Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

PETRE  MAGDIN : ”Rockul, a fost, este și va fi mereu o mare artă a muzicii” 

Primit pentru publicare: 21 Oct. 2021
Interviu realizat de Ioan VASIU, Orăștie, membru al UZPR
Editor: Ion ISTRATE
© Ioan Vasiu, © Petre Magdin, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


PETRE  MAGDIN : ”Rockul, a fost, este și va fi mereu o mare artă a muzicii” 

__

IOAN  VASIU : – Unii dintre iubitorii de muzică din țara noastră vă consideră ”naș” pentru generații întregi de artiști. De ce ?

PETRE  MAGDIN : –  Le mulțumesc pentru toate gândurile lor frumoase, ei știu că îi iubesc, păi, mă consideră naș, pentru că, am promovat generații întregi de artiști…!

IOAN  VASIU : –  Se spune, pe ici pe colo, că rockul a ”îmbătrânit” și nu ar mai fi la modă în preznt. Care este părerea dumneavoastră ?

PETRE  MAGDIN : – Cine își permite să spună că rockul a îmbătrânit sau că nu mai este la modă, jignește o întreagă planetă de rockeri…! Părerea mea, este aceeași de când mă știu, rockul, a fost, este și va fi mereu o mare artă a muzicii, nu are cum să îmbătrânească vreodată, pentru că acest gen muzical, dă în suflete doar tinerețe, iubire, viață și sănătate!

IOAN  VASIU : –  Ați fost cândva realizator al emisiunii TV dedicată rockului, ”Întâlnirea de la miezul nopții”. Ce amintiri frumoase aveți din acei ani ?

PETRE  MAGDIN : – Amintiri sunt multe, dar, cele mai frumoase au fost din perioada de după Revoluție, în prima mea emisiune liberă, când mă căutau zeci și zeci de artiști, la poarta Pangrati, a Televiziunii Române, ca să le promovez trupele, dar, câte să încapă într-o emisiune de nici o oră pe săptămână,  și pe cine puteam să mulțumesc mai întâi?  Oricum, am promovat sute de artiști pe an, sunt oameni care sunt plecați acum prin toate colțurile lumii, mă caută și îmi mulțumesc, dar, aproape toți, țin legătura cu mine, prin Ana, șoția mea, care este jurnalist internațional și Președinte Fondator, la RomâniaVipPress, unde promovează inclusiv artiști rock plecați prin lume!

IOAN  VASIU : – În urmă cu un număr de ani v-ați retras la țară. De ce ați luat această hotărâre și cum vă simțiți departe de zgomotul și forfota orașului ?

PETRE  MAGDIN : – Am luat această hotărâre, pentru că mă îmbolnăvisem grav, și nu mai puteam să trăiesc la bloc. Spre exemplu, dacă noaptea la două simțeam să compun o piesă, când mă puneam la pianină să cânt…, îmi băteau vecinii  în țeava caloriferului, și a doua zi îmi spuneau, maeste, vă iubim enorm, dar să ne iertați, ne-am speriat din somn, și, aveau dreptate, era normal că le deranjam somnul, când apăsam tare pe clape, cred că săreau din pat de spaimă. Într-o zi, i-am spus Anei mele, că dacă mai stăm la bloc, voi muri. Mă și îmbolnăvisem grav, iar Ana mea, iubirea vieții mele, a făcut orice ca eu să fiu sănătos, să trăiesc și să mă vadă liniștit. Așa că, s-a ocupat imediat de vânzarea apartamentului, care era amenajat lux, totul cu telecomandă, inclusiv becurile, baia cu jacuzzi…, totul aranjat pe gustul Anei, ea este și Designer, a știut ce să ceară echipei de muncitori care au renovat acel apartament! Vă dați seama, cum și eu mi-am dat seama la acea vreme, că Ana mea, a suferit, avea 30 și ceva de ani atunci, dar, iubindu-mă, s-a sacrificat, ea fiind o femeie fină, elegantă, cu gusturi rafinate…, cu o profesie de nivel internațional, de linia întâi…, mereu discretă…, a fost de acord să trăiască la țară, alături de mine, unde s-a acomodat  foarte greu, și, știu că la început, plângea pe ascuns, ca să nu mă necăjească pe mine, dar, într-o noapte, am găsit-o plângând afară pe terasă, vă imaginați că la cât de mult o iubesc, mi-a rupt inima în două, pentru că de când ne-am întâlnit, am vrut să o văd doar fericită și să înflorească  lângă mine. Am luat-o în brațe, și i-am spus că orice-ar fi, ne vom reîntoarce la București, dar, Ana mea, a spus, frumosul meu, dacă așa a trebuit  să venim aici, poate că așa este mai bine, nu vreau să ne reîntoarcem  la București, și…, am rămas  fericiți  între dealuri, o zonă curată, cu oameni buni, și mai mergem la București, când are Ana de semnat contracte, sau, când mergem pentru analizele mele!

IOAN  VASIU : –  Sunteți un familist  fericit. Vorbiți puțin despre acest ”rol” pe care îl interpretați  în ”piesa” vieții ?

PETRE  MAGDIN : – Nu vorbesc puțin, nu am cum…! Mă simt cel maiv fericit  familist  din lume, un bărbat  împlinit…, nici nu aș putea să fiu altfel lângă Ana mea…, ea se trezește râzând, este foarte iubitoare, atentă, să fie totul bine cu mine, totul frumos în casă, are grijă de cele 3 cățelușe care o adoră, ele o păzesc cât ea doarme, nu ies afară fără Ana, eu, recunosc, uneori, sunt mai stresat când nu îmi iese bine o piesă, dar, Ana mea, mă simte că sunt stresat, și, vine lângă mine, mă ia în brațe, apoi, mă ia de mână și mă duce să ne plimbăm în curte, îmi povestește lucruri amuzante, apoi mă invită să bem un ceai, ea își mai face o ciocolată caldă, dar preparată de ea, cu cacao, cu miere…, iar eu, sigur că fac tot ceea ce ține de mine, să îmi văd iubita fericită, nu îi refuz nimic, orice vrea, eu zic, un DA cât se poate de mare. Ana mea merită să fie fericită, o bucură lucruri de suflet, la Ana mea este totul până la suflet, iubește enorm, nu am întâlnit vreodată la cineva, atâta putere de a iubi. La începuturile noastre, îmi spunea, când vorbeam noi diverse pentru viitor, Petre, pe mine, nu mă sperie sărăcia, pentru că muncesc, și ies din ea, dar, să nu îmi rănești sufletul vreodată, pentru că nu suport suferințele și nu voi ști cum să mă comport! Vă dați seama că de la acele vorbe ale Anei, am fost atâta de atent, încât să nu o rănesc vreodată, și, să știți că am făcut orice ca Ana mea să fie fericită, doar cu sănătatea mea am mai necăjit-o mult, dar, ceea ce ține de sufletul meu, este al ei în totalitate! Așa cum am mai spus, de când sunt cu Ana, am devenit un băiat cuminte, de aproape 23 de ani, pentru mine, nu a existat altcineva în afară de Ana mea, pentru că ea, este așa cum visam eu în copilărie să fie soția mea!

  IOAN  VASIU : – Ca om de televiziune, fost realizator de emisiuni muzicale și de divertisment, ce vă nemulțumește acum din programele TVR ?

PETRE  MAGDIN : – Mă nemulțumesc multe, au mai rămas puțini colegi pe baricade, care, își fac treaba foarte bine, așa cum pot și ei, în condițiile date!

  IOAN  VASIU : – În afară de muzică, ce alt hobby mai aveți ?

PETRE  MAGDIN : – În afară de muzică, pasiunea vieții mele, este Ana, îi mulțumesc lui Dumnezeu că a adus-o în viața mea, și, recunosc cu mâna pe inimă, dacă nu apărea Ana în viața mea, nici nu știu dacă azi, aș mai fi trăit! Ana mi-a resetat viața, Ana îmi face program, mă organizează, nu fac eu așa ce vreau…!

  IOAN  VASIU : – Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți prin acest interviu, iubitorilor de muzică, în general și iubitorilor rockului, în special ?

PETRE  MAGDIN : – Mesajul mesajul meu este simplu, vă iubesc pe toți, sunteți în inima mea pentru totdeauna, dar, asta o știți…! Toți cei care puteți, vă rog, duceți rockul mai departe…, rockul nu moare niciodată! Și, încă ceva, orice-ar fi pe lumea asta, toți rockerii trebuie să aibă grijă de Ana mea! Al vostru, Petre Magdin!  

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania