Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PERSONALITĂŢI BOTOŞĂNENE UITATE: IOSIF ŞMELŢ (1834- 1888)

MedianPrimit pentru publicare: 31 mart.2016
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 31 mart. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

 

PERSONALITĂŢI  BOTOŞĂNENE  UITATE  

IOSIF ŞMELŢ (1834- 1888)

                                                                                                              

Breasla farmaciştilor botoşăneni se poate mândri cu faptul de a fi dat oraşului, în  cei peste două sute de ani de existenţă, un important număr de personalităţi, al căror nume a dăinuit timpului. Johann Gorgias, fondatorul primei spiţerii din Botoşani în anul 1793, ginerele său, Johann Binder, unul dintre puţinii farmacişti din Moldova pe care, documentele din prima jumătate a secolului al XIX-lea îl consemnează cu titlu de „magister farmacist”, Emeric Haynal şi Valerian Semaca, sunt doar câţiva dintre farmaciştii care prin pasiunea cu care şi-au practicat meseria şi devotamentul cu care s-au pus in slujba concetăţenilor, şi-au asigurat recunoştinţa acestora şi dreptul la neuitare. Li se adaugă, cu merite la fel de mari, Iosif Şmelţ, personalitate de prestigiu a Botoşanilor din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a cărui activitate, pusă în evidenţă de documentele păstrate în fondurile Serviciului Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale,merită să fie scoasă din uitare.

Iosif Şmelţ s-a născut la laşi, în anul 1834, într-o familie de origine germană, de confesiune catolică. Bunicul dinspre tată, de profesiune medic, se stabilise în Iaşi pe la 1770, iar familia Oswald, din care provenea mama, de aceeaşi origine şi confesiune, venise în capitala Moldovei, cu ceva timp înainte.

La îndemnul familiei, dar şi din pornirea firească spre cercetare, decide să îmbrăţişeze cariera de farmacist. Întrucât în Moldova nu exista o şcoală de farmacie,calificarea în meseria de farmacist se făcea conform Regulamentului Organic, aplicat din anul 1832. Acesta prevedea ca tinerii dornici să îmbrăţişeze „meşteşugul spiţeresc” să lucreze 3-4 ani într-o spiţerie, unde să deprindă cunoştinţele practice, dar să aibă şi o anumită pregătire teoretică şi să posede ,, ştiinţele umanitare necesare”. La terminarea anilor de stagiu, ucenicul urma să susţină un examen în faţa unei comisii din care făceau parte cei mai cunoscuţi spiţeri din Moldova, eliberându-i-se, în cazul în care dovedea că posedă cunoştinţele necesare, „atestatul de subiect” doveditor al calificării sale profesionale„(1).

Documentele vremii arată că examenul consta din „probă practică şi orală din istoria naturală, chimie şi farmacie teoretică şi practică, cerându-i-se elevului să cunoască nu numai numele medicamentului ci şi părţile lui componente”(2).

Tânărul losif Şmelţ a susţinut acest examen în ziua de 2 noiembrie 1854 in faţa Comisiei pentru Principatul Moldovei care, apreciindu-i cunoştinţele, i-a eliberat diploma de asistent de farmacie.(3 ). Nu este lipsit de importanţă, pentru a scoate în evidenţă seriozitatea cu care era tratată problema eliberării atestatului în farmacie, faptul că din Comisie a făcut parte cel mai renumit spiţer al Moldovei din acea vreme, Johannes Lachman, a cărui semnătură se regăseşte pe documentul citat mai sus.

Pe baza diplomei obţinute, în anul 1858 Iosif Şmelţ este admis ca student la Universitatea din Munchen care, la 27 octombrie acelaşi an, îi eliberează „Atestatul pentru depunerea jurământului de student”(4).  După mai puţin de un an de studii, la 22 iulie 1859, Iosif Şmelţ obţine Diploma de farmacist, cu care se întoarce în ţară(5). Deoarece la laşi nu-şi putea deschide o farmacie proprie, oraşul având la acea dată numărul maxim de farmacii admis de lege în raport cu cel al locuitorilor, tânărul Iosif Şmelţ decide să se stabilească la Botoşani unde, cu aprobarea autorităţilor, în anul 1862 deschide Farmacia „La inger”(6)

La 9 decembrie acelaşi an, Comitetul sanitar al Principatelor Unite din laşi emite adresa nr. 1361, prin care autorizează funcţionarea farmaciei(7) .Trei ani mai târziu,la 25 august 1865(8), cumpără de la evreul Mendel Wexler un teren în centrul oraşului, pe Strada Mare, unde, în primăvara anului următor(9 ),îşi construieşte o locuinţă proprie, la parterul căreia mută şi farmacia.

La doar câţiva ani de la stabilirea în Botoşani, Iosif Şmelţ devine un nume cunoscut şi în acelaşi timp unul dintre cei mai apreciaţi farmacişti din oraş. Dovada acestui fapt o face „Atestaţia” pe carei-o dau locuitorii oraşului la 16 noiembrie 1866(10).:”Subiscăliţii locuitori din Urbea Botoşani – notează documentul – dăm această atestare pentru Iosif Şmelţ, născut în oraşul laşi, la anul 1834 şi din anul 1864(11)  domiciliat cu profesiunea de spiţer în această urbe şi după cunoştinţa ce avem şi care fiind neîntrerupt în mijlocul nostru şi în tot timpul au dovedit o purtare nobilă şi un simţ adevărat patriotic … precum în timpul epidemii lor ce au cotropit oraşul. Au dat concursul şi ajutorul sărăcimii cu felurite medicamente şi pe considerentele de mai sus şi a exactei conştiinţe ce o avem, de un bun cetăţean, dăm acesta, sub adevăratele noastre iscălituri”.

Prestigiul de care Iosif Şmelţ se bucura în rândul locuitorilor oraşului este scos în evidenţă şi de faptul că din anul 1869 este înscris pe listele electorale (12) ,trei ani mai târziu (13) fiind ales consilier municipal, funcţie pe care o  va îndeplini şi în anii 1873, 1877 şi 1879(14), La 16 noiembrie 1881, Biroul electoral al Colegiului al Il-lea îl confirmă în funcţia de consilier în Consiliul General al judeţului Botoşani, iar la 6 mai 1887 este confirmat în aceeaşi funcţie de Biroul Electoral al Colegiului al lll-lea(15).

În legătură cu activitatea de consilier în cadrul Consiliului General al judeţului Botoşani din anul 1887, trebuie remarcat faptul că Iosif Şmelţ s-a numărat printre puţinii consilieri care au susţinut cererea adresată de un grup de 60 de cetăţeni ai oraşului, de a i se acorda un ajutor material poetului Mihai Eminescu, grav bolnav la acea dată (16) . Cererea a fost discutată în şedinţa Consiliului din 14 iunie, o parte a consilierilor, între care Casian Leca, respingând-o sub motivul că bugetul judeţului nu are fonduri disponibile pentru satisfacerea acestei cereri, prioritatea momentului reprezentând-o drumurile şi cazărmile. Singurii care s-au opus au fost consilierii Rusu, Manea şi Şmelţ. Evocând acest fapt, într-un articol publicat în ziarul „Ştirea” din anul 1928, M.V. Mavrodin nota: ,,Ceea ce m-a izbit. .. în această întâmplare este că am constatat că poetul nationalismului nostru integral.. .a găsit sprijin pentru umila lui nevoie, la un armean (Manea), la un neamt (Şmelţ) şi la un transilvănean (Rusu) în timp ce românii subţiri il încurcau în procedură” (17 )•

Un moment important din viaţa lui Iosif Şmelţ l-a constituit naturalizarea, acordarea cetăţeniei române fiindu-i adusă la cunoştinţă de Primăria Comunei Botoşani la 16 decembrie 1881 (18). După această dată, se poate afirma faptul că Iosif Şmelţ a devenit unul dintre cei mai importanţi cetăţeni ai Botoşanilor. Ne confirmă acest fapt „Certificatul de notorietate” semnat de mai mulţi cetăţeni ai oraşului, care i se eliberează la 15 septembrie 1882, spre a-i servi la obţinerea unui împrumut bancar, din care redăm un scurt fragment: „Subsemnaţii proprietari, domiciliaţi în Botoşani, eu Jan Burăh din quartalul I, str. Gării, eu Mihalache Cociu, domiciliat în quartalul II, strada Fântâna Alesei, eu Paul Theodoru, domiciliat în Botoşani, quartalul I, strada Cerdacu Roşu, încredinţăm prin aceasta că în cercul cunoştinţelor fiecăruia dintre noi este de notorietate constatată că domnul Iosif  Şmelţu este singur proprietar al caselor (farmacie) cu două etaje şi a celor zidite din nou în ograda din Botoşani, quartalul II, Strada Mare, înscrise cu rolul 738 sub nr. 493, că stăpânirea sa asupra zisei case nu este de nimeni şi în nici un chip tulburată şi nu am auzit că acest imobil să fie zălogit decât la datoriile arătate la certificatul grefei Tribunalului Botoşani. Dăm acest certificat al nostru la mâna domnului Iosif Şmelţu ca să se serve de dânsul la împrumutul ce voieşte a face la Societatea de  Credit Urban din laşi„( 19).

O dovadă în plus a prestigiului de care farrnacistul Iosif Şmelţ se bucura în rândul concetăţenilor săi o constituie desemnarea sa ca ajutor de primar fapt ce i s-a adus la cunoştinţă prin adresele Ministerului de Interne din 26 noiembrie şi 12 decembrie 1884(20).

Iosif Şmelţ nu s-a remarcat doar prin activitatea profesională şi cea politică ci şi prin implicarea în alte sectoare ale vieţii Botoşani lor, ca membru al mai multor societăţi cultural-filantropice sau sociale. Reţinem dintre acestea activa sa contribuţie la bunul mers al Casei de Economii, ca membru in Biroul Adunării acesteia, fapt pus in evidenţă de adresa din 8 ianuarie 1879, primită din partea acestei instituţii, prin care i se adresau mulţumiri pentru rodnica sa activitate din anul precedent(21).

Farmacistul Iosif Şmelţ a reprezentat şi un exemplu de familist desăvârşit. Căsătorit cu Eufrosina Mintici, el a avut doi fii, Nicolae şi Alexandru, care au îmbrăţişat profesia de medic şi asemenea tatălui lor au rămas in Botoşani şi s-au implicat în viaţa oraşului. Nicolae Şmelţ a devenit în anul 1924 medicul primar al Botoşanilor, iar fratele său Alexandru, medic militar la garnizoana din Botoşani, a fost ales în anul 1901 ajutor de primar.

Iosif Şmelţ s-a stins din viaţă la numai 54 de ani ( 1888), înainte de a-şi fi pusîn valoare toate calităţile de specialist, de bun manager şi de om al cetăţii. Prin ceea ce  a realizat însă, el a rămas ca una din figurile luminoase ale timpului său, ca un model de implicare în viaţa comunităţii, de generozitate şi altruism şi dacă Botoşanii, în ciuda situaţiei dificile cu care s-au confruntat in cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au putut progresa, acest fapt i se datorăşte, cu prisosinţă şi lui.

                                                                       Note:
1.ŞI. G. Ciulei, Regulamentul Organic, prima lege de organizare pe baze moderne a farmaciei in Principate,Farmacia, 1957, nr. 3, p. 27.;
2.Trecut şi viitor in medicină- studii şi note sub redactia dr. G. Brăteseu, Editura Medicală, Bucureşti, 1981,p. 340;
3.S.Bt.A.N. Botoşani, Fond Familial Şmelt, doc. 3.
4 ldem, doc. 5.
5 ldem, doc. 6.
6 Ştefan Ciubotaru, Monografia oraşului Botoşani, Tipografia Axa, Botoşani, 1999, p. 273.
7Tiberiu Crudu, Botoşanii in 1932, Atelierele 8. Saidman, Făticeni, 1932, p. 97.
8 ldem, doc. 7.
9 Idem, doc. 8.
10 ldem, doc. 9.
11 Este o greşeală. Iosif Şmelţ s-a stabilit în Botoşani din anul 1 862.
12 Idem,doc. 10
13 Idem,doc. 12
14 Idem,doc. 13
15 Idem,doc. 15
16 G.Călinescu ,,Viaţa lui Mihai Eminescu” E.S.P.L.A-Bucuresti 1966, p.303-304
17 M.V.Mavrodin ,,L-am văzut şi eu”  ,,Ştirea” , an I, nr.27, Botoşani, 28 iunie 1928
18 S.Bt.A. N.Botosani , Fond Familial Şmelţ, doc. 16.
19 Idem,doc. 17
20 Idem,doc. 20
21 Idem,doc. 14

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5