Pe urmele lui Mihai Eminescu (XV): MIHAI EMINESCU LA SUCEAVA
Autor, Nicolae IOSUB

Suceava este o zonă a Moldovei de care Mihai Eminescu a fost strâns legat prin oamenii pe care i-a cunoscut şi prin locurile pe unde a trecut.
Din această cauză, o serie de autori acreditează ideea că Mihai Eminescu a fost bucovinean prin naştere şi formaţie, bazându-se pe afirmaţia poetului dintr-un manuscris: „Eu sunt născut în Bucovina. Tatăl meu este bucovinean”.

Aceste afirmaţii ale poetului au făcut pe Nicolae Cârlan ca să spună, în cartea sa, „Mihai Eminescu în context bucovinean”, carte apărută în anul 2000 la „Fundaţia Culturală a Bucovinei”, că: „Deşi s-a născut şi o parte din copilărie şi-a petrecut-o în Moldova, la Botoşani şi Ipoteşti, se poate spune, fără riscul de a greşi, că leagănul formaţiei moral – spirituale a lui Eminescu rămâne Bucovina, unde, la Cernăuţi, a absolvit şcoala primară şi a urmat, fără a le fi încheiat, cursurile obergimnaziului…
Când Eminescu se desprinde de Bucovina, se poate afirma cu certitudine că, cel puţin din punct de vedere al caracterului uman, dar nu mai puţin din acela al orizontului de simţire şi gândire, temeliile viitoarei personalităţi erau deja închegate”.

Nu contestăm rolul şcolii de la Cernăuţi în formarea gândirii lui Eminescu, dar credem că aceste afirmaţii sunt mult exagerate. În acel manuscris, Eminescu făcea afirmaţia că este bucovinean, mai mult din punct de vedere afectiv, Bucovina, provincie românească sub ocupaţie austriacă preocupând în cel mai înalt grad pe poet, el dorind şi prin acest lucru să afirme, încă odată, apartenenţa românească a acestei provincii încărcate de istorie, aflată sub ocupaţie străină.
De altfel, şi Serbarea de la Putna din 1871, idee ce a plecat de la el, avea ca scop de a trezi în românii bucovineni şi, nu numai, a ideii de apartenenţă la spaţiul românesc, Ştefan cel Mare fiind simbolul luptei lor pentru unitate şi independenţă naţională.

În Bucovina, Mihai Eminescu, nu a locuit efectiv decât patru ani, când şi-a făcut cele două clase primare şi două gimnaziale (vacanţele le petrecea la Ipoteşti) şi apoi perioade mai mici, cu intermitenţă, când încerca să-şi continue studiile, încercări soldate cu eşecuri. Eminescu nu a iubit şcoala de la Cernăuţi, fiind adus aici de multe ori împotriva voinţei lui, metodele de predare fiind greoaie şi neagreate de elevi, aparţinând unui sistem străin de tradiţia românească.

Cu toate acestea, Mihai Eminescu şi-a făcut, la şcolile din Cernăuţi, cei mai apropiaţi şi mai credincioşi prieteni ai săi, pe care i-a apreciat şi stimat toată viaţa lui. Cu mulţi dintre ei a continuat studiile la Viena.

Putem remarca aici pe: T.V. Ştefanelli, Samuil Isopescu, Chibici-Revneanu Alexandru, Pamfil Dan, Burlă Vasile, Bumbac Ion şi Bumbac Vasile, Cocinschi Ioan, Dracinschi Ştefan, Grigoroviţă Mihai, Morariu Vasile, Luţia Ilie şi Luţia Ioan, Ştefureac Ştefan şi alţii.
În perioada studiilor la Cernăuţi şi a studenţiei sale la Viena, Bucovina, din care făcea parte şi actualul judeţ Suceava, aparţinea din 1775 de Imperiul Austro-Ungar.
Mihai Eminescu avea o afinitate deosebită pentru meleagurile bucovinene şi pentru faptul că de pe aceste meleaguri, satul Călineştii lui Cuparencu, se trăgea şi tatăl său, Gheorghe Eminovici. Aici, la Călineşti, au trăit străbunicii poetului – Petrea şi Agafia Iminovici – bunicii poetului – Vasile şi Ioana Iminovici. Este posibil ca, măcar odată, Mihai Eminescu să fi vizitat, împreună cu tatăl său, pe bunicii săi din satul Călineşti.

Tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, a învăţat trei clase de carte la Suceava, cu dascălul Ioniţă, după care părăseşte de timpuriu satul natal, Călineştii, înainte de 1834. Trece graniţa în Moldova şi se stabileşte la Dumbrăveni, pe moşia boierului Costache Balş, la început ca scriitor de cancelarie al baronului Mustaţă, care luase Dumbrăvenii în arendă, şi apoi ca administrator, până în anul 1848, an când cumpără moşia de la Ipoteşti.

Primul popas al poetului pe meleaguri sucevene a fost în anul 1863. În luna decembrie 1863, Mihai Eminescu merge la Cernăuţi pentru a-şi ridica ,,Testimoniul” cu situaţia lui la învăţătură, eliberat de direcţia liceului german din Cernăuţi, cu nr.17, semnat de directorul Ştefan Wolf, act necesar pentru a se putea înscrie la Gimnaziul din Botoşani. La întoarcere călătoreşte împreună cu Vasile Bumbac din Costâna, în casa căruia este găzduit Mihai.

După ce ajunge la Ipoteşti, Mihai Eminescu trimite o scrisoare de mulţumire lui Vasile Bumbac în care spune: ,,Stimate Bădiţă Basileus, îţi mulţumesc din suflet pentru găzduire şi cele IV caiete. Acolo e toată Bukovina! Ele sunt hrana mea de toate zilele. Sărbători cu bine şi cu sănătate de la al Dumitale supus M. Emi. Decb. 863″.
În perioada 1875-1882, cumnatul poetului – profesorul Ion Drogli – căsătorit cu Aglaia, este numit inspector districtual peste Suceava şi Câmpulung- Moldovenesc şi a locuit în Suceava, unde poetul a făcut mai multe vizite.

În urma unei vizite se întâlneşte şi cu Vasile Bumbac, care îi propune să vină să predea la Liceul din Suceava. Întors la Iaşi, Eminescu îi trimite o scrisoare în care explică că nu poate veni la Suceava şi motivele acestui refuz:
,,…întors la masa mea, am stat şi am chibzuit bine: Nu, nu pot, pentru că eu nu pot!…
Nu mă interesează de un Ioniţă…Nu cunosc un astfel de Ioniţă Bumbac!
Şi apoi alt motiv este că niciodată nu voi accepta să fiu inspectat de unul ca Drogli…
Distinse mulţumiri pentru găzduire şi frăţie,
al Dumitale Eminescu, 29 Sept. ‘875”.

Această vizită şi scrisoarea survin după ce Mihai Eminescu este destituit din postul de revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui şi rămâne fără slujbă şi fără mijloace de existenţă. Se observă din scrisoare că relaţiile sale cu Ioan Drogli nu erau dintre cele mai bune, el neacceptând să fie inspectat şi controlat de cumnatul său.
Aceste două scrisori au fost găsite la Doamna V. Popovici, soţia profesorului din Suceava, E. Popovici şi au fost publicate de N. Moscaliuc în revista Septentrion, Suceava, nr.1 din 30 iunie 1990, p.7.

Aceste două scrisori sunt interesante şi prin faptul că aflăm din ele două semnături diferite ale poetului, cea de la vârsta de 13 ani şi una din semnăturile din timpul maturităţii sale, cea cu fundiţă mică.

Mihai Eminescu vine din nou pe meleagurile sucevene cu ocazia Serbării de la Putna, în anul 1871. Fiind în comitetul de organizare a serbării, poetul vine la Putna împreună cu membrii comitetului la începutul lunii august. Călătoreşte cu trenul de la Viena până la Cernăuţi şi de aici în căruţe pe Drumul cel Mare—Împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1976-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei.
Se cunoaşte rolul important ce l-a avut Mihai Eminescu în pregătirea şi desfăşurarea Serbării de la Putna şi mai ales în organizarea congresului studenţesc.

Cu prilejul manifestării de la Putna, poetul călătoreşte şi la Suceava, locuind la ,,Otelul Langer”, iar după sărbătoare se întoarce cu Slavici la Suceava, după cum menţionează o cronică locală rădăuţeană: ,,Azi au pornit spre Suceava cu harabaua…”.
Un alt popas a lui Mihai Eminescu la Suceava a fost în timpul sărbătorii de Crăciun, în anul 1885. Poetul venea cu sora lui, Harieta, de la Cernăuţi, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. Poetul a călătorit, împreună cu sora lui, cu trenul până la Suceava.

La Suceava, amândoi fraţii au fost găzduiţi de acelaşi Vasile Bumbac care locuia pe strada Sotestier Gasse. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la sărbătorirea zilei onomastice a fostului său coleg de universitate, Ştefan Dracinschi, împreună cu V. Bumbac, C-tin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la liceul sucevean (Eugen I. Păunel – Popasuri eminesciene în Cernăuţi).

Ştefan Dracinschi era profesor de limba franceză şi directorul Liceului din Suceava, în perioada octombrie 1884 până în decembrie 1894. Ştefan Dracinschi a fost primul director român al acestui liceu. Poetul a petrecut împreună cu foştii colegi de şcoală şi vechii prieteni, dar era trist, cufundat în gânduri şi abătut.
Doctorul sucevean, Teofil Lupu, aminteşte şi el despre petrecerea de la Ştefan Dracinschi, care avea locuinţa în curtea liceului. Eminescu este descris de acesta ,,cu mânile în buzunarul hainei, adus de spate, cu capul posomorât, plecat în pământ…”.

Ca redactor la ,,Curierul de Iaşi”, Eminescu a scris două articole referitoare la liceul din Suceava, apreciind introducerea limbii române ca limbă de predare a obiectelor de învăţământ, în locul limbii germane. El apreciază în mod deosebit pregătirea bună a profesorilor, mulţi din ei colegi de şcoală: ,,Liceul din Suceava ar avea prin introducerea limbei române un viitor foarte însemnat, căci corpul didactic (compus în cea mai mare parte din români cu titluri academice şi pe deplin calificaţi) e mult superior celui din Cernăuţi… Personalul didactic din Suceava este foarte bun, căci toţi profesorii sunt ieşiţi din facultatea de litere şi ştiinţe din Viena şi sunt români…”.

Mihai Eminescu a cunoscut foarte bine oraşul Suceava, cu cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare pe care a vizitat-o de mai multe ori.
Referiri la Suceava apar în mai multe scrieri şi manuscrise ale poetului, pe care o descrie astfel: ,,Şiruri de case sărace, peticite, când uniforme ca legile Pentateuchului, când pestriţe şi mestecate cu hainele rupte şi lucrurile vechi din desagul unui jidov. În fereşti, bucăţi de sticlă colorată lipite cu hârtii sfâşiate din Gemara pe care se coc colacii de sărbători. Perdelele de atlazură înşirate pe un fir de aţă, şi singurul spectator, luna, privind când într-o casă, când
într-alta, în toate deodată şi pe rând. El văzu cărţi vechi în dulapuri vechi, sfeşnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas şi caftane sărace…”
(Mihai Eminescu – Opere Vol. VII, p. 239).

Mihai Eminescu a scris de multe ori în Curierul de Iaşi şi Timpul despre aceste locuri pline de istorie, aflate acum sub ocupaţie străină.
Într-un articol din ziarul Timpul din 1880, referindu-se la Suceava, poetul scrie: ,,Într-adevăr, la poalele dealurilor pe cari se află oraşul Sucevei, ruinile castelului domnilor Moldovei, precum şi biserica Mirăuţilor, zidită de Alexandru cel Bun, se află Iţcanii, atât de vechi ca Moldova însăşi… În faţa Sucevei, însă pe hotarul nostru, se află, iar la poala unei ridicături de deal, târguşorul Burdijenii. Pe lângă meritul de a fi un loc istoric, Iţcanii, deşi pământ austriac, aveau avantajul de a adăposti, în localul gării, pe lângă vama austriacă, şi pe cea română”.
Mihai Eminescu a luat atitudine în Curierul de Iaşi asupra influenţei austriece asupra Mitropoliei din Suceava, cea mai importantă şi ,,cea mai însemnată în Orient prin spiritul ei”. El scrie în 1876: ,,Şi nu mai arde candela vecinică la capul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Ştefan Voievod. Biserica lui Alexandru cel Bun în Suceava stă de 80 de ani în ruină; iar Mitropolia Sucevei cu moaştele Sf. Ioan cine se-ngrijeşte de ea?… Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei se datoreşte introducerea limbei române în biserică şi stat, ea este mama neamului românesc”.

Poetul se pronunţă în problematica legată de încercările de romano-catolicizare din Bucovina şi de averile întinse pe care le poseda aceasta: „Se ştie, când e vorba de cauza confesională în Bucovina, pe ai cărei agitatori unii îi combat şi blamează, se ştie că nu e decât cauza avariilor naţiunii româneşti din Bucovina, că naţiunea, sub numele de confesiune, e proprietară de drept a unor averi întinse, că confesiunea e garanţia dreptului şi numele în care te baţi…”.
Mihai Eminescu şi-a dat seama de marea importanţă pe care o are biserica strămoşească asupra menţinerii spiritului naţional, a limbii române şi obiceiurilor poporului român, în condiţiile de ocupaţie străină.

