Primit pentru publicare: 22 nov.2015
Autor: Vasile  LARCO
Publicat: 25 nov.2015

    PE  URMELE  ELEFANTULUI

Elefantul este cel mai mare animal terestru de azi, cu o trompă mobilă şi cu colţi foarte lungi de fideş. Cornacul, la plural, cornaci, este acea persoană care îngrijeşte sau conduce elefanţii, dar cornaci, conform Dex, este şi o plantă erbacee acvatică cu fructe negre-cenuşii, având două-patru coarne şi seminţe comestibile.
În schimb, Mihai  Cornaci este un om deosebit, iscusit epigramist şi mare colecţionar, la început de monede şi medalii, gama s-a extins ulterior, este  secretar al Secţiei Numismatice Botoşani (din 1982) şi consilier al Societăţii Numismatice Române (din 27.03.2010). Colecţiile şi exponatele sale pot costitui surse de informaţii istorice, culturale, spirituale sau de altă natură, pentru noi cei de astăzi ori pentru generaţiile viitoare. Orice exponat reprezintă o etapă istorică, un eveniment cultural, se scot în evidenţă realizări, nume de persoane marcante, aspecte deosebite, după cum într-o epigramă, numai prin cele patru versuri se pot spune multe lucruri, de multe ori, include o etapă istorică. Asta şi-a dorit Mihai Cornaci, să-şi exprime multiplele gânduri, prin catrene, unele din ele, epigrame, adunate într-o carte întitulată chiar aşa: … Câteva catrene, grijuliu cum îl ştiu, dumnealui ne sfătuieşte:
Când  plictiseala se iveşte
Şi în sfârşit n-ai ce să faci,
Te rog frumos, ia şi citeşte
Catrene scrise de Cornaci!
Îi mulţumesc pentru părintescul sfat, dar, fiind cu gândul la umoristul Constantin Tănase, îmi prezint, epigramatic,  nedumerirea:
Nu găsesc, deşi-s dibaci,
Rostul timpului pierdut;
Te-am citit, Mihai Cornaci,
„Şi  cu asta ce-am făcut?”
Desigur, e o zicere colegială, epigramatică, în realitate, cartea mai sus amintită conţine opt capitole cu epigrame şi catrene epigramatice, replici amicale în limita bunului simţ, amintind de una care face referire la un catren al subsemnatului, întitulat Aspiraţie şi în care spuneam : N-aş vrea s-ajung pe-nalte creste,/ Dar nici să o sfârşesc oriunde/ Şi nici oricând să mor, ci peste/ Cinci miliarde de secunde!//, dumnealui spunând că: Aş chibzui şi cugeta/ La gândul tău, în legea firii/ Înc-o secundă ţi-aş mai da/ În dobândirea nemuririi//, replică la care pot răspunde prin motivaţia: Scriind o spuză de umor, / Speranţa mi-o exprim curat,/ De a mă şti nemuritor / Prin cărţile ce le-am lansat!// Mihai Cornaci rămâne precis nemuritor prin colecţia deosebită, găzduită de Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, unde la data de 01 decembrie 2006 a fost inaugurat şi pus în circuitul public Cabinetul de Numismatică şi Filatelie, primul de acest fel din bibliotecile publice din România.
Autorul cărţii mai sus menţionată, este un epigramist cu vocaţie, are talent scriitoricesc, este meticulos şi ordonat, aşa cum îi stă bine unui colecţionar, fiind, deja, un nume în numismatică. Eu spuneam cândva: Pe-al României mândru plai, / Ca peste tot oriunde-n lume, / Prenumele de mic îl ai, / Dar cât de greu îţi faci un nume!//  Dumnealui este deja un nume, cu prenumele Mihai şi cum e un om dibaci poartă numele Cornaci, nu-i aşa?
Cartea, ajunsă deja în biblioteci, are pe prima copertă două zaruri de şase-şase, adică şaizeci şi şase, probabil este vârsta epigramistului, care până la această vârstă a realizat cât alţii în două vieţi, primind prin decret prezidenţial în anul 2000 şi medalia comemorativă: „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” pentru activitatea de numismatică. Revenind la volumul … Câteva catrene, acesta conţine aproape 200 de asemenea creaţii, unele dintre ele sunt şarje amicale, una dintre ele fiind adresată tocmai unui colecţionar şi epigramist:
Sfaturi ca să-ţi dau nu-i cazul,
Numai şmirghel, dacă vrei,
Să-ţi mai şlefuieşti obrazul
Şi peniţa din condei!

Sunt în vizorul autorului personalităţi din Botoşani şi din ţară, politicieni, actori, poeţi şi scriitori, cadre militare, colecţioneri etc. Doresc să amintesc epigrama Unui fals iubitor al Imnului Naţional: Imnul ţării când se cântă, / Spune lumea înţeleaptă:/ Patriotic te-nfierbântă,/ Însă nu te şi deşteaptă!// Iată  că Mihai Cornaci are şi oameni în jur care râvnesc la colecţia-i de invidiat, iar unul din ei chiar a şi dosit o monedă, autorul zicându-i: Mâna să ţi-o strâng aş vrea/ Dar să ai îndeaproape / Printre degete-o „lovea”/ Doar aşa n-o să-ţi mai scape!//
      Autorul este cu gândul şi la continuitatea premiilor Eminescu: „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint”, îndreptându-şi atenţia spre distinşii scriitori dorohoieni Elena Condrei şi Augustin Eden, care prin competenţă asigură desfăşurarea acestor distincţii, epigramistul dezvăluindu-ne şi faptul că: Succesul are bun temei,/ Le aparţine celor doi/ C-au stat la umbra unui tei/ Când s-au văzut în Dorohoi//  „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, aşadar, Mihai Cornaci nu avea astâmpăr dacă nu-mi  mai trimitea încă o săgeată în inima  adânc rănită de  iubire, făcând referire la poezia mea Enigma pădurii: Enigma din păduri virgine/ Ţi-ascunde ochii celei dragi/ Şi tu o cauţi în suspine,/ Iar, în final, culegi doar fragi!//
       Exemplele ar putea continua, dar las cititorului plăcerea a le savura, de a le reciti şi eventual a le .memora. Îl felicit pe autor, sunt convins că dumnealui mai are pe masa de lucru şi alte cărţi de lansat spre publicul cititor, pe care le aşteptăm spre delectare şi informare, care se vor adăuga celorlalte, amintind catalogul numismatic şi culegerea de epigrame Râsul fără TVA, în care are publicate epigrame, alături de ceilalţi epigramişti botoşăneni.
Lectură plăcută, dragule cititor!