Poetul
Scris de Ionuț CARAGEA

Poezia este un spaţiu în care orice adevăr poate fi utopie şi orice utopie poate deveni adevăr şi realitate. Poezia poate fi un paralelism utopic, un paradis al neîmplinirilor împlinite utopic, într-un timp din afara timpului. Totuşi, în aceasta lume iluzorie, sentimentul este autentic şi înălţat la cote extreme. Poezia este un sentiment nemuritor prin hiberbolizare.

Unii ar spune că totul este o minciună creată frumos pentru a impresiona. Poate, dar această minciună ne face să privim lumea cu alţi ochi, ne face să acordăm atenţie mai multă frumuseţii şi sentimentelor trecute, adeseori, cu vederea. Şi dacă din exagerarea unui poet, cititorul păstrează măcar o doză infimă de frumuseţe, utopia îşi are rostul, utopia poate deveni adevăr şi realitate, iar banala afirmaţie a unui suferind din dragoste poate deveni o legendă. Iar legendele nu mor niciodată.

Nu încercaţi să înţelegeţi mintea unui poet, vă veţi pierde în nori, curcubeie sau abisuri. Nu judecaţi poetul, pentru că în afirmaţiile sale se regăsesc toate oglindirile acestei lumi. Nu-l judecaţi pentru alegerile sale pentru că ele sunt traume necesare pentru a fi liric şi desăvârşit. Poetul foloseşte empatia ca pansament pentru răni dar foloseşte cuvântul şi ca instrument al torturii pentru cei care au uitat să fie oameni. Poetul este un exemplu al eşecului reinventat în artă, dar şi un exemplu al zborului frânt din prea multă iubire cu aripi de plumb sau de ceară.

Ce a zis poetul azi şi ce zice mâine nu este întotdeauna aceeaşi faţă a adevărului. Adevărul este o însumare de contradicţii care descind din realitatea acestei lumi. Adevărul unui poet este refuzul de a privi mereu lumea cu aceiaşi ochi, din acelaşi unghi îngust al minţii. Poetul este un magician al cuvântului şi un creator de libertăţi personale pentru fiecare individ, mai puţin pentru sine însuşi. Poetul nu trebuie să dea explicaţii, nu trebuie să demonstreze nimic, el este pur şi simplu însumarea tuturor explicaţiilor aşezate pe rânduri, cursiv sau intermitent.

Poetul este copil şi adult în aceeaşi inimă. Caută dragoste, compasiune, iertare dar poate fi şi răzbunător ca un prunc căruia i-a fost furată jucăria. Jucăria lui este propria lui viaţă, pe care o remodelează constant cu dibăcia şi imaginaţia unui creator. Jucăria lui este lumea pe care o face mai frumoasă. Jucăria lui este o muză cu aripi de înger sau o păpuşă pe care o contorsionează şi îi rupe mâinile.

Nu-i cereţi poetului să scrie la comandă, să aibă revelaţii spontane sau să vă explice ce a simţit el cândva. Experienţele sunt irepetabile, explicaţiile sunt irelevante şi anoste. Este de ajuns să-l citiţi pe poet şi să rămâneţi în suflet cu sentimentul acela al îndrăgostitului veşnic, al nemuritorului prin cuvânt.