Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Reflecții culturale în dialogul monahului de la Rohia

Primit pentru publicare: 12 Mart. 2019
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 13 Mart. 2019
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

        Explorând teritoriul spiritualității, Nicolae Steinhardt a dat prin creațiile sale ,,măsura umanului ”. Fostul deținut politic și viitorul monah de la Rohia este creatorul unei  valoroase opere literare, cunoscută abia după publicarea, ,,Jurnalului fericirii”(1991), care a rămas posterității drept ,,testamentul său literar ”. Nicolae Steinhardt este ,,o voce esențială” a veacului XX, atât pe plan național cât și european. Gloria postumă a scriitorului a făcut ca întreaga sa operă să fie recuperată, de la cea dintâi culegere de articole critice și până la predicile care n-au fost niciodată tipărite. Cel dintâi și cel căruia îi încredințase această misiune, înainte de a se stinge din viață, a fost preotul și scriitorul Ioan Pintea, redând-o circuitului public. Au venit apoi numeroși critici și istorici literari, care au recunoscut în Nicolae Steinhardt un  scriitor de valoare, un eseist foarte cultivat și inteligent, curajos, al cărui text pledează pentru firescul unei așezări în viața națiunii și în viața spirituală. Este unul dintre acei intelectuali care a scrutat viitorul, care a apărat valorile, atunci când au fost călcate în picioare. De personalitatea acestui om, întotdeauna modest, îndrăgostit de Dumnezeu și de marele dar al Rațiunii, s-a simțit atras și criticul literar, scriitorul și publicistul Zaharia Sângeorzan, care reușește să realizeze un interviu epistolar, la care monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt răspunde sincer, curajos, sfidând orice fel de risc. Dialogurile întrupate de la Rohia sau Păltiniș, dar și cele consemnate de Ioan Pintea  ( Jurnal discontinuu ) sau Nicolae Băciuț ( Între lumi ), cu puțin timp înainte de Zaharia Sângeorzan, sunt extrem de ispititoare pentru orice intelectual avid de informație și de contactul cu marile nume din cultura românească și universală. Năsăudeanul Zaharia Sângeorzan, absolvent al Facultății de Litere din Iași, îl descoperă pe Nicolae Steinhardt din articolele sale publicate în revistele literare, dându-și   seama că este un mare om de cultură și de-o conștiință morală exemplară, că merită să fie contactat. Dialogul a început la 11 ianuarie 1988 și s-a încheiat spre sfârșitul lunii martie 1989, când monahul se stinge din viață. Răspunsurile la cele 365 de întrebări, fără teme dinainte fixate, sincere și neconvenționale, sunt date cu gândul că numai după moarte vor fi cunoscute, ceea ce se și întâmplă. Ele se referă la destinul nostru social și politic, la viața satului și a țăranului, la scriitori și filozofi, la viața lui din mănăstirea de la Rohia ș.a. ,,Sunt întrebări din orizontul actualității românești, o actualitate despre care nu se putea vorbi pe față, despre care nu se puteau formula judecăți critice, spune autorul interviului. Multe scrisori au ajuns de la Iași la Rohia. Dar multe au fost sechestrate, ,,pierdute ”. Securitatea a avut o deosebită grijă să le ,,rătăcească ” în dosarele ei. Eu n-am încetat să-l interoghez pe Monahul de la Rohia cu o cordialitate ce uneori lua forma afectivității. Era setea de-a purta un dialog de idei, gândit și trăit în afara conformismului tiranizant, nociv ”. Cartea lui Zaharia Sângeorzan a apărut în două ediții. Cea dintâi vede lumina tiparului în 1992, iar a doua în 1998, fiind completată cu o parte din corespondența purtată  cu Nicolae Steinhardt între anii 1986 și 1989. Sunt scrisori care ne dezvăluie pe omul și pe moralistul Steinhardt, ființa lui intimă, noblețea sufletească, voința de a fi autentic și, în orice împrejurare, cordial, afectiv, autoironic cu măsură, dar și necruțător de dur, atunci când agresiunea cenzurii depășea orice limită. Întrebările pe care i le adresează sunt clare, directe, uneori însoțite de explicații introductive, bine gândite, structurate și formulate după rigorile reportericești. Chiar interlocutorul recunoaște și apreciază spontaneitatea lor și potrivirea unora dintre ele cu starea lui de spirit : ,,Vă felicit. Sunteți în formă. Îmi puneți numai întrebări incitante și formulați adevăruri care dovedesc o minte extralucidă ”. Acest noian de întrebări se referă la literatură, artă, morală istorie și religie, la scriitorii vechi și noi, români sau străini. Din răspunsurile sale ne putem da seama că avea o cultură vastă, că a citit foarte mult și selectiv, la care se adaugă memoria sa excepțională. Vorbește cu o mare plăcere și larghețe sufletească despre foștii lui colegi de liceu, ajunși mari gânditori, istorici și scriitori : Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, repere ale culturii române, a căror soartă a împărtășit-o și condamnați împreună la mulți ani de închisoare, în 1959, fiind acuzați de ,,Crimă și uneltire contra ordinii publice ”. Lor și multor altora, le creionează cele mai minunate portrete. Întrebările lui Zaharia Sângeorzan se referă în mare parte la cele mai reprezentative personalități ale literaturii naționale și universale : Eminescu, Creangă, Goga, Slavici, Liviu Rebreanu, Coșbuc, Cioran, Blaga, Mircea Vulcănescu,  Marin Preda, Nichita Stănescu , Sadoveanu, Ana Blandiana, Esenin, Balzac, Dostoievski, Proust, Tolstoi, Camus etc, dar și critici literari, precum Ralea, Călinescu, Maiorescu, sau filozofi ca Hegel, Kant, Heidegger. Pentru istoricul Nicolae Iorga are numai cuvinte de admirație și o aleasă apreciere. Dialogul epistolar se axează și pe studiul și analiza poeziei și prozei actuale, bulversată de spiritul mediocrității, față de care se arată neîmpăcat și destul de dur. Nicolae Steinhardt se află și în postura de comentator politic. Se plimbă prin evenimentele mondiale din secolul (XX ) pentru a releva rădăcinile politice, religioase și culturale ale așa-numitului ,,declin european”.

Avertizează asupra pericolului pe care îl presupune orice ideologie bazată pe utopii. Domină, după cum este și firesc, domeniul religios în care se simte mereu acasă. ,,Aici la Rohia mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este capătul drumului meu. Aici la Rohia, alături de acești frați și monahi am învățat să gândesc altfel decât gândesc oamenii obișnuiți. Aici am găsit eu tipul monahului, așa cum mi l-am închipuit întotdeauna ”. Cartea lui Zaharia Sângeorzan este un veritabil document istorico-literar, care aduce în fața noastră figura proeminentă a unui intelectual de seamă din cultura românească, demonstrând ,,profunzimea, bunul- simț și permanenta vioiciune a unui spirit deschis către oameni și cărți ”.