Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

PETRE RĂU: ”Era revistelor tipărite, chiar dacă încă ni se pare că mai respiră, este totuși pe cale să-și dea ultima suflare„ 

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


PETRE RĂU: ”Era revistelor tipărite, chiar dacă încă ni se pare că mai respiră, este totuși pe cale să-și dea ultima suflare„ 

Primit pentru publicare: 18 Iulie 2021
Interviu realizat de Ioan VASIU, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Publicat: 10 Aug. 2021
©  Ioan Vasiu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

PETRE RĂU: ”Era revistelor tipărite, chiar dacă încă ni se pare că mai respiră, este totuși pe cale să-și dea ultima suflare„ 

 Interviu cu scriitorul Petre Rău

IOAN VASIU: – Sunteți un om cu două pasiuni deosebite, despre care mulți ar fi tentați să spună că sunt diametral opuse: matematica și literatura. Care dintre ele s-a dovedit mai puternică și cum explicați prezența și îmbinarea acestora în creația dumneavoastră?

PETRE RĂU: – Matematica a fost prima mea dragoste, motiv pentru care mi-am ales-o ca profesie. Viața mea a însemnat în primul rând profesia de matematician, pusă elocvent în evidență prin latura ei aplicativă – informatica. Dar alături de matematică am avut permanent, încă din adolescență, o pasiune specială pentru creația literară. Încă din anii liceului (când am și debutat), am participat activ la viața literară, mai precis am frecventat cenaclul literar “Calistrat Hogaș” din Tecuci. Apoi, în perioada studenției din Iași, am frecventat cenaclul literar “Mihai Eminescu” (“Junimea”), condus la acea vreme de criticul Virgil Cuțitaru. După aceea, revenind la începutul anilor 80 în Galați (după o perioadă de 4 ani în Piatra Neamț), am devenit membru al cenaclului literar “Noduri și Semne”, punând chiar umărul la fondarea acestuia în decembrie 1983, odată cu dispariția neasemuitului poet Nichita Stănescu. Și astăzi, după atâția ani, mai conduc încă varianta online a acestui cenaclu (www.cenaclu.inforapart.ro), fondată și ea prin 1999 când internetul a devenit omniprezent în viața noastră, variantă culturală care a (în)semnat existența unuia dintre cele mai importante site-uri literare din țara noastră.

Cum se împacă cele două pasiuni ale mele? Aș zice că la modul ideal. Eu le iubesc deopotrivă pe amândouă și, atunci când muza uneia mă părăsește o vreme, apare cealaltă care îi ia imediat locul. Așa încât, marele avantaj pe care îl am din această dualitate creativă este acela că n-am timp deloc să stau degeaba.

IOAN VASIU: – Aveți, din câte știm, o bogată activitate culturală, în special în viața literară. Ce ne puteți spune despre asta?

PETRE RĂU: – În categoria preocupărilor mele culturale, împreună cu mai mulți scriitori profesioniști, prin anul 2000 am înființat o asociație culturală, intitulată ASPRA – Asociația Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, prin care, ca președinte al acesteia, am reușit să organizăm o serie largă de evenimente culturale: 5 festivaluri anuale, numeroase lansări de carte, lecturi publice, întâlniri cu publicul, în special cu elevi, conferințe, dezbateri, concursuri literare etc.

Prin anul 2009, împreună cu câțiva prieteni scriitori profesioniști, am fondat revista literară Boem@, revistă care a apărut până acum fără întrerupere timp de 13 ani, lună de lună în varianta online (www.boema.inforapart.ro) și trimestru de trimestru în varianta tipărită. Chiar luna următoare urmează să aniversăm numărul 150 al revistei noastre.

Tot la activități culturale aș încadra și înființarea în anul 2007 a editurii InfoRapArt, editură specializată în primul rând pe carte și revistă literară și care, ca număr de titluri anuale scoase, a ajuns în topul zonal al editurilor. O bună parte din cărțile scoase la editura noastră au fost premiate de diferite entități culturale din țară. Chiar anul trecut am avut onoarea să primim din partea APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, premiul “Redactorul anului 2019” – Petre Rău și Editura InfoRapArt.

Fac des parte și sunt invitat la jurizarea diferitelor concursuri literare, locale și câteva chiar din Chișinău. Cu scriitorii din Basarabia avem o colaborare constantă și am organizat împreună mai multe evenimente culturale.
Sunt adesea invitat să semnez prefețe, cronici de întâmpinare sau recenzii de cărți. Așa că, o bună parte din timp mă ocup cu asta.
Alte activități culturale în care sunt des implicat cred că sunt înțelese de la sine.

  IOAN VASIU: –  Când și unde ați debutat ca scriitor?

PETRE RĂU: – Așa cum știm bine că s-a întâmplat cu mai toți scriitorii generației mele, primele cărți publicate au apărut după Revoluție. Debutul literar, însă, consider că l-am semnat prin anul 1971, pe vremea când, elev la liceu fiind, activam cu mare entuziasm la cenaclul literar “Calistrat Hogaș” din Tecuci. Am debutat cu poezie, într-un supliment literar al cotidianului gălățean de atunci “Viața nouă”. Tot la vremea aceea scrisesem și patru miniromane care au circulat în manuscris pe la multe dintre liceele din diferite localități, dar ele n-au fost niciodată publicate și mai târziu nu am mai “îndrăznit” să le scot de la naftalină. Pentru mine acestea au rămas doar la stadiu de primă experiență cutezătoare a vieții mele de adolescent care avea o legătură de dragoste cu scrisul.

Adevăratele cărți, parte din ele conținând scrieri mai vechi de-ale mele, au apărut după 1990 când, în vâltoarea noilor sentimente și libertăți, am îndrăznit să-mi scot la lumină creațiile. Majoritatea lor, însă, a apărut după ce am ieșit la pensie și am fost descătușat aproape complet de activitatea profesională. Am reușit astfel, până în prezent, să scot de sub tipar mai multe cărți de poezie, câteva romane și câteva cărți de proză scurtă, critică literară și multe eseuri. 

Totuși, ca scriitor, pot spune că m-am “rupt” în două, ca să împac deopotrivă ambele mele pasiuni, matematica și literatura: pe lângă cele de literatură publicate până acum, am publicat totodată cam tot atâtea cărți științifice (de matematică/informatică, de popularizare, de divertisment, manuale și culegeri etc.), parte din ele apărute înaintea celor de creație literară.

IOAN VASIU: – Care sunt cele mai importante reviste literare la care ați colaborat în decursul anilor?

PETRE RĂU: – Practic, am colaborat cu majoritatea revistelor literare românești, chiar și cu câteva din străinătate. Desigur, sunt prea multe ca să le pot enumera aici pe toate. E greu însă să faci o distincție calitativă corectă între acestea. În plus, așa cum am menționat, să nu uităm că dețin propria mea revistă literară (Boema), pe care o conduc de mulți ani și, se înțelege, preferința mea pentru publicare rămâne des ancorată, în primul rând, chiar în această versiune.

IOAN VASIU: – Ați publicat mai multe cărți. Vă rog să amintiți câteva dintre ele.

PETRE RĂU: – Dacă vă referiți la cărțile de literatură, ele sunt multe. Nu le mai număr de câțiva ani încoace, dar cred că ele se apropie acum de treizeci. Nu mi-a fost greu să abordez diverse genuri literare, preponderente fiind poezia, proza (inclusiv câteva romane), aforisme, critica literară și, mai ales, eseuri – despre care criticii spun că ar fi punctul meu forte.

Cel mai important roman al meu cred că este considerat “Mogoșoaia – istoria unei tragedii”, care este de fapt un roman-document, căci include cumplitul accident naval – cel mai mare înregistrat vreodată în țara noastră – petrecut pe Dunăre la Galați, pe 10 septembrie 1989, accident în urma căruia și-au pierdut viața circa 215 suflete nevinovate. Volumul s-a bucurat de mult succes, fiind apreciat și preluat ca document de bază de către presă, inclusiv de presa audio și vizuală. Romanul a ajuns la a treia ediție.

Romanul meu de dragoste care s-a bucurat de un oarecare succes de public, “Orologiul de nisip”, apărut inițial la editura “Nouă” din București, a fost preluat în 2009 într-o variantă print-on-demand de către editura Robin din Italia.

Și totuși, cel mai drag roman îmi este cel mai recent, “Casa cu fluturi”, o frescă a vieții de savant, o viață dedicată exclusiv cercetării matematice.

Volumul de versuri pe care îl îndrăgesc cel mai mult este și primul: “Întârziata vestire”, care cuprinde în principal poeziile din tinerețea creației mele literare. Pe locul doi aș situa volumul intitulat “Îndrăgostirea de zmeu”, o carte de versuri dedicate unei copile de geniu a literaturii noastre, volumul având totodată și un pronunțat caracter memorialistic.

Sunt mai multe cărți de eseuri de care sunt atașat sufletește. Prima dintre ele este “De Lingua Universalis”, o carte eseu despre limbaje și comunicare. Pe locul doi aș situa volumul de eseuri scurte, “Autograf”, publicat la editura Vinea și foarte apreciat de toți cei care l-au parcurs. Aș mai adăuga aici și cartea de eseuri despre opera primilor cinci mari poeți ai literaturii române (Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Ion Barbu și George Bacovia), volum intitulat “Oglinda lui Eminescu”. 

Și n-aș scăpa ocazia să menționez aici că tot o carte de eseuri am pregătit chiar zilele acestea și este în drum spre tipar. Se va numi “Poezie și Matematică- Ion Barbu-Dan Barbilian” și este dedicată în întregime memoriei poetului meu de suflet Ion Barbu, cu ocazia celebrării a 60 de ani de la dispariția sa. Volumul cuprinde în principal cele mai importante texte pe care le-am scris de-a lungul timpului despre poet și operă, dar și câteva inedite.

IOAN VASIU: –  Vorbiți pe scurt despre activitatea dumneavoastră ca editor.

PETRE RĂU: – Editura InfoRapArt și-a preluat numele de la o societate comercială pe care am deținut-o și care a avut ca domeniu inițial de activitate elaborarea și comercializarea de software, Apropiindu-se pensionarea, în anul 2007 am transformat-o în editură și de atunci asta a fost activitatea de bază. Am reușit astfel să scoatem uneori și peste o sută de titluri pe an. Cartea principală este cea literară, dar abordăm și cărți științifice, cărți de literatură pentru copii etc.

Editura oferă toate serviciile importante de editare a cărților și revistelor și este apreciată în primul rând prin promptitudine și prin calitatea produselor sale.

IOAN VASIU: –  Ce puteți spune despre revista literară Boema pe care ați înființat-o și pe care o conduceți, cu pasiune și har?

PETRE RĂU: – Revista Boema este una de succes național. Și asta nu o spun eu, ci am în vedere referințele pe care le primim aproape permanent de la cititori. Varianta lunară online este, desigur, cea mai lecturată și, urmărită ca trafic pe site, putem spune că avem mii de cititori, din țară și din străinătate. Varianta trimestrială tipărită nu ne-o putem permite în prea multe exemplare, neavând pentru asta fonduri suficiente. Dar ea circulă la abonați, colaboratori, reviste și scriitori parteneri, asociații culturale, muzee literare și biblioteci, și cam la toți cei care ne caută și doresc să o achiziționeze (procedura respectivă fiind expusă la vedere pe site).

În colegiul de redacție și printre colaboratorii zonali avem scriitori cu experiență, mulți dintre ei membri titulari ai USR. Aceștia sunt, printre altele, și garanția că în paginile revistei apar toți cei care ne încredințează materiale de calitate și care respectă regulile minime de conduită publicistică. Avem și mulți debutanți publicați, de care suntem acum mândri că le-am oferit o șansă, parte dintre ei devenind deja din ce în ce mai prezenți și mai vizibili în lumina generoasă a literaturii române.  

Suntem contactați și ni se propun materiale și de peste hotare, mulți fiind români de-ai noștri, dar nu numai. Cei mai mulți sunt, desigur, din Republica Moldova, mai ales că revista noastră ajunge în câteva exemplare și la Chișinău și în alte câteva localități moldovenești. Totodată, în baza unor traduceri de calitate, reușim totuși să publicăm și creații literare originale ale unor autori străini.

Tocmai ne pregătim ca în luna august a acestui an să sărbătorim cel de-al 150-lea număr lunar consecutiv al revistei. Așadar, chiar dacă multe reviste literare românești apar și dispar peste noapte, noi ne bucurăm de o continuitate zic eu binemeritată, de aproape 14 ani, chiar dacă eforturile noastre materiale nu sunt deloc unele care să ne aducă satisfacție deplină. Câțiva ani am fost finanțați de către Consiliul Local Galați, dar această finanțare nu mai există (opacitatea pentru cultură se manifestă pe deplin și în acest colț de țară!) și ne descurcăm cum putem, în special bazându-ne pe adunarea unor fonduri din proiecte proprii.

IOAN VASIU: –  În ultimii ani v-ați ocupat și de organizarea și întreținerea mai multor pagini literare online și site-uri ale unor importanți scriitori români. Ce satisfacții vă dă activitatea online, în comparație cu tipărirea unor reviste?

PETRE RĂU: – Era revistelor tipărite, chiar dacă încă ni separe că mai respiră, este totuși pe cale să-și dea ultima suflare. Eu, ca fost informatician de bază aproape o viață, am prevăzut de mult acest fenomen. Așa că, vrem, nu vrem, tot acolo vom ajunge. 

Majoritatea revistelor își netezesc astăzi drumul online. Și cred că nu mai există revistă literară care să nu fi avut în vedere acest trend ca să apară (și) în versiune online.

Cât despre site-urile construite cândva de mine pentru promovarea unor scriitori români importanți, am făcut asta în primul rând pentru că m-am priceput și în al doilea rând ca să-mi ajut câțiva confrați să fie și ei mai vizibili publicului larg și pe această cale. Astăzi nu mă mai ocup cu așa ceva, pentru că, de fapt, tehnologia a evoluat într-atât de mult, încât a pus la dispoziție instrumente simple și banal de utilizat pentru ca fiecare să-și poată construi o pagină web (un site), după propria sa viziune și alese dintr=o tolbă de modele pe gustul fiecăruia. 

IOAN VASIU: – După părerea dumneavoastră sunt apreciați, așa cum ar trebui, scriitorii  și jurnaliștii importanți din țara noastră?

PETRE RĂU: – Dacă în cazul scriitorilor lucrurile se scaldă cumva cam în aceleași ape, în cazul jurnaliștilor mi se pare că lucrurile sunt într-un fel tranșate. Mie mi se pare că doar jurnaliștii politici, cei de investigație și cei din domeniul sportiv sunt în prim plan. Și toți aceștia sunt apreciați doar pentru că sunt mai vizibili. După umila mea părere, în țara asta se face prea multă politică, prea mult verbiaj pe teme improprii sau inutile, dar atâta timp cât rezultanta nu are vârful îndreptat decât spre derizoriu (așa cum lesne se poate vedea), înseamnă că este o mare greșeală. Ceilalți jurnaliști, practic cei dedicați unor genuri publicistice mai “serioase”, precum  reportajul, evenimentul cultural, interviul (cu oameni de cultură, nu cel cu politicieni) ș.a.,din păcate sunt urmăriți de un public selectiv, adesea unul de prea mici dimensiuni. 

Revenind la scriitori, la scrisul literar în special, în acest domeniu azi se petrece un fenomen aproape deloc anticipat. Rețelele de socializare, dar nu numai, au reușit să deschidă apetitul aproape fiecărui cetățean de a-și încerca talentul în mânuirea condeiului. Nu știu de ce, dar multora li se pare că n-ar fi chiar așa de greu să te apuci de scris, mai ales dacă ai în vedere și oarecari beneficii (în mintea unora încă plutește visul că s-ar putea îmbogăți dintr-o singură “lovitură” artistic-literară). Percepția asta o am pentru că sunt editor și întâlnesc suficiente cazuri de această speță.

Eu n-am nimic cu cei care-și încearcă norocul (și) în această direcție. Doar că ar trebui totuși să fie mai severi cu ceea ce creează și, mai ales, cu ceea ce expun. În primul rând să nu se teamă și să nu ocolească să-i consulte pe specialiștii din domeniu, care le-ar putea aprecia aproape exact măsura năzuinței lor îndrăznețe. 

Însă cel mai mult pe mine mă deranjează cei care, nestăpânind bine limba română, își permit să scoată la lumină produse derizorii din punct de vedere gramatical, ca să nu mai vorbim literar. Ba unii îndrăznesc să treacă peste această barieră de bun simț și chiar își publică produsele, după care se mai și mândresc cu ele. Pe toți aceștia îi sfătuiesc să nu mai continue până nu se pun la punct pe deplin cu gramatica limbii materne. Dacă se bazează pe faptul că altcineva (de exemplu, editurile) trebuie să se ocupe de corectarea greșelilor pe care ei le comit, atunci ar trebui să știe că s-au angajat într-o bătălie cu iluzia și nu fac altceva decât să irosească muncă și timp, pentru că, mai devreme sau mai târziu, „operele” lor vor sfârși aruncate la coș.

Dacă revenim la întrebare ca să vorbim despre faptul că sunt sau nu apreciați scriitorii adevărați din această țară, răspunsul meu este unul ferm. Da, sunt apreciați, eu așa cred! Atâta timp cât cărțile lor există și „vorbesc”, deci se bucură de aprecierea celor care le lecturează (atenție, nu neapărat aprecierea unor critici literari care, mi se pare că azi și-au cam abandonat rolul esențial pe care l-au avut în breaslă), se pot considera că sunt luați în seamă, că scriitura lor se bucură de popularitate, că își fac datoria și că pentru asta sunt răsplătiți cel puțin cu elogii. 

Desigur, cu toții știm că un scriitor, mai ales în România (cu certitudine însă și din multe alte țări ale lumii), nu poate trăi numai din scris. Dar asta nu poate fi deloc o tragedie, pentru că, după părerea mea, dintotdeauna scriitorul adevărat a știut să-și sacrifice viața chiar și pentru un dram de glorie, fie ea și postumă.

IOAN VASIU: –  Ce proiecte aveți pentru anii care vor urma ?

PETRE RĂU: – Se înțelege, de multă vreme scriu numai cu calculatorul (ce vreți, obișnuința de o viață a unui fost informatician!). Cum lucrez? Puțin cam ciudat, dar așa m-am obișnuit. Ba mai mult, cred că așa am procedat toată viața. 

Îmi deschid în calculator foldere cu proiectele de cărți care îmi trec prin cap. Și așa începe povestea fiecărei cărți pe care într-un final urmează să o semnez. Acolo, în acele foldere, îmi aduc aproape zilnic aportul cu idei noi, fraze, versuri, materiale documentare și orice altceva care ar fi demn de adăugat la vreunul dintre proiectele mele de carte. La fel fac și cu articole mai scurte, pentru reviste, de exemplu idei de eseuri noi.

Într-un final, proiectul care mi se va părea la un moment dat că aproape a atins stadiul de finalizare, să zicem aproape 80% din ce ar trebui să însemne el, las aproape totul deoparte, îl scot pe acesta definitiv la lumină și mă apuc să-l duc la bun sfârșit. Se înțelege, cartea mea este în acest fel tehnoredactată deja. Și astfel, de regulă cam în câteva luni, reușesc să-i adaug cărții mele ultimele cuvinte și să-i dau cale liberă spre pașii finali: prefațare, aranjare tipografică etc.

Și ca să vă răspund la întrebare, am să vă spun că, în acest moment am deschise în calculatorul meu – desigur, în diferite faze de lucru –nu mai puțin de unsprezece proiecte de cărți. Dintre acestea am să le amintesc aici doar pe cele mai avansate: o carte de ficțiune intitulată provizoriu “Decameronul zeilor”, care va conține zece povești magnifice despre câțiva matematicieni de excepție ai lumii; un roman de dragoste la vârsta senectuții; un nou volum de versuri cu ultimele mele creații; o nouă carte de microeseuri; o culegere de versuri intitulată provizoriu “Matematica în ochii poeților”. În domeniul științific m-am oprit asupra unei cărți eseu despre creația cibernetică a literaturii și totodată lucrez și la o a treia carte cuprinzând probleme originale de matematică propuse și rezolvate.

Desigur, nu-mi doresc decât să fiu sănătos și să le pot duce pe toate la bun sfârșit. 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania