Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Parlamentarul Nicolae Iorga despre Dobrogea. III. Câteva considerații (1930)

Dan  PRODAN

Parlamentarul Nicolae Iorga despre Dobrogea
III. Câteva considerații (1930)

Se discuta în Adunarea Deputaților proiectul de lege pentru completarea Legii de organizare a Dobrogei Mari (Dobrogea din 1878 și Cadrilaterul din 1913). Vorbind înaintea lui N. Iorga, deputatul basarabean Ion Buzdugan a amintit că existau deja două legi privitoare la Cadrilater (din 1914 şi 1924), dar incomplete. El a solicitat ca proiectul de lege să aibă în vedere şi colonizări masive de români în sudul Cadrilaterului, aşa cum făcuseră deja bulgarii pentru a-şi întări provinciile de frontieră. El a dezvăluit „criminalitatea comitagiilor bulgari din Dobrogea Nouă împotriva elementului românesc”. A insistat apoi asupra situaţiei dezavantajoase a românilor din provincie. Ion Buzdugan a fost mereu întrerupt şi contestat de deputaţii bulgari St. Pancof şi V. Solomon, ceea ce a determinat indignarea firească și legitimă a lui Iorga.

El  l-a apărat pe Ion Buzdugan de la tribuna Adunării Deputaților: „Dar ce însemnează intervenţia necontenită a acestor domni? Omul are dreptul să fie ocrotit, are dreptul să vorbească! Eu am tot respectul pentru drepturile minorităților, dar să ajungem noi acolo, ca să ne terorizeze minoritarii, atunci când apărăm drepturile oamenilor noștri de a trăi pe pământul acestei țări, aceasta nu o înțeleg. Dacă este vorba cine a provocat întâi, apoi Buzdugan vorbește așa cum știm cu toții, biruind greutăți de expresie. Este unul din cei mai distinși poeți ai țării noastre și când vorbește, biruie cu oarecare greutate. Și datoria oricui este să-l asculte și să-l ajute, iar nu strigătele acestea pasionate care pot fi bune într-o cafenea din Balcic dar nu în Camera română”. (pp. 430 – 431).

La proiectul de lege pentru completarea Legii de organizare a Dobrogei Noi (şedinţa din 28 iunie 1930): 

”D-le președinte și d-lor deputați, aș fi preferat să vorbesc după reprezentanții tuturor celor trei nații din Dobrogea Nouă și aș fi fost foarte bucuros dacă aceste trei nații ar fi fost reprezentate aici în Cameră, potrivit cu importanța lor; dacă am avea alături de numeroșii și energicii deputați ai populației bulgare, una din acelea care a venit mai târziu decât populația turcească, dacă aș fi văzut și aș fi ascultat pe reprezentanții singurei populații băștinașe de acolo, care este populația turcească. Voi face o mică lecție de istorie persoanelor care cunosc istoria, originea lor, numai după falsificatele istorice ale unui șovinism înșelător, și prin aceasta regretabil. 

Aș dori să aud cuvântul turcilor, cu atât mai mult cu cât d. ministru al Agriculturii a vorbit, acum o zi sau două, despre turci ca fiind cei în folosul cărora, mai ales, ar veni cu acest proiect de lege. Apărătorii turcilor îmi sunt foarte simpatici, în orice costum s-ar îmbrăca (ilaritate), dar eu aș prefera să aud pe turcii înșiși. Pe apărătorii interesați ai turcilor, pentru ca să folosească alții, pe apărătorii aceștia nu-i recuz cu desăvârșire, dar regret absența celorlalți. 

Aș fi vrut să aud aci pe reprezentanții coloniștilor români, vechi și noi, adică nu români, oameni de la orașe, cari au venit cine știe când, cari nu sunt deci de acolo, ci aș fi dorit să aud chiar și un reprezentant al românilor așezați acolo de multă vreme și cari sunt. Turtucaia este un oraș cu numeroasă populație românească. Silistra a fost odinioară un oraș cuprinzând una din cele mai interesante populații din această regiune. (p. 431) Erau așa de mulți – aceasta se adaugă la lecția de istorie – încât, în 1834, românii și grecii, târând după dânșii câți bulgari erau acolo, s-au rugat de Alexandru Vodă Ghica, domn al Țării Românești, să fie primiți dincoace de Dunăre, șa Călărași. Am tipărit eu actul din arhiva lui Alexandru Vodă Ghica, spunând că ei preferă să se mute la noi; și în fruntea acestora cari doreau să se mute la noi, erau românii din Silistra. Biserica din Turtucaia şi organizarea bisericească din Silistra sânt lucruri vechi, iar cine cutează să spună că rostul nostru începe din anul în care s-a adus la teritoriul românesc Dobrogea Nouă, întrebuinţează, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, o minciună interesată. 

Cuvântul românilor macedoneni

Aș fi voit să văd aici, (…) aș fi dorit să aud vorbind aici reprezentanții populației macedonene de acolo, pe care noi i-am chemat, i-am luat de la dânșii de acasă, nu i-am cules de pe drumuri, ci i-am adus cu făgăduieli mari și au primit venirea lor în România, de acasă de la dânșii, nu români cerșetori, ci români înstăriți, români având cele mai frumoase mici așezări orășenești din tot Balcanul, românii cei mai mândri și cei mai destoinici. Când i-am luat de acolo – și vă voi arăta de ce i-am luat și drepturi ni se creează nouă în teritoriul acesta pe care i-am așezat, teritoriu adaus României prin schimbările de populații din Balcani. (…) Noi nu avem aici nici un reprezentant al macedonenilor, nici un reprezentant al coloniștilor. (…) (p. 432)

Cum e reprezentat Cadrilaterul

Acum două luni de zile era un loc de deputat liber în Cadrilater. A venit cineva la mine, care a făcut războiul (…). El stă în fruntea unui grup de coloniști, care se ridică până aproape o mie de oameni; este un om care, trăind lângă Bazargic, a câștigat acolo o situație onorabilă în mijlocul populației care nu vorbește românește și care n-are nici un motiv de a-l iubi, dar și la ei este un om popular. Acest om a venit la mine și mi-a spus: ”Te rog să întrebi Guvernul”. L-am întrebat pe d. Maniu, (…) am întrebat Guvernul: ”Aveți d-voastră vreun candidat oficial acolo?” Atâta vrea să știe maiorul din armata românească, decorat cu (Ordinul – compl. DP) Mihai Viteazul, popular în regiunea Bazargicului. 

  1. Maniu mi-a spus (…) că n-are nici o candidatură oficială, dar în regiunea aceasta este un candidat bulgar foarte popular. Prin urmare, (…) eu am ieșit cu impresia, și candidatul posibil cu aceeași impresie, că guvernul n-are un candidat oficial. Guvernul a avut un candidat oficial, și candidatul acela oficial era bulgar. Acesta este adevărul. De aceea, aici, în Cameră, Dobrogea Nouă nu este reprezentată decât printr-un coleg turc, care acum tace, nu este reprezentată prin nici un colonist, de nici o categorie, de nici o origine; în schimb, vorbesc reprezentanţii bulgari ai Dobrogei Noi. (…) (p. 433)

De ce atâta zor? 

Și  noi ne zbatem de moarte, pentru ce? Pentru proiectul acesta, privitor la Dobrogea Nouă. Printr-un cataclism neprevăzut s-a pus la ordinea zilei acest proiect. (…) Este o chestiune de interes public? Dar dacă este o chestiune de interes public, de ce nu se pasionează toată lumea de dânsa? De ce se pasionează numai o parte din lume? (p. 434)

O lege de privilegii

Prin urmare, o lege care vine în ultimul moment, o lege de care se bucură așa de zgomotos anumiți oameni, oare n-ar avea dreptate cineva să întrebe: legea aceasta nu este făcută în ultimul moment, pentru singuri acei cari se bucură de această lege? Eu aș admite să se bucure de un proiect de lege cine are mai mult drept de binefacerile lui. Prin urmare, chestiunea se pune așa: populația bulgărească de acolo are mai mult drept de a se bucura de privilegiile unei legi decât celelalte elemente? Dar, înainte de a răspunde la această întrebare, să vedem ce zice trecutul. (p. 435) (…) A dispărut vechiul stat bulgăresc, ale cărui tradiții nu le poate reclama nimeni. Nimeni nu vine de la Krum și nici de la Simion. Totul vine de la mărinimia lui Alexandru al II-lea, țar al Rusiei, de la mărinimia neuitatului Carol I, Domn al României. (Aplauze prelungite) De acolo vine Bulgaria, cu ceva adaus de bande bulgărești, care s-au purtat foarte frumos, dar care au fost pregătite și înarmate la Ploiești, (…) aici la noi. (…) 

Mircea cel Bătrân a fost Domn la Silistra, și când era Domn în Chilia și în Silistra, aceasta însemna că era Domn pe toată Dobrogea, până în marginea Varnei. Turcii au luat Dobrogea nu de la stăpânitorii bulgari, ci de la Mircea cel Bătrân, de la moștenitorul lui Vladislav Vodă. Noi nu suntem acolo nici uzurpatori și nici venetici și nu admitem să fim tratați acolo în calitate de uzurpatori sau de venetici. Nu avem să răscumpărăm acolo nici un păcat, ci avem să continuăm anumite binefaceri de cultură și de civilizație. (p. 436) În epoca fanariotă, pe umerii aceștia ai noștri s-a sprijinit toată biserica Răsăritului. Din mila românească s-a ținut mitropolia din Silistra, hrisoavele trăiesc și până astăzi. Cele dintâi cărți bulgărești s-au tipărit la noi, în tipografiile noastre. 

Centrul mișcării naționale bulgare

Când a început mișcarea națională bulgărească, centrul acestei mișcări a fost la noi. Istoria bulgarilor a început prin Marin Drinov, la Brăila. La Giurgiu, la București, la Craiova, unde a trăit doctorul Veron, pretutindeni noi am fost adăpostitorii acestei vieți noi. Pe vremea bătrânului Ion Brătianu, când s-au alcătuit cele dintâi bande bulgărești care au mers să se sacrifice pentru libertatea poporului lor – și-mi pare rău că Ivan Vazov, care a scris Pod iugotom, Sub jug, și-a batjocorit bătrânețele insultând pe români, în timpul marelui război. Trebuia tocmai el să le păstreze recunoștință, el care cunoștea acele timpuri, când a început această mișcare de eliberare; pe obrazul lui Ion Brătianu a apărut întreaga această operă de conspirație înaintea Europei, care îl acuza că el conspiră nu numai împotriva integrității Imperiului Otoman, dar și împotriva liniștei Europei. Și întreaga opinie publică a fost lângă Ion Brătianu. 

1913

Am mers și eu, la 1913, cu trupele românești la Vrața și am văzut monumentul pe care d-voastre (către deputații bulgari) îl cunoașteți bine și nimeni nu se supără dacă păstrați națiunii d-voastre toată credința cu care îi sunteți datori. (…) Țara românească cere un singur lucru: respect față de dânsa, supunere față de legile ei, frăție față de elementul românesc. (Aplauze prelungite) Cine simte în sufletul lui aceste însușiri, îl vom apropia de sufletul nostru. Cine nu, pe dreptul nostru îl vom îngenunchia, cu toată puterea pe care o are acest stat și pe care o are această națiune. (Aplauze prelungite)

Când am mers eu acolo, la Vrața, am văzut un ofițer prost – (…) – și acela mi-a spus: ”ce tolerăm noi acest monument?”. Monumentul acela cu cele patru (p. 437) capete înfipte în jurul luptătorului pentru libertatea Bulgariei. Eu am zis: ”Nu, să adune flori regimentul românesc și florile acestea să le punem la monumentul aceluia care s-a jertfit pentru națiunea sa”. Noi așa gândim și așa ne purtăm. Și florile s-au pus. (Aplauze)

Şi pot să vă spun că atunci, în 1913 când am intrat în Bulgaria, eu n-am văzut un bulgar nedreptăţit şi insultat de armatele noastre, cari intraseră acolo cu un singur scop: pentru scopul ca, dispărând imperialismul turcesc, să nu se instaleze alt imperialism şi ca să tăiem putinţa zdrobirii armatelor aliate, sârbească şi grecească, de către armata bulgară, care le-a atacat prin trădare. Evident, au atacat noaptea prin trădare şi oamenii lui Savov şi-au primit pedeapsa pentru acest atac trădător împotriva camarazilor de luptă. Atunci, în 1913, eu am fost până la Orhania, până la muntele Sfântul Nicolae, până la porțile Sofiei, și am fost de partea cealaltă, până adânc în Bulgaria.  (…) Și când s-a mântuit războiul, eu am primit o scrisoare de la acel bulgar din Orhania, în casa căruia stătusem, și care mi-a scris: ”sunt la Craiova, m-am dus să mi se plătească. Mi s-a plătit total până într-un ban, de români; iar în ceea ce te privește pe d-ta, copiii mei întreabă în fiecare zi: ce face soldatul român care a stat două săptămâni în casă la noi?”. 

Recunoștința 

Așa ne purtăm noi! (Aplauze) Și merităm ceva pentru aceasta, merităm altceva decât ceea ce am găsit la Silistra, când am întrebat pe oamenii mei cum stăm cu populația de acolo și răspunsul a fost: cu oamenii de rând, cu oamenii muncitori stăm foarte bine, foarte bine cu sătenii, foarte bine cu mahalagiii. Cu intelectualii stăm foarte rău. Patru gazete sunt la Silistra, și nu este una dintr-însele care să nu răsufle, față de noi, o ură pe care nici pentru trecutul, nici pentru prezentul nostru și nici pentru toată valoarea noastră morală nu o merităm. (…) (p. 438)

 Împotriva  imperialismului (bulgar în Balcani – compl. DP)

Trebuie să o adaug. Eram la 1913. Când s-a început războiul, în 1912, toamna, erau oameni cari visau de cine știe ce cuceriri. Eu am fost împotriva acestor cuceriri (…). Aceasta a fost întâi și m-am dus la Regele Carol ca să-l rog, în numele acelei părți din opinia publică pe care credeam că o pot reprezenta, să-l rog să nu intervină în contra conaționalilor d-voastre (către deputații bulgari), cari se luptau atunci în contra turcilor pentru drepturile lor. (…) Şi ne-am dus la 1913 contra, nu a bulgarilor, ci împotriva unui vis nebun, al unui imperialism în Balcani, în contra visului Bulgariei, scăldată de trei mări, ceea ce este şi o imposibilitate şi un blestem pentru viitorul unei naţiuni vrednice, mai ales după război. (…) Câțiva nebuni (conducători naționaliști bulgari –  compl. DP) strică însă munca unui popor întreg (bulgar – compl. DP) și creează între noi și dânșii o ură, pe care dacă o împărtășesc aceia cari se găsesc sub blândă oblăduire românească, nouă nu ne fac nici un rău, căci nu ne pasă, dar răul îl fac alor lor de aici și de dincolo. (Aplauze prelungite)

Când am venit la Vrața după aceasta, în 1913, mi-a ieșit înainte un bătrân (…), care mi-a ținut un discurs. Și zicea: ”D-voastre sunteți pe pământul bulgăresc, cu oastea românească, dar eu trebuie să spun, în numele generației mele, că niciodată această generație nu va uita tot binele pe care l-a avut de la d-voastre”. La intrarea în Vrața, mi s-au spus aceste cuvinte mie, deputatul care intervenisem în întruniri publice și astfel, pentru a nu se face nedreptate bulgarilor; mi s-a spus de venerabilul bătrân, care aducea cea mai frumoasă tradiție a țării sale. 

Pentru o apropiere

Prin urmare, când vorbesc eu aici, nu vorbesc din sentimente de dușmănie. Să mă ferească Dumnezeu să le am! Eu doresc și mai departe să fie bună înțelegere omenească și creștinească. (p. 439) Dar din această înțelegere a noastră să-și dea seama oricine că noi toți suntem păstrătorii bunurilor unei civilizații care nu trebuie să se înece din cauza dușmăniilor dintre noi; nu trebuie să sfârșească în flăcările unei teribile revoluții sociale, de pe urma căreia nu ar rămâne decât praf și cenușă. (…) din Bulgaria au venit cărți întregi de insulte ale lui Mutafcief. Aș ruga pe d-nii reprezentanți ai Dobrogei Noi (deputații bulgari – compl. DP) să citească aceste pamflete, împotriva cărora ei aveau mai întâi datoria să protesteze. Din Bulgaria ne-au venit insultele d-lui Mutafcief, bulgar curat, (…) care ne declara pe toți (românii – compl. DP) o națiune de vagabonzi, iar pe clasa intelectuală șarlatani ignoranți și șoviniști (…). 

(…) Când vorbesc aici, trebuia să vă aduc înainte ceea ce vă spuneam d-voastre, adică, în scurt, dovada că rostul nostru acolo (în Cadrilater – compl. DP) nu este inferior rostului altora. Când veți începe împărțirea de pământuri, lichidarea aceasta generală pe care o anunță proiectul d-voastre, vă veți feri de a vă adresa la agenții electorali, cari măgulesc populațiunea bulgară pentru scopuri de partid; ci d-voastre vă veți lăsa pe conștiința unor magistrați onești și veți binevoi să întrebați în dreapta și în stânga pe oameni de neamul nostru cari, fiind acolo, îndeplinesc o operă folositoare pentru toată lumea și onorabilă pentru nobilul neam din care vin. 

Să nu se nedreptățească românii

Destul că legea deschide porțile pentru tot ce se vede toată lumea; măcar în executarea legii să împiedicați acea nedreptățire a românului față de alt locuitor, a românului fără putere față de acela la discreția căruia este, să împiedicați greșelile cari încep printr-o prostie și se pot isprăvi printr-o serie întreagă de crime. Eu nu văd trupele noastre trăgând, pentru restabilirea ordinei, asupra grupurilor macedonenilor pe cari noi i-am primit cu flori atunci când i-am adus în țară la noi. Crima aceasta să v-o cruțe Dumnezeu! Dar, pentru ca să v-o cruțe Dumnezeu, fiți în consecințele acestei legi cu ochii în patru. Nici o (p. 440) grijă de anumite bănci cari au cumpărat, nici o grijă de oamenii interesați, nici una din acele preocupații cari se iau ușor la început și se plătesc pe urmă așa de greu. 

 Turcii dobrogeni 

Noi (românii – compl. DP), acolo, în Dobrogea aceasta nouă (Cadrilater – compl. DP), suntem ca şi bulgarii, veniţi odată cu statul nostru, prin urmare cu câteva zeci de ani mai târziu, nici cu cincizeci de ani mai târziu (faţă de 1878 – compl. DP). Sântem urmaşii grănicerilor turci. Când, la sfârşitul secolului al XIV-lea, au căzut bulgarii, turcii au adus din Anatolia oameni pe cari i-au aşezat acolo. Toată coasta Mării Negre, toată Dobrogea, a fost ocupată de dânşii, tot malul dunărean era ţinut de grănicerii turci. (Turcii) pe cari toată lumea îi neglijează, fiindcă nu sunt buni la alegeri. În orientalismul lor visător ei nu s-au înscris la un semn (electoral, într-un partid politic – compl. DP) sau alt semn. (…)

Turcii aceştia cer toată îngrijirea noastră. Noi putem face în momentul de faţă pe malurile Dunării unul din focarele unei viitoare civilizaţii turceşti. Şi aceasta nu va lipsi când omul acela admirabil din Asia Mică, Mustafa Kemal, a trezit toată energia naţiunii sale. Nu credeţi că lucrul acesta va avea un răsunet asupra elementelor turceşti de oriunde? Favorizând numai elementul bulgăresc, nu ştiu dacă veţi câştiga înţelegere şi simpatie la Sofia, dar favorizând din toate puterile elementul turcesc, veţi câştiga o naţiune, despre care mâine se va vorbi, o naţiune care astăzi înseamnă o putere şi despre care mâine, în noua dezvoltare a lumii, se va vorbi şi cum încă!

Un element de adaos

 Elementul bulgăresc, venit după războiul din 1877 – 1878, este un element adaos, cum suntem noi, în afară de Silistra, în afară de Turtucaia, în afară de malul Dunării, cum şi noi sântem un element adaos. Cu o deosebire. (…) Fiindcă aici (pe malul Dunării – compl. DP) avem a face cu vechi elemente romanice, slavizate de secole. Oamenii aceştia se uită ca noi, oamenii aceştia zâmbesc ca noi, oamenii aceştia au gusturile în îmbrăcăminte, în clădiri, cari sunt ale noastre. (…) (p. 441)  Iar, în ceea ce priveşte drepturile istorice ale populaţiei bulgăreşti de acolo, daţi-mi voie, eu ştiu puţină filologie, şi dialectul bulgăresc care se vorbeşte acolo, este dialectul din Sud – Vestul Bulgariei; iar în ce priveşte dialectul de pe malurile Mării Negre – și aceasta am învățat-o de la scrisul unui foarte bun profesor bulgar, care se cheamă d. Zlatarski, (adresându-se către deputații bulgari) istoricul d-voastre național – aceştia s-au mutat, de nu ştiu câte decenii, în judeţul Ialomiţa, acolo sânt aşa numiţii „elcii”, cari sânt descendenţii vechilor bulgari din Cadrilater, în locul cărora, după 1877, a venit elementul bulgăresc de astăzi. Balcanii sunt într-o continuă schimbare. Oamenii merg din loc în loc, drepturile cele adevărate se câștigă nu cu Simion și cu Krum, ci se câștigă cu munca civilizatoare din timpurile noastre; oricine este nou pe pământul pe care-l ocupă. 

Românul macedonean

(…) În momentul când macedoneanul nostru, elementul acesta nesfârșit de prețios al neamului românesc, care a dat cei mai mulți intelectuali, cei mai mulți oameni de talent, proporțional cu numărul lor, dintre toate celelalte ramuri ale marii familii românești, când aceștia sunt puși pe drumuri, izgoniți, azvârliți din casele lor, când câmpurile lor, muncite de atâtea generații, trec în mâna altora, atunci, unde vine al nostru, el este, d-lor, nu în același rând cu ceilalți, ci este cel dintâi, este cel dintâi prin vechimea lui, este cel dintâi prin noblețea lui, este cel dintâi prin capacitatea lui, și este cel dintâi fiindcă este singurul cu adevărat sincer sub steagul tricolor al României. (Aplauze prelungite pe băncile majorității)

Un nou regim 

Dar d-voastre veniți acum cu un proiect de lege care îngrijorează, așa cum este redactat, mai ales așa cum fusese redactat (…) (p. 442) (…) Dar d-voastre iată ce faceţi prin acest proiect de lege: d-voastre inovaţi înlăturând o întreagă legislaţie, în care toată lumea până acum s-a simţit bine. Cum? Nu a fost campanie de protestări împotriva regimului de la 1914, împotriva regimului de la 1924. Eu înţeleg foarte bine să cedaţi înaintea mişcării unei populaţii întregi atinsă în interesele ei de viaţă; eu înţeleg ca în interesul armoniei – (…) – să evitaţi fricţiunile neplăcute între deosebitele elemente naţionale dintr-un loc. Eu aceasta o înţeleg foarte bine, dar ceea ce nu pot să înţeleg, ceea ce nu aş putea înţelege niciodată, ar fi să luaţi dorinţa câtorva politicieni, mai mult sau mai puţin bancheri şi toţi perfect electori, să o luaţi drept dorinţa unei populaţii întregi. (…)

Cine cere legea? 

Ei bine, această lege cu care veniți d-voastre, o cere populația românească, macedone- ană sau olteană de acolo? Ferească Dumnezeu! Și totuși d-voastre veniți și sfărâmați o întreagă ordine de lucruri, pe care Consiliul Legislativ o declară că trebuie păstrată. (p. 443) (…)

Greşelile proiectului 

Ei bine, înlăturaţi tot acest regim mai vechi. Daţi dreptul de apel. Vă închipuiţi ce poate fi acest drept de apel! Cine poate să facă apel! Poate să facă apel direct, poate să facă apel printr-un frate, printr-un nepot, prin rudele celelalte… (Întreruperi) Daţi-mi voie, mă pricep şi eu, cel puţin în ceea ce priveşte redactarea literară. Este vorba de prezentarea drepturilor, şi pe urmă vine dovada din partea comunei, dovada de identitate pe care o dă comuna… (Întreruperi). Dar în ceea ce privește dovezile de identitate de la comună, eu nu m-aș sprijini niciodată pe dovada de identitate pe care o dă comuna. Ce înseamnă comuna? (…) Înseamnă reprezentanții majorității cari lucrează în numele celorlalți. 

Atestate din partea comunei? Dar se pot fabrica de orișicine asemenea atestate în starea noastră de civilizație, pretutindeni, și acolo și aiurea. Dar ce? Primarul și consiliul comunal sunt cine știe ce magistrați integri, capabili să țină cumpăna între deosebitele naționalități? Ce o să mai curgă certificatele pe socoteala apelurilor! Dar după ce se vor face toate acestea, (…) după aceea d-voastre veți ajunge (…) la o recunoaștere a unei anumite situații a pământului. Și atunci veți atribui, în proporții deosebite, după categorii, veți atribui pământul care va fi la dispoziția d-voastre. (p. 444) 

Jocul de-a colonizarea

 (…) Pentru că nu este permis a ne juca de-a colonizarea. Colonizarea este un lucru dintre cele mai grele. Alţii au făcut colonizarea în împrejurări strălucite. (…) 

Învățăminte

Noi am fi putut să învăţăm de la colonizarea vechii Dobrogi, ce înseamnă o colonizare proastă. Am dat, prin colonizarea vechii Dobrogi cu veteranii războiului de la 1877 – 1878, am dat rândaşi la familiile bulgăreşti aşezate acolo. Omul zdrenţăros, omul sărac, omul care stă în bordeie este românul. Omul aşezat solid cu gospodăria lui, cu mândria lui naţională, nu este de-al nostru. Am avut această experienţă teribilă de a da slugi altora, din aceia înaintea cărora trebuia să ne închinăm pentru sacrificiul lor. Aşa facem şi acum în Dobrogea Nouă. 

I-a trăznit deodată în mintea unui ministru, care altfel era destul de practic, dar ăn acele momente avea mintea ușoară, să trimită un fel de proclamație către românii din Macedonia, că pot veni cu toții, fără nici o socoteală, să se așeze aici. Ar fi putut să moară de foame și de frig toți, în acele case unde nu-i dorea nimeni pe dânșii. Găsesc lucrul cel mai crud și l-am făcut și noi și sârbii – (…) – provizoratul găzduirilor. Ca să colonizăm nu se poate pleca de la aceea că se pune un om nou în casa omului vechi. Este o tragedie a sili ca într-o casă care cuprinde pe cineva să se așeze alături de el și altul. (p. 445)

Ar fi putut să moară de frig și de foame, fără marea virtute a macedonenilor, marea lor virtute de bărbăție, care putea să deie acestei granițe apărarea și putea să deie acestui pământ prosperitatea. Oameni așa de minunați, încât din ciobani ce erau, în câțiva ani s-au făcut printre primii agricultori ai României. 

Gândiţi-vă la un lucru: omul care ştie să ţină în mână sapa, ştie să apuce şi puşca. Feriţi-vă de a face nedreptăţi acestor oameni. Noi sântem deprinşi de sute de ani să răbdăm nedreptatea. Să ne ferim a impune nedreptatea acelora cari sânt în stare să o răzbune. (…) N-am încurajat niciodată vreun act de violenţă, n-aş fi luat înaintea lui Dumnezeu păcatul de a provoca. Să ne ferim însă de a crea nedreptatea cea mai teribilă, aceea care se înfăşură în formele cele mai înşelătoare ale celei mai perfecte legalităţi. (Aplauze prelungite pe unele bănci)”  (p. 446)

Solicitat să ofere explicații suplimentare, strict necesare unei pertinente, obiective și tehnice analize a proiectului de lege pentru completarea Legii de organizare a Dobrogei Noi, Ion Mihalache, ministrul Agriculturii şi Domeniilor, a explicat că proiectul de lege s-a justificat  prin: încetarea regimului excepţional în ceea ce priveşte justiţia penală; necesitatea obiectivă a verificării proprietăţilor rurale, a pășunilor, viilor şi pădurilor; împroprietărirea ţăranilor români, în primul rând a luptătorilor în războaiele din 1913, 1916-1919, a invalizilor, orfanilor, văduvelor. Consiliul Legislativ s-a opus constituirii curţilor cu juraţi, susţinând că aşa scăpau bandele de comitagii bulgari care comiteau abuzuri asupra populației românești din județele Dârstor și Caliacra. Până în 1930 în Cadrilater a funcţionat proprietatea de tip miriyé  (a statului român, drept de proprietate etatistă moștenit de la Imperiul otoman, la începutul secolului XX), ţăranul având doar drept de folosinţă a pământului.  Prin proiectul de lege din 1930, statul român trebuia să cedeze o treime din proprietăţile sale către ţăranii care, prin răscumpărare, deveneau proprietari asupra loturilor de pământ. Aceste prevederi au figurat în legea Dobrogei Noi din 1914, dar nici după 17 ani, în 1930, lucrările de parcelare, de vânzare, de împroprietărire nu se finalizaseră. Treimea astfel defalcată din proprietatea statului, în suprafaţă de 139.155 ha, a fost acordată unui număr de 12.845 persoane, cu o medie de aprox. 11 ha / lot. Consiliul Legislativ a solicitat verificarea prealabilă a tuturor lucrărilor / titlurilor de împroprietărire până în 1930 şi apoi împărțirea loturilor desemnate, pentru evitarea dublei acordări a aceleeași suprafețe de pământ, altfel s-ar fi ajuns la cereri, legitime de altfel, de daune din partea statului român. (p. 448) 

În replică (N. Iorga adresându-se lui Ion Mihalache, ministrul Agriculturii și Domeniilor, după explicațiile acestuia referitoare la proiectul de lege în discuție, în ședința din 28 iunie 1930)

”(…) În ceea ce privește ultima parte, poate nu sunteți responsabili d-voastră, personal; dar trebuie să mărturisesc: colonizarea macedoneană este un faliment. Cu ceea ce rămâne nu puteți face mai mult – îmi pare foarte rău – decât a da un faliment, în detrimentul ramurii celei mai primejduite a neamului românesc”. (p. 447)

Nicolae Iorga, Discursuri parlamentare, vol. IV (1928 – 1931), îngrijirea textului, prefaţă şi note de Georgeta Filitti, Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2014, pp. 430 – 448. Subtitlurile intervenției parlamentare, stabilite probabil de autor, La proiectul de lege pentru completarea Legii de organizare a Dobrogei Noi (şedinţa din 28 iunie 1930) au fost preluate de editoarea Georgeta Filitti din textul broșurii nr. 2 a Cercului de studii a Partidului Național al Poporului, care reeditează respectivul discurs parlamentar al lui Iorga, București, 1930, pp. 42-64. (p. 448) 

*
Concluzii. De la tribuna Parlamentului României N. Iorga a rostit numeroase intervenții angajante în diferite teme și probleme interne și externe ale României în perioada 1907-1931, când nu a fost ministru sau premier, editate în cele 4 vol. de Discursuri parlamentare publicate până acum. Una din temele abordate, cu amplitudine națională, a fost și Dobrogea veche și nouă în cadrul României, în perioada 1878-1931. Intervențiile sale parlamentare s-au produs în cadrul discuțiilor referitoare la proiectele de legi referitoare la organizarea complexă a teritoriului dintre Dunărea inferioară și litoralul vestic al Mării Negre și integrarea sa treptată în cadrul statului român independent din 1878 și unificat din martie – decembrie 1918. Discursurile sale parlamentare au acoperit atât aspecte generale istorice – politice – diplomatice – naționale – militare – demografice – etnografice, cât și punctuale tehnice – toponimice – juridice – administrative – etnice – culturale – ideologice. Multe din argumentările istorice – juridice – militare – culturale – ideologice – demografice ale lui Iorga puteau și trebuiau să-și găsească locul în expunerea de motive juridice ale proiectelor de legi pe care parlamentarul cu verb acid, obiectiv, patriot, onest, le-a analizat și le-a dezvăluit viciile de fond și de formă. Iorga a lăsat să se înțeleagă că guvernanții români nu au știut să fructifice din plin oportunitățile complexe generate de integrarea în România a Dobrogei, vechi și / sau noi (1878, 1913, 1919), că unele orgolii de partid și de țară (august 1913) au augumentat dușmăniile statale – naționale dintre nordul și sudul Dunării, că la legi, măsuri și atitudini binevoitoare nord-dunărene, statalitatea sud-dunăreană a răspuns cu manifestări și comportamente ”imperialiste”, naționaliste, revizioniste, revanșarde, dovedite în vara 1913, mai 1918 și în septembrie 1940. 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.601 abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Iorga a lăsat să se înțeleagă că guvernanții români nu au știut să fructifice din plin oportunitățile complexe generate de integrarea în România a Dobrogei, vechi și / sau noi (1878, 1913, 1919), că unele orgolii de partid și de țară (august 1913) au augumentat dușmăniile statale – naționale dintre nordul și sudul Dunării, că la legi, măsuri și atitudini binevoitoare nord-dunărene, statalitatea sud-dunăreană a răspuns cu manifestări și comportamente ”imperialiste”, naționaliste, revizioniste, revanșarde, dovedite în vara 1913, mai 1918 și în septembrie 1940…

    Sincere aprecieri, toata stima, domnule profesor Prodan!

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5