Pe urmele lui Mihai Eminescu (XIX): EMINESCU, STUDENT LA VIENA – II
(Continuare din numărul trecut)

Referitor la locurile legate de şederea vieneză a lui Eminescu, am amintit că poetul studiase în clădirea vechii universităţi (astăzi sediul Academiei Austriece de Ştiinţă) din piaţa Dr. Ignaz-Seipel din centru, de la vechea universitate se ajungea, mergând spre sud-est şi traversând râul Vienei, în al treilea cartier, Landstrasse. Eminescu a traversat probabil pe podul care nu mai există astăzi Stubenbrucke sau pe Marxerbruke în direcţia Adamsgasse, Gartnergasse, Kollergasse şi altele, el locuind acolo împreună cu alţi studenţi români.

Dacă din arhivele Poliţiei din Viena, reiese ca domicilii ale lui Mihai Eminescu: Kollergasse-3, Dianagasse-8, şi Gartnergasse-3 (Schaumburgergasse-15), la celelalte de pe Adamgasse sau Radezkystrasse avem doar mărturii de la colegii săi, Isopescu şi Cocinski.

Mihai Eminescu fiind mereu în criză de bani (pe care îi cheltuia pe taxele şcolare, cărţi şi alte lucruri necesare, pentru teatre şi alte plăceri), nu-şi putea achita uneori cazarea, fapt pentru care i se oferea de către colegii săi, veniţi şi ei la studii în capitala Imperiului, găzduiri temporare.

Imediat după sosirea sa la Viena, Eminescu a locuit în cartierul al nouălea, pe Porzellangasse nr.9. O placă comemorativă, amplasată acolo în mai 1951 de către Societatea Austriaco- Română, indică faptul că Eminescu locuise acolo în 1869. Cea mai mare parte a sejurului său vienez şi-o petrece totuşi în cartierul al treilea. Astfel, se ştie că poetul a locuit pe Radetzkystrasse, respectiv pe Dianagasse nr.8, împreună cu Samoil Isopesu şi Iancu Cocinski.

Pentru toate adresele la care a locuit Eminescu în cartierul al treilea, Uniunea Scriitorilor Români a amplasat, în anul 1965, pe Kollergasse nr.3 o placă comemorativă cu următoarea inscripţie:,,În această clădire a locuit din aprilie până în octombrie 1871 marele poet român Mihai Eminescu. Semnat: Uniunea Scriitorilor a Republicii Populare Române”.

În toamna anului 1871 îl găsim pe poet în clădirea cu nr.5 de pe Schaumgasse, în cartierul al patrulea vienez Wieden, iar în primăvara următoare se mută din nou în cartierul al treilea, pe Gartnergasse-3.

Iarna anului 1871/1872 a fost una grea pentru Eminescu: poetul s-a îmbolnăvit grav, zăcând trei săptămâni. Îngrijit de colegii săi studenţi la medicină s-a refăcut abia în februarie 1872. Lipsa banilor şi alte greutăţi l-au adus pe poet într-o situaţie destul de grea. Era acum însă hotărât să reia studiile la universitate, astfel că s-a înscris din nou după o perioadă lungă de întrerupere.

În anul 2001, D-ul Usvad T. Dorel în colaborare cu Centrul Cultural Român din Viena, condus de către Dl. Alexandru Popescu şi Dl. Hans Dama a ţinut un simpozion la care dumnealui a participat cu un exponat la Muzeul Bezirk-lui III. Cu acest prilej a descoperit o fotografie ce reprezenta curte interioară a casei de pe Gartnerstrasse-3, imagine originală pe care apoi a aplicat-o pe una din cărţile poştale din al doilea set de 4 bucăţi dedicat unor locuri pe unde a trecut Poetul.

O altă clădire care a rezistat în timp a fost cea de pe Achaumburgergasse-15, clădire ce a fost demolată datorită vechimii, urmând ca în decursul anului 2007 să fie pusă pe zidul clădirii din Porzellangasse-9, de unde cea originală a dispărut ca şi aceea cu Cuza de pe Billrothstrasse-26/30. Dispariţia lor s-a datorat faptului că în urma unor lucrări de renovare au fost demontate, fără ca apoi să fie repuse la loc, ne spune d-ul Usvad.
În 30 ianuarie 2009, Asociaţia ,,Unirea” din Viena, a reuşit să instaleze o placă comemorativă cu Mihai Eminescu, pe clădirea de pe Porzellangasse Nr.9-1090 din Viena.

D-ul Usvad Dorel, de loc din Timişoara, dar care lucrează la Viena, a realizat 5 ilustrate color cu locuinţele poetului din Viena şi a contribuit la realizarea unor plăci comemorative, pe care le prezentăm în acest material.
Sejurul vienez a favorizat acea schimbare interioară hotărâtoare, care a influenţat apoi în mare parte creaţia sa ulterioară: întâlnirea cu prietena sa pe viaţă de mai târziu, Veronica Micle, ea însăşi poetă şi soţie a profesorului Ştefan Micle, rector al Universităţii din Iaşi.

În primăvara lui 1872, Veronica Micle a venit la Viena la un consult medical. Pentru a ajunge cât mai repede pe urma lui Eminescu, s-a cazat la pensiunea Lowenbach, unde locuise şi poetul o vreme. În literatura de specialitate despre Eminescu şi Veronica Micle părerile cu privire la prima întâlnire a celor doi sunt diferite. Multe amănunte însă fac credibilă varianta unei prime întâlniri la Viena. Astfel, Veronica Micle îi scrie lui Eminescu într-o scrisoare din 20 august 1879:,,Cunoscându-te la Viena, modestia şi mai ales darul de a povesti vesele întâmplări din viaţa marilor gînditori m-a făcut să-ţi port respect. Şase luni, cît am stat în capitala austriacă, mi s-au părut şase zile. Îţi aduci aminte cînd te-am cunoscut pentru întîia oară la doamna Lowenbach, gazda mea…” (George Sanda, Veronica Micle. Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972, p.29 ).

Ştefan Micle îl aprecia pe Eminescu şi i-a fost ulterior şef, când poetul devenise director al bibliotecii centrale din Iaşi (1874) şi inspector şcolar. Eminescu a fost de asemenea inclus de Ştefan Micle în diferite comisii de examene, de exemplu în comisia de la Şcoala Normală Vasile Lupu, la 26 decembrie 1874 (preşedintele comisiei era Samson Bodnărescu). În comisia pentru concursul de ocupare a posturilor vacante ale liceului din Botoşani, Eminescu figura alături de Ştefan Micle şi alţii.

Ioan Slavici remarcă în ,,Amintiri” următoarele: ,,Aflasem încă de la alţii că / Eminescu, notă H.D./ i-a fost recomandat unei doamne de la Iaşi ca însoţitor la vizitarea oraşului” (Ioan Slavici, Amintiri, Bucureşti, 1924, Ed. Cultura Naţională).

Încă înainte de a-l cunoaşte personal pe Eminescu, Veronica Micle a citit o serie din poeziile lui Mihai Eminescu, apărute în Convorbiri literare din Iaşi. Cunoştea chiar şi chipul său din prima fotografie, aşa că, versurile Veronicăi Micle din poezia ,,M-am gândit…”, nu sunt o surpriză:
,,M-am gândit cu drag la tine pînă nu te-am cunoscut,
Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut.
Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,
Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu”
(George Sanda, Veronica Micle. Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1972, p.31)

Amândoi fiind de aceeaşi vârstă, cu dragoste pentru poezie, relaţia lor s-a înfiripat în mod firesc şi va dăinui toată viaţa lor. Veronica Micle a fost muza inspiratoare a lui Eminescu şi unica sa dragoste, dragoste care i-a unit până la moarte, în 1889.

Colegul său de facultate, T. V. Ştefanelli face o descriere a poetului din perioada vieneză, când a cunoscut-o pe Veronica Micle: ,,Prin pieliţa curată a feţei sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari dar pururi vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Şi râdea adese cu o naivitate de copil, de făcea să râză şi pe ceilalţi din societatea lui, iar când vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton dulce, molatic ce-ţi se lipea de inimă. Părul său negru îl purta lung, pieptănat fără cărare spre ceafă şi astfel fruntea sa lată părea şi mai mare de cum era, cea ce-i dădea o înfăţişare senină, inteligentă, distinctă”.

