Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Est-Vest, dus- întors: Scriitori români (VI

Primit pentru publicare: 14 Martie 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, Lausanne – Elveția
Publicat: 15 Martie  2020
©Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Est-Vest : dus- întors
Pe fond și atmosferă de COVID-19 și stare de urgență

Romanul lui Marius Daniel Popescu, Les couleurs de l’hirondelle, Jose Corti, 2012, a fost deja tradus în limba română : Culorile rândunicii la editura Polirom în 2014. Este o autobiografie indirectă, aproape totul este scris la persoana a II-a singular. Dacă în limba franceză pronumele personal subiect este obligatoriu, cu mici excepții, în română  desinența verbului este suficientă pentru a deduce persoana. Acest TU este obsesiv și dominant.  Naratorul dă impresia că este omniscient, omniprezent și omnipotent : el știe totul (detalii nenumărate !), pretinde că știe totul despre personaje, trecutul în România și prezentul în Elveția, sentimentele, gândurile, dorințele, fricile, poate vedea toate faptele, gesturile personajelor. Prin acest narator suntem și noi , cititorii, implicați în curgerea romanului, format metaforic din zborurile dus-întors ale rândunicii. Tatăl și fiica de 10-11 ani fac câteva drumuri dus-întors, nenumite prea clar și evident, între România și Elveția, asemănător rândunicii, timp în care tatăl îi povestește și arată fiicei pe unde a trăit, cum a trăit, cum se juca cu prietenii, cum era la școală, cum era viața pe vremea partidului unic. 

De la începutul romanului, în România :
« Tu ești în fața morgii spitalului din oraș,. , verișoara ta e cu tine și unchiul tău… »
« Tu privești camioneta treptele scărilor din beton pe care în curând va trebui să le urci… »
« Tu o vei vedea pe mama ta și tu o privești în memoria ta cum era în picioare pe aleea unde tu ai văzut-o în viață pentru ultima oară… « Tu cauți în memoria ta chipul mamei tale tu o regăsești fotografiată cu tine tu ești în brațele ei și tu ai capul aplecat pe gâtul ei mama ta trebuie să aibă treizeci și cinci de ani tu trebuie să ai patru ani în aceasta fotografie… »(nu exista virgule intre propozițiile, subînțelese totuși ușor).

 Peste alte pagini, în Elveția :
 « Tocmai ești pe cale de a scrie la computer, tu scrii o poveste, scrii ceea ce ai trăit când tu aveai 8 ani și erai în clasa a III-a, iți amintești de copilăria ta, de colegii tăi și povestești jocurile pe care le jucați prin anii 70… »
 « Tu auzi pași în spatele tău, te întorci pe scaunul cu rotițe, o vezi lângă tine și o auzi spunând « tată vrei să te joci cu mine de-a școala? O iei pe genunchii tăi, o îmbrățișezi, îi explici : « acum eu scriu, te voi căuta  » … scrii, iți cercetezi memoria… »

 Naratorul omnipotent  vede fotografiile alb-negru și ne povestește și nouă ce se întâmpla la școală : « iți amintești de învățătoarea ta, temele, literele scrise cu mâna în caietul de caligrafie, învățai pe de rost texte, desenai animale, mama iți desena în caietul de biologie, de  desen… capul tuns zero era pedeapsa băieților la școală pentru prostiile făcute în clasă, în incinta școlii…», relațiile din familie : « mama, unchiul erau membri ai partidului unic, tatăl, bunicul patern erau contra partidului unic… ». Sărbătorile de iarnă în România erau tot în alb-negru : bradul de Crăciun se chema  « Pom de iarnă », Moș Crăciun era Moș Gerilă, după cum cerea același partid unic, ghirlandele erau din hârtie, globurile sub formă de ciupercuțe, iar bunica era adepta lui Moș Crăciun.

Cele două țari sunt complementare si confundabile  : « Tu ai două țări și fiecare dintre ele este în același timp «țara de aici» și «țara de dincolo». Tatăl îi arată fetiței de 11 ani orașul în care a  trăit, străzile, trotuarele, îi povestește cum se joacă « Țară, țară, vrem ostași !», țurca, cu cercul, cum erau școala, liceul,  organizația  pionierilor ( care cerea purtarea uniformei, insignei, cravatei roșii),  casele , blocul în care a locuit pe vremea partidului unic, cum mergeau la pescuit ( un fel de sport național, mai ales că nu ajungea  mâncarea),  glumele de pe vremuri… «  Fiica ta iți zice : « Tată, ador  țara copilăriei tale, dar nu cred că mi-ar plăcea să  trăiesc toată  viața  în această țară. »

 Odată cu înmormântarea mamei , scriitorul (acel TU obsesiv din  perspectiva  naratorului)  își îngroapă copilăria, amintirile,  ceilalți morți din familie, trecutul și se întoarce la fiica lui care este prezentul și mai ales viitorul. Mama lui a ieșit din viață,  nepoata ei  intră în viață datorită fiului-tată.