Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe cine salvează Dumnezeu sau despre Libertate şi Predestinare în viziunea lui Nicolae Steinhardt

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Pe cine salvează Dumnezeu sau despre Libertate şi Predestinare în viziunea lui Nicolae Steinhardt

Primit pentru publicare: 22 Sept. 2019
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 22 Sept. 2019
© Vasile Găurean© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.


 

   După propriile mărturisiri, monahul de la Rohia recunoaşte că problema menţionată mai sus l-a preocupat până la obsesie, că anumite texte scripturistice l-au înfiorat, l-au prins în ambuscadă, pretinzând un efort intelectual deosebit spre a i se lămuri acest nod gordian care a dus pe mulţi în rătăciri sau le-a rămas ca o nedezlegată taină.  ,,Trebuie să nu ascund –scrie N. Steinhart- că aderarea la teoria predestinării a unor oameni ca Fericitul Augustin, Luther, Calvin, Pascal, janseniştii, Karl Earth, mi-a dat mult de gândit.” Fericitul Augustin, pare a fi fost cel dintâi din această înşirare de nume, care a sesizat -credem- marea problemă a părutei predestinări.

  Intelectual de mare rafinament, cu o vastă cultură mundană şi teologică, extrem de sagace în a privi profund lucrurile, evreul Steinhardt, devenit monahul Nicolae, nu şi-a făcut publice îndoielile, jumătăţile de certitudine, spre a nu sminti pe alţii, mai slabi în credinţă. Abia lămurit pe deplin, s-a întors spre cititor mărturisindu-şi drumul parcurs şi clamându-şi bucuria extatică a aflării unui răspuns.

 Însumi mărturisesc că în familie şi cercul de cunoştinţe am întâlnit adesea problematica aceasta, pe care o dezbate părintele Nicolae in crescendo în volumele ,,Jurnalul fericirii” şi apoi  ,,Dăruind vei dobândi”

 Texte scripturistice cum sunt cele noutestamentare, ioaneice (Marea Rugăciune de la Cina de Taină) vorbesc adesea despre ,,cei aleşi”, de ,,cei pe care Mi i-ai dat, mai ‘nainte de a fi lumea”, ,,nu te teme, turmă mică, că Dumnezeu a binevoit a-ţi da Împărăţia”; texte pauline (Romani, 9-18, şi 9,20-23) atestă voinţa suverană a Creatorului de a salva pe cine voieşte. 

  Ziditorul făpturii e asemuit de dumnezeiescul. Ap. Pavel – spre înţelegere- cu olarul care face orice fel de vase doreşte: spre cinste sau spre pieire. Aceeaşi voinţă suverană  o aflăm şi în scrieirle veterotestamentare prin glasul lui Moise:,Voi milui pe cine vreau să miluiesc şi mă voi îndura de cine vreau să mă îndur”.

  Oricum am întoarce lucrurile, rezultă o categorie de „aleşi” ai lui Dumnezeu, care nu trebuie să se piardă şi nu se vor pierde cu niciun.chip. Singur Dumnezeu cunoaşte cine sunt aceştia, ce rol îndeplinesc, pentru ce au fost aleşi. Deşi ,,aleşi”,mântuirea lor nu este posibilă pe căile lumii, ci prin trăirea unei vieţi.sfinte. Unii din aceştia îşi trăiesc astfel viaţa, ca sfinţi. Alţii o apucă pe căi greşite şi Creatorul intervine cu braţ înalt şi-i întoarce din căile pierzării. 

   Dumnezeu nu se luptă cu cineva. Este destul să se arate,  ca duşmanul să fie înfrânt sau omul să se oprească din căile greşite şi să ia calea unei vieţi sfinte. Nicolae Steinhardt dă un lung şir de exemple, dintre care unele foarte cunoscute, altele mai puţin de publicul larg.      Lui Saul prigonitorul i se arată HRISTOS Domnul, pe drumul Damascului şi va deveni dumnezeiescul Apostol al neamurilor (;,Doamne, ce trebuie să fac?”). Pătimaşa Maria Egipteanca este oprită de înger a intra în Biserica Sfântului Mormânt şi schimbarea pentru totdeauna este cutremurătoare. Dintr-un maniheist desfrânat, Dumnezeu îl face slujitorul Său pe viitorul Fericit Augustin, Sfânt al Apusului. Din cavaleri şi războinici ca Ignaţiu de Loyola şi Francisc de Assisi avem sfinţi (în faţa unei biserici dărăpănate, acesta din urmă aude chemarea dumnezeiască:,,Francesco, alza la mia Chiesa!”-Fr. , ridică Biserica mea).

   Din rebelul şi decembristul Dostoievski, condamnat la moarte şi salvat în clipa din urmă, vom avea un urmaş al lui HRISTOS şi reprezentant de marcă al ortodoxiei ruse, după ce este salvat în ultimul moment de la execuţie. El avea să mărturisească cu înfiorare: ,,Nu eram pregătit pentru sărbătoreasca întâlnire cu HRISTOS”. Şi vitalistul Paul Claudel şi evreica Simon Weil… ; Andre Froissard intră în biserica din Ulm din cauza ploii şi aşteptând un prieten (Andre Willemin), când are o revelaţie fulgerătoare.

  Doi copii din insula Creta se întoarce la şcoală târziu. Îi prinde noaptea şi se odihnesc un pic pe o piatră. Unul din ei (doar el) zăreşte în noapte un porumbel în lumină, de o frumuseţe dumnezeiască şi viaţa lui va fi de acum cu totul alta, pe căile Athosului.

    ,,Dumnezeu cheamă la slujire o fecioară ca Ioana d’Arc, un indian ca Sadhu Singar(care ameninţase că de nu-L va vedea pe HRISTOS,se sinucide. Domnul se arată şi-l dojeneşte”, schimbându-i viaţa pentru totdeauna); Alphonse de Ratisbon acceptă din politeţe un medalion cu Maica Domnului, dar un şoc îl va preschimba în omul pios de totdeauna.

    O actriţă spaniolă, ,,care jucând rolul unei călugăriţe, n-a vrut să-şi mai schimbe rasa monahală din rol”.

  Un actor israelian (nume uitat din păcate-n.n.), al cărui rol de scenă era să rostească batjocoritor Fericirile din Predica de pe munte, se cutremură la rostirea acestora şi mărturiseşte  stupefiaţilor spectatori iudei că el este creştin.

   Un grup de heruvimi de o cerească frumuseţe se arată celor şase cosmonauţi ruşi în 1988, surpriză imensă care le-a schimbat viaţa şi concepţiile pentru totdeauna. Şi nu doar lor.

    Dar…  noi, cei mulţi, ceilalţi, care nu suntem poate, aleşi dinainte de a fiinţa veacurile? Cartea lui Iov, Epistolele pauline, Pentateuhul mărturisesc voinţa absolută a lui Dumnezeu în a alege, a milui, a salva  sau nu.. În viscolul îndoielilor, monahul de la Rohia îşi zicea:,,nu cumva Maica noastră, Biserica, în milostivirea ei incearcă să nu-şi sperie copiii…îndulcind adevărul? Nu le vorbeşte pe faţă pentru a nu le răpi nădejdea,  pentru a nu le zdruncina încrederea şi a le pustii sufletele?” Adică… pe scurt, să se fi jertfit HRISTOS numai pentru aleşii săi? Restul sunt damnaţi ,,ab initio”?

    Cei ce caută cu inimă curată pe Dumnezeu nu sunt părăsiţi, iar monahul Nicolae are parte de  un răspuns clarificator, care-i vine prin cartea unui alt evreu faimos, Arhiepiscopului Parisului, Jean-Marie Lustiger ,,La choix de Dieu”. (Alegerea lui Dumnezeu).

    Rezumându-l  concluziv pe J-M Lustiger, Nicolae Steinhardt arată că da, ,,Dumnezeu are aleşii Săi (ale căror nume sunt scrise din veci în Cartea Vieţii, confirmându-se scrierile Sf. Pavel, dar mai înseamnă-şi tot atât de sigur că ceilalţi nu sunt meniţi întunericului, ci lăsaţi în regimul de libertate în care îşi pot alege ei înşişi soarta şi nădejdea mântuirii prin credinţă şi faptele lor. bune Aleşii sunt o minoritate, o turmă mică, chemaţi să împlinească planurile tainice ale lui Dumnezeu. Restul/…/ e ansamblul de suflete care în viaţa lor pământească îşi vor agonisi învierea sau moartea. Astfel, totul se lămureşte” -clamează în extatic triumf  N. Steinhardt. ,,pentru că aceasta rezolvă cu deplină simplicitate simţul dreptăţii din minţile noaste, sădit de însuşi Creatorul,… singura conformă cu măreţia, nobleţea şi mărinimia Domnului.” Şi spre final:

   ,,Minunata formulă a lui Lustiger, m-a liniştit pe deplin- mărturiseşte Nicolae Steinhardt-. Problema predestinării nu mai este pentru mine o capcană, o pricină de angoasă, o piatră de poticnire.” Da -spunem- şi pentru noi.

     Am pus (repus) această problemă din pricina spiritului meu didacticist, socotind că va fi de folos cuiva, că va aduce un strop de pace căutătorilor  cu inimă curată. . Trebuie să adăugăm încă ceva de extremă importanţă, conexabil scrierilor lui N. Steinhardt. 

     Unul din preceptele de bază ale vieţii creştine, formulate de Biserică şi de Sfinţii Părinţi dintru început este de a nu judeca noi pe nimeni, văzându-ne de păcatele noastre. În lumina celor spuse, nici despre cei mai ,,condamnabili”dintre oameni -după judecaa noastră- nu e bine să  dăm noi sentinţe. De unde să ştim dacă un personaj oarecare, ,,pozitiv” sau ,,negativ” -zis- nu îndeplinesc un rol tainic încredinţat de Dumnezeu? De aceea, să împlinim, nu să comentăm spusele Mântuitorului: ,,Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi vi se va ierta.”

                                      



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5