•             Vestea că se deschide mina de neferoase era pe buzele tuturor celor din Vale. Cele mai bucuroase erau doamnele. Bucuria nu venea neapărat din dorința de amor. Prezența bărbaților va securiza Valea. Femeile se vor simți protejate. Cosmin își va putea pune în practică o mai veche dorință: înființarea unei noi comunități, cu primărie, școală, cârciumă, dispensar etc. Se și vedea primar. Împreună cu oamenii poate va reuși să înalțe și un lăcaș de închinăciune. Cimitir era deja. Cele patru tinere ucise de bursuci fuseseră înmormântate pe un mic platou. Cele patru morminte aveau cruci de mesteacăn nesfințite încă.
•          Pe la prânz sosiră primii viitori mineri. Fuseseră cazați în containerele libere. Mai erau disponibile încă 20 de locuri, cinci module a câte 4 locuri fiecare,
• O problemă urgentă era hrana pentru noii veniți.
• -Ce facem Butucea? Ce le dăm să mănânce?
• Alin și Alina au prins întrebarea din zbor. Fără un cuvânt au tulit-o în tabără și au cerut ajutor fetelor. Pentru început, echipa de la bucătărie a pus de-o ciorbă de lobodă. Alin pusese la sare vreo doi bursuci grași pentru zile negre. De străchini făcuseră rost de la oamenii muntelui. Tot de la ei ceruseră și niște turte coapte pe vatră. Mai căutară niște ciuperci și prânzul era gata. De mâine va trebui să ceară niște bani de la Antonică pentru cumpărături urgente. Cu siguranță că le va veni în ajutor și administrația minei.
•  A fost un prânz pe cinste. Cei mai vârstnici spuseră „bogdaproste”, ceilalți, „mulțumesc”!
•            Unii se grăbiră să se întindă puțin, obosiți de urcușul de la venire. Alții erau curioși să vadă cine le vor fi vecinii.
• Doamnele își făceau de lucru prin fața locuințelor cu speranța că vor face vreo „lipitură ” amoroasă. 
•           Ileana Boiangiu porni prima într-un tur de recunoaștere. Pe când îndeplinea oficiile de gazdă, i se păru că unul dintre cei veniți în munte este chiar vecinul ei din Chiuța, pe care pusese ochii de pe când era în clasa a VII–a. Sandu Pârcălab plecase în armată, dar adolescenta nu-și luase gândul de la flăcăul de peste drum de casa lor. Acum îl reîntâlnise, dar nu era chiar sigură că este băiatul care-i tulburase adolescența.  Aștepta febril în fața popotei improvizate.  Ieșiră mai toți tinerii veniți în vale. Săndel întârzia încă. Dacă nu era el?
•  În sfârșit, ieșiră și ultimii  „flămânzi,” așteptând să fie cazați și ei ca toți ceilalți.
•  Sandu Pârcălab trecu pe lângă ea fără să schițeze vreun gest. Ileana Boiangiu fu puțin derutată. Să fie la mijloc o confuzie? Ce-o fi, o fi.
• Cu voce sugrumată rosti:
• -Domnul Săndel?
• Din micul grup întoarse capul oarecum surprins un bărbat șaten, înalt și chipeș.
•  Văzu fata blondă care îl strigase. Îi părea un chip cunoscut…  
• – Nu ești cumva din Chiuța, peste drum de casa mea?
• – Ba da! Mă cheamă Ileana Boiangiu. În sat nu mai am pe nimeni. Cutremurul i-a prins sub dărâmături și pe ai mei și pe ai tăi. Dumnezeu a vrut să ne întâlnim după atâta amar de vreme. Știi, Săndele, că eu am fost îndrăgostită de tine? 
• -Și nu mai ești?
• -Amândoi suntem schimbați și foarte săraci.
• – Nu uita că încă suntem  tineri. Sunt hotărât să mă însor. Să-mi fac o familie și o casă de copii frumoși ca tine.
• – Așa , deodată, vrei să ai copii cu mine?
• – Nu cumva e prea repede? Nici nu ne cunoaștem ca bărbat și femeie. Eu zic să mai așteptăm.
• – Ai dreptate. Eu te doream de când erai prietenă cu Pecineagu. Eram gelos. Turbam de furie. M-am bucurat când a plecat din sat.
• – Știu și eu ?
• -A trecut atâta timp… Peste mine au trecut ani grei de suferință și umilință.
• -Nici peste mine n-a curs numai lapte și miere.
• – La mine a fost la fel. Unde locuiești? 
• -Ce-mi dai dacă ghicesc?
• -În niciun caz la ce te gândești tu!
• -Și la ce mă gândesc?
• – La prostii din care se fac copii.
• – Cred că am ajuns la containerul tău, Ileană- Cosânzeană.
• – Așa e, dar cum ai știut?
• – E singurul care are flori în față. Așa aveai și în fața porții în satul nostru.
• – Nu intrăm puțin?
• – Astăzi nu.
• -Să nu regreți. Sunt multe fete aici și bărbați puțintei.
• – Sunt așa de frumoasă… Nu voi rămâne fată bătrână!
• – Joci tare, vecină! S-ar putea să mă supăr.
• – Mare pagubă! Tata bivol n-a avut și-a trăit cum a putut.
•  Rămas fără replică, Sandu privea în jos pe apa Nărujelului. Două mâini îi prinseră gâtul și fu învăluit în săruturi dulci. Nu-i venea a crede că enigmatica Ileana, vecina lui din micuțul sat de munte putea iradia atâta iubire. Ileana va trebui neapărat să-i fie soție. Era fericit că soarta i-o scosese în cale.

    VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR