Românii percep Europa în mod diferit si diversificat, nu doar în epoca actuală, dar și în trecut. Pentru mulți, Europa este o „noțiune-simbol”. Există însă, la nivelul percepției publice, mai multe “Europe”, “străine unele de altele…. chiar contradictorii”.
Un absolvent de liceu va încadra România ca fiind o țară europeană, dar dacă intri mai mult în miezul problemei, întrebându-l în ce parte a Europei ne aflăm, atunci va începe să ezite, va da răspunsuri aproximative, demonstrând un prim nivel al percepției, acesta fiind unul vag: “unii îți vor spune «în Europa centrală», alții în «Balcani». Si toți au dreptate, în felul lor. (…) Și totuși, unde se oprește Europa? Pe Elba? La Carpați? La Urali? Problema rămâne mereu deschisă. Nimeni nu poate decide. Dacă vei face observația că ultimele catedrale gotice din această parte a Europei sunt cele de la Brașov și de la Cluj-cu înțelesul că ele delimitează o zonă spiritual și o tradiție specific-nu vei convinge, cred, pe multă lume.”

Mult mai mulți vor fi cei care percep Europa ca fiind “străinătatea”, un fel de tărâm al tuturor posibilităților, cum ar spune americanii, dar și un loc din care vine “ «necunoscutul», «străinul». Iar acesta, pentru orice societate închisă, cu vechi și puternice reflexe tradiționaliste defensive, cum a fost și a rămas societatea nostră rurală,reprezintă un motiv de neliniște, o primejdie potențială permanentă (….) Și totuși această “Europă” eminamente suspect, a fascinate, a traumatizat chiar, timp de decenii conștiințele românești.”

Unii percep Europa ca un tărâm al bogăției, opulenței, un loc în care totul este “mai bun”, superior din punct de vedere calitativ produselor din țara noastră. Aceasta gândire s-a născut ca urmare a traumelor unui sistem social totalitar, în care totul era raționalizat, gândit și drămuit în așa fel încât omul de rând să fie la limita supraviețuirii, dar, în același timp să aibă aportul energetic care să-i permită să facă față programului de douăsprezece ore din fabricile și uzinele țării aflată în plin avânt industrial, să facă față oboselii sau frigului de pe șantierele unde se ridicau locuințe pentru “tineretul muncitoresc”.

Totodată, sătui de a sta la cozi interminabile, unde își lăsau rând din zorii zilei să apuce să cumpere lapte sau alte alimente de bază, sătui de a se culca în frig, căci și căldura se distribuia după un anumit plan, sătui de a învăța la lumina lumânării sau a lămpii cu gaz, fiindcă și curentul electric era raționalizat pentru a se putea face economii ca “săraca țară bogată” să-și poată achita datoria externă, românii vedeau în Europa un “tărâm al făgăduinței”: “ Ea este privită ca un loc privilegiat al abundenței, în primul rând alimentare, inimaginabil în țară. Şi cum ar putea fi el condamnat pentru fascinația vitrinelor pline și a enormelor supermarché-uri, Când în România el făcea foame, stătea umilitor la cozi interminabile, trăia pe cartele și se culca în frig? Fiindcă trebuia- nu-i așa?- să se sacrifice pentru …«edificarea industriei socialiste»”

Așadar, Europa a însemnat pentru români un tărâm de poveste, un loc al opulenței “un tărâm mirific, incredibil, un miraculos corn al abundenței, un mit paradisiac al bunurilor de consum interzise imensei majorități a românilor”.

În continuare, autorul face o constatare tristă și tragic în același timp, care ne face să credem că încă nu ne-am detașat de mentalitatea totalitarismului, că suntem, mai degrabă decât parteneri în Uniunea Europeană, furnizori de forță de muncă, de genii, de oameni inteligenți, care în țară nu s-au putut realiza, nu și-au putut duce la bun sfârșit cercetările, fie din lipsa banilor, statul roman având veșnic pe buze cuvintele “nu sunt bani la bugetul de stat”, fie din pre multă birocrație, cunoscut fiind că pentru a putea patenta o “noutate”, trebuie să treci mai întâi prin aparatul birocrației, al “plimbatului foii de la unul la altul”: “ Şi la fel ea a rămas până astăzi fiindcă mizeria continuă. Să nu ne îmbătăm cu vorbe mari și goale! Noi înșine, când ajungeam în Occident, intram în muzee și biblioteci, dar și în mari magazine. (…) Fiindcă nu se poate face cultură în foame, în frig, în mizerie, fără un anumit confort și securitate materială.

Şi într-o țară unde într-o așa-zisă «papetărie» nu se putea cumpăra măcar …un pix, să-mi se dea voie să resping categoric întreg acest afectat dispreț filozofic «antieuropean». El echivalează cu o adevărată sfidare a unei imense suferințe colective și –mult mai grav- cu o justificare a «economiei» comuniste de cazan și de cazarmă” Europa, a fost și trebuie să rămână un model de dezvoltare economică  dar și de bunăstare a cetățenilor ei, de organizare și productivitate, de ordine, legalitate și progres în toate domeniile de activitate, deoarece conform spuselor lui A. Marino “De la nivelul «bunei stări» pleacă, pe trepte ascendente tot mai înalte, totul. Orice realizare și creație. Capodoperele se pot scrie oricum, oricând și oriunde. Însă o societate nu poate vegeta mereu în mizerie și în constrângere material. (…) Şi o economie care nu-l asigură, este un faliment total, o catastrofală eroare ideologico-politică și un scandal (…) metafizic”.

Adrian Marino vorbește în continuare despre decalajele constatate de boierul muntean Dinicu Golescu, care, având diferite demnități publice, a călătorit în Europa, contactul cu Apusul șocându-l în primă instanță, transformându-l profund, ulterior el însuși devenind un  promotor al modernizării. “Lucrarea lui Golescu, Însemnare a călătoriei mele, reprezintă practic prima lucrare de analiză critică a societății românești prin comparație cu civilizația europeană, fiind totodată și primul jurnal de călătorie de călătorie din cultura românească.”
(…) Lectură completă la : https://edict.ro/pentru-europa-integrarea-romaniei-aspecte-ideologice-si-culturale-adrian-marino-romanii-si-imaginea-europei/