Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„Salonul Galben era locul preferat pentru lectură sau servirea micului dejun.”

Daniel Tiberiu Apostol s-a născut la 4 februarie 1976, la Brașov. Este necăsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Lucian Blaga din Sibiu. Din anul 2003, a lucrat ca muzeograf și, din anul 2016, ca șef de secție în cadrul Muzeului Național Bran. Despre istoria și structura Castelului Bran, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2013, în incinta acestuia.

  • – Domnule Daniel Apostol, care este istoria Castelului Bran?
  • – Construirea acestuia s-a impus din rațiuni de ordin strategic și economic, regii maghiari dorind să fortifice trecătorile și să supravegheze drumul comercial din zonă. Astfel, la 17 noiembrie 1377, Ludovic I de Anjou, regele Ungariei și al Poloniei, acordă brașovenilor privilegiul de a ridica o nouă cetate de piatră la Bran, care reprezintă actul de naștere al acesteia. Tot atunci, Branul a fost înzestrat cu un domeniu alcătuit din 11 sate, stăpânii lui având drept de folosință asupra pădurilor și apelor. Rolul strategic al cetății a fost reliefat în dese rânduri, printre cele mai importante fiind Tratatul de la Brașov, încheiat, în 1395, între regele maghiar Sigismund de Luxemburg și Mircea cel Bătrân. Branul a intrat în posesia domnitorului român la 6 august 1416, când a fost menționat și ca vamă a Țării Românești, după care i-a revenit lui Sigismund de Luxemburg în 1422. De-a lungul secolelor, brașovenii au fost obligați să suporte întreținerea cetății, fapt ce a dus la nenumărate tensiuni. În schimbul îngrijirii, ei solicitau primirea acesteia în posesie, ceea ce s-a și întâmplat, în 1498, când au luat în stăpânire cetatea pentru zece ani, contra sumei de 1.000 de florini; după această perioadă, regele maghiar a reînnoit actul de donație pentru încă 2.000 de florini. Din 1504, Brașovul a numit castelani în cetate, în același deceniu fiind realizate lucrări de restructurare a acesteia – a fost amenajată logia interioară și înălțat zidul de incintă. În 1625, Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei, a cedat cetatea brașovenilor, iar, în 1651, principele transilvan Gheorghe Rákóczi al II-lea a trecut-o definitiv în proprietatea orașului Brașov. Ca urmare a strategiei militare a habsburgilor, din secolul al XVIII-lea s-a ajuns la limitarea rolului cetății, în 1706 fiind numit aici un vameș austriac. În 1723, aceasta a fost reabilitată, ulterior acoperișul fiind înlocuit cu fascine [împletituri de nuiele umplute cu pământ]. În 1836, hotarul a fost mutat de la Bran la Pajura și, astfel, Branul a încetat să mai existe ca punct vamal. Până în 1920, în cetate a funcționat oficiul silvic din Brașov, iar, la 1 decembrie același an, primarul acestui oraș a donat cetatea Reginei Maria.
  • – În continuare, vă rog să faceți o prezentare a castelului.
  • – La parterul clădirii, se află fântâna, în puțul căreia a fost săpată casa liftului, apoi camera de gardă, bucătăria, sufrageria regală și capela Principelui Mircea, fiul cel mai mic al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand I. Ultima a fost amenajată în timpul lucrărilor de restaurare din perioada interbelică în camera circulară de la baza vechiului turn al pulberăriei; în 1941, aici a fost depus sarcofagul cu rămășițele pământești ale principelui. La primul etaj, se află dormitorul suveranei, de unde se ajunge în camera boltită din turnul de sud. În imediata vecinătate, este situată Sala Gotică, în care regina a amenajat Salonul Galben, loc preferat pentru lectură sau servirea micului dejun ori a ceaiului. Urmează Salonul Mare, de unde, prin scara secretă, descoperită în timpul lucrărilor de restaurare din anul 1921, în turnul de est, se ajunge la etajul al doilea. Aici, se află antreul, aranjat, după 1921, ca apartament pentru Regele Ferdinand I. Urmează Salonul Biedermeier, în care suverana a amenajat dormitorul mic, de unde se intră în cel al regelui. Încăperea următoare este sufrageria, transformată de suverană în salonul Regelui Ferdinand I. După coridorul ce făcea legătura între turnurile de apărare și facilita, în caz de atac, accesul garnizoanei la gurile de tragere orientate spre drum, se ajunge în Salonul Neo-Rococo, care, inițial, a avut un important rol de apărare în sistemul ce domina drumul de lângă cetate. La etajul al treilea, se află o anticameră, de unde se intră în cea mai mare încăpere a castelului, Salonul de Muzică și biblioteca Reginei Maria, amenajată într-un vechi pod al cetății. Urmează logia, construită în 1922 și amenajată ca sufragerie de vară în perioada interbelică. Ultima încăpere de la acest etaj este Camera Săsească, aranjată în încăperea secretarului din aceiași ani. Terasa de la etajul al patrulea, ultimul, a fost construită în timpul lucrărilor de restaurare din perioada interbelică în vechiul pod al cetății. Urmează Sala Karel Líman, de unde se intră în camera Principelui Nicolae, amenajată în aceiași ani, ca și apartamentul Principesei Ileana din turnul de vest.
  • – Ce fel de utilități avea castelul?
  • – Clădirea era iluminată cu energie electrică produsă de uzina din apropiere, iar încălzirea era asigurată de șemineele aflate în fiecare cameră.
  • – Descrieți curtea exterioară, așa cum arăta în epocă.
  • – Această curte a fost amenajată după gusturile Reginei Maria și înglobează Casa de Ceai, în imediata vecinătate a lacului, populat, la vremea aceea, cu lebede aduse de la Balcic. Mare iubitoare a naturii, suverana și-a pus amprenta și asupra vegetației din parc, constând din foarte multe flori și arbori de o deosebită frumusețe.
  • – Care a fost traseul castelului după decesul Reginei Maria?
  • – Suverana l-a lăsat prin testament Principesei Ileana, care l-a deținut din 1938 până în 1948, când Familia Regală a fost dezmoștenită. Apoi, statul român l-a păstrat și administrat, ca Muzeu Național de Istorie, până în 2006, când a fost retrocedat celui mai mic fiu al Principesei Ileana, arhiducele Dominic de Habsburg. În prezent, castelul este vizitabil și are statut de monument istoric.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania