Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PASIUNEA PENTRU MEMORIALISTICĂ (1). Note de lector

PASIUNEA PENTRU MEMORIALISTICĂ
Note de lector

Coperta,INO [800x600]A transcrie memorii, înseamnă a adăuga ceva la istoria lumii, istorie despre care personalităţi de seamă ale umanităţii o sintetizează în definiţii de felul acestora:
„Istoria este versiunea scurtă a poveştii de la Adam la atom.(Leonard Louis Levinson);
„Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.( Nicolae Bălcescu);
Istoria este ecoul a tot ce cade pe drumul neamului omenesc.(Lamartine);
Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului.(Miguel de Cervantes în Don Quijote de la Mancha);
Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului; iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viaţa de zi cu zi şi ne aduce ştiri din antichitate.(Cicero);
Istoria nu e ceea ce s-a întâmplat. Istoria e ceea ce ne spun istoricii că s-a întâmplat.(Julian Barnes (15 mai 1989).
Şi pentru a demonstra că paginile de istorie nu sunt întotdeauna o ficţiune, un fals – după cum sugerează Barnes, Ion N.Oprea, autor a 34 de lucrări proprii şi 9 în colaborare, scoate la lumina zilei din presa vremurilor, din arhivele Statului, din opere literar-ştiinţifice,din descoperiri arheologice din mărturii transcrise în litere de tipar şi scrisori olografe, fapte, stări, concepţii asupra cărora nu poate plana îndoiala asupra realităţii lor. O face cu pasiunea cercetătorului, convins că adaugă ceva ce încă nu s-a spus sau că întăreşte ceea ce s-a spus. O face aşa cum a făcut-o şi depozitarul, erou al cărţii, păstrând 180 de scrisori, publicate în mare parte în lucrarea apărută recent (aprilie 2013 la Editura PIM Iaşi, 408 pagini, intitulată „Alexandru Mânăstireanu – corespondenţă – Aşa sunt vremurile – Imn închinat căsniciei şi prieteniei”.
Am ţinut să aduc această precizare pentru a-l defini pe Ion N.Oprea ca memorialist şi nu numai, care a investit ani de zile de studii în lucrări precum „Ion Antonovici. Depozitarul”,Editura PIM Iaşi, 2011, 2 volume de aproape 1000 de pagini, pline cu mărturii olografe ale preoţilor din secolele XIX-XX, „Bârlad, istorie, cultură,amintiri (Editura PIM Iaşi 2011), „Strămoşii noştri din arhive”, (Editura PIM, Iaşi, 2011), „Cu capul pe umărul meu, Jurnalistică împreună cu cititorii (Editura TipoMoldova, Iaşi, 2005) sau „George Felix Taşcă şi Neamul Tăşculeştilor, Editura PIM, Iaşi, 2011) apoi în colaborarea cu Ion Costache Enache , în „Eroi au fost…Editura PIM, Iaşi, 2010 şi în toate celelalte volume nenumite, ci doar numărate, ajungând la volumul enunţat mai sus, un volum format din corespondenţa păstrată de eroul cărţii şi încredinţată dlui Ion N.Oprea pentru a fi înmănuncheată într-o carte după trecerea sa spre cele veşnice (a 34-a la număr).
Meritul cărţilor de memorialistică (corespondenţă, jurnale) constă în autenticitatea faptelor descrise, în caracterul lor intim, adesea necenzurat de prudenţa personală, cititorul gustând din gândirea sinceră a autorilor exprimată în condiţiile sociale şi politice ale vremurilor respective – aşa cum consemnează în postfaţa cărţii şi profesoara Ana Dumitrescu, catalogând „Corespondenţa” primită de Alexandru Mânăstireanu în rândul celor care „urmăresc faptele deosebite, eroismul celor plecaţi pe front în război, stările de spirit ale membrilor familiilor cu analogii între emoţii şi încrâncenări, teamă şi încurajări, durere, disperare şi speranţe a celor rămaşi în dialog cu cei plecaţi, care impresionează profund prin contextul dat.”
Cartea domnului Oprea surprinde viaţa cea de toate zilele al unei promoţii de absolvenţi, care reuşesc să menţină legătura prin corespondenţă şi întâlniri de-a lungul vieţii lor, de unde şi bogăţia de informaţii din această lungă perioadă
Iată un fragment din adunarea promoţiei, în frunte cu şeful ei Alexandru Mânăstireanu, ţinută la 4 septembrie 1977:
„De la Complexul şcolar ne deplasăm cu un autobuz iarăşi spre centrul oraşului cu vădite răni după cutremur şi apoi, ca un grup liniştit de oameni aşezaţi, am urcat spre casa noastră. Deşi modestă, casa noastră a plăcut tuturor, prin poziţia însorită ce ocupa şi mai ales prin liniştea ce oferea locatarilor săi. Aşezaţi în jurul meselor, începem a ne face mintal prezenţa celor veniţi. Surpriză dureroasă!… Deşi suntem cam în acelaşi număr prin noii veniţi, acum constatăm lipsa a încă trei din cei care promiseseră solemn că vor fi prezenţi”. Lipseau profesorul Petru Todicescu, cel care întărise hotărârea de reîntâlnire, colegul lor Gheorghe Dobre şi uriaşul care îşi sufocase prin îmbrăţişare şeful de clasă la întâlnirea precedentă, colegul lor Nicolae Pîrcov. Despre profesorul Todicescu s-a aflat, la cei peste optzeci de ani ai săi arăta sănătos tun, dar la o indispoziţie aparent trecătoare, la începutul lui martie 1973, se duce la medic şi chiar de la primele investigaţii i se spune că are… cancer. În câteva zile, cât era el de falnic, ca un stejar, a fost doborât, ca orice făptură umană! Dobre apucase să-şi anunţe neparticiparea, scuzându-se, după care a decedat. Basarabeanul Pîrcov, relatează şeful de clasă, nu răspunsese la două scrisori, ceea ce a cerut o nouă intervenţie de acelaşi fel, la care s-a primit un răspuns de la ginerele lui din Luduş: „Colegul dumneavoastră pe care cu atâta drag îl aşteptaţi la această revedere nu poate răspunde prezent invitaţiei făcute. A încetat din viaţă în ziua de 18 martie 1973, ca urmare a unui atac de cord. Vă dorim o revedere plăcută şi vă mulţumim pentru invitaţiile deosebit de calde, semn că şi dumneavoastră, colegii, l-aţi iubit la fel ca şi noi”. Murise în aceeaşi zi cu profesorul Todicescu.”
Informaţii preţioase pentru o eventuală monografie colectivă.
Din nefericire, scrisorile autorului sosite de pe fronturile din Răsărit şi din Apus din zilele celui de al doilea Război Mondial, nu s-au păstrat, dar cele ce au sosit pe adresa lui se află în carte, susţinute cu foto-facsimile din originale, scrisori ce vorbesc despre viaţa cea de toate zilele, , în familie sau între prieteni, rude şi cunoscuţi, esenţială şi valoroasă, mai ales că autorii corespondenţei sunt formatori de oameni, profesori de liceu sau universitari, precum Petru T.Todicescu, Stan N.Cucu, Ştefan Vancea, care la vremea lor au pregătit o generaţie de elevi şi studenţi ce preiau ştafeta ce a alergat prin anii socialismului cu facla aprinsă a culturii, de la tinereţe până la bătrâneţe.
Ion N.Oprea s-a aplecat asupra acestui izvor de istorie, pentru că Alexandru Mânăstireanu a fost şef de promoţie, combatant în război, profesor de liceu, el însuşi autor de memorialistică, îngrijitor de ediţie a unui „Jurnal de front” semnat de Leonida Goga, şi autor a 4 volume de memorii şi critică literară intitulate „Călător… prin vâltoarea vremii”.
Există în aceste corespondenţe multă trăire, multe portrete, multe mărturisiri, multe griji ale existenţei, cu necazurile, proiectele, bucuriile, succesele şi deziluziile unei promoţii întregi ale şcolii bârlădene din preajma celui de al II-lea Război Mondial. Destinele corespondenţilor se împletesc cu evenimentele anilor, cu tinereţea lor şi cu anii când la întâlnirile tradiţionale ale promoţiei vin din ce în ce mai puţini la număr.
Doar Alexandru Mânăstireanu rămâne în viaţă până la vârsta de 95 de ani pentru a preda viitorimii un pachet de biografii ce se vor adăuga istoriei unei generaţii ce a experimentat orânduirea socialistă, pe care a răsturnat-o, pentru ca supravieţuitorii şi urmaşii lor să fie liberi să experimenteze o altă societate cu nimic mai tămăduitoare a durerilor lumii.
Istoria – varianta scurtă a poveştii de la Adam la atom – după cum o socoteşte Leonard Louis Levinson – mai capătă unele detalii o dată cu apariţia cărţii lui Ion N.Oprea: Alexandru Mânăstireanu – Corespondenţă, detalii ce se adaugă istoriei poporului român, aşezat la răspântii de imperii. Pasiunea pentru memorialistică a publicistului ieşean, cultivată şi rodită în zeci de volume şi mii de pagini, îl situează, cu acest ultim volum, printre scriitorii contemporani importanţi ai genului.

* Ion N.Oprea. ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU – CORESPONDENŢĂ. Editura PIM, Iaşi, 2013.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5