Luminița ZAHARIA

percheziţie generală

între proză şi prozac
stă numai un “c” sărac
– c de la carbocif, vrei să zici?….
că tare te-ai umflat în pogonici!
– vorbeam de manipularea limbii, ce ştii tu!
azi nu mai există subiecte tabu
pînă şi versul se negociază
marile teme se reşapează
inserţia pozelor de pe net e-n mare vogă
vechile legi ale inspiraţiei pure
se abrogă
nu se mai ştie cine pe cine plagiază
sentimentul sincer se mimează
se asamblează cuvinte, imagini şocante
preluate, prelucrate, abracadabrante
se inventează grade de comparaţie între poeţi
se agaţă diplomă lîngă diplomă
pe sărmanii pereţi
unde altădată stăteau picturi inocente
se rup în rime didina şi terente
poezia a devenit ciorbă la ceaun
globalizată, mestecată ca un tutun
ieftin, traficat în piaţa mare
jerpelit, pastelul cere de mîncare
nici epopeea nu mai e ce a fost
cine nu ciupe niţel e un prost

propun să înfiinţăm
– ca şi cum ar fi o fiinţă, vrei să spui?!
…o poliţie a versului, serioasă
cînd nu e poetul acasă
(în casa sufletului său, se înţelege)
să se aplice o marţială lege
să i se cotrobăie în fiecare sertăraş
în buzunarul de la piept, în pantofii de oraş
în ochi, în urechi, în gene
în splină şi în spleen, în damigene

eu, de pildă, mă ofer fericită
să fiu prima poetă cotrobăită
şi scriu negru pe alb că accept
să-mi încarcereze inimioara în piept
dacă vor găsi un vers cît de mic –
pseudovers, ca nechezolul în ibric! –
sau un iamb care să nu-mi semene mie…

trăiască minunata poezie!