Pe urmele lui Mihai Eminescu (XVIII):EMINESCU, STUDENT LA VIENA

,, Tu, bătrână Vienă,
Tu, leagăm străvechi al împăraţilor,
Auzi tu la poartă
Pasul greu al eroilor?”
(M. Eminescu- mss.2290)

Evoluţia creaţiei literare a lui Mihai Eminescu este inimaginabilă, chiar inexplicabilă fără a lua în calcul perioada studiilor vieneze, 1869-1872.
Poetul ajunge în septembrie 1869 la Viena, care era în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe lângă Paris, cea de a doua capitală culturală a Europei.
Viena l-a întâmpinat cu o viaţă agitată, colorată şi splendidă, cu centrul oraşului- Ringstrasse- în construcţie. În 1857, împăratul Franz Iosef a dat ordin să se demoleze vechile ziduri ale cetăţii vieneze, iar în locul lor să se construiască actualul Ring cu o lungime de 4 km şi o lăţime de 57 de metri, cu nenumărate palate şi lăcaşuri de cultură, a căror construcţie s-a terminat după 30 de ani: opera (1869) şi Votivkirche (1871), terminate în timpul şederii sale aici. Parlamentul, Burgtheaterul, primăria, noua universitate erau proiectate sau erau deja în curs de construcţie.
La Viena, Eminescu se întâlneşte cu o parte dintre colegii săi de clasă de la gimnaziul de la Cernăuţi, de asemenea cunoscuţi din timpul şederii sale la Blaj, Sibiu sau Bucureşti: Teodor Nica, Ioan Bechnitz, Al. Chibici-Râvneanu, T. V. Stefanelli, Iancu Cocinschi, Samoil Isopescu, Petru Novleanu, Ioan şi Ilie Luţia, Vasile Morariu, Pamfil Dan şi nu în ultimul rând pe Ioan Slavici.
Acesta din urmă, notează următoarele cu privire la Eminescu:,, /…la 1869, când a venit la Viena, Eminescu, deşi nu împlinise încă vârsta de douăzeci de ani, era om nu numai cu multă ştiinţă de carte, ci totodată şi sufleteşte matur şi că în deosebi mie, care eram cu doi ani mai în vârstă, mi-a fost, în multe privinţe, bun îndrumător- ceea ce le-a mai fost de altminteri şi altora dintre colegii lui români din Viena…/” (Ioan Slavici, Amintiri, Bucureşti 1924, Ed. Cultura Naţională, p.99).
Eminescu se înscrie, la 2 octombrie 1869, la facultatea de filosofie a Universităţii din Viena, ca auditor extraordinar (ausserodentlich) şi avea dreptul să participe la cursuri, care erau consemnate într-un ,,index lectionum” şi pentru că nu avea bacalaureatul, pierdea dreptul de a da examene.
În semestrul de iarnă 1869/70, Eminescu a audiat doar cursuri de filosofie, ca de ex. Theodor Voigt- Introducere în filosofie; Robert Zimermann- Filosofie practică, Istoria filosofiei; K. S. Barasch-Rappaport- Principii filozofice şi Introducere în filosofie.
În semestrul de iarnă 1871/72, poetul a audiat cursuri de drept şi filosofie la Heinrich Siegel- Istoria imperiului şi a dreptului german; Rudolf Ihering- Instituţiile şi istoria dreptului roman; Robert Zimermann- Filosofie practică, Istoria filosofiei ; Theodor Voigt- Pedagogie generală.
În ultimul semestru de toamnă al şederii sale la Viena, în 1872, a audiat la Ludwig Arnods- Pandectele (partea întâi); la Theodor Voigt cursul de Logică şi la Robert Zimmer-mann de Istoria filosofiei şi Evul mediu şi modernitatea până la Kant.
Poetul nu era un auditor consecvent al cursurilor universitare, preferând lectura în liniştea cămăruţei sale, cu cafeaua neagră alături. Şi dacă se încumeta totuşi să păşească în augustele aule universitare, atenţia îi era captată de agitaţia din străzile strâmte din jurul vechii universităţi în actuala Backerstrabe, respectiv în piaţa Ignaz- Seipel din primul cartier vienez:
,, Prin ferestre uliţernici
Noi priveam pe madam Maier
Şi priveam cum mazel Resi
Şi cu Seppi joacă ştaier”
Setea nepotolită de ştiinţă a lui Eminescu îl determină, totuşi, să audieze cele mai diverse cursuri, astfel încât nu s-a limitat la filosofie, istorie şi drept, ci a audiat şi cursuri despre finanţe, medicină legală, chimie, lingvistică romanică, biologie etc.
Vasta sa cultură a poetului s-a format nu numai pe băncile universităţii vieneze, ci din cărţile pe care le citea la biblioteca curţii imperiale, sau acasă, împrumutate de la colegii săi sau cumpărate de la diverşi anticari, din puţinii bani pe care-i primea de la părinţi, în mod neregulat. Aşa cum relatează prietenul său, scriitorul Ion Slavici, de îndată ce veneau banii de acasă Eminescu dispărea pur şi simplu şi închis în modesta lui odăiţă, citea cu nesaţ cărţile cumpărate pentru ca apoi din lipsă de bani să le revândă.
Eminescu se putea dedica zile întregi unei lecturi, întins pe canapea sau plimbându-se prin cameră. Citea literatură şi în special literatură germană (Goethe, Lenau, Heine, Keller), literatură franceză (Jan Jaque Rousseau,Victor Hugo, Alfred de Vigny, Lamartineistorie) şi filozofie.
La 1 ianuarie 1870, Eminescu împreună cu Vasile Burlă şi L. Nastasi, face o vizită şi o urare fostului domnitor Al. I. Cuza, la locuinţa acestuia din Dobling- Bilrothstrasse nr.26, unde ,,au fost bine primiţi”. Eminescu îl văzuse pe Cuza în anul 1864, în timpul vizitei acestuia la Botoşani.
La 3 ianuarie 1870, are loc serbarea studenţească la palatul Schonborn, unde Mihai Eminescu a rostit o cuvântare ,,bine aranjată şi aleasă”.
În timpul Comunei din Paris, Eminescu a fost martor, în februarie 1870, la ciocnirile dintre muncitorii vienezi şi jandarmi care s-au soldat cu morţi şi răniţi, subiect tratat în poezia Împărat şi proletar.
La Viena, poetul vine în contact cu două societăţi academice fondate de conaţionalii săi români: ,,SOCIETATEA LITERARĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR ROMÂNI DIN VIENA”, fondată în 1864 şi de ,,SOCIETATEA LITERAR-SOCIALĂ ROMÂNĂ” creată în 1867.
La 20 octombrie 1869, Eminescu s-a înscris în ambele societăţi, cu speranţa că în viitor ele se vor unifica, în a cărei album se iscăleşte la 29 mai 1870 (M. Eminescu, filosof), plătind taxă de înscriere un forint. Datorită contribuţiilor sale constructive în cadrul dezbaterilor din aceste societăţi, tânărul simpatic a fost repede acceptat şi se bucura de o autoritate crescândă. Eminescu a fost totodată şi una din persoanele care a contribuit unificarea celor două societăţi într-una singură: ,,SOCIETATEA ACADEMICĂ SOCIAL-LITERARĂ ROMÂNIA JUNĂ”.
Propunerile lui Alecu Hurmuzaki şi Aurel Mureşanu de unificare a celor două societăţi într-una singură şi activă, sub denumirea ,,ROMÂNIA JUNĂ”, au fost primite cu entuziasm de Eminescu, accentuând în cuvântul de deschidere cât de înţeleaptă era crearea unei singure societăţi, în care să intre toţi românii din Viena.
În şedinţa ,,Societăţii academice Social-Literare România Juna” din 9 decembrie 1869, Eminescu face propunerea: ,,Propun unirea necondiţionată; societăţile să se declare de unite; minuţiozităţile numelui şi statutului să se dezbată de societăţile întrunite”.
În 15 ianuarie 1870, Eminescu şi alţi şase membri (Aurel Mureşanu, Ieronim Bariţiu, Neculai Oncu, Vasile Burlă, G. Băleanu, Neculai Peligrad) au fost numiţi într-o comisie, care să comaseze statutele şi regulamentul societăţii ,,ROMÂNIA JUNĂ”. Mai avea însă să treacă un an până când această societate avea să fie fondată, la 8 aprilie 1871, din cauza neînţelegerilor dintre colegi şi, îm mod special, din partea fracţiunii condusă de Ioniţă Bumbac. Ioan Slavici a devenit preşedintele societăţii, Eminescu bibliotecarul ei.
La îndemnul său, mulţi tineri români din Viena care participau la viaţa culturală a acestei societăţi s-au obişnuit să vorbească o limbă română cultivată. Eminescu aspira însă spre mai mult. El a insistat asupra creării la toate universităţile europene, la care studiază tineri români, de societăţi asemănătoare, cu cantine şi biblioteci şi a cerut să se ţină anual un congres naţional. Pe astfel de considerente s-au bazat şi eforturile sale privitoare la sărbătoarea de la Putna.
În toamna anului 1870 trebuia să aibă loc sărbătoarea de 400 de ani de la fondarea mănăstirii Putna, idee care i-a aparţinut poetului, fiind sprijinit de colegii săi: Pamfil Dan, Vasile Morariu, Teodor Ştefanelli, Ioan şi Ilie Luţia, Vasile Burlă, Nicolae Teclu, Ştefan Ştefureac, botoşăneanul Theodor Micheru şi alţii. Eminescu era entuziasmat de această manifestare, în care vedea, în acelaşi timp, cea mai potrivită dată pentru congresul studenţilor români din toată Europa.
Eminescu era deosebit de fascinat de teatrul şi viaţa muzicală vieneză. În perioada, în care Eminescu se afla la Viena, la Hoftburgtheater are loc, odată cu schimbarea directorului- Franz Dingelstedt îi succede lui Heinrich Laube în această funcţie- o schimbare importantă de repertoriu. Dacă până atunci se jucau cu precădere autori germani: Lessing, Goethe, Schiller, Iffland, Kotzebue, puţine piese de Shakespeare şi câteva comedii de Moliere, noul director de teatru include în repertoriu marii clasici ai literaturii universale.
Cu toate că, pe lângă Burgtheater şi Hofoper mai erau şi alte scene renumite ale Vienei, Eminescu prefera să meargă la Burgtheater şi Hofoper.
Era unul din vizitatorii de pe Stephansplatz şi participa, printre altele, la spectacolele cu Henric al IV-lea, Regele Lear şi Cleopatra. Mai cu seamă înscenările realiste ale pieselor lui Ahakespeare îl entuziasmau pe tânărul poet. Pentru ,,Regele Lear” de Shakespeare, Eminescu obţinuse cu mare greu un bilet într-o iarnă vieneză.
Eminescu mergea la comedii şi că râdea zgomotos, râsul lui molipsind şi pe cei din jurul său. Prietenul său din perioada studiilor vieneze, scriitorul Ioan Slavici menţiona referitor la aceasta: ,,El râdea mult, cu lacrămi şi zgomotos, îi era deci greu să asiste la comedii, căci râsetele îi erau deseori oarecum scandaloase” (Ioan Slavici, Amintiri, Bucureşti 1924, Ed. Cultura Naţională, p.104 ).
Lumea teatrală vieneză era dominată în acei ani de actori extraordinari, Charlotte Wolker, ,,divina” Auguste (Wilbrandt) Baudius, care se pare că îşi fermeca admiratorii cu cei mai frumoşi ochi albaştri, Friederike Bognar, despre care se spunea că n-ar fi vorbit ,,cu cuvinte” ci ,,cu lacrimi”. Despre Eminescu se zice că ar fi avut o relaţie intimă cu Auguste Baudius şi cu Friederike Bognar şi că ar fi stârnit invidie din această cauză.
După Vasile Gherasim însă Eminescu primea din când în când cartea de vizită a Friederikăi Bognar, pe care, într-un colţ, era trecută ora de primire în locuinţa actriţei pe Landstrabe, în cartierul al treilea vienez.
În exegeza eminesciană se afirmă de multe ori că Eminescu ar fi ,,gustat” din plin viaţa în timpul anilor de studii de la Viena. În ce măsură s-a desfăşurat această viaţă mondenă nu se poate preciza, deoarece lipsesc mărturiile directe pe care se bazează aceste afirmaţii. Doar câteva supoziţii şi aluzii lapidare sugerează faptul că Eminescu a avut parte şi de, să zicem, laturile mai luminoase ale vieţii, căci cele întunecoase l-au chinuit destul chiar şi la Viena.
Şi Călinescu referindu-se la acest mod de viaţă al lui Eminescu la Viena, spune că îmbolnăvirea sa de mai târziu s-ar fi datorat şi acestui lucru. În următoarele versuri apar presupuse amintiri ale acelui timp:
,,Cu murmurele ei blânde
Cu isvorul harum horum
Ne primea în a ei braţe
Alma mater philistrorum…
…………………………
Cu evlavie cumplită
Înghiţeam pe regii biblici
Unde sunt acele vremuri
Te întreb amice Chibici?”
(George Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent.
Ed. a II-a, Bucureşti 1982, p.444 ).
În timpul anilor de studii vieneze ai poetului s-a desfăşurat şi o activitate literară şi social- politică deosebit de fructuoasă. De la Viena Eminescu trimite revistei ,,Familia” din Budapesta articolul ,,Teatrul românesc şi repertoriul lui”, care a fost publicat în numărul 18 din ianuarie 1870. Poetul îşi exprima acolo opinia în legătură cu existenţa şi funcţionarea vieţii teatrale româneşti, animat de evenimentele scenei vieneze. În articolul său el pleda pentru crearea unui teatru românesc în Transilvania, întocmind şi o listă de prelegeri în acest sens cu următoarele titluri: 1. Geniul naţional; 2. În favoarea teatrului; 3. Studiu asupra pronunciei; 4. Patria română; 5. Poezia populară.
Eminescu a continuat la Viena traducerea operei lui Theodor Rotscher ,,Arta reprezentării dramatice”. Lucrarea hegelianului Rotscher a format şi marcat în mod esenţial şi profund evoluţia estetică şi creatoare a poetului.
În timpul studiilor la Viena, Mihai Eminescu scrie o serie de poezii de mare importanţă.. De la Viena Eminescu trimite revistei ,,Convorbiri literare” poeziile ,,Venere şi Madonă” şi ,,Epigonii”. La sfârşitul lui ianuarie 1871 trimite aceleiaşi redacţii ,,Mortua est”, ,,Înger de pază” şi ,,Noaptea”. Eminescu s-a întors la început de septembrie 1872 în ţară, aducând cu el alte realizări literare valoroase din timpul şederii la Viena: nuvela ,,Sărmanul Dionis”, fragmente din poemul ,,Panorama deşertăciunilor” sau ,,Memento mori”, apoi poeziile ,,Înger şi demon” şi ,,Floare albastră”. Tot la Viena este concepută şi prima variantă a poemului său de critică socială ,,Împărat şi proletar”, a cărui primă parte avea titlul ,,Proletarul” şi avea ca temă înfrângerea Comunei din Paris.
Se ştie că pentru Eminescu perioada petrecută la Viena a fost cea mai activă şi efervescentă a vieţii sale, deşi ritmul intens, lipsa de odihnă şi condiţiile mizere i-au afectat mult sănătatea . Ion Slavici afirmă că: ” nu credea să fi fost cu putinţă ca un creier omenesc să poată prelucra şi sistematiza imensul material acumulat din atâtea discipline diferite”.
Debutul său în “Convorbiri literare”, la 15 aprilie 1870 şi în acelaşi timp confirmarea sa ca poet se face cu poezia ”Venere şi Madonă” trimisă de la Viena lui Iacob Negruzi.
Un număr de poezii poartă amprenta vieneză. Printre acestea putem enumera: Memento mori, La steaua, Făt-Frumos din tei, Floare albastră, Epigonii şi altele.

(Continuare în numărul viitor)

Bibliografie:
Călinescu G.:,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Bucureşti, 1982 ( Ed.II )
Călinescu G.:,,Material documentar şi ştiri noi despre…M. Eminescu”. În :Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, tomul I, nr.1-4, 1952.
Călinescu G. :,,Viaţa lui Mihail Eminescu”, 1938
Călinescu G. : ,,Cultura lui Eminescu”. În : Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, V, nr.1-2, 1956,
Dama Hans: ,,Aspecte din activitatea studentului Eminescu la Viena”, În: Unirea, Viena, nr.2 (22) , 1989,
Dama Hans: ,,Eminescus Studienjahre in Wien”, În: Unirea, Viena, nr.2 (22), 1989.
Gherasim V: ,,Eminescu la Viena”. În: Junimea literară, 1923.
Th. Ştefanelli: ,,Amintiri despre Eminescu”- Ed. Junimea Iaşi, 1979
Augustin Z. N. Pop: ,,Pe urmele lui Mihai Eminescu”-Ed. Sport-Turism, Bucureşti,1978