Primit pentru publicare: 26 oct. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 26 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

..

Pe drumuri basarabene cu Gavril Istrate

         După mai bine de un secol de la anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă (1812), românii de peste Prut şi-au  legat din nou destinul cu cel al ţării-mamă. Dar liniştea şi împăcarea istorică de la 27 martie 1918 n-a durat prea multă vreme, căci pe cerul României au apărut nori care au tulburat liniştea de la hotare. Din 1940, acest teritoriu a fost din nou anexat  ţării de la răsărit. Basarabenii şi-au îmbrăcat mantaua bolşevică, iar în vorbire şi-au picurat accentul rusesc. Cine doreşte să afle ce au păţit românii din Basarabia în perioada cât s-au aflat sub stăpânire sovietică, trebuie să citească studii de istorie, iar pentru ceea ce au simţit ei în aceeaşi perioadă e nevoie de lectura poeziei lui Grigore Vieru: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită / Eu ştiu că te-am rănit spunând / Că mi-ai luat şi grai şi pită / Şi-ai năvălit pe-al meu pământ”.

Se spune că cei care înţeleg cel mai bine această durere sunt ardelenii. Pe ei îi uneşte experienţa comună a înstrăinării. „Patriarhul limbii române”, cum a fost numit prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, neposan de origine, stabilit în capitala Moldovei, şi-a dedicat toată viaţa acestei „duminici care este limba română”. În peregrinările sale sub flamurile ASTREI a străbătut drumurile Basarabiei, de la Chişinău la Orhei, de la Cahul la Soroca, de la la Criuleni la Edineţ şi pretutindeni unde se simţea pulsul românesc, pentru a pune în valoare comoara inestimabilă a limbii române. Acolo a suţinut prelegeri de neuitat despre opera lui Mihail Sadoveanu şi Creangă, a lui Eminescu şi Goga şi a încercat o satisfacţie nemărginită, vorbind despre poetul George Coşbuc.

Poezia „Graiul neamului” a purtat-o ca pe-o rugăciune în suflet, apărând cu străjnicie limba română. Prin versurile poetului năsăudean, el punea în valoare sensurile ei adânci şi civilizatoare: „Astăzi stăm şi noi la pândă / Graiul vechi să-l apărăm, / Dar pe-ascuns duşmanii cată / Să ni-l fure, să ni-l vândă. / Dacă-n vreme tulburată / Nu ne-am dat noi graiul ţării, / Azi, în ziua deşteptării, / Cum să-l dăm”.

Recita şi vorbea liber ore în şir, fără să plictisească auditoriul. Îşi dădea seama că poetul era cunoscut şi iubit de către românii de peste Prut. Pe măsură ce anunţa un titlu dintr-o poezie, simţea cum sala fremăta şi cineva începea să reproducă versuri din ea. Limba română strălucea ca o duminică în glasul lor.

A străbătut drumurile basarabene ale scriitorului Mihail Sadoveanu, reconstituind itinerarii şi personaje istorice care au devenit nucleul cercetării sale lingvistice şi filologice. A trecut prin şcoli şi instituţii academice, s-a întâlnit cu elevi şi studenţi, cu oameni de-o aleasă cultură, legând prietenii de neuitat. Mereu a vorbit despre omul cu mare suflet, Ion Osadenco, decanul Facultăţii de Litere din Chişinău, de a cărui prietenie s-a simţit legat pentru toată viaţa.

Într-una din întâlnirile sale, a fost întrebat de către un student, ce deosebire este între limba română şi limba moldovenească, la care, n-a ezitat să spună: „Am să fac o scurtă prelegere, după care va urma profesorul vostru şi, dacă există vreo deosebire, ăsta va fi răspunsul”. N-a mai fost nevoie de o asemenea demonstraţie, pentru că totul era lesne de înţeles. Profesorul Gavril Istrate şi-a cules aplauzele binemeritate, iar limba româna s-a simţit sub protecţia unui mare patriot şi specialist de excepţie.

Aprecierile n-au contenit să sosească nici pe adresa Domniei sale la Iaşi: „Ne-aţi fascinat cu vocea D-voastră ştefănească, cu zâmbetul părintesc şi cu potenţialul deosebit de a mobiliza spre ascultare oricare auditoriu. Cu aceste calităţi şi cu cea de un genial povestitor al operelor înaintaşilor noştri, într-o blândă zi de ianuarie, aţi rămas în inimile cahulenilor care doresc să vă mai vadă, să vă mai asculte cu nesaţ. Ne-a unit dragostea faţă de pământul nostru românesc, stropit cu sângele strămoşilor, faţă de literatura şi cultura poporului nostru”.

Pentru faptul, că aţi venit la noi basarabenii cahuleni, că v-am cunoscut, vă mulţumesc din suflet. Vă doresc sincer multă sănătate şi să ne mai întâlnim”. (F. Mocanu, Cahul, 26 febr. 1999). Publicistul basarabean Vasile Badiu scria în „Glasul naţiunii” nr. 10 din 1994, că l-a cunoscut personal la o sesiune de referate a Institutului  de Filologie „Alexandru Philippide” din Iaşi unde, printre vorbitori, s-a evidenţiat „un bătrân, înalt, uscăţiv şi vânjos, care vorbea mai mult fără text, dar cu o erudiţie, cu o forţă de convingere şi pasiune cum rar întâlneşti. Vorbea despre Ardealul său de unde a venit cu George Coşbuc în suflet, dar la intervale de timp amintea şi de Basarabia şi de oamenii ei. Atunci vorba oratorului căpăta o nouă căldură, căldura fratelui pe care îl doare inima pentru fratele ajuns în primejdie”.

În drumurile sale prin Basarabia, Gavril Istrate s-a întâlnit cu istoria acestor locuri străbune, a auzit chemarea sângelui şi vorba frăţească în care şi-a pus toată nădejdea că nu va pieri niciodată.