Dar, cel mai mult, a dorit să vadă ruinele cetăţii lui Ştefan cel Mare, acum în ruine, martore a atâtor momente din istoria Moldovei, pe care poetul o evocă în poemul Ştefan cel Mare:
,,Suisem noaptea la Suceava;
Pe ziduri vechi; cetatea unde-i?
Cum trece-n lume toată slava
Trecu-Sic tranzit gloria mundi!”

Pe zidurile groase ale cetăţii, aflate în ruină, poetul vede umbrele mustrătoare a falnicilor domnitori:
Dragoş Vodă cel bătrân
Pe Moldova e stăpân
Şi dormind cu toată slava
Şade-n scaun la Suceava.
La Suceava lăudată,
Cea cu zid înconjurată,
Zid de piatră nalt şi gros,
Că pe el merg cinci pe jos!”

La dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare de la Iaşi (la Suceava nu era posibil ridicarea unei statui), Eminescu scria:
,,Tu, ale cărui raze ajung până la noi ca şi acelea ale unui soare ce de mult s-a stins, dar a cărui lumină călătoreşte încă mii de ani prin univers după stingerea lui; tu, care însuşi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s-asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate…”
(Articol din Timpul din 18 iunie 1883).

Astăzi, la 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, se găsesc pretutindeni dovezi ale trecerii poetului pe aceste meleaguri. Multe busturi s-au ridicat în memoria poetului, multe instituţii de cultură poartă numele poetului, o serie de străzi se numesc ,,Mihai Eminescu”.

Primul bust al poetului s-a dezvelit la Mănăstirea Putna. Cercul studenţesc ,,Arboroasa 1926” a ridicat un bust lui Eminescu în curtea mănăstirii Putna, pe soclul căruia se află inscripţia ,,În amintirea primului Congres studenţesc şi a primei serbări a românilor de pretutindeni ce a avut loc în 1871 la mormântul lui Ştefan Voievod, prin îndemnul lui M. Eminescu, ridicându-se acest monument din iniţiativa Cercului Studenţesc Arboroasa 1926” – ,,Mihai Eminescu-1850-1889”. Bustul este din bronz şi este realizat de sculptorul Oscar Hann.
În ziua de 14 iulie 1902, are loc o sărbătoare cu prilejul dezvelirii bustului poetului Mihai Eminescu din localitatea Dumbrăveni (jud. Suceava), bust executat din bronz de sculptorul Oscar Spaethe şi instalat pe un soclu de piatră.

Moşierul Leon Ghika a subvenţionat ridicarea acestui monument, mai ales că el susţinea că poetul s-a născut la Dumbrăveni. Pe soclu au fost inscripţionate cuvintele: ,,Aici s-a născut Mihai Eminescu – 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889” şi ultima strofă din poezia ,,Valurile, vânturile”.
Amplasat în faţa conacului lui Leon Ghika, bustul s-a menţinut până la începutul celui de-al doilea război mondial, când a fost adăpostit în gospodăria lui Petrache Andruşcă, apoi a fost transportat la Botoşani de unde a dispărut.

Astăzi, la Dumbrăveni, în faţa şcolii s-a amplasat un bust realizat de sculptorul botoşănean Marcel Mănăstireanu, în anul 2007.
La Câmpulung- Moldovenesc s-a dezvelit un bust din bronz, realizat de sculptorul Ion-Iulian Murnu. Pe soclu este inscripţionată o strofă din poezia ,,La Bucovina”.
Toate acestea, sunt o dovadă de adâncă preţuire acordată poetului Mihai Eminescu, care îşi are rădăcinile, prin bunicii şi străbunicii săi, pe aceste meleaguri încărcate de istorie.

Bibliografie:
1. Convorbiri literare, iunie-septembrie 1939;
2. T. V. Ştefanelli, Radu I. Sbiera, Samoil I. Isopescu- Amintiri despre Eminescu, Ed. Scrisul românesc, Craiova,1996;
3. Ion Filipciuc, Drumul împărătesc al poetului, Ed. Macarie, Târgovişte, 1999;
4. Ion Cozmei şi Tiberiu Coşovan, Din Boian la Vatra Dornei, Ed. Augusta, Timişoara, 2004.
5. Bucovina – pagini de enciclopedie, Vol.II, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava 2004, p. 405-406;
6. Eminescu şi Bucovina, Ed. ,,Mitropolitul Silvestru” Cernăuţi, 1943.