aniversare Viorel Nimigeanu de la Muzeul de Artă, un eveniment de elită prețioasă a Clujului nostru cultural înecat în pandemia vremurilor ce par de pe urmă. La momentul de final când se dezleagă limbile și și desfac sticlele de șampanie am observat prezența a numeroși companioni din literele clujene și nu numai. A fost o plăcere să-l revăd pe cantautorul Ovidiu Purdea Șomeș, care, pe lângă cariera sa de militar de carieră, este și un poet sensibil cu o tramă caustică de epigramist. Prezența sa de voievod militar a rămas la fel de impunătoare, ca în vremurile când militar TR fiind, la artileria antiaeriană din Oradea și Florești, l-am cunoscut ca un jurnalist militar incisiv și bonom la ”Orizont Militar” sau ”Scutul Patriei”. Pe atunci, prin 1998, era numai căpitan și cu părul ca abanosul. Colonelul în rezervă de azi și-a câștigat un renume de interpret de muzică populară de succes în televiziunile și spectacolele de nișă. Ca poet nu-l mai știe aproape nimeni, poate ca autor de interviuri dedicate ”Și VIP-urilor au fost soldați”, o cronică care l-a propulsat în lumea bună a ministerului apărării și pe la centrele militare culturale. Așa că nu mare mi-a fost mirarea să mă abordeze, oferindu-mi ultima sa plachetă de versuri: ”A cui neliniște ești tu?” editat în condiții grafice excelente la Casa Cărții de Știință. Impetuos mi-a oferit și un autograf scris pe capota unei mașini parcate în curtea muzeului: ”Lui Ionuț, cu drag popular, zidiri din bucuria cuvântului meu. 7 octombrie 2020”.Am primit cartea cu o nedisimulată bucuire, fiind un colecționar și cititor asiduu de poeți post-decembriști. Am deschis imediat volumul și ochii mi-au căzut pe un poem sugestiv și simbolic pentru poetul cunoscut, din păcate, doar ca și cantautor popular. L-am luat de braț pe autor și i-am citit din versurile sale, spunându-i răspicat: – E păcat să te risipești în concerte și să trădezi poezia, care o înțelegi, trăiești și o scrii așa de frumos. ”Într-o noapte am visat/Că am făcut schimb de inimi/Cu clopotarul satului/Eu muream și el cânta…(Schimb de inimi).

Destui poeți în zilele noastre trădează poezia pentru carieră sau un venit sigur artistic adiacent, într-o ”dulce ratare” livrescă, doar de dragul unui trai mai bun, care desigur nu e de condamnat. Reîntoarcearea la poezie poate fi o provocare a destinului în fața zeilor liricii, care dăruie până la urmă un suflet împăcat cu sine și veșnicia. Ovidiu Purdea Someș dacă s-ar trezi din insomnia unui folclor decorativ și posesiv ar reuși să ducă mai departe muza poeziei până pe culmile Parnasului și în implacabilele câmpii ale elizeului, devenind frate cu veșnicia unui cuvânt purificat de speranțe și sațiețăți trecătoare. ”A cui neliniște ești tu?” este o retorică poetică a unui bijutier al cuvântului distilat de emoții și simboluri, care răspunde unei muze reale, trimise în brațele însetate de esențe ale poetului din partea unor zei ce pot fi ranchiunoși și decupați din tiparele miturilor grecești. Cititor asiduu din Nichita Stănescu, umbra marelui bard al secolului XX, și-a pus amprenta pe interioritatea poetului care scrie cu o sensibilitate feciorelnică, parcă în ciuda carierei sale de militar. ”Locuiesc singur în cântecul meu/Uneori vesel, alteori trist,/Într-o tăcere mai limpede decât cerul…” (Locuiesc în cântecul meu). Apelul la rădăcini inspiră arhetipal versurile unui poet fiu de țărani din Cășeiu Dejului, care a urmat cariera militară de la liceu pentru a se rândui cu lumea. ”Până m-am însurat/Am trăit din banii mamei/Legați între patru colțuri de batistă./Miroseau a nuc și a prun/Și-mi ajungeau întotdeauna” (Banii mamei). Ovidiu Purdea Someș se ”războiește” pe bune înarmat cu adevărate cuvinte, nu cu armele meseriei, căzând în reverii intimiste care-l eliberează și ne eliberează de ego. ”A trecut vara. Se despletesc cuvintele/Și se așează cuminți în destin. Vino să le numărăm trecerile/Dintr-o literă în alta./Tu dacă ai fi cuvânt/ Cât de ușor ai deveni nemuritoare” (Atingerea binelui). Parcă e o prelungire din ”noaptea exilatului” a altui poet clujean Horia Muntenus. De altfel poetul are o lectură solidă și din Marin Sorescu, o poezie pare o temă din ”Moartea ceasului” de Marin Sorescu de la mijlocul anilor 60. ”Mi-am potrivit ceasul/După zâmbetul tău,/Nu e nimic spectaculos în asta/Dar în zilele în care râzi/Limbile/Fug,fug,fug…(Limbile ceasului). Poetul reușește să compună o sinergie de stiluri, motive și teme care își trag sevele telurice și originare din poeții generației 1960, dar și din impetuozitate postdecembriștilor clujeni sau a milenariștilor impresioniști din jurul cenaclului ”Ditamai poezia”. În ”Toamna mea” poetul rescrie originarul în dulcele stil clasic al lui Ion Pillat, fapt ce dovedește că și-a însușit temeinic laboratorul creației între antic și baroc: ”Toamna lină, dintr-un cer necopt/Își prelinge bruma-n asfințit,/La rever trei stele încă port/De la noaptea-n care ne-am iubit.” Poetul intră în dialog cu iubirea ca la o cafenea frecventată de boemi introvertiți și înfometați de absolut. ”În sufletul tău mi-am făcut o ușă…/Acolo intru numai eu/Cu tălpile goale și cu un tratat neterminat” (În sufletul tău). Poetul ar trebui să evite sentințele schematice cu ironii de epigramă la final pentru a nu rata dramatismul înveșnicirii mesajului liric. Ovidiu Purdea Someș se joacă încă cu poezia, nu vrea să înțeleagă, deocamdată, această sintagmă catafaltică: poezia e lucru greu și complicat, care nu poate fi trădată nici pe scene folclorice și nici în amintiri cazone. E o întâlnire de gradul zero cu zeii și cu veșnicia. Poetul are această presimțire, dar o teamă mondenă și mundană nu-l lasă să se descătușeze de lanțurile propriei îndoieli și complicități cu lumea. Când se va elibera copilul-poet, atunci el va crește și va colora lumea după metafora sa. Ovidiu Purdea Someș nu excelează într-un limbaj liric sofisticat, dar îi place să-și pună sufletul pe tavă și inima pe tocător, simplu și frust, fără să fie un infidel al muzei care-l tot cheamă și poetul nu se hotărăște să o seducă. ”Cum ar fi fost/Dacă la începutul lumii/ Marele creator ar fi pus lângă pomul cunoașterii/Un copil cu o carte de colorat în mână?/ – Doamne, ce oameni colorați am fi fost.” Ovidiu Purdea Someș poate fi inclus alături de Adrian Lesenciuc și Gavril Moisa în rândul ”poeților militari” postdecembriști. Neliniștea poetului vine și din abisul ”trădărilor” în dragostea pentru poezie. O recuperare lirică devine lumina care ostoiește inima unită cu cerul cunoștinței binelui și răului.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5