Această descrierea a poetului este identică cu ceea ce vedem în prima sa fotografie, făcută la Praga.

Cafeneaua vieneză Troidl de pe Wollzeite era locul cel mai frecventat de Eminescu şi colegii săi de universitate. Obişnuia să consume aici o bere, o cafea, fuma mult şi întreţinea interesante şi documentate conversaţii cu colegii săi. Avea un glas plin de vervă şi era admirat şi elogiat pentru nobleţea şi frumuseţea stilului său.

Perioada vieneză a fost una din cele mai frumoase şi productive perioade din viaţa lui Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu, în cei trei ani, cât a învăţat la Viena, a avut mulţi prieteni apropiaţi cu care cu siguranţă s-a şi fotografiat. Din păcate nu ne-a rămas nici o fotografie din această perioadă, ci numai afirmaţia: ,,D. Isopescu mai aminteşte de o fotografie făcută în atelierul Lovy de pe Mariahilferstrasse vis-a-vis de Gartenbaumgesellschaft, pe atunci. Se fotografiaseră în grup d. Isopescu, Eminescu, Ştefanelli. Cu părere de rău, până acum n-am putut-o afla, şi nici d. Isopescu nu mi-a putut da vreo îndrumare cum s-ar putea descoperi această preţioasă fotografie” (Eminescu la Viena, Vasile Gherasim, Eminesciana 8, Ed. Junimea, 1977).

Se ştie că singurele documente palpabile aflate în arhivele Universităţii ce autentifică prezenţa Poetului la Viena, ca student, sunt cele două fişe matricole pe care el şi-a pus semnătura. După ce d-ul Dorel Usvad a extras copii după ele a ales ca pe marca poştală să fie reprodusă semnătura de pe prima fişă matricolă. Sub semnătură a pus anul naşterii Poetului-1850, iar pe manşeta colii, în partea de sus, a adăugat comenzii legenda „CEL MAI MARE ROMÂN”.

La 2 noiembrie 1883, după 12 ani, Mihai Eminescu este prezent din nou la Viena, de data acesta internat la Sanatoriul Ober-Dobling a doctorului Obersteiner. Pleacă din Bucureşti cu trenul, însoţit de prietenul său, Chibici-Rîvneanu şi este aşteptat la Viena de nepotul lui Titu Maiorescu, C. Popasu.

Aşezat la marginea Vienei, în mijlocul unui parc, sanatoriul unde fusese internat şi domnitorul Al. I. Cuza, era o vilă elegantă şi austeră, unde poetul va fi tratat până în luna februarie 1884. Aici, Eminescu este vizitat de Maiorescu care-i aduce primul volum de versuri, scos la Editura Socec.

Şederea lui Mihai Eminescu la Ober-Dobling a fost benefică pentru sănătatea sa aşa că, la 26 februarie 1884, poetul părăseşte stabilimentul şi împreună cu prietenul său Chibici se îndreaptă spre Italia.

Bibliografie:
Barbu N.: ,,Eminescu despre creaţia artistică”. În: Iaşul literar, august 1956
Boeriu Ion: ,,Eminescu şi realismul scenic”. În: Iaşul literar, decembrie 1962
Călinescu G.:,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Bucureşti, 1982 ( Ed.II )
Călinescu G.:,,Material documentar şi ştiri noi despre…M. Eminescu”. În :Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, tomul I, nr.1-4, 1952.
Călinescu G. :,,Viaţa lui Mihail Eminescu”, 1938
Călinescu G. : ,,Cultura lui Eminescu”. În : Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, V, nr.1-2, 1956,
Caprariu Al. :,,Eminescu, cronicar dramatic”. În :Tribuna, Cluj, 9 august 1958
Dama Hans: ,,Aspecte din activitatea studentului Eminescu la Viena”, În: Unirea, Viena, nr.2 (22) , 1989,
Dama Hans: ,,Eminescus Studienjahre in Wien”, În: Unirea, Viena, nr.2 (22), 1989.
Gherasim V: ,,Eminescu la Viena”. În: Junimea literară, 1923.