FĂGĂRAŞ, 3 septembrie 2013

PUŢINI MAI SUNT OAMENII…

Stimate domnule Ion N. Oprea,

E început de septembrie. Abia am sosit la Făgăraş dintr-un spaţiu intrat pentru mine în mit – Cârţişoara mea de pe Transfăgărăşan, unde negurile şi ploile ce vin dinspre deal, au tot parfumul şi amintirile lor, bat mereu la poarta sufletului meu.

Aici, în marea vacanţă a verii, am avut plăcuta surpriză să primesc cartea Dvs., „Alexandru Mânăstireanu – corespondenţă”, Editura PIM, IAŞI, 408 p., operă dedicată  omului şi personalităţii impunătoare a profesorului Mânăstireanu, pentru cei din Făgăraş şi Cârţişoara şi pentru toţi cei care l-au îndrăgit, plecat în 2011, cu mari regrete, în lumea celor ce sub glie drepţi stau din păcate, da, din păcate…

L-am regăsit, din cele scrise,  aşa cum îl ştiam: un om luminos şi bun.. De fapt, prof. Alexandru Mânăstireanu s-a prezentat singur din bogata corespondenţă ţinută cu distinsa şi frumoasa Doamnă Mia, iubita lui soţie, cu iubitoarea lui fiică, filolog de excepţie, Mariana, cu foştii profesori şi cu atâţia şi atâţia prieteni… L-am regăsit, cum spuneam, trăind încă o viaţă, – în cartea despre care vorbesc –   cu o mare vibraţie sufletească, verticalitate morală, iubire faţă de semeni – bogate etape „biografice, în toate plecările şi întoarcerile vieţii…”    Nebănuitele trepte ale ei…

Cartea Dvs. , domnule Oprea, are suflet şi este scrisă dintr-o evidentă relaţie de respect şi prietenie cu D-l Mânăstireanu, reuşind să refacă, ca într-un joc de puzzle, portretul  unui om complex, chiar o epocă care se duce uşor, cu toate încercările şi inadvertenţele ei, dar şi cu un parfum de „altădată”, apoi de inevitabilul crepuscul. Vânturile, valurile, nimic nu durează în aceste „deşarte idealuri”, cum se exprima cândva Poetul! Ceea ce este cert este că oameni ca prof. Alexandru Mânăstireanu se nasc rar, căci, vai (!), puţini mai sunt astăzi oamenii pe care-i poţi respecta. Din această rarisimă şi nobilă galerie a făcut parte şi tatăl meu, prof. Nicolae Stoica, :micul ardelean” pentru bârlădeanul Domn Mânăstireanu şi prieten apoi de-o viaţă. Şi tatăl meu a plecat în miez de primăvară să-şi întâlnească prietenul în lumea umbrelor. Oameni cu sufletul aproape de cer sunt greu de găsit!

Aşadar, stimate domnule Ion N. Oprea, opera Dvs.,  repet,  stă sub semnul iubirii care mişcă lumea şi care ne redă vieţii şi neuitării, profund viu, pe cel care a fost, este şi va fi prof. Alexandru Mânăstireanu, prietenul nostru drag.

Vă mulţumesc!
Cu mult respect,
Prof. Coca Stoica
Făgăraş-Braşov-