Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Parlamentarul Nicolae Iorga despre Dobrogea. I.Câteva considerații (1907-1913)

Prof. Dr. Dan  PRODAN

Parlamentarul Nicolae Iorga despre Dobrogea
I.Câteva considerații (1907-1913)

Despre proiectul editării Discursurilor parlamentare ale lui Nicolae Iorga, tipărite până acum vol. I-IV (1907-1931), următoarele într-o optimistă și, sper, nu prea lungă așteptare, am discutat la debutul îndrăznețului plan (postare: www.luceafărul.net/2014/07/28/; Dan Prodan, Secvențe critice. Autori și cărți în universul istoriografic, Editura Agata, Botoșani, 2015, pp. 108-111). Am precizat că volumele  (Discursuri parlamentare (1907 – 1917), vol. I, ediţia a II-a, îngrijirea textului, prefaţă şi note de Georgeta Filitti, Editura Mesagerul, Chişinău, 2011, 846 p.; vol. II (1919 – 1923), ediţia a II-a, îngrijirea textului, prefaţă şi note de Georgeta Filitti, Editura Mesagerul, Chişinău, 2012, 882 p.;  vol. III (1923 – 1928), îngrijirea textului, prefaţă şi note de Georgeta Filitti, Editura Karta – Graphic, Ploieşti, 2014, 606 p.; vol. IV (1928 – 1931), îngrijirea textului, prefaţă şi note de Georgeta Filitti, Editura Karta – Graphic, Ploieşti, 2014, 585 p.) sunt întocmite cronologic și conțin intervențiile lui Iorga, de la tribuna parlamentară, la interpelări, discursuri, propuneri de răspunsuri la persoane / acte normative, proiecte de legi sau regulamente, conducerea Adunării / Camerei Deputaţilor, propuneri de comemorări, de validări / invalidări parlamentare, de acordare a cetăţeniei româneşti, prezentare şi răspunsuri la telegrame oficiale interne şi internaţionale, cuvinte de deschidere / de închidere a sesiunilor parlamentare, atitudini faţă de donaţii parlamentare, schimburi / vizite oficiale inter-parlamentare, ridicarea imunităţii parlamentare, comemorări în plenul parlamentar etc., dezbătute în aula Parlamentului României, începând cu iunie 1907, după ce în luna anterioară a fost ales deputat independent în Colegiul II  din jud. Iași. 

*
Dintre numeroasele subiecte cu tematică și importanță națională abordate de vulcanicul parlamentar de la tribuna Camerei Deputaților / Senatului României, Dobrogea a deținut ”capul de afiș”. Dublat de un mare istoric, care a scris un număr important de contribuții istoriografice referitoare la pământul dintre Dunărea inferioară și litoralul vestic al Mării Negre în ultimele două milenii, parlamentarul Iorga a vorbit despre Dobrogea întotdeauna fundamentat pe adevărul istoric multi-secular și promovând o politică națională realistă, în conformitate cu interesul național românesc, în contextul extins zonal nord-dunărean și sud-balcanic, împotriva ”imperialismelor” expansioniste țarist și, ulterior, sovietic, otoman, austro-ungar, sârbesc, bulgar în regiunea amintită. Iorga dorea și promova ideea și realitatea ca eventualele și complexele diferende din zonă să fie prevenite / rezolvate doar de riverani, fără injoncțiunea marilor puteri europene și ale intereselor lor ”imperialiste”. Adică, zona danubiano-balcanică să fie doar a popoarelor care locuiesc acolo, în statele lor politice respective. Aceste idei se regăsesc și în lucrările istoriografice iorghiste, publicate în România sau în străinătate, cum am amintit deja: 

– N. Iorga, A cui e Dobrogea?, Vălenii de Munte, 1908;
– Idem, Ce reprezentăm în Dobrogea, Vălenii de Munte, 1910;
– Idem, Acțiunea militară a Românilor, Vălenii de Munte, 1913;
– Idem, Drepturi naționale și politice în Dobrogea, Constanța, 1913; 1923;
– Idem, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Vălenii de Munte, 1913;
– Idem, Notele unui istoric cu privire la evenimentele din Balcani, București, 1913,
– Idem, Notes d’historirn relatives aux événiments des Balcans, Bucarest, 1913;
– Idem, Acțiunea militară a României. În Bulgaria cu ostașii noștri, București, 1914;
– Idem, Histoire des Etates balcaniques à l’époque moderne, Bucarest, 1914;
– Idem, Istoria Războiului Balcanic, Bucureşti, 1915;
– Idem, Sârbii, bulgarii și românii în Peninsula Balcanică, București, 1915;
– Idem, Un stat: Bulgaria, Iași, 1917;
– Idem, Dobrodsha – sporgsmaalet, Kobenhavn, 1917;
– Idem, Histoire des Roumains de la Peninsule des Balcans, Bucarest, 1919;
– Idem, Istoria Românilor din Peninsula Balcanică, București, 1919;
– Idem, Histoire des Étates balcaniques, Paris, 1925;
– Idem, Les Conflits balcaniques, Paris, 1925;
– Idem, L’origine des idees d’independance balkanique, Paris, 1927;
– Idem, Războiul de independență 1877 – 1878, Vălenii de Munte, 1927;
– Idem, Războiul pentru independența României, București, 1927;
– Idem, Drepturi naționale și politice în Dobrogea, București, 1928;
– Idem, Quelques notes sur la Scythie mineure, Paris, 1932;
– Idem, Poporul român și marea, Vălenii de Munte, 1938;
– Idem, Ce este Sud-estul european, București, 1940;
– Idem, Istoria Românilor, vol. I-X, 1936-1939, București;
– Idem, Geschichte des osmanischen Reiches, nach den Quellen dargestellt, vol. I-V, 1908-1913, Gotha.

Am identificat, în cele patru volume ale Discursurilor parlamentare, care acoperă perioada 1907 – 1931, aproape un sfert de secol, mai multe intervenții de la tribuna parlamentară cu tema Dobrogea, pe care le-am comentat succint, din care am selectat citatele reprezentative pentru problema abordată și le-am înserat în text. Am procedat astfel pentru că, se știe de peste un secol, Iorga vorbea mult, cu numeroase digresiuni exprimate sintactic în propoziții / fraze / paragrafe secundare față de ideea / propoziția principală. Se adăugau și unele repetiții, așezate la intersecția sublinierii / întăririi ideii / propoziției principale din frază cu artificiile stilului iorghist parlamentar. 

*
Una din numeroasele probleme naționale, în lămurirea și rezolvarea căreia s-a implicat intens N. Iorga a fost cea a locului și rolului Dobrogei în istoria modernă și contemporană interbelică a României. Precizez că, după intrarea Dobrogei (cu o suprafață aprox. egală cu cea de astăzi) în componența României independente (noiembrie 1878), statutul noii provincii a fost fixat prin Legea pentru organizarea Dobrogei din 9/21 martie 1880, numită de Mihail Kogălniceanu ”Constituția Dobrogei”, modificată și completată prin legea din 30 martie / 11 aprilie 1886, prin care provincia românească dintre Dunărea inferioară și Marea Neagră era declarată cu regim excepțional, locuitorii ei, în majoritate turci și tătari islamici, au primit cetățenia română, dar acordarea și exercitarea drepturilor politice – electorale ale cetățenilor, indiferent de etnie, erau amânate până la sfârșitul perioadei de integrare organică în statul românesc modern. La trei decenii de la intrarea în componența României, la sfârșitul perioadei de tranziție  legislativă, instituțională, economică, socială, militară, culturală, religioasă etc., în Parlamentul României se discuta, în martie 1909, proiectul de lege al Guvernului liberal I.I.C. Brătianu de acordare a drepturilor politice – electorale cetățenilor dobrogeni. 

Astfel, N. Iorga l-a interpelat pe ministrul de Interne ad-interim, I.I.C. Brătianu, în  problema acordării selective, pe criteriul averii, a drepturilor electorale românilor din Dobrogea, cerându-i să modifice proiectul de lege în sensul acordării drepturilor amintite tuturor românilor din provincie, indiferent de avere:

Drepturile Dobrogenilor (21 martie 1909). 

”D-lor, voiam să fac o întrebare d-lui ministru de Interne, întrebare pe care, de altfel, a făcut şi d. Sasu, şi nu ştiu dacă d. ministru de Interne este dispus să ni dea toate lămuririle dorite la această întrebare.

Avem noi în Dobrogea prea mulţi români? Eu sânt convins că avem prea mulţi neromâni. Şi cred în existenţa primejdiei străine în Dobrogea. Şi felicit pe d. ministru de Interne că păstrează încă în parte regimul excepţional în Dobrogea, căci acolo, în Dobrogea, mai cu samă în partea de nord, sânt încă uneltiri care nu se ştiu destul de bine şi trebuie păstrate şi măsurile excepţionale câtva timp încă. Şi trebuie să cheltuim încă multă muncă culturală, pentru trezirea conştiinţei naţionale la unii şi pentru împiedicare[a] conştiinţ[ei] naţionale, duşmană nouă, la ceilalţi, până când Dobrogea să înceapă viaţa ei normală.

Prin urmare, străini sânt deajuns. Ştim că sânt străini cari lucrează cu străini şi cari se vor folosi de orice ocazie ca să ni arate sentimentele lor rele faţă de noi. Români însă cred că nu sânt prea mulţi în Dobrogea. Şi atunci întreb pe d. ministru de Interne de ce recunoaşte ca români având drepturi politice numai pe aceia dintre românii supuşi ai Coroanei ungare cari s-au aşezat în Dobrogea având pământuri, şi nu recunoaşte ca având drepturi politice pe orice români de aiurea cari s-au aşezat pe teritoriile judeţelor Tulcea şi Constanţa, care stau acolo de o bucată de vreme, au purtări bune şi, prin urmare, ca şi acei cari au un petec de pământ, trebuie să se bucure de drepturile cari decurg pentru locuitorii dobrogeni din acest proiect de lege?

D-lor, eu avusesem odinioară o părere, cari se pare că a fost prea îndrăzneaţă, şi parcă şi mie mi se pare acum îndrăzneaţă, cari însă ar fi rezolvat chestia mai bine poate decât părerea unui oarecare în senat, în chestia împărţirii, în ceia ce priveşte exercitarea drepturilor electorale ale dobrogenilor. 

În Senat a zis cineva: De ce nu unim judeţele Tulcea şi Constanţa ca să facem o provincie a Dobrogii? Fiindcă nu voim să ni aducem aminte că Dobrogea o bucată de vreme n-a făcut parte din ţara noastră. De aceia nu înţeleg cum a putut trece prin mintea cuiva o aşa ciudată părere, a crea o provincie a Dobrogii atunci când căutăm tocmai a o distruge supt un alt raport. Ne putem aştepta ca, într-o bună dimineaţă, acelaşi propunător să vină cu părerea de a uni judeţele din nordul Moldovei cu dominantă populaţie evreiască la oraşe într-o provincie nouă, căreia să i se deie ca guvernator persoana care are cele mai multe simpatii pentru această poporaţie. (Ilaritate)

Prin urmare, aşa ceva nu înţeleg; aş fi înţeles altceva: Ar fi fost un mijloc să se înlăture oarecare uneltiri şi să se facă imposibile anumite intrigi, unind judeţele Tulcea şi Constanţa cu judeţele din România cari se găsesc dincolo de Dunăre, unind supt raportul electoral judeţele Tulcea şi Constanţa cu judeţele din România veche cari se găsesc dincolo de apa Dunării.

Cred că în felul acesta s-ar fi ajuns la un rezultat mai bun decât rezultatul, foarte îndoielnic, care poate ieşi din actuala organizare electorală a Dobrogii.

Măsura ni se pare prea îndrăzneaţă pentru obiceiurile noastre rutinare şi nu insist asupra acestei dorinţe, ci asupra întrebării de la început: Dacă d. ministru de Interne nu este dispus, chiar cu primejdia ca această lege să se întoarcă la Senat, care a dovedit că poate merge foarte repede în anumite împrejurări … ca şi Camera, dacă nu este dispus să înlăture măsurile cari împiedică pe românii veniţi din Ungaria şi cari stau în Dobrogea fără să aibă pământ, îi împiedică de a avea deplina folosinţă a drepturilor politice.
Acestea am avut de zis.”
(Nicolae Iorga, Discursuri parlamentare (1907 – 1917), vol. I, ediţia a II-a, îngrijirea textului, prefaţă şi note de Georgeta Filitti, Editura Mesagerul, Chişinău, 2011, pp. 315 – 316).

Dar proiectul de lege a fost votat în forma primară și în Dobrogea s-a introdus votul electoral cenzitar.

*
Problema traseului frontierei româno – bulgare din sudul Dobrogei a rămas nerezolvată în 1879-1880, deschisă unor viitoare soluții. După Primul război balcanic, România a solicitat Bulgariei și marilor puteri europene cooperare și sprijin pentru rezolvarea chestiunii traseului graniței comune din sudul Dobrogei. Astfel, în perioada 18/31 martie – 26 aprilie/9 mai 1913 la Petersburg a avut loc o conferinţă a marilor puteri europene, întrunită pentru a media, cu aprobarea părţilor implicate, în diferendul româno – bulgar pe acea temă sensibilă. S-a semnat un protocol, conform căruia Bulgaria a cedat României oraşul Silistra şi împrejurimile acestuia. (Politica Externă a României. Dicţionar cronologic, coordonatori: Ion Calafeteanu, Cristian Popişteanu, EŞE, Bucureşti, 1986, p. 155.) În acel context, Iorga a susținut un discurs în care a conturat istoricul problemei și a subliniat propria sa poziție față de problema litigiului de frantieră.

Despre anexarea Silistrei (ședința din 17 mai 1913)

”Protocolul pecetluit al d-lui prim – ministru (conservatorul Titu Maiorescu – compl. DP)  cuprinde cedarea către România a Silistrei, împreună cu un teritoriu de trei kilometri în jurul ei. Care Silistră? Oraşul, bojdeucile sau cetatea? D. Ministru de Război crede că de cetate, că de perimetrul, de periferia ei e vorba şi a făgăduit că va reprezenta acest punct de vedere în cazul când va fi unul din delegaţii României. Aceşti delegaţi vor trebui să negocieze cu delegaţii bulgari. 

O mai potrivită soluţie a conflictului nici nu putea să fie. Am pornit de la neînţelegerea cu bulgarii ca să terminăm cu o nouă discuţie nesinceră, în care ei vor adăugi, fireşte, la nemulţumirea lor anterioară nemulţumirea jignirii provocate de cedarea Silistrei. Ne vom găsi înaintea dificultăţilor cu greu de înlăturat ale unei discuţii româno – bulgare. (p. 616).

Aceeaşi comisiune o vom găsi însă şi aiurea. Bulgarii n-au voie să ridice întărituri noi,  nici să dreagă pe cele vechi, într-o anume rază, care va fi determinată tot de o comisiune româno – bulgară. Ni putem închipui că delegaţii bulgari vor arăta cea mai mare bunăvoinţă de a fixa raza care să satisfacă pe deplin pretenţiile şi temerile noastre? Şi aici, prin urmare, la alt punct greu, ne vom găsi faţă în faţă la sfârşit, când faţă în faţă eram la început, cu adausul sentimentelor de mâine şi tendinţelor de răzbunare pe care le poate produce o cesiune teritorială.

Comisiunea româno – bulgară se întâlneşte însă şi într-un domeniu în care am fi aşteptat-o încă mai puţin. Vor fi poate în Silistra patrioţi bulgari cari nu vor suferi blânda noastră stăpânire. Nu vor băga de seamă că anexarea va permite să se trimită la şcolile lor, pe care nu le vom distruge, pentru că n-avem dreptul şi pentru că am fi pedepsiţi imediat prin lovituri aduse şcolilor din Macedonia, că va permite să se trimită la aceste şcoli fiii bulgarilor din judeţele Constanţa şi Tulcea, cari vor putea da, prin urmare, Silistrei un caracter naţional bulgăresc încă mai puternic şi mai înverşunat decât acum. (…) (p. 617).

Dar mi se spune: Silistra are mare importanţă strategică. Trecem peste celelalte şi o primim; chiar dacă am pierde pe toţi aromânii, Silistra-i compensează. (…) Dar e aşa de mare valoarea strategică a Silistrei? D. General ministru de Război o spune. Mă bucur. Dar sânt alţi generali (…) cari tăgăduiesc această importanţă strategică sau o reduc foarte mult, fără a vorbi de aceia cari au variat foarte simţitor după împrejurări în aprecierea acestei valori strategice. (…) Oricum, ni-au spus şi d. Prim-ministru şi d. Ministru de Interne că Silistra trebuia. Era nedreptatea cea mare de la 1877, durerea de după tratatul din Berlin; era panaşul, aş zice un panaş de aceeaşi valoare ca şi acela pe care ruşii l-au căpătat, în dorinţa lor de a şterge urmările tratatului din Paris, prin anexarea celor trei judeţe basarabene, de cari n-aveau cea mai absolută nevoie. (…) (p. 620).

Războiul din 1877 a adus trecerea stăpânirii româneşti şi peste Dunăre. Vorbindu-se de pierderea judeţelor basarabene, mai multe persoane, între care şi d. ministru de Interne, pe vremuri, au dezaprobat politica celor ce se chemau Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu de a nu primi în schimb pentru judeţele cedate prin pacea de la Paris o Dobroge mai mare, întreagă, cuprinzând şi Cadrilaterul. Să mi se dea voie să nu împărtăşesc acest mod de vedere. România e un stat naţional cu un trecut şi cu un viitor deopotrivă de naţionale. Ea nu poate deci să părăsească o parte din teritoriul locuit de români pentru a căpăta în schimb o cârpeală oarecare, fie cât de mare, din pământuri cari aparţin naţional altui neam. (…) (Ibidem, vol. I, pp. 616, 617, 620, 625)”.

În şedinţa din 18 mai, cu 127 voturi pentru şi 17 împotrivă, s-a votat moţiunea prin care „Adunarea Deputaţilor, luând cunoştinţă de Protocolul semnat la St. Petersburg în ziua de 26 aprilie / 9 mai 1913, de reprezentanţii celor şase mari puteri (Rusia, Franţa, Anglia, Germania, Austro-Ungaria, Italia), autorizeată guvernul a-l pune în lucrare”. (Ibidem, vol. I, p. 635).
*
Al Doilea război balcanic s-a desfășurat în perioada 16/29 iunie – 11/24 iulie 1913, Bulgaria agresoare fiind învinsă rapid de o coaliție militară formată din Serbia, Muntenegru, Grecia, Imperiul Otoman și România. Conferința de pace s-a desfășurat la București, între 16/29 iulie – 28 iulie/10 august 1913, iar tratatul de pace s-a încheiat în ultima zi a întâlnirii, la 28 iulie/10 august. România a primit sudul Dobrogei, cu județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață de 7.726 km2 și cu 378.027 persoane, cu frontiera sudică pe linia Turk – Smil – Ekrené. România a devenit cel mai puternic stat din zona Dunăre – Balcani. (Istoria României în date, coordonare Dinu C. Giurescu, ediția II revăzută și adăugită, Editura Enciclopedică, București, 2007, p. 322.) A apărut, astfel, o nouă provocare în fața clasei politice românești: Cadrilaterul sau Dobrogea nouă sau Dobrogea sudică, care a generat în Parlament numeroase și aprinse discuții.  

  1. Iorga nu a fost de acord cu anexarea artificială a Cadrilaterului, care nu era teritoriu  național românesc, ci conceput strategic ca zonă – tampon la granița terestră sud-dobrogeană româno – bulgară, după toate evenimentele politico – diplomatico – militare din Pen. Balcanică în anii 1912 – 1913. Activul și incisivul deputat a lăudat doar recunoașterea prin tratatul de la București a locului și rolului hegemonic al României regale în Balcani, la începutul secolului XX.  

Poziţia externă a României după Pacea din Bucureşti (şedinţa din 13 decembrie 1913)

”D-lor, pacea de la Bucureşti în sine merită felicitările tuturor. Este evident un mare folos pentru noi, cum este o mare mândrie pentru noi pacea de la Bucureşti, o mare mândrie neaşteptată aş zice (p. 639). (…) Nu m-am bucurat de pacea de la Bucureşti pentru hotarul cel nou ce ni s-a dat: hotarul nou am fost siliţi să-l luăm fiindcă am avut vecinul ce-l avem, fiindcă biruitorii de la Chirchilise (bulgarii!) au fost a doua zi trădătorii fraţilor lor, rupătorii alianţei în condiţiuni neauzite în legături dintre popoare şi atunci, faţă de astfel de vecini, se asigură fiecare. Nu însă cu bucurie, fiindcă nu împărtăşesc acele destrăbălate manifestaţii de bucurie care, în mărci poştale şi atâtea alte semne, au întovărăşit anexarea. Acestea sânt lucruri cari se fac din necesitate, cu sentimentul de durere pe care trebuie să-l ai ori de câte ori ţi se impun relaţiuni rele cu oameni de cari ţi-ai legat trecutul şi de cari neapărat trebuie să-ţi legi viitorul.

Pacea de la Bucureşti nu m-a bucurat pentru kilometrii pătraţi cari s-au adus la pământul României, ci m-a bucurat pentru rolul pe cari România de mult trebuia să-l joace şi pe care în sfârşit l-a jucat. S-a văzut că oricare ar fi pretenţiile, silinţele şi vrednicia celor dinprejurul nostru, totuşi noi sântem cei dintâi. De aici derivă un lucru: Datoria pentru noi de a face cu toţii aşa încât totdeauna să rămânem, potrivit tradiţiilor strămoşilor noştri, cei dintâi. Astfel, pacea de la Bucureşti nu înseamnă anexarea aşa-numitului Cadrilater, numire tot aşa de proastă ca şi bucuria de care e întovărăşită, ci înseamnă fixarea netăgăduită a hegemoniei militare şi politice a României, cari nu e decât o consecinţă a valorii etnice şi a ridicării culturale a poporului românesc. (p. 640)

Prin urmare, d-lor, după încheierea păcii de la Bucureşti era un lucru mare de făcut şi-l putem face şi azi, dacă ne-am apuca. Lucrul acesta nu este nici măcar început. Precum teritoriul anexat nu-şi are organizaţia sa, şi nu este vorba de organizaţie prin legi. Se poate o organizaţie provizorie, foarte solidă, tocmai în vederea legii care va veni pe urmă (…)”. (Ibidem, vol. I, pp. 651 – 652).

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5