Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PANDELICA RADEŞ. POEZIA CA MESAJ PATRIOTIC

Primit pentru publicare: 31 mai 2016
Autor: Dorin MIHAI, prof. Univ. Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi

 

 

POEZIA  CA  MESAJ   PATRIOTIC

 Profesoara Pandelica Radeş este deja un nume consacrat în noua poezie patriotică românească. Cele nouă volume şi plachete de versuri publicate în ultimele decenii vorbesc lămurit despre aceasta. Această poezie are o tradiţie solidă în lirica noastră, mereu inspirată de mesajul naţional. Poezia patriotică ne-a însoţit în Istorie, începând cu poeţii Văcăreşti. Tematica naţională s-a instalat în prim-planul motivelor lirice, după ce, în secolele precedente, întâietatea a avut-o motivul religios.

Profesoară de istorie şi limbă română, doamna Pandelica Radeş nu a ezitat atunci când a optat să pună în vers amintirile copilăriei, soarta românilor din Ţinutul vitregit al Herţei ori Bucovinei, eroii legendari ai Neamului, precum Ştefan cel Mare ori cei dispăruţi fără cruci pe morminte, din anii de început al regimului comunist. Din memoria orală a comunităţii româneşti agresate din Ţara de Sus, poeta a preluat crâmpeie pe care a avut sensibilitatea şi dibăcia să le asambleze în poeme pline de fior patriotic. Poeta ştie că atunci când trebuie să redai, unei comunităţi umilite de stăpânitorii străini, demnitatea şi sensul istoriei, mesajul nu poate fi decât direct, simplu şi convingător. Iar pentru a-i face să vibreze, poeta procedează asemenea istoricului, lovind cu trecutul în prezent, ca paşoptiştii. Acesta este, de altfel, şi filonul liricii sale: trezirea celor striviţi de istoria absurdă, la demnitatea şi înălţimea de caracter şi de simţire patriotică a înaintaşilor.

În ultimele două decenii şi jumătate, doamna profesor a fost nu numai un LAUDATOR TEMPORIS ACTE în vers, dar şi un agent al Istoriei, care a înţeles adevărul esenţial că atunci când vremurile te cheamă, nu trebuie să-ţi precupeţeşti nici timpul, nici sănătatea, şi să alegi agora sau, după caz, baricada, pentru a-ţi face auzită vocea, între adevăr şi dreptate. Pot să mărturisesc, la rându-mi, că energia domniei sale ne-a contagiat şi pe noi, cei mai tineri. A văzut cum ţara care dibuia libertatea nu avea o idee clară despre adevărul istoriei. Nimic nu era clar cu privire la viitorul ţării, în primii ani după 1989, când comuniştii din generaţia veche s-au insinuat în structurile de putere, deturnând idealismul românilor, tineri sau vârstnici. Şi-a amintit de Regele ascuns privirii şi conştiinţei românilor, devenind vârful de lance al mişcării monarhiste de la Iaşi, de dragul adevărului şi din iubire pentru Neamul ei.

Anii au trecut, multe idealuri s-au surpat, nu şi credinţa îngemănată cu voinţa că Neamurile se regenerează prin acţiunea pedagogică a intelectualilor nepervertiţi de lunga şi sistematica obnubilare a adevărului. A fost alături de toate cauzele drepte şi nobile din ultimul sfert de veac: renaşterea ideii monarhice, ca faptă făuritoare de Istorie, acţiunile împotriva molohului fesenist, alături de ţărănişti şi de CDR, prin susţinerea tuturor campaniilor democratice şi pro-europene. Toţi cei care i-am fost alături, i-am apreciat sensibilitatea inteligenţei şi teoria caracterului. Nimeni nu a fost surprins, de aceea, atunci când doamna Pandelica a început să-şi pună numele pe carte, cum ar spune poetul.

Poemele doamnei Pandelica Radeş sunt un tribut adus gloriei strămoşeşti, voievozilor iluştri, poeţilor naţiunii dar şi oamenilor pământului care s-au îndărătnicit să reziste chiar şi atunci când au lăsat impresia că au clacat. E o forţă acută şi adâncă în modul românilor de a face pact cu timpul neprielnic, fără să renunţe la modul fiinţei lui. E o alchimie subtilă şi adâncă, la care a cugetat cu atâta folos Eminescu.

Neamul blând, dar tenace al celor din Ţinutul Herţa, din Bucovina răpită ori din Basarabia este personajul central al poeziilor domniei sale.

Versul curge, ca lacrima pe obrazul brăzdat de suferinţă al ţăranilor din România răpită. Ştiu că poeziile doamnei Radeş au trecut Prutul, Nistrul ori Siretul, pentru a ajunge la sufletul oamenilor. Poeta dăruieşte românilor un nestemat de simţire patriotică, un îndemn la faptă şi o povaţă pentru ziua de mâine. Da, şi versul face istorie, nu doar sabia! Iar acolo unde cuvântul lucrează cu folos avem garanţia că timpul nu a trecut peste noi, iar speranţa a încolţit. Versul doamnei Radeş e o cărămidă la timpul nostru, un strigăt de suferinţă şi o garanţie că toate imperiile pier, ca întrupări ale orgoliului lumesc, doar Neamurile rămân, întrucât în ele este lucrarea lui Dumnezeu.